STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 14

Ce este Aura - Recunoaște prezența ei (1 parte)

Pagina 1 din 5

A cunoaște semnificația Aurei este fundamental  pentru a evolua și învăța tehnicile psihice, deoarece este o parte a energiei noastre și a conștiinței noastre mult mai mult decât ar părea. Înainte de a înțelege cum este formată, dacă are o culoare sau ce întrebuințare are, trebuie să înțelegem ce este și de ce toată lumea o posedă. Aura este un câmp energetic cu care toată lumea este înzestrată, fiind  energia noastră personală. O putem compara cu o haină pe care o purtăm, deși aura nu poate fii data deoparte sau schimbată de la o zi la alta, totuși ea poate fi modelată și modificată cu timpul. Pentru majoritatea persoanelor aceasta rămâne aceeași, în schimb, alte persoane, care sunt conștiente că o dețin și că o pot modifica la plăcerea lor cu ajutorul unor tehnici precise, modelează aura astfel încât să apară cum ei decid că trebuie sa fie  văzută de alții. Să ne gândim la o persoană care poartă o haină elegantă, de exemplu un vânzător din ușă în ușă, în geacă și cravată, care se prezintă în fața casei. Omul în cauză ar putea fi o persoană cumsecade, care face o muncă corectă și onestă, sau ar putea fi un escroc egoist și lacom, care se gândește doar la sine, cu prețul de a înșela oamenii; cu costumul său frumos și un limbaj studiat dinadins pentru a rezulta interesant și atractiv, ar putea reuși să înșele pe nefericiții care s-au lăsat convinși de prezența lui frumoasă. Acest bărbat ar putea fi cea mai rea persoană din lume, dar cu costumul său frumos și discursul său fluent, ar putea face pe mulți alții să creadă că este o persoană foarte de treabă, cinstită și educată, cu principii bune și valori excelente.

Ei bine, haina frumoasă și prezentarea ordonată ar putea induce în eroare mulți oameni nefericiți care se bazează doar pe aparențe. Aura este cam ca haina pe care o porți în fiecare zi, deși este făcută de energie și nu poate fi scoasă a doua zi. Mulți oameni sunt păcăliți de haina pe care o porți, pentru că sunt obișnuiți să se oprească la primul strat pe care îl văd, adică cel mai superficial. Chiar fiind o persoană bună, ar fii de-ajuns să porți  o haină neîngrijită, murdară de la serviciu sau distrusă de prea multe pagube subite în mașina de spălat, ca să te judece într-un mod foarte diferit în comparație cu modul în care ai fi observat și tratat dacă ai avea o haină elegantă și îngrijită, chiar dacă persoana de sub hainele tale ești tot tu. Acest lucru se întâmplă și persoanelor care te judecă după aspectul aurei tale, indiferent dacă ea poate fii murdară de crimele comise sau distrusă de nedreptățile celorlalți pentru care ai avut de suferit în timpul vieții tale, și care ți-au deteriorat-o. În realitate și tu faci parte din acest grup de persoane. De fapt, atunci când te uiți la cineva din fața ta, nu te uiți cu adevărat la părul său, la zâmbetul său ori la forma corpului său așa cum crezi că faci, dar te uiți, sau mai bine spus  percepi, aura lui care nu e nimic altceva decât haina sa energică ce nu și-o poate scoate, dar o poate modela dacă este conștient de aceasta. Ca și majoritatea oamenilor, nu îți dai seama la ceea   ce te uiți și totuși, și judecata ta se bazează pe aparență și nu pe profunzimea acelei persoane. Chiar înainte de a-i vedea haina, primul lucru pe care îl vei simți și pe care-ți vei baza judecata, chiar dacă în mod inconștient, va fi aura lui, deci câmpul energetic ce-i aparține, deși niciunul dintre voi nu știe acest lucru. Aura este foarte importantă, deoarece este prezentarea sa într-un context. În funcție de energia lui, ai putea să vezi pe cineva care, deși din punct de vedere  estetic e drăguț, îngrijit și foarte elegant îmbrăcat, are o aură care emană difidență, înșelăciune, ceva de care trebuie să fii atent; nu îți va plăcea deloc acea persoană. Cunoașteți zicala „miroase a minciună”? Ei bine, acest mod de a spune se bazează pe acea  senzație pe care o simți, dar nu poți s-o înțelegi, totuși o simți atât de puternic încât știi că e prezentă chiar fără s-o vezi cu ochii tăi. Acest lucru se datorează aurei sale.

Pagina 2 din 5 

Prezența aurei poate fi modificată, așa  cum o haină frumoasă ar putea ascunde o persoană nemiloasă; îmbrăcămintea elegantă și bine păstrată te-ar putea face să crezi că este o persoană de treabă, dar senzațiile tale ți-ar putea spune cu totul altceva. Din acest motiv, trebuie să treci peste  stratul care-ți apare, la fel cum nu trebuie să judeci pe cineva după hainele pe care le poartă. După cum se spune, „haina nu-l face pe om ”, nu e suficient să porți o haină frumoasă  pentru a deveni generos și sincer; în același mod, trebuie să treci peste prima senzație oferită de aura lui, deoarece te-ar putea înșela și pe tine. Unii oameni foarte empatici ar putea simți imediat dacă cineva este sincer și bun sau fals și negativ chiar și fără să-l privească; și totuși, există cei care sunt conștienți de a avea o aură și știu și cum s-o folosească, așa că ar putea reuși s-o modeleze pentru a înșela chiar și pe cei care, de obicei, nu greșesc niciodată. Aura este o masă de energie care îți aparține și te-a reprezentat întotdeauna, este ca și  corpul tău fizic care are un aspect estetic, dar și un întreg de elemente interne, cum ar fi organe, oase, mușchi și așa mai departe. Aura, de fapt, nu este o carcasă subțire și goală în interiorul ei, ci este un câmp energetic complet și substanțial, cu singura diferență că nu o poți vedea pentru că este invizibilă, având ochii puțin antrenați. Chiar și aerul este invizibil și în fiecare zi uităm de existența sa, totuși el este întotdeauna aici și continuăm să-l respirăm, la fel cum continuăm să folosim inconștient aura noastră și suntem influențați de cea a altora.

Prin antrenament e posibil ca aura să poată fii văzută. Cei care își dau seama că au o aură și pot fi capabili să o modifice și să o folosească, își pot spori foarte mult viața, spre deosebire de majoritatea persoanelor inconștiente care continuă să sufere greșelile propriei aure și ale celorlalți.  Se poate observa că, adesea pe web, poate fi reprezentată în desene și imagini ca un strat de energie departe de corpul nostru fizic, de parcă îl înconjoară, dar fără să-l atinga, ca și cum nu ne-ar aparține. De fapt, aura este mult mai adâncă decât crezi, făcând parte din propria Conștiință. De fapt, aura este suma energiei noastre, a amintirilor noastre, a durerilor noastre, a problemelor noastre, este reprezentarea a ceea ce suntem, a ceea ce devenim sau a ceea ce vrem să aparem in   ochii celorlalți. În schimb, aura posedă diferite strate, dintre care unele mai interne și altele mult mai externe. Când privim o persoană suntem influențați de straturile sale exterioare, de cele mai apropiate de noi și mai îndepărte de ea. Atunci când decidem să trecem peste aparențe și să depășim acele bariere care protejează straturile interioare, ajungem să cunoaștem adevăratele intenții și persoana reală care se ascundea în spatele acelor straturi, uneori pentru a se proteja de rău, alteori pentru a-i păcăli pe alții .

Pentru același motiv pentru care nu ar trebui să judecăm pe nimeni după haina pe care o poartă, nu ar trebui să judecăm nici după  culoarea aurei sale. Ei bine, mulți oameni sunt convinși că putem recunoaște pe cineva în funcție de culoarea aurei sale, dar acest lucru este foarte departe de adevăr! De fapt, aura nu este doar o culoare, ci este un infinit de factori care formează zona noastră energetică și care o face unică, indiferent de culoarea care ar putea fi la fel cu cea a unei persoane complet diferită de noi în orice sens. Aura, astfel, nu este doar perimetrul din jurul nostru, ci întreaga zonă internă care este umplută cu energie. Întrucât numărul de culori din această dimensiune este limitat, am putea crede că există doar aure verzi, albastre, portocalii și galbene, deoarece acestea sunt culorile cele mai des văzute, și în acest mod se ajunge prin a structura personalitatea oamenilor, împărțindu-i în câteva grupuri. De exemplu, am putea crede că toți cei care posedă o aură verde sunt foarte asemănători atât în ​​caracter, cât și în viață; același lucru pentru toți cei care posedă aura galbenă, dar nu este așa: fiecare dintre ei au aura de acelea culoare din motive complet diferite.

Pagina 3 din 5 

Fiecare persoană este foarte diferită de cealaltă, deoarece a trăit experiențe diferite, a reacționat diferit, a experimentat probleme și momente fericite, în mod total diferit de alții.

Deși am putea vedea aura roșie la două sau mai multe persoane, ele ar putea fi complet diferite între ele atât în ​​caracter, în ​​viață, cât și în sănătate. Cunoașterea aurei și vizionarea ei sunt două abilități foarte diferite, cum ar fi capacitatea de a vedea un sandwich și cea de a-l mânca. A fi capabil să vezi aura este o experiență minunată, deoarece îți permite să cunoști un nivel de realitate care înainte nu credeai că există. Vizionarea Aurei îți permite să vezi cu ochii tăi alte dimensiuni și să îți dai seama că există și alte principii ale vieții, fiind capabil să înțelegi câteva indicații; acest lucru nu schimbă faptul că doar privind-o nu vei putea înțelege cum funcționează și ce înseamnă, pentru că te-ai putea limita la simplul aspect.

Cei mai mulți dintre spirituali se opresc într-adevăr la primul strat: mulți dintre ei privesc aura și o judecă după culoarea sa, de parcă ar fi suficient pentru a ști perfect cine este în fața lor, deși ar putea fi un străin de-abia întâlnit. Aparențele deseori pot fi înșelătoare! Aura este o energie foarte intensă pe care o poți vedea cu ochii fizici, hotărându-te să faci zilnic exerciții adecvate pentru a o vedea. Să fie clar, a vedea aura este foarte important pentru că te surprinde și îți deschide ochii, în orice sens, către alte domenii ale adevărului pe care înainte le ignorai. Vederea noastră tinde să ascundă ceea ce hotărâm să ignorăm, la fel cum auzul nostru ascunde ceea ce nu vrem să auzim. De exemplu, atunci când ne concentrăm pe ceva care ne place cu adevărat sau care ne captează complet atenția, pierdem capacitatea de a auzi sau de a vedea orice altceva, pentru că suntem atât de concentrați încât pierdem cunoștințele despre restul care ne înconjoară. Acum, dacă ai închide ochii, nu ai putea descrie în detaliu camera ta, deși ai văzut-o de mii și de mii de ori. Acest lucru se întâmplă pentru că nu te-ai concentrat și, deși cu ochii deschiși ai putea vedea o mare parte din încăpere ținandu-ți privirea fixă într-un anumit punct, datorită vederii periferice, ai ignorat-o până acum și vei continua să o faci din obișnuință. Pentru același motiv, continui să ignori multe evenimente, schimbări și mișcări care au loc în jurul tău, dar continui să nu le vezi prin alegerea ta; prin urmare, ai putea să nu mai fii conștient că există și cu  timpu să uiți complet de existența lor. În momentul de față este posibil să nu-ți amintești forma și culoarea ceasului atârnat în bucătărie sau un alt obiect pentru tine lipsit de importanță, deoarece, după atâția ani în care l-ai ignorat complet, astăzi nici nu-l mai vezi. Cu toate acestea, de îndată ce decizi să dai din  nou importanță la ceea ce privești și să te concentrezi pe detalii, atunci toate obiectele dispărute din vedere reapar și te fac să-ți amintești de prezența lor. În mod similar funcționează aura.

Când te decizi să o vezi, permiți vederii tale să vadă câmpul energetic al celorlalți oameni, animale și obiecte, pentru că totul este energie și totul are o aură. În mod clar, aura unui obiect este mult mai subțire și mai ușoară, fiind neînsuflețită, în timp ce aura unei persoane este mult mai largă, deoarece nu numai că conține energie simplă, ci include și  experiențe, amintiri, viață pură pe care un obiect din motive evidente nu poseda; dar nu pentru acest motiv trebuie sa credem că obiectele nu au o aură. A vedea aura este foarte util și important pentru a ne deschidem mințile și a ne da seama că n-o cunoaștem,  că am ignorat toată viața o altă realitate a lumii, uitând de existența ei. Când decizi să vezi ceva, acel lucru devine mult mai clar și mai vizibil, pentru că a fost mereu acolo, nu a trebuit decât să-i acorzi atenție.

Pagina 4 din 5 

De fapt, îți vei da seama că atunci când te  decizi să vezi aura, aceasta va începe să ți  se arate, începând cu primul strat transparent și apoi lărgindu-se din ce în ce mai mult; când o ignori și uiți de toate, atunci va dispărea și nu o vei mai vedea.

Acest fenomen apare în fiecare zi pentru fiecare lucru, deoarece, dacă ți-aș cere să numești toate trăsăturile distinctive ale feței mamei tale, este posibil să nu-ți amintești de ele și, cu o certitudine absolută, nu ai descrie toate alunițele ei sau alte caracteristici ale chipul ei cu numărul și locația exactă, deși cunoști fața mamei tale de-o viața, văzând-o de miliarde de ori. A vedea aura nu este un merit  pentru puțini, dar este un exercițiu pe care oricine poate decide să îl facă. Adevăratul merit constă în a decide să vezi viața pentru ceea ce este, în loc să o ignori și să-ți petreci viața dormind. Trebuie să recunoaștem că a vedea aura te face să te simți un pic special, pentru că te deschizi la noi descoperiri pe care mulți alții le vor ignora toată viața și este corect să te simți mai bine decât înainte, realizând că ai făcut ceva pe care mulți alții. nu sunt capabili să facă. Este important să folosim entuziasmul primelor experiențe pentru a merge mai departe și a depăși barierele noastre realizând că, după primul strat, există cel de-al doilea, după al doilea există un al treilea și după al treilea există o infinitate de alte cunoștințe care așteaptă să fie descoperite. Greșeala prea multor oameni spirituali este să se oprească la primul strat și să se simtă realizați ca și cum ar fi încheiat toate cercetările lor, doar pentru că au văzut o mică parte din aură. Acest lucru este departe un milion  de kilometri de conștientizare, pentru că decizi să adormi într-un loc diferit de ceilalți; oricum tot dormi.

Motivul pentru care cred că este important să trecem peste aspectul culorii este pentru că am văzut de nenumărate ori că sensul asociat cu o culoare a aurei nu este aproape niciodată în concordanță cu adevărata personalitate a aceleiași persoane. Culoarea aurei poate avea și semnificații foarte importante, cum ar fi culoarea neagră care anunță in mod sigur obscuritatea și este foarte rar să o vedem, dar dimpotrivă, nu putem spune același lucru despre aura albă , deoarece primul strat al aurei tuturor oamenilor, animalelor și obiectelor, este alb transparent / gri. Așadar, ori suntem cu toții buni și iluminați, ori există ceva mai profund de luat în considerare trecând peste bariera mulțumirii de sine. Prin urmare, este clar că nu ne putem baza propria siguranță doar pe culoarea energiilor celorlalți atunci când ar trebui să ne concentrăm mai mult pe dorința de a cunoaște mai mult, decât pe convingerea că deja știm totul.

Decizia de a vedea aura, de a înțelege cum funcționează și de a încerca s-o influențezi și s-o modelezi așa cum îți place, sunt tehnici, și deci  acțiuni foarte diferite între ele și împărțindu-le, tot ceea ce facem, este să distrugem o poveste în mii de bucăți pe care nu vom reuși să le umim și să înțelegem. Cu alte cuvinte, se pun multe întrebări pentru a cunoaște un singur răspuns care încă nu satisfac cererea noastră, deoarece pentru a cunoaște răspunsul adevărat și complet, trebuie să le puteți împreună pe toate și să deduceți completitudinea. Pentru a cunoaște cu adevărat o persoană ar trebui ani, dar dacă înveți să-i cunoști aura, să o simți și să o vezi în toate nivelurile sale, atunci abilitatea ta de a o studia și de a recunoaște-o te va uimi pe tine și pe ceilalți care se vor simți mai apreciați de atențiile tale; pe lângă faptul că nu vor mai reuși să-ți ascundă nimic, chiar dacă vor dori s-o facă.

Pagina 5 din 5 

Decizia de a exclude o capacitate și de a ne convinge pe noi înșine că celelalte abilități sunt mai importante, înseamnă încă o dată că ne închidem propria minte și ochii, împiedicându-ne să cunoaștem întregul adevăr, limitându-ne la o mică parte, care de multe ori poate fi chiar neînțeleasă.

Din acest motiv, sfatul meu este să înveți să simți aura, dar, în același timp, să alegi să o vezi, pentru a avea o imagine mai completă a adevăratului semnificat și utilitate a energiei noastre cele mai intime și private.

Indiferent de toate acestea, vizionarea aurei rămâne o tehnică foarte interesantă și chiar amuzantă, deoarece îți oferă imediat probele veridicității sale, deoarece oricine o poate vedea fără a face eforturi excesive. Când începem o cale spirituală, trebuie să înțelegem că nu putem avea totul dintr-o dată, gândindu-ne să obținem răspunsuri imediat de a doua zi după ce am început să ne punem întrebări, dar uitându-te la aură, ai posibilitatea de a avea rezultate bune chiar din primele dăți când exersezi  viziunea, fiind capabil să vezi măcar primul strat  transparent, deja de la prima sesiune. Recomand începerea stabilirii unei relații bune cu propria aură, cel puțin să o priviți, pentru a înțelege că există, că e adevărată, că nu-i o iluzie sau un zvon ciudat. Vizionând-o, îți permite să înțelegi că este reală și să crezi în ea, ceea ce din păcate ar fi dificil dacă nu ai putea-o simți sau vedea. Tehnica de a percepe aura este mai complexă și mai avansată, așa că pornește mai întâi de la elementele de bază și oferă-ți dovezile existenței sale. Apoi vom ajunge și la asta! Între timp, privește-te în oglindă și concentrează-te.

În articolul următor ți se va explica modul de a o vedea, folosind pașii corecți pentru a învăța s-o vezi fără efort. Apoi vei continua să urmezi această cale și să înveți cum să-ți îmbunătățești aura, cum s-o  înțelegi pe-a celorlalți, cum să recunoști oamenii care încearcă să te înșele arătându-ți un strat iluzoriu al aurei lor pentru a te împinge să-ți faci o idee greșită despre ei și încă multe altele. Această academie îți  oferă o cale țintită în evoluția psihică, așa că toate învățăturile pe care le vei găsi în articole, deși, în aparență ai putea gândi că nu au nimic de a face cu obiectivele pe care vrei să le obții, îți vei da seama citind, că fiecare argument e strâns legat de altul. De fapt, cu cât meditezi și exersezi mai mult, cu atât îți va fii mai ușor să vezi aura în nivelurile superioare și să ai informațiile ce te interesează. Va fi o cale distractivă pentru că te vei putea juca cu propria aură și cea a altora, dar mai ales îți va permite să obții abilități practice pe care, fără utilizarea aurei, nu le vei înțelege niciodată.

Sfârșit pagina 5 din 5. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/19841 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

2454 comentarii
  • sole15 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 17:42 15/03/24

    Seppure guardando l'aura si riesca a conoscere la vera persona che si ha davanti, non si deve giudicare dal suo colore perché, oltre ad avere vari strati, è possibile anche sbagliarsi e non accorgersi delle vere intenzioni nascoste (soprattutto se si tratta di persone capaci di controllarla). Esattamente come non bisogna giudicare qualcuno dall'abito che indossa o da come si comporta. È controproducente fermarsi al primo tentativo, in quanto riuscendo a vedere l'aura, si riuscirà anche ad "aprire gli occhi" più facilmente su altre cose.

  • antonio-pattara - 20:07 11/03/24

    Ero ad una seduta col mio radioestesista quando circa 2 settimane fa ho visto per la prima volta la sua aura. È stata un'esperienza meravigliosa. All'inizio ero incredulo e non ho detto niente. Ma passata una mezz'ora gli ho confidato che riuscivo a vederla. Da qualche giorno invece mi sembra di percepire l'energia delle persone e quando questa non è buona mi agiata alquanto. Non so ancora come proteggermi. Ma confido in questo meraviglioso percorso. Grazie

  • samudra - 21:38 10/03/24

    Lezione che rileggo con piacere visto l' importanza dell'aura. Pratico tutti i giorni il rafforzamento dell' aura e con il prosieguo della pratica la sento sempre di più come compagna di viaggio.

  • yole - 20:13 10/03/24

    Non vedo l’ora di mettere in pratica tutti gli esercizi, non sarà facile, ci vorrà determinazione e perseveranza. Grazie a questo gruppo non ho dubbi che c’è la farò, perché Angel incentiva sempre alla pratica, e questo mi da la grinta per non mollare e praticare! Ho provato prima su una piantina ma siccome la parete di fondo è bianca facevo fatica a vedere, poi ho provato su di me. Con impegno e dedizione si arriva!! Grazie mille ☺️

  • tinagargiulo - 13:37 06/03/24

    Ho provato più volte a vedere l'aura sia su oggetti inanimati che su persone e su me stessa, ma non riesco a vedere oltre a un alone. Dovrò fare molta pratica.

  • selene93 - 21:20 05/03/24

    Credo di riuscire a percepire il primo strato dell'aura, quello azzurrino/biancastro. In effetti mi sono sempre chiesta come mai non si veda immediatamente il colore, ma ora comprendo che il primo strato è così per tutti. Allo stesso modo, sono sempre stata curiosa circa l'interpretazione dei vari colori aurici, ma pensavo che le varie interpretazioni che si leggono anche online fossero abbastanza attendibili, non che a parità di colore possono corrispondere innumerevoli significati diversi!

  • marcello-muratore - 09:05 03/03/24

    Mi chiedo se è possibile osservando l'aura di oggetti e persone, capire il grado di consistenza di questi relativamente al Matrix, ossia capire se sono solamente delle illusioni ed il grado di consenso percettivo da essi rappresentato e quanto la loro presenza sia indipendente dal Matrix stesso, oltre agli strati che sono illusori e di quelli che hanno una loro consistenza energetica indipendente.

  • Ramona - 10:49 02/03/24

    La prima volta ho visto la mia aura nello specchio l'alone bianco poi piano ho iniziato a vedere anche i altri strati dellla mia aura, mi fa sentire sicura e fiduciosa. Adesso quando vado ai corsi e fisso per un po' la mia professoressa riesco a vederla in modo naturale senza nessun forzo, e mi metto a sorridere perché mi piace ciò che vedo, dopo un po' ho capito che la professoressa inizia a sentire la mia presenza e mi ritrovo che inizia a farmi qualche domanda. Meraviglioso.

  • Nidia Chaves - 20:09 27/02/24

    Una volta facendo pratica con dei quadri a casa Mia, son riuscita a vedere l'aura che li circondava era un alone bianco, ma ancora non riesco a vedere la mia aura o quella delle altre persone, anche se a volte percepisco delle loro intenzioni, e mi mettono in allerta. Una volta ho voluto vedere la mia aura attraverso lo specchio, ma è stato qualcos'altro quello che ho visto, era un'altra Me ma con una etnia diversa, i tratti del viso erano diversi, non ho mai capito che significato avesse avuto quella visione. Spero di poter imparare a leggere nelle aure delle persone, ma anche vedere la mia propria aura.

  • Chaves Nidia. - 19:39 27/02/24

    Una volta ho sperimentato a vedere l'aura che circondano i quadri, infatti dopo un po ho visto un alone bianco che li circondava. Ma nelle persone o su di Me ancora non mi riesce. Solo una volta è successo che guardandomi nello specchio dopo un po' di pratica mi son vista nello specchio ma non era un'aura, ma un'altra Me con una Etnia diversa, sapevo di essere Io ma con tratti diversi del viso, non ho mai capito che significato poteva avere quella visione. Piacerebbe imparare bene le tecniche per vedere la mia aura e quella delle altre persone.

  • ant777 - 10:09 25/02/24

    Io non ho mai percepito l'aura. Mi ha comunque sorpresa apprendere che il primo (già di per sé meraviglioso e per me apparentemente inarrivabile) traguardo di riuscire a vedere la propria aura e quella altrui non significhi "avercela fatta", ma che al di là c'è ancora una volta un universo da scoprire.

  • jedi70 Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 01:09 23/02/24

    Mi ha fatto molto piacere leggere questo articolo soprattutto per l'approccio scientifico con cui viene esposto l'argomento e non solo in questo caso, ma come d'altronde si può dire, sia la firma della fondatrice della Accademia, Angel: in tantissimi altri siti e libri si parla del tema Aura ma in ben pochi ne ho sentito parlare in maniera così dettagliata e soprattutto in maniera così diretta, scevra da paroloni con cui si cerca spesso di impressionare il lettore, piuttosto che spiegare realmente qualcosa! Ecco, in questo e in tantissimi altri articoli, il fine è spiegare, comunicare, far capire. Ma ancora prima di tutto questo, l'obbiettivo è mettere gli altri, le persone che devono apprendere, in condizione di vedere con i propri occhi ciò di cui si sta parlando. Resto quindi curioso di leggere il prossimo articolo in cui viene spiegata la tecnica, mediante la quale sia possibile visualizzare l'aura. Ho letto molto bene quanto viene spiegato e come prima differenza rispetto a quanto letto altrove, noto subito l'accento sui colori, su quanto non siano sempre vincolati a stati d'animo e/o di salute specifici: viene citato ad esempio il colore bianco, che sempre altrove da sedicenti maestri mi era stato indicato come il colore tipico di chi pratica la meditazione, o comunque da chi è particolarmente spirituale, da chi è molto religioso e prega, ad esempio, mentre invece qui con molta semplicità viene smontata una prima credenza errata, che per chi è alle prime armi può causare anche gravi problemi: lo strato bianco è il primo ed è così per tutti (se non ho capito male!), pertanto se un principiante come me, si basasse su questo, scambierebbe per spirituale praticamente chiunque! Mentre invece l'aura è composta da più strati, dove, sempre se ho capito bene, si annidano informazioni più profonde sulla persona con cui abbiamo a che fare, che semplicemente come chi indossa un bel vestito, può tranquillamente nascondere una personalità e una energia ben più sporca, se non quando dannosa: quanto sarebbe stato utile averlo saputo prima, piuttosto che fermarsi al primo strato bianco e immacolato! Altra novità, almeno per me, è che anche gli oggetti possiedano un aura e mi chiedo, dal momento che un oggetto non può pensare e l'aura è l'insieme di fatti e ricordi di chi la possiede, come sia strutturata l'aura degli oggetti, se ad esempio contenga le energie dei proprietari, o dei posti in cui sono stati... insomma, il bello di questi articoli è che nel momento in cui si scopre una cosa, poi te ne vengono in mente altre mille mila da indagare e voler conoscere meglio! È veramente un bel viaggio! In passato ho fatto alcuni tentativi per poterla vedere, ma sinceramente a parte il primo strato (e sempre che sia davvero ciò che ho visto, ma comunque ciò che ho creduto di vedere) non ho mai visto altro e soprattutto mi sono sempre chiesto a servisse nello specifico vedere l'aura, specie quella altrui. Ho fatto le mie ricerche, chiesto sempre a cosiddetti maestri che facevano tanto i misteriosi e non spiegavano mai niente, ma ovviamente le risposte sono sempre state vaghe e insoddisfacenti: ora invece mi è chiaro come dalla percezione e visualizzazione di diversi strati di Aura sia possibile evitarsi tante seccature e situazioni spiacevoli, proprio con quelle persone che sembrano tanto spirituali o comunque a modo, e poi assolutamente si rivelano essere tutt'altro! Spero di imparare presto!

  • Sasha Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 - 20:59 21/02/24

    E' magnifico che esista l'Aura e che noi siamo dotati di facoltà che consentono di osservare ad occhi aperti ciò che è dimensionale! Sentendo le aure degli altri abbiamo un vantaggio comunicativo enorme, in quanto possiamo percepire con immediatezza la verità oltre l'apparenza, evitando problematiche o situazioni spiacevoli. Allo stesso tempo possiamo agire per modificare e ripulire la nostra Aura, affinché gli altri abbiano una corretta impressione di noi. Le esperienze di visione dell'Aura sono entusiasmanti, a cominciare dall'alone bianco/luminoso e dalle prime parti di colore. Per me è incredibile ogni volta che riesco a vederle! Praticando ho potuto notare quanto aumenta la capacità di comprendere le altre persone.. avviene in maniera così precisa da spaventare! Se prima ero già abbastanza empatica nel comprendere i veri intenti delle persone, ora tanto spesso riesco ad azzeccare aspetti privati e personali di gente appena conosciuta con impressionante precisione, è proprio come se agganciandomi a determinati strati più in profondità le informazioni venissero trasferite telepaticamente, in pochi millesimi di secondo, questo effettivamente consente di relazionarsi con efficacia sapendo come meglio dover rispondere e anche come essere più utili. Questo è solamente l'inizio e non immagino a quali livelli si possa arrivare! Tengo ad evolvere queste facoltà e devo indubbiamente dedicarmi ad allenare e stabilizzare la visione energetica per avanzare oltre i primi strati. Farlo guardando la propria Aura è il modo migliore! Grazie Angel per queste spiegazioni chiarissime!

  • tozza - 19:58 20/02/24

    Interessante, non credevo che l'aura avesse una simile influenza sulle relazioni interpersonali. Quindi, funge da biglietto da visita per chiunque si trovi nelle vicinanze e influenza il modo in cui si percepisce il suo proprietario. Ha senso, considerando quanto sia importante la prima impressione; dato che spesso non si ha il tempo di scavare in profondità e ci si deve accontentare della superficie.

  • Rositarose - 11:40 20/02/24

    Buongiorno trovo l'articolo molto interessante, sicuramente per vedere l'aura ci vuole allenamento e costanza. Spero di riuscire anche in questo percorso... Grazie