STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 14

Ce este Aura - Recunoaște prezența ei (1 parte)

Pagina 1 din 5

A cunoaște semnificația Aurei este fundamental  pentru a evolua și învăța tehnicile psihice, deoarece este o parte a energiei noastre și a conștiinței noastre mult mai mult decât ar părea. Înainte de a înțelege cum este formată, dacă are o culoare sau ce întrebuințare are, trebuie să înțelegem ce este și de ce toată lumea o posedă. Aura este un câmp energetic cu care toată lumea este înzestrată, fiind  energia noastră personală. O putem compara cu o haină pe care o purtăm, deși aura nu poate fii data deoparte sau schimbată de la o zi la alta, totuși ea poate fi modelată și modificată cu timpul. Pentru majoritatea persoanelor aceasta rămâne aceeași, în schimb, alte persoane, care sunt conștiente că o dețin și că o pot modifica la plăcerea lor cu ajutorul unor tehnici precise, modelează aura astfel încât să apară cum ei decid că trebuie sa fie  văzută de alții. Să ne gândim la o persoană care poartă o haină elegantă, de exemplu un vânzător din ușă în ușă, în geacă și cravată, care se prezintă în fața casei. Omul în cauză ar putea fi o persoană cumsecade, care face o muncă corectă și onestă, sau ar putea fi un escroc egoist și lacom, care se gândește doar la sine, cu prețul de a înșela oamenii; cu costumul său frumos și un limbaj studiat dinadins pentru a rezulta interesant și atractiv, ar putea reuși să înșele pe nefericiții care s-au lăsat convinși de prezența lui frumoasă. Acest bărbat ar putea fi cea mai rea persoană din lume, dar cu costumul său frumos și discursul său fluent, ar putea face pe mulți alții să creadă că este o persoană foarte de treabă, cinstită și educată, cu principii bune și valori excelente.

Ei bine, haina frumoasă și prezentarea ordonată ar putea induce în eroare mulți oameni nefericiți care se bazează doar pe aparențe. Aura este cam ca haina pe care o porți în fiecare zi, deși este făcută de energie și nu poate fi scoasă a doua zi. Mulți oameni sunt păcăliți de haina pe care o porți, pentru că sunt obișnuiți să se oprească la primul strat pe care îl văd, adică cel mai superficial. Chiar fiind o persoană bună, ar fii de-ajuns să porți  o haină neîngrijită, murdară de la serviciu sau distrusă de prea multe pagube subite în mașina de spălat, ca să te judece într-un mod foarte diferit în comparație cu modul în care ai fi observat și tratat dacă ai avea o haină elegantă și îngrijită, chiar dacă persoana de sub hainele tale ești tot tu. Acest lucru se întâmplă și persoanelor care te judecă după aspectul aurei tale, indiferent dacă ea poate fii murdară de crimele comise sau distrusă de nedreptățile celorlalți pentru care ai avut de suferit în timpul vieții tale, și care ți-au deteriorat-o. În realitate și tu faci parte din acest grup de persoane. De fapt, atunci când te uiți la cineva din fața ta, nu te uiți cu adevărat la părul său, la zâmbetul său ori la forma corpului său așa cum crezi că faci, dar te uiți, sau mai bine spus  percepi, aura lui care nu e nimic altceva decât haina sa energică ce nu și-o poate scoate, dar o poate modela dacă este conștient de aceasta. Ca și majoritatea oamenilor, nu îți dai seama la ceea   ce te uiți și totuși, și judecata ta se bazează pe aparență și nu pe profunzimea acelei persoane. Chiar înainte de a-i vedea haina, primul lucru pe care îl vei simți și pe care-ți vei baza judecata, chiar dacă în mod inconștient, va fi aura lui, deci câmpul energetic ce-i aparține, deși niciunul dintre voi nu știe acest lucru. Aura este foarte importantă, deoarece este prezentarea sa într-un context. În funcție de energia lui, ai putea să vezi pe cineva care, deși din punct de vedere  estetic e drăguț, îngrijit și foarte elegant îmbrăcat, are o aură care emană difidență, înșelăciune, ceva de care trebuie să fii atent; nu îți va plăcea deloc acea persoană. Cunoașteți zicala „miroase a minciună”? Ei bine, acest mod de a spune se bazează pe acea  senzație pe care o simți, dar nu poți s-o înțelegi, totuși o simți atât de puternic încât știi că e prezentă chiar fără s-o vezi cu ochii tăi. Acest lucru se datorează aurei sale.

Pagina 2 din 5 

Prezența aurei poate fi modificată, așa  cum o haină frumoasă ar putea ascunde o persoană nemiloasă; îmbrăcămintea elegantă și bine păstrată te-ar putea face să crezi că este o persoană de treabă, dar senzațiile tale ți-ar putea spune cu totul altceva. Din acest motiv, trebuie să treci peste  stratul care-ți apare, la fel cum nu trebuie să judeci pe cineva după hainele pe care le poartă. După cum se spune, „haina nu-l face pe om ”, nu e suficient să porți o haină frumoasă  pentru a deveni generos și sincer; în același mod, trebuie să treci peste prima senzație oferită de aura lui, deoarece te-ar putea înșela și pe tine. Unii oameni foarte empatici ar putea simți imediat dacă cineva este sincer și bun sau fals și negativ chiar și fără să-l privească; și totuși, există cei care sunt conștienți de a avea o aură și știu și cum s-o folosească, așa că ar putea reuși s-o modeleze pentru a înșela chiar și pe cei care, de obicei, nu greșesc niciodată. Aura este o masă de energie care îți aparține și te-a reprezentat întotdeauna, este ca și  corpul tău fizic care are un aspect estetic, dar și un întreg de elemente interne, cum ar fi organe, oase, mușchi și așa mai departe. Aura, de fapt, nu este o carcasă subțire și goală în interiorul ei, ci este un câmp energetic complet și substanțial, cu singura diferență că nu o poți vedea pentru că este invizibilă, având ochii puțin antrenați. Chiar și aerul este invizibil și în fiecare zi uităm de existența sa, totuși el este întotdeauna aici și continuăm să-l respirăm, la fel cum continuăm să folosim inconștient aura noastră și suntem influențați de cea a altora.

Prin antrenament e posibil ca aura să poată fii văzută. Cei care își dau seama că au o aură și pot fi capabili să o modifice și să o folosească, își pot spori foarte mult viața, spre deosebire de majoritatea persoanelor inconștiente care continuă să sufere greșelile propriei aure și ale celorlalți.  Se poate observa că, adesea pe web, poate fi reprezentată în desene și imagini ca un strat de energie departe de corpul nostru fizic, de parcă îl înconjoară, dar fără să-l atinga, ca și cum nu ne-ar aparține. De fapt, aura este mult mai adâncă decât crezi, făcând parte din propria Conștiință. De fapt, aura este suma energiei noastre, a amintirilor noastre, a durerilor noastre, a problemelor noastre, este reprezentarea a ceea ce suntem, a ceea ce devenim sau a ceea ce vrem să aparem in   ochii celorlalți. În schimb, aura posedă diferite strate, dintre care unele mai interne și altele mult mai externe. Când privim o persoană suntem influențați de straturile sale exterioare, de cele mai apropiate de noi și mai îndepărte de ea. Atunci când decidem să trecem peste aparențe și să depășim acele bariere care protejează straturile interioare, ajungem să cunoaștem adevăratele intenții și persoana reală care se ascundea în spatele acelor straturi, uneori pentru a se proteja de rău, alteori pentru a-i păcăli pe alții .

Pentru același motiv pentru care nu ar trebui să judecăm pe nimeni după haina pe care o poartă, nu ar trebui să judecăm nici după  culoarea aurei sale. Ei bine, mulți oameni sunt convinși că putem recunoaște pe cineva în funcție de culoarea aurei sale, dar acest lucru este foarte departe de adevăr! De fapt, aura nu este doar o culoare, ci este un infinit de factori care formează zona noastră energetică și care o face unică, indiferent de culoarea care ar putea fi la fel cu cea a unei persoane complet diferită de noi în orice sens. Aura, astfel, nu este doar perimetrul din jurul nostru, ci întreaga zonă internă care este umplută cu energie. Întrucât numărul de culori din această dimensiune este limitat, am putea crede că există doar aure verzi, albastre, portocalii și galbene, deoarece acestea sunt culorile cele mai des văzute, și în acest mod se ajunge prin a structura personalitatea oamenilor, împărțindu-i în câteva grupuri. De exemplu, am putea crede că toți cei care posedă o aură verde sunt foarte asemănători atât în ​​caracter, cât și în viață; același lucru pentru toți cei care posedă aura galbenă, dar nu este așa: fiecare dintre ei au aura de acelea culoare din motive complet diferite.

Pagina 3 din 5 

Fiecare persoană este foarte diferită de cealaltă, deoarece a trăit experiențe diferite, a reacționat diferit, a experimentat probleme și momente fericite, în mod total diferit de alții.

Deși am putea vedea aura roșie la două sau mai multe persoane, ele ar putea fi complet diferite între ele atât în ​​caracter, în ​​viață, cât și în sănătate. Cunoașterea aurei și vizionarea ei sunt două abilități foarte diferite, cum ar fi capacitatea de a vedea un sandwich și cea de a-l mânca. A fi capabil să vezi aura este o experiență minunată, deoarece îți permite să cunoști un nivel de realitate care înainte nu credeai că există. Vizionarea Aurei îți permite să vezi cu ochii tăi alte dimensiuni și să îți dai seama că există și alte principii ale vieții, fiind capabil să înțelegi câteva indicații; acest lucru nu schimbă faptul că doar privind-o nu vei putea înțelege cum funcționează și ce înseamnă, pentru că te-ai putea limita la simplul aspect.

Cei mai mulți dintre spirituali se opresc într-adevăr la primul strat: mulți dintre ei privesc aura și o judecă după culoarea sa, de parcă ar fi suficient pentru a ști perfect cine este în fața lor, deși ar putea fi un străin de-abia întâlnit. Aparențele deseori pot fi înșelătoare! Aura este o energie foarte intensă pe care o poți vedea cu ochii fizici, hotărându-te să faci zilnic exerciții adecvate pentru a o vedea. Să fie clar, a vedea aura este foarte important pentru că te surprinde și îți deschide ochii, în orice sens, către alte domenii ale adevărului pe care înainte le ignorai. Vederea noastră tinde să ascundă ceea ce hotărâm să ignorăm, la fel cum auzul nostru ascunde ceea ce nu vrem să auzim. De exemplu, atunci când ne concentrăm pe ceva care ne place cu adevărat sau care ne captează complet atenția, pierdem capacitatea de a auzi sau de a vedea orice altceva, pentru că suntem atât de concentrați încât pierdem cunoștințele despre restul care ne înconjoară. Acum, dacă ai închide ochii, nu ai putea descrie în detaliu camera ta, deși ai văzut-o de mii și de mii de ori. Acest lucru se întâmplă pentru că nu te-ai concentrat și, deși cu ochii deschiși ai putea vedea o mare parte din încăpere ținandu-ți privirea fixă într-un anumit punct, datorită vederii periferice, ai ignorat-o până acum și vei continua să o faci din obișnuință. Pentru același motiv, continui să ignori multe evenimente, schimbări și mișcări care au loc în jurul tău, dar continui să nu le vezi prin alegerea ta; prin urmare, ai putea să nu mai fii conștient că există și cu  timpu să uiți complet de existența lor. În momentul de față este posibil să nu-ți amintești forma și culoarea ceasului atârnat în bucătărie sau un alt obiect pentru tine lipsit de importanță, deoarece, după atâția ani în care l-ai ignorat complet, astăzi nici nu-l mai vezi. Cu toate acestea, de îndată ce decizi să dai din  nou importanță la ceea ce privești și să te concentrezi pe detalii, atunci toate obiectele dispărute din vedere reapar și te fac să-ți amintești de prezența lor. În mod similar funcționează aura.

Când te decizi să o vezi, permiți vederii tale să vadă câmpul energetic al celorlalți oameni, animale și obiecte, pentru că totul este energie și totul are o aură. În mod clar, aura unui obiect este mult mai subțire și mai ușoară, fiind neînsuflețită, în timp ce aura unei persoane este mult mai largă, deoarece nu numai că conține energie simplă, ci include și  experiențe, amintiri, viață pură pe care un obiect din motive evidente nu poseda; dar nu pentru acest motiv trebuie sa credem că obiectele nu au o aură. A vedea aura este foarte util și important pentru a ne deschidem mințile și a ne da seama că n-o cunoaștem,  că am ignorat toată viața o altă realitate a lumii, uitând de existența ei. Când decizi să vezi ceva, acel lucru devine mult mai clar și mai vizibil, pentru că a fost mereu acolo, nu a trebuit decât să-i acorzi atenție.

Pagina 4 din 5 

De fapt, îți vei da seama că atunci când te  decizi să vezi aura, aceasta va începe să ți  se arate, începând cu primul strat transparent și apoi lărgindu-se din ce în ce mai mult; când o ignori și uiți de toate, atunci va dispărea și nu o vei mai vedea.

Acest fenomen apare în fiecare zi pentru fiecare lucru, deoarece, dacă ți-aș cere să numești toate trăsăturile distinctive ale feței mamei tale, este posibil să nu-ți amintești de ele și, cu o certitudine absolută, nu ai descrie toate alunițele ei sau alte caracteristici ale chipul ei cu numărul și locația exactă, deși cunoști fața mamei tale de-o viața, văzând-o de miliarde de ori. A vedea aura nu este un merit  pentru puțini, dar este un exercițiu pe care oricine poate decide să îl facă. Adevăratul merit constă în a decide să vezi viața pentru ceea ce este, în loc să o ignori și să-ți petreci viața dormind. Trebuie să recunoaștem că a vedea aura te face să te simți un pic special, pentru că te deschizi la noi descoperiri pe care mulți alții le vor ignora toată viața și este corect să te simți mai bine decât înainte, realizând că ai făcut ceva pe care mulți alții. nu sunt capabili să facă. Este important să folosim entuziasmul primelor experiențe pentru a merge mai departe și a depăși barierele noastre realizând că, după primul strat, există cel de-al doilea, după al doilea există un al treilea și după al treilea există o infinitate de alte cunoștințe care așteaptă să fie descoperite. Greșeala prea multor oameni spirituali este să se oprească la primul strat și să se simtă realizați ca și cum ar fi încheiat toate cercetările lor, doar pentru că au văzut o mică parte din aură. Acest lucru este departe un milion  de kilometri de conștientizare, pentru că decizi să adormi într-un loc diferit de ceilalți; oricum tot dormi.

Motivul pentru care cred că este important să trecem peste aspectul culorii este pentru că am văzut de nenumărate ori că sensul asociat cu o culoare a aurei nu este aproape niciodată în concordanță cu adevărata personalitate a aceleiași persoane. Culoarea aurei poate avea și semnificații foarte importante, cum ar fi culoarea neagră care anunță in mod sigur obscuritatea și este foarte rar să o vedem, dar dimpotrivă, nu putem spune același lucru despre aura albă , deoarece primul strat al aurei tuturor oamenilor, animalelor și obiectelor, este alb transparent / gri. Așadar, ori suntem cu toții buni și iluminați, ori există ceva mai profund de luat în considerare trecând peste bariera mulțumirii de sine. Prin urmare, este clar că nu ne putem baza propria siguranță doar pe culoarea energiilor celorlalți atunci când ar trebui să ne concentrăm mai mult pe dorința de a cunoaște mai mult, decât pe convingerea că deja știm totul.

Decizia de a vedea aura, de a înțelege cum funcționează și de a încerca s-o influențezi și s-o modelezi așa cum îți place, sunt tehnici, și deci  acțiuni foarte diferite între ele și împărțindu-le, tot ceea ce facem, este să distrugem o poveste în mii de bucăți pe care nu vom reuși să le umim și să înțelegem. Cu alte cuvinte, se pun multe întrebări pentru a cunoaște un singur răspuns care încă nu satisfac cererea noastră, deoarece pentru a cunoaște răspunsul adevărat și complet, trebuie să le puteți împreună pe toate și să deduceți completitudinea. Pentru a cunoaște cu adevărat o persoană ar trebui ani, dar dacă înveți să-i cunoști aura, să o simți și să o vezi în toate nivelurile sale, atunci abilitatea ta de a o studia și de a recunoaște-o te va uimi pe tine și pe ceilalți care se vor simți mai apreciați de atențiile tale; pe lângă faptul că nu vor mai reuși să-ți ascundă nimic, chiar dacă vor dori s-o facă.

Pagina 5 din 5 

Decizia de a exclude o capacitate și de a ne convinge pe noi înșine că celelalte abilități sunt mai importante, înseamnă încă o dată că ne închidem propria minte și ochii, împiedicându-ne să cunoaștem întregul adevăr, limitându-ne la o mică parte, care de multe ori poate fi chiar neînțeleasă.

Din acest motiv, sfatul meu este să înveți să simți aura, dar, în același timp, să alegi să o vezi, pentru a avea o imagine mai completă a adevăratului semnificat și utilitate a energiei noastre cele mai intime și private.

Indiferent de toate acestea, vizionarea aurei rămâne o tehnică foarte interesantă și chiar amuzantă, deoarece îți oferă imediat probele veridicității sale, deoarece oricine o poate vedea fără a face eforturi excesive. Când începem o cale spirituală, trebuie să înțelegem că nu putem avea totul dintr-o dată, gândindu-ne să obținem răspunsuri imediat de a doua zi după ce am început să ne punem întrebări, dar uitându-te la aură, ai posibilitatea de a avea rezultate bune chiar din primele dăți când exersezi  viziunea, fiind capabil să vezi măcar primul strat  transparent, deja de la prima sesiune. Recomand începerea stabilirii unei relații bune cu propria aură, cel puțin să o priviți, pentru a înțelege că există, că e adevărată, că nu-i o iluzie sau un zvon ciudat. Vizionând-o, îți permite să înțelegi că este reală și să crezi în ea, ceea ce din păcate ar fi dificil dacă nu ai putea-o simți sau vedea. Tehnica de a percepe aura este mai complexă și mai avansată, așa că pornește mai întâi de la elementele de bază și oferă-ți dovezile existenței sale. Apoi vom ajunge și la asta! Între timp, privește-te în oglindă și concentrează-te.

În articolul următor ți se va explica modul de a o vedea, folosind pașii corecți pentru a învăța s-o vezi fără efort. Apoi vei continua să urmezi această cale și să înveți cum să-ți îmbunătățești aura, cum s-o  înțelegi pe-a celorlalți, cum să recunoști oamenii care încearcă să te înșele arătându-ți un strat iluzoriu al aurei lor pentru a te împinge să-ți faci o idee greșită despre ei și încă multe altele. Această academie îți  oferă o cale țintită în evoluția psihică, așa că toate învățăturile pe care le vei găsi în articole, deși, în aparență ai putea gândi că nu au nimic de a face cu obiectivele pe care vrei să le obții, îți vei da seama citind, că fiecare argument e strâns legat de altul. De fapt, cu cât meditezi și exersezi mai mult, cu atât îți va fii mai ușor să vezi aura în nivelurile superioare și să ai informațiile ce te interesează. Va fi o cale distractivă pentru că te vei putea juca cu propria aură și cea a altora, dar mai ales îți va permite să obții abilități practice pe care, fără utilizarea aurei, nu le vei înțelege niciodată.

Sfârșit pagina 5 din 5. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/19841 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

2454 comentarii
  • Klaren Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 11:58 12/01/22

    L'aura è stato uno degli argomenti che mi ha introdotto alla spiritualità, mi ero studiata i significati di tutti i colori e guardavo le aure di tutti i miei professori a scuola per allenarmi, finché non ho scoperto, qui su ACD, che ovviamente, non è come sembra, e che un'aura rossa non vuol dire che la persona che la ha è innamorata. Comprendo che il primo strato bianco non sia tutta l'aura ma che l'aura sia un campo molto più ampio che contiene memorie, e informazioni varie sulla persona. Grazie mille per queste informazioni preziose perché fuori da qui sull'aura ci sono solo informazioni fantastiche e un po' inventate.

  • Notte Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 - 17:11 11/01/22

    Non sono ancora capace di vedere oltre il primo strato dell’aura ma trovo che sia davvero utile sviluppare la vista energetica per poterla vedere ed imparare a trarre informazioni da essa. Se penso solo a tutte le volte che mi sono domandata se era il caso di fidarmi di qualcuno, con la capacità di vedere e comprendere l’aura non solo saprei se mi devo tenere alla larga da qualcuno o meno, ma potrei apprezzare persone che erroneamente ho giudicato male. E questo solo a voler fare un esempio, perché se si vede l’aura altrui sono davvero innumerevoli le informazioni che se ne possono ricavare.

  • Mauri Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 - 16:24 10/01/22

    Riletto. Uno dei primi documenti relativi all'Aura e quindi molto denso, pieno di concetti che vengono mirabilmente introdotti, ciò che mi sembra comunque più importante è che occorre affiancare alla teoria la pratica in modo da poter accompagnare la propria evoluzione anche con le esperienze e non solo con i concetti teorici.

  • Dolores Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 20:13 08/01/22

    Lezione molto interessante che ci sprona alla curiosità di conoscere cose nuove. Quelle poche volte che sono riuscita a vedere L' Aura l'ho vista bianca, ma mi voglio impegnare a migliorare. Qui c'è veramente molta da imparare. Grazie per tutto il tempo che ci dedichi con tanta pazienza.

  • Sunshine Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 - 22:14 07/01/22

    Fantastico ripassare questo articolo!! Oggi colgo veramente moltissimi insegnamenti che chiaramente nella prima lettura, all’inizio del mio approccio ad ACD, non avevo minimamente colto. “La nostra vista tende a nascondere ciò che noi decidiamo di ignorare”... è verissimo, e grazie al Percorso di crescita Spirituale, ce ne rendiamo sempre più conto perché iniziano sempre di più a saltarci all’occhio tutte quelle cose che prima ci sfuggivano o meglio che non volevamo vedere e riuscivamo ad ignorare, mentre ora non riusciamo più a nascondere a noi stessi! Quando decidi finalmente di vedere una cosa essa diventa molto più chiara, perché è sempre stata lì, devi solo prestarle attenzione: questo si applica a moltissimi problemi della mia vita che magari trascinavo da anni e anni e anni, ed ora grazie all’aiuto dell’energia, vengono portati a galla e pian piano, prestando loro attenzione, da che sembravano irrisolvibili, semplicemente affrontandoli si riescono ad eliminare alla radice e si dissolvono! Se impari a conoscere a fondo l’Aura di una persona, andando oltre il semplice primo strato, imparerai a conoscere a fondo una persona senza averci trascorso troppo tempo insieme, e questo le farà sentire apprezzate dalle tue attenzioni, dato che si sentiranno comprese nel profondo... è davvero così, l’ho potuto sperimentare in più occasioni anche nella mia esperienza personale! Per di più le persone non riuscirebbero più a nasconderti nulla, nemmeno se lo volessero... qui in questa è un’ulteriore motivazione per continuare ad imparare ancora più a fondo tutte le tecniche relative all’Aura. Da quando sono in ACD, mi rendo conto (proprio grazie a questo!) che sto diventando molto più empatica, riesco a sentire quello che le persone stanno attraversando in quel periodo e mi capita molto spesso di dire o fare la cosa giusta al momento giusto per farle sentire comprese ed aiutate... È molto bello. Grazie di cuore!

  • Gianmarco Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 14:38 07/01/22

    Sappiamo che tutto il mondo dello spettacolo e della politica è finto, è tutta superficie, mentre sotto si trova l'immondizia. Il problema è che purtroppo in questa società, anche la vita di tutti i giorni è impregnata di superficialità e di molte maschere che la gente indossa per non apparire quello che è davvero e non far capire quello che pensa su una determinata cosa o persona. Certamente vedere una persona che esteticamente è curata e ben vestita è molto meglio di vederne una che indossa abiti trasandati, logori e che emette cattivo odore. Io credo che le due cose debbamo andare di pari passo, le persone devono essere curate, ben vestite se lo vogliono, ma devono cercare anche di essere pulite dentro, nell'animo, perché altrimenti non ha senso, è come indossare un paio di scarpe belle e costose, ma quando poi a casa quella persona se le toglie, sotto ha i calzini bucati, non ha senso, ma purtroppo in questo sistema ci stanno abituando a ragionare sempre di più in questo modo; non fa niente se sei un criminale o comunque una cattiva persona, ma se ti presenti bene o peggio indossi un camice, una giacca e una cravatta, un uniforme, la gente crederà che sei una bravissima persona solo perché indossi quegli abiti e ti presenti e parli sempre in modo gentile, ma purtroppo non è così che funziona e spero che sempre più persone lo capiscano. Grazie a queste lezioni sull'aura ho potuto comprenderla meglio e soprattutto capire bene come è fatta e come può essere utilizzata. È davvero importante sapere cos'è l'aura perché non solo la possediamo noi, ma la posseggono anche tutte le persone e gli oggetti che ci circondano, quindi sapendolo, abbiamo più coscienza di come un oggetto o una data persona potrebbe influenzarci. Grazie mille Angel!

  • Faby7770 Medaglia per aver completato lo Step 1 per la 3ª volta Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 per la 2ª volta - 10:14 07/01/22

    Sto notando come io sia abituata a ignorare sistematicamente una miriade di particolari per semplice abitudine, eppure vorrei soffermarmi anche ad allenarmi a vedere le auree, ma poi mi dimentico di tutti i buoni propositi, possibile? Direi che non è normale..avere tutte queste strane dimenticanze proprio verso queste pratiche.... sto vivendo come un'adddormentata quando potrei smettere di ignorare la realtà vera che mi circonda . Devo organizzarmi meglio il tempo e impormi una scaletta in modo da riuscire ad eludere le varie dimenticanze che non hanno nulla di normale, anzi sono programmate volutamente per distrarmi dalla mia evoluzione. È giunto il momento di prendere in mano la situazione e porre rimedio.

  • marpal10 - 15:03 06/01/22

    Riletto anche questo articolo dopo tanto tempo. In passato ho provato pochissime volte a vedere l'aura. Questa è probabilmente stata una delle tecniche che ho sottovalutato di più quando in realtà, se mi fossi allenata, sarei riuscita a comprendere me stessa meglio, ed anche a magari evitare persone che si sono rivelate per me dannose. Ora che ne ho compreso meglio l'importanza voglio imparare bene questa tecnica e cercare di trarne il massimo. Grazie.

  • MYRIAM Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 22:05 04/01/22

    Sapere di possedere un aura e utilizzarla è veramente molto utile... è la nostra energia che volendo possiamo modellare in base alle situazioni. Grazie per questo ripasso perché in effetti l ho un po' trascurata. ❤️

  • Niki Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 19:44 04/01/22

    Rileggere questo articolo mi ha fatto rendere conto che mi alleno davvero poco nel vedere l'aura. Vedere con i propri occhi è importantissimo. Bisogna dare maggior attenzione all' aura perché si possono fare esperienze e avere informazioni utilissime. Può essere un'occasione per motivarsi nella pratica e capire le reali intenzioni della persona che abbiamo davanti. Riprenderò l'allenamento con più costanza per avere risultati. Grazie!!

  • Foxipy Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 17:18 04/01/22

    L'aura è la nostra energia, purtroppo è un argomento che nel tempo ho trascurato molto, infatti mi sono fermato alla visione del primo strato trasparente. Sicuramente devo riprenderla perché è un argomento molto interessante quanto importante. Imparare a vederla ed ancor più a percepirla ci porta a vivere esperienze uniche che possono anche aiutarci nella quotidianità. Poter comprendere le intenzioni di una persona riuscendo a vedere e percepire gli strati più interni di una persona non è affatto una brutta cosa, anzi ci risparmierebbe molte fregature. Grazie Angel per tutte queste informazioni.

  • Davide (Dan) Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 16:21 04/01/22

    La frase che mi colpisce ogni volta di questo doc è "Quando decidi di vedere qualcosa questa diventa molto più chiara e visibile, perché lei è sempre stata lì, dovevi solamente prestarle attenzione", quanta verità dietro queste parole!!! Quante cose smettiamo di vedere perché non gli diamo attenzione, perché le ignoriamo, eppure rimangono lì, non è che scompaiono. E questo vale per un'infinità di cose, da cose come problemi e malattie, a cose come le influenze energetiche, i programmi, le presenze oscure, ecc. Il percorso di ACD ti apre la mente perché tra le tante cose ti impara anche ad aprire gli occhi, o meglio ti spiega il motivo per cui è importante farlo, poi è compito di ognuno di noi decidere se lasciare quelle cose lì e ignorarle, come fanno tutti, oppure impegnarsi e migliorarsi. L'aura ha una grandissima importanza e in ACD viene trattata in molti argomenti diversi. Grazie Angel per tutta questa conoscenza che condividi con noi, gratuitamente, i tuoi insegnamenti sono preziosi e unici, sfatano i miti diffusi su internet (che sono frutto di disinformazione e giri su giri di copia e incolla da siti vari), perché sono insegnamenti veri, nati dall'esperienza. E Angel ne ha tanta di esperienza, e ha deciso di condividere con noi quello che ha imparato, insegnandoci in modo magistrale fino a creare un'Accademia unica nel suo genere, sia nei contenuti che nell'organizzazione. Grazie mille!!

  • Iradon Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 - 11:43 04/01/22

    Articolo molto interessante, è molto l'esempio del venditore porta a porta e paragone ai vestiti cosi da comprendere meglio argomento, grazie mille!

  • andreaaaa - 10:00 04/01/22

    Prendere coscienza dell'aura è guardare oltre non fermandosi alla superfice.

  • Alessio - 01:21 04/01/22

    Nonostante sia una delle parti che ho trascurato di più, la meditazione mi ha portato a percepire la positività o negatività di una persona o di un luogo. E mi ha ricordato quanto anche l'aura sia assolutamente una delle basi.