Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 14

Ce este Aura - Recunoaște prezența ei (1 parte)

Pagina 1 din 5

A cunoaște semnificația Aurei este fundamental  pentru a evolua și învăța tehnicile psihice, deoarece este o parte a energiei noastre și a conștiinței noastre mult mai mult decât ar părea. Înainte de a înțelege cum este formată, dacă are o culoare sau ce întrebuințare are, trebuie să înțelegem ce este și de ce toată lumea o posedă. Aura este un câmp energetic cu care toată lumea este înzestrată, fiind  energia noastră personală. O putem compara cu o haină pe care o purtăm, deși aura nu poate fii data deoparte sau schimbată de la o zi la alta, totuși ea poate fi modelată și modificată cu timpul. Pentru majoritatea persoanelor aceasta rămâne aceeași, în schimb, alte persoane, care sunt conștiente că o dețin și că o pot modifica la plăcerea lor cu ajutorul unor tehnici precise, modelează aura astfel încât să apară cum ei decid că trebuie sa fie  văzută de alții. Să ne gândim la o persoană care poartă o haină elegantă, de exemplu un vânzător din ușă în ușă, în geacă și cravată, care se prezintă în fața casei. Omul în cauză ar putea fi o persoană cumsecade, care face o muncă corectă și onestă, sau ar putea fi un escroc egoist și lacom, care se gândește doar la sine, cu prețul de a înșela oamenii; cu costumul său frumos și un limbaj studiat dinadins pentru a rezulta interesant și atractiv, ar putea reuși să înșele pe nefericiții care s-au lăsat convinși de prezența lui frumoasă. Acest bărbat ar putea fi cea mai rea persoană din lume, dar cu costumul său frumos și discursul său fluent, ar putea face pe mulți alții să creadă că este o persoană foarte de treabă, cinstită și educată, cu principii bune și valori excelente.

Ei bine, haina frumoasă și prezentarea ordonată ar putea induce în eroare mulți oameni nefericiți care se bazează doar pe aparențe. Aura este cam ca haina pe care o porți în fiecare zi, deși este făcută de energie și nu poate fi scoasă a doua zi. Mulți oameni sunt păcăliți de haina pe care o porți, pentru că sunt obișnuiți să se oprească la primul strat pe care îl văd, adică cel mai superficial. Chiar fiind o persoană bună, ar fii de-ajuns să porți  o haină neîngrijită, murdară de la serviciu sau distrusă de prea multe pagube subite în mașina de spălat, ca să te judece într-un mod foarte diferit în comparație cu modul în care ai fi observat și tratat dacă ai avea o haină elegantă și îngrijită, chiar dacă persoana de sub hainele tale ești tot tu. Acest lucru se întâmplă și persoanelor care te judecă după aspectul aurei tale, indiferent dacă ea poate fii murdară de crimele comise sau distrusă de nedreptățile celorlalți pentru care ai avut de suferit în timpul vieții tale, și care ți-au deteriorat-o. În realitate și tu faci parte din acest grup de persoane. De fapt, atunci când te uiți la cineva din fața ta, nu te uiți cu adevărat la părul său, la zâmbetul său ori la forma corpului său așa cum crezi că faci, dar te uiți, sau mai bine spus  percepi, aura lui care nu e nimic altceva decât haina sa energică ce nu și-o poate scoate, dar o poate modela dacă este conștient de aceasta. Ca și majoritatea oamenilor, nu îți dai seama la ceea   ce te uiți și totuși, și judecata ta se bazează pe aparență și nu pe profunzimea acelei persoane. Chiar înainte de a-i vedea haina, primul lucru pe care îl vei simți și pe care-ți vei baza judecata, chiar dacă în mod inconștient, va fi aura lui, deci câmpul energetic ce-i aparține, deși niciunul dintre voi nu știe acest lucru. Aura este foarte importantă, deoarece este prezentarea sa într-un context. În funcție de energia lui, ai putea să vezi pe cineva care, deși din punct de vedere  estetic e drăguț, îngrijit și foarte elegant îmbrăcat, are o aură care emană difidență, înșelăciune, ceva de care trebuie să fii atent; nu îți va plăcea deloc acea persoană. Cunoașteți zicala „miroase a minciună”? Ei bine, acest mod de a spune se bazează pe acea  senzație pe care o simți, dar nu poți s-o înțelegi, totuși o simți atât de puternic încât știi că e prezentă chiar fără s-o vezi cu ochii tăi. Acest lucru se datorează aurei sale.

Pagina 2 din 5 

Prezența aurei poate fi modificată, așa  cum o haină frumoasă ar putea ascunde o persoană nemiloasă; îmbrăcămintea elegantă și bine păstrată te-ar putea face să crezi că este o persoană de treabă, dar senzațiile tale ți-ar putea spune cu totul altceva. Din acest motiv, trebuie să treci peste  stratul care-ți apare, la fel cum nu trebuie să judeci pe cineva după hainele pe care le poartă. După cum se spune, „haina nu-l face pe om ”, nu e suficient să porți o haină frumoasă  pentru a deveni generos și sincer; în același mod, trebuie să treci peste prima senzație oferită de aura lui, deoarece te-ar putea înșela și pe tine. Unii oameni foarte empatici ar putea simți imediat dacă cineva este sincer și bun sau fals și negativ chiar și fără să-l privească; și totuși, există cei care sunt conștienți de a avea o aură și știu și cum s-o folosească, așa că ar putea reuși s-o modeleze pentru a înșela chiar și pe cei care, de obicei, nu greșesc niciodată. Aura este o masă de energie care îți aparține și te-a reprezentat întotdeauna, este ca și  corpul tău fizic care are un aspect estetic, dar și un întreg de elemente interne, cum ar fi organe, oase, mușchi și așa mai departe. Aura, de fapt, nu este o carcasă subțire și goală în interiorul ei, ci este un câmp energetic complet și substanțial, cu singura diferență că nu o poți vedea pentru că este invizibilă, având ochii puțin antrenați. Chiar și aerul este invizibil și în fiecare zi uităm de existența sa, totuși el este întotdeauna aici și continuăm să-l respirăm, la fel cum continuăm să folosim inconștient aura noastră și suntem influențați de cea a altora.

Prin antrenament e posibil ca aura să poată fii văzută. Cei care își dau seama că au o aură și pot fi capabili să o modifice și să o folosească, își pot spori foarte mult viața, spre deosebire de majoritatea persoanelor inconștiente care continuă să sufere greșelile propriei aure și ale celorlalți.  Se poate observa că, adesea pe web, poate fi reprezentată în desene și imagini ca un strat de energie departe de corpul nostru fizic, de parcă îl înconjoară, dar fără să-l atinga, ca și cum nu ne-ar aparține. De fapt, aura este mult mai adâncă decât crezi, făcând parte din propria Conștiință. De fapt, aura este suma energiei noastre, a amintirilor noastre, a durerilor noastre, a problemelor noastre, este reprezentarea a ceea ce suntem, a ceea ce devenim sau a ceea ce vrem să aparem in   ochii celorlalți. În schimb, aura posedă diferite strate, dintre care unele mai interne și altele mult mai externe. Când privim o persoană suntem influențați de straturile sale exterioare, de cele mai apropiate de noi și mai îndepărte de ea. Atunci când decidem să trecem peste aparențe și să depășim acele bariere care protejează straturile interioare, ajungem să cunoaștem adevăratele intenții și persoana reală care se ascundea în spatele acelor straturi, uneori pentru a se proteja de rău, alteori pentru a-i păcăli pe alții .

Pentru același motiv pentru care nu ar trebui să judecăm pe nimeni după haina pe care o poartă, nu ar trebui să judecăm nici după  culoarea aurei sale. Ei bine, mulți oameni sunt convinși că putem recunoaște pe cineva în funcție de culoarea aurei sale, dar acest lucru este foarte departe de adevăr! De fapt, aura nu este doar o culoare, ci este un infinit de factori care formează zona noastră energetică și care o face unică, indiferent de culoarea care ar putea fi la fel cu cea a unei persoane complet diferită de noi în orice sens. Aura, astfel, nu este doar perimetrul din jurul nostru, ci întreaga zonă internă care este umplută cu energie. Întrucât numărul de culori din această dimensiune este limitat, am putea crede că există doar aure verzi, albastre, portocalii și galbene, deoarece acestea sunt culorile cele mai des văzute, și în acest mod se ajunge prin a structura personalitatea oamenilor, împărțindu-i în câteva grupuri. De exemplu, am putea crede că toți cei care posedă o aură verde sunt foarte asemănători atât în ​​caracter, cât și în viață; același lucru pentru toți cei care posedă aura galbenă, dar nu este așa: fiecare dintre ei au aura de acelea culoare din motive complet diferite.

Pagina 3 din 5 

Fiecare persoană este foarte diferită de cealaltă, deoarece a trăit experiențe diferite, a reacționat diferit, a experimentat probleme și momente fericite, în mod total diferit de alții.

Deși am putea vedea aura roșie la două sau mai multe persoane, ele ar putea fi complet diferite între ele atât în ​​caracter, în ​​viață, cât și în sănătate. Cunoașterea aurei și vizionarea ei sunt două abilități foarte diferite, cum ar fi capacitatea de a vedea un sandwich și cea de a-l mânca. A fi capabil să vezi aura este o experiență minunată, deoarece îți permite să cunoști un nivel de realitate care înainte nu credeai că există. Vizionarea Aurei îți permite să vezi cu ochii tăi alte dimensiuni și să îți dai seama că există și alte principii ale vieții, fiind capabil să înțelegi câteva indicații; acest lucru nu schimbă faptul că doar privind-o nu vei putea înțelege cum funcționează și ce înseamnă, pentru că te-ai putea limita la simplul aspect.

Cei mai mulți dintre spirituali se opresc într-adevăr la primul strat: mulți dintre ei privesc aura și o judecă după culoarea sa, de parcă ar fi suficient pentru a ști perfect cine este în fața lor, deși ar putea fi un străin de-abia întâlnit. Aparențele deseori pot fi înșelătoare! Aura este o energie foarte intensă pe care o poți vedea cu ochii fizici, hotărându-te să faci zilnic exerciții adecvate pentru a o vedea. Să fie clar, a vedea aura este foarte important pentru că te surprinde și îți deschide ochii, în orice sens, către alte domenii ale adevărului pe care înainte le ignorai. Vederea noastră tinde să ascundă ceea ce hotărâm să ignorăm, la fel cum auzul nostru ascunde ceea ce nu vrem să auzim. De exemplu, atunci când ne concentrăm pe ceva care ne place cu adevărat sau care ne captează complet atenția, pierdem capacitatea de a auzi sau de a vedea orice altceva, pentru că suntem atât de concentrați încât pierdem cunoștințele despre restul care ne înconjoară. Acum, dacă ai închide ochii, nu ai putea descrie în detaliu camera ta, deși ai văzut-o de mii și de mii de ori. Acest lucru se întâmplă pentru că nu te-ai concentrat și, deși cu ochii deschiși ai putea vedea o mare parte din încăpere ținandu-ți privirea fixă într-un anumit punct, datorită vederii periferice, ai ignorat-o până acum și vei continua să o faci din obișnuință. Pentru același motiv, continui să ignori multe evenimente, schimbări și mișcări care au loc în jurul tău, dar continui să nu le vezi prin alegerea ta; prin urmare, ai putea să nu mai fii conștient că există și cu  timpu să uiți complet de existența lor. În momentul de față este posibil să nu-ți amintești forma și culoarea ceasului atârnat în bucătărie sau un alt obiect pentru tine lipsit de importanță, deoarece, după atâția ani în care l-ai ignorat complet, astăzi nici nu-l mai vezi. Cu toate acestea, de îndată ce decizi să dai din  nou importanță la ceea ce privești și să te concentrezi pe detalii, atunci toate obiectele dispărute din vedere reapar și te fac să-ți amintești de prezența lor. În mod similar funcționează aura.

Când te decizi să o vezi, permiți vederii tale să vadă câmpul energetic al celorlalți oameni, animale și obiecte, pentru că totul este energie și totul are o aură. În mod clar, aura unui obiect este mult mai subțire și mai ușoară, fiind neînsuflețită, în timp ce aura unei persoane este mult mai largă, deoarece nu numai că conține energie simplă, ci include și  experiențe, amintiri, viață pură pe care un obiect din motive evidente nu poseda; dar nu pentru acest motiv trebuie sa credem că obiectele nu au o aură. A vedea aura este foarte util și important pentru a ne deschidem mințile și a ne da seama că n-o cunoaștem,  că am ignorat toată viața o altă realitate a lumii, uitând de existența ei. Când decizi să vezi ceva, acel lucru devine mult mai clar și mai vizibil, pentru că a fost mereu acolo, nu a trebuit decât să-i acorzi atenție.

Pagina 4 din 5 

De fapt, îți vei da seama că atunci când te  decizi să vezi aura, aceasta va începe să ți  se arate, începând cu primul strat transparent și apoi lărgindu-se din ce în ce mai mult; când o ignori și uiți de toate, atunci va dispărea și nu o vei mai vedea.

Acest fenomen apare în fiecare zi pentru fiecare lucru, deoarece, dacă ți-aș cere să numești toate trăsăturile distinctive ale feței mamei tale, este posibil să nu-ți amintești de ele și, cu o certitudine absolută, nu ai descrie toate alunițele ei sau alte caracteristici ale chipul ei cu numărul și locația exactă, deși cunoști fața mamei tale de-o viața, văzând-o de miliarde de ori. A vedea aura nu este un merit  pentru puțini, dar este un exercițiu pe care oricine poate decide să îl facă. Adevăratul merit constă în a decide să vezi viața pentru ceea ce este, în loc să o ignori și să-ți petreci viața dormind. Trebuie să recunoaștem că a vedea aura te face să te simți un pic special, pentru că te deschizi la noi descoperiri pe care mulți alții le vor ignora toată viața și este corect să te simți mai bine decât înainte, realizând că ai făcut ceva pe care mulți alții. nu sunt capabili să facă. Este important să folosim entuziasmul primelor experiențe pentru a merge mai departe și a depăși barierele noastre realizând că, după primul strat, există cel de-al doilea, după al doilea există un al treilea și după al treilea există o infinitate de alte cunoștințe care așteaptă să fie descoperite. Greșeala prea multor oameni spirituali este să se oprească la primul strat și să se simtă realizați ca și cum ar fi încheiat toate cercetările lor, doar pentru că au văzut o mică parte din aură. Acest lucru este departe un milion  de kilometri de conștientizare, pentru că decizi să adormi într-un loc diferit de ceilalți; oricum tot dormi.

Motivul pentru care cred că este important să trecem peste aspectul culorii este pentru că am văzut de nenumărate ori că sensul asociat cu o culoare a aurei nu este aproape niciodată în concordanță cu adevărata personalitate a aceleiași persoane. Culoarea aurei poate avea și semnificații foarte importante, cum ar fi culoarea neagră care anunță in mod sigur obscuritatea și este foarte rar să o vedem, dar dimpotrivă, nu putem spune același lucru despre aura albă , deoarece primul strat al aurei tuturor oamenilor, animalelor și obiectelor, este alb transparent / gri. Așadar, ori suntem cu toții buni și iluminați, ori există ceva mai profund de luat în considerare trecând peste bariera mulțumirii de sine. Prin urmare, este clar că nu ne putem baza propria siguranță doar pe culoarea energiilor celorlalți atunci când ar trebui să ne concentrăm mai mult pe dorința de a cunoaște mai mult, decât pe convingerea că deja știm totul.

Decizia de a vedea aura, de a înțelege cum funcționează și de a încerca s-o influențezi și s-o modelezi așa cum îți place, sunt tehnici, și deci  acțiuni foarte diferite între ele și împărțindu-le, tot ceea ce facem, este să distrugem o poveste în mii de bucăți pe care nu vom reuși să le umim și să înțelegem. Cu alte cuvinte, se pun multe întrebări pentru a cunoaște un singur răspuns care încă nu satisfac cererea noastră, deoarece pentru a cunoaște răspunsul adevărat și complet, trebuie să le puteți împreună pe toate și să deduceți completitudinea. Pentru a cunoaște cu adevărat o persoană ar trebui ani, dar dacă înveți să-i cunoști aura, să o simți și să o vezi în toate nivelurile sale, atunci abilitatea ta de a o studia și de a recunoaște-o te va uimi pe tine și pe ceilalți care se vor simți mai apreciați de atențiile tale; pe lângă faptul că nu vor mai reuși să-ți ascundă nimic, chiar dacă vor dori s-o facă.

Pagina 5 din 5 

Decizia de a exclude o capacitate și de a ne convinge pe noi înșine că celelalte abilități sunt mai importante, înseamnă încă o dată că ne închidem propria minte și ochii, împiedicându-ne să cunoaștem întregul adevăr, limitându-ne la o mică parte, care de multe ori poate fi chiar neînțeleasă.

Din acest motiv, sfatul meu este să înveți să simți aura, dar, în același timp, să alegi să o vezi, pentru a avea o imagine mai completă a adevăratului semnificat și utilitate a energiei noastre cele mai intime și private.

Indiferent de toate acestea, vizionarea aurei rămâne o tehnică foarte interesantă și chiar amuzantă, deoarece îți oferă imediat probele veridicității sale, deoarece oricine o poate vedea fără a face eforturi excesive. Când începem o cale spirituală, trebuie să înțelegem că nu putem avea totul dintr-o dată, gândindu-ne să obținem răspunsuri imediat de a doua zi după ce am început să ne punem întrebări, dar uitându-te la aură, ai posibilitatea de a avea rezultate bune chiar din primele dăți când exersezi  viziunea, fiind capabil să vezi măcar primul strat  transparent, deja de la prima sesiune. Recomand începerea stabilirii unei relații bune cu propria aură, cel puțin să o priviți, pentru a înțelege că există, că e adevărată, că nu-i o iluzie sau un zvon ciudat. Vizionând-o, îți permite să înțelegi că este reală și să crezi în ea, ceea ce din păcate ar fi dificil dacă nu ai putea-o simți sau vedea. Tehnica de a percepe aura este mai complexă și mai avansată, așa că pornește mai întâi de la elementele de bază și oferă-ți dovezile existenței sale. Apoi vom ajunge și la asta! Între timp, privește-te în oglindă și concentrează-te.

În articolul următor ți se va explica modul de a o vedea, folosind pașii corecți pentru a învăța s-o vezi fără efort. Apoi vei continua să urmezi această cale și să înveți cum să-ți îmbunătățești aura, cum s-o  înțelegi pe-a celorlalți, cum să recunoști oamenii care încearcă să te înșele arătându-ți un strat iluzoriu al aurei lor pentru a te împinge să-ți faci o idee greșită despre ei și încă multe altele. Această academie îți  oferă o cale țintită în evoluția psihică, așa că toate învățăturile pe care le vei găsi în articole, deși, în aparență ai putea gândi că nu au nimic de a face cu obiectivele pe care vrei să le obții, îți vei da seama citind, că fiecare argument e strâns legat de altul. De fapt, cu cât meditezi și exersezi mai mult, cu atât îți va fii mai ușor să vezi aura în nivelurile superioare și să ai informațiile ce te interesează. Va fi o cale distractivă pentru că te vei putea juca cu propria aură și cea a altora, dar mai ales îți va permite să obții abilități practice pe care, fără utilizarea aurei, nu le vei înțelege niciodată.

Sfârșit pagina 5 din 5. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/19841 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

2309 comentarii
  • Mariel - 21:55 28/01/24

    Riesco a percepire le energie di una persona, ma non conosco le tecniche per vedere le auree . Sono quindi molto felice di poterlo fare in questo percorso

  • Francesca - 18:45 28/01/24

    Grazie!!!! Leggere l’aura è importantissimo per poter conoscere davvero una persona. Grazie di divulgare un argomento così tanto importante, con così tanta semplicità e chiarezza!

  • unmanny 🐾 Medaglia per aver completato lo Step 1 - 22:52 26/01/24

    Ammetto che dal momento in cui ho iniziato il percorso in ACD, la mia sperimentazione con l’aura è rimasta un po’ da parte, avendo dedicato più attenzione ad altri aspetti :-( Eppure il sapere vedere questo campo energetico universale multi strato, che nel caso di esseri viventi è fatto anche di pensieri, preoccupazioni e dolori, offre la possibilità di vivere andando ben oltre le apparenze e di non farsi ingannare passando in pratica da ciò che “vedono” i nostri occhi nella Matrix, a una Vista invece ben più profonda, consapevole e mirata.

  • pastisse - 17:41 26/01/24

    Mi sono accorta che più vado avanti con l'apprendimento della meditazione e più c'è luce attorno a me. Adesso inizio a capire cos'è l'aura.

  • nirvana - 08:00 24/01/24

    Non sapevo dei livelli, molto interessante sono curiosa di saperne di più avanti con la prossima lezione

  • gloria70 - 22:06 23/01/24

    Ora sono pronta a capire come vedere la mia aurea...sono curiosa di sapere come sarà!!!

  • baby81 - 11:47 22/01/24

    Non vedo l'ora di sapere come fare! Pensavo fosse una facoltà riservata a pochi! Subito al prossimo audio!!

  • andreaaaa - 18:06 21/01/24

    Interessante ed esplicita spiegazione dell'aura l'ho riascoltata con molto entusiasmo chiarisce alla grande le idee.

  • artemisia@ - 18:59 20/01/24

    Affascinata nel poter sperimentare questo nuovo processo. Riconoscere l impronta digitale energetica di ogni cosa.

  • luci - 16:56 20/01/24

    Credevo che coloro che riuscivano a vedere l'aura fossero persone in qualche modo illuminate e non ho mai sperato di poter sviluppare questa capacità. Non vedo l'ora di saperne di più.

  • lidiag Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 - 07:46 18/01/24

    L'aura è l'energia personale che circonda ogni essere vivente animato e inanimato, è il nostro campo energetico personale che contiene tutte le nostre esperienze, tutti i nostri ricordi e tutte le nostre vite. Saper vedere e percepire il campo energetico delle persone che ci circondano ci dà la possibilità di conoscere informazioni più vere esse, inoltre vedere e percepire l'aura secondo me è il primo passo per iniziare a vedere e capire l'energia stessa che si trova in ogni luogo e intorno a ogni essere vivente. Grazie anche alle tecniche giuste possiamo rafforzare e ripulire la nostra aura e anche quella degli altri,e ancora con le giuste tecniche possiamo modificare la nostra aura, avere un'aura pulita e molto nutrita energeticamente da tantissimi benefici di salute al corpo fisico.

  • alia - 02:26 18/01/24

    Non sapevo che esistessero piu' strati e che l'aura si potesse modellare. Sono curiosa di provare almeno a vederla per il momento.

  • Hor Medaglia per aver completato lo Step 1 - 21:07 17/01/24

    L’aura è un campo energetico che tutti gli individui possiedono e benchè non può essere modificata da un giorno all’altro, la si può modellare a proprio piacimento grazie all’utilizzo di precise tecniche. L’aura può essere considerata il biglietto da visita di una persona, e quindi da quest’ultimo ne possiamo essere influenzati nella valutazione della persona che abbiamo di fronte. Un biglietto da visita accattivante, appropriato, ben fatto etc in un primo acchito, mi farà apparire quella persona interessante, molto più di quanto realmente lo sia. L’aura può essere modellata a proprio piacimento e ciò permette di apparire agli altri come crediamo che gli altri meglio ci preferiscono. Dobbiamo imparare a non giudicare le persone semplicemente dal colore della sua aura. L’aura è una massa di energia che ci appartiene da sempre è un vero e proprio campo energetico con collegamenti e micro-collegamenti sottili. Chi fa un certo tipo di lavoro su stesso, proteso alla conoscenza del sé interiore, comincia ad avere consapevolezza della propria aura, della sua emanazione e di come può essere modificata per renderla più accattivante nelle relazioni dinamiche con l’esterno. L’aura è la vera rappresentazione di quello che realmente siamo, anche se apparentemente può sembrare distaccata dal corpo, in realtà ha una connessione intima con la nostra coscienza perché realmente rappresenta il nostro vissuto, le nostre esperienze, le nostre emozioni e le nostre paure. Conoscere l’aura e saperla vedere sono due proprietà distinte tra loro proprio perché l’aura di due persone diverse che si presenta con la stessa forma e lo stesso colore, non indica un’energia, un vissuto una personalità simile l’una con l’altra. Vedere le auree è una pre-condizione per approcciarsi ad un concetto di multi-dimensionalità, perché è il primo passo necessario che ti fa scoprire e vedere forme, energie, che non pensavi potessero esistere. L’aura di una persona, rispetto all’aura degli oggetti o di un animale, è molto più spessa e profonda perché oltre a contenere energia, contiene, esperienze, ricordi, vissuti, gioie e dolori. Inizialmente riusciamo a vedere e anche con fatica un solo strato di aura monocolore, tendente al bianco, ma con il tempo, l’esercizio continuo e la pratica della meditazione che ci permette di nutrire e rinforzare i nostri chakra, riusciremo a vedere il secondo il terzo, il quarto e altri infinità di strati perché infinite sono le dimensioni con le quali incosciamente ci rapportiamo. L’aura ci permette di avere un approccio diretto con la personalità della persona con la quale stiamo interagendo. La sua personalità è filtrata da una serie di adattamenti e condizionamenti ambientali e personologici che per poter dire, si ho un’idea chiara su chi è la persona con la quale sto interagendo, sicuramente è necessario un tempo che a volte può sembrare interminabile perché spesso e volentieri anche nelle relazioni più durature si arriva con il dire:” Credevo di conoscerti ma in realtà non so chi sei”. Se riesci a vedere gli strati più profondi dell’aura di una persona, avrai subito la certezza chi chi realmente egli è, di quale è il suo livello di consapevolezza e il suo livello di elevazione spirituale. Le tecniche psichiche e spirituali che apprenderemo nei vari step, ci permettono anche di rinforzare lo strato superiore dell’aura. La tecnica in sé è molto importante così com’è altrettanto importante il concetto in sé. Rinforzare la propria aurea significa creare un alone così intenso che è la tua stessa coscienza a percepirla per prima, dandoti o elargendoti un’energia così intensa che ti permette di assumere una condizione mentale di assoluta consapevolezza chi sei, permettendoti dunque di affrontare anche quelle situazioni che possono sfiancare i più. Quindi potremmo anche dire che lavorare sulla propria aura coincida anche con la possibilità di lavorare sulla propria consapevolezza, condizione che ti permette di elevarti a una frequenza superiore e entrare in armonia con dimensioni così elevate che prima di questo percorso spirituale non facevano neanche parte dei nostri pensieri.

    • Cora - 22:49 30/01/24

      Riesco a vedere solo il strato bianco trasparente ....non vedo l'ora a vedere di più

  • pleiad - 23:06 15/01/24

    Ci sono tante cose che vediamo, viviamo, sentiamo e non sappiamo spiegare. Quante cose inutili impariamo e quante cose vere ignoriamo

  • eaeonora - 11:22 15/01/24

    Circa 30 anni fa e forse più, quando ho incominciato la ricerca di me, per controllare la mia aura mi sottoponevo alla camera Kirlian (non so se si scrive così). Se ne è fatta di strada. Sono euforica di pensare di potermi vedermi vedere tutta al completo.