STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 10

Gândul – Liniștea mentală (partea 1)

Pagina 1 din 3

Cheia trezirii spirituale este tăcerea mentală, numită și fară gânduri( non-gând) sau absența gândirii. Meditația îți permite să înveți absența gândului și s-o îmbunătățești-  pe lângă sănătate- și simțurile tale, prin urmare abilitale tale psihice și extra-senzoriale. Dar gândul nu este doar acela pe care-l întâlnești în timpul meditației, ci pe cel care îl ai în orice moment al fiecărei zile. Gândul este ceea ce ne face să fim mai evoluați de animale și mai înaintați în evoluția spirituală, este puterea noastră și condamna noastră. Acest lucru se datorează faptului că gândirea noastră nu este aleasă în mod unic de noi, ci este influențată și de ceea ce ne înconjoară. Prin gândire putem reflecta la ceea ce este bine pentru noi și la ceea ce ne face să greșim, dar ce se întâmplă când gândurile care ne trec prin minte nu sunt în întregime ale noastre? Îndoiala se naște: nu știi care este alegerea cea mai bună de urmat, pentru că două voci contrastante îți spun ce să faci, fără a lăsa loc adevărului. Iată pentru ce este necesar să practici tăcerea mentală: pentru a împiedica ca vocile să te confunde și a lăsa adevarul să apară,ceea ce îți va permite să faci alegerea corectă și cea mai completă, fără să te împiedici de un adevăr pe jumătate.

Dacă gândul ar fi complet al tău, fără a suferi vreo influență din exterior și variație în funcție de voința altora, ai avea o legătură completă cu Sinele tău superior. Ți-ar spune în orice moment care este alegerea cea mai bună pentru viitorul care te așteaptă și care s-o elimini fără nici o umbră de îndoială. În schimb, de multe ori te regăsești în îndoială, sau chiar mai rău, faci alegeri despre care crezi că sunt cele mai bune; și apoi descoperi, chiar și după ani de zile, că acestea au fost decizii greșite. Cine știe de câte ori ai spus „… Dacă aș fi știut!” Sau „L-am simțit, știam că a fost alegerea greșită… De ce am urmat-o oricum?” dar nu te poți învinovăți pentru că gândurile tale erau prea multe, nereușind să descifrezi care erau corecte și care, în schimb, erau gata să vă înșele. Practica tăcerii mentale nu dorește ca tu să devii o persoană incapabilă să gândești, ci cu totul dimpotrivă, îți permite să elimini gândurile inutile și să recunoști care sunt în schimb cele dictate de Conștiința ta Superioară, care nu te-ar înșela niciodată. Cum puteți, totuși, să recunoașteți gândurile corecte de cele greșite, dacă nu cu Meditația în absența gândului? Practica tăcerii mentale nu este ușoară, dar îți garantează că vei deveni capabil să îți recunoști voința dintre cele ce-ți sunt impuse de alții; te face să înțelegi cine ești, distingând-o de cele ce alți vor ca tu să fii . Îți permite să ști cine sau ce încearcă să te direcționeze către o cale în timp ce tu ai dori să urmezi alta, permițându-te să fii liber de lanțurile minții tale .

Tăcerea Mentală este o adevărată tehnică, prin care îți evoluezi abilitățile psihice și conexiunea cu Sufletul tău; învățând să-l simți, să-l recunoști și să-l înțelegi. Ne putem amăgi că nu avem nevoie de liniște mentală, că avem deja o comunicare profundă cu Sufletul nostru și Dumnezeu, că știm deja toate răspunsurile și cunoaștem întotdeauna adevărul; și totuși continuăm să greșim și să ne pară rău de acțiunile noastre trecute. Este normal să greșești atunci când o mie de voci conflictuale vorbesc între ele, împiedicându-ți să înțelegi ceea ce este corect de facut. Un gând îți spune un lucru, un sentiment îți spune altul, și ori asculti creierul, ori asculti inima vei ajunge să comiți acțiuni de care te vei simți vinovat. Lasă-ți conștiința superioară să-ți spună care este calea cea dreaptă, singura care îți  cunoaște viitorul și știe ce te va face fericit și ce te va face să-ți pară rău.

În  acest curs te voi învăța mai bine cum funcționează Gândirea, cum să înveți mai degrabă să-l faci aliatul tău, decât în ​​mod constant dușmanul tău; cum să gândești mai degrabă decât să fii obsesionat, cum să gândești pozitiv decât să fii copleșit de gândirea negativă. Chiar dacă credem că știm să recunoaștem foarte bine sentimentele dintre gânduri, în realitate ele se confundă adesea, lăsându-ne să fim înșelați de gânduri sau emoții care nu ne aparțin.

Pagina 2 din 3

Adesea, tocmai emoțiile rapide ne determină să facem greșelile cele mai grave, pentru că ne lăsăm purtați de un sentiment aparent foarte puternic, dar care durează foarte puțin timp, dar îndeajuns pentru a ne face să greșim și apoi să regretăm. Iată de ce sfatul de „a asculta mereu inima” devine nesigur, până când nu se învață a recunoaște limbajul pe care Sufletul nostru îl folosește pentru a ne transmite adevărul, de gândurile și sentimentele de care suferim și care ne întunecă rațiunea. Practicând absența gândului vei putea deosebi un sentiment adevărat și corect de cel care te îndeamnă să te rrănești și a te face să greșești  ; pentru același motiv ne vom ocupa de îmbunătățirea capacității noastre de a gândi, astfel încât gândurile să fie complet ale noastre și nu influențate din exterior. Acum totul ar părea foarte complicat, deoarece ai trait dintotdeauna cu gândurile altora in mintea ta, ceea ce ți se pare că este totul normal; dar când începi să deschizi ochii, îți dai seama câte greșeli ai făcut și nu din vina ta, scăpând în sfârșit un suspin de ușurare: vei simți că începi să trăiești din nou.

Lupta împotriva gândurilor ar fi inutilă: ele vor câștiga. În schimb, poți învăța să le antrenezi, astfel încât doar gândurile utile să iasă la suprafață, în timp ce gândurile inutile și chiar dăunătoare pentru tine, să fie respinse imediat. Acest lucru nu înseamnă să devii irațional, până să ajungi să trăiești cu capul în nori și să uiți de realitate: înseamnă să fii realist și să înțelegi că gândirea într-un mod negativ te distruge din interior pentru a ajunge să distrugi tot ceea ce ai construit. Pentru a da un exemplu concret, este util să ne gândim că, dacă te angajezi, poți reuși să obții o parte din succesul tău. Irațional e să gândește că îți poți realiza visele fără să faci cel mai mic efort pentru a reuși;  Negativ e să crezi că, chiar dacă te-ai angaja, nu ai putea reuși, deoarece nu ești suficient de capabil, bun sau puternic pentru a atinge acest obiectiv. Practica fără gânduri iti permite să acționezi  fără a fi distras de miile de gânduri care vor încerca să te împiedice în o mie de feluri, în orice fel de practică sau direcție pe care dorești  să o atingi . Nu vei înțelege bunăstarea mentală a celor care pot asculta doar răspunsul corect, până când nu te implici  în practica fară-gânduri. Suntem obișnuiți să facem imposibilul ca să găsim soluția la cele mai mari probleme, când ar fi suficient să ascultăm vocea celui care vede mult mai departe decât noi, care știe deja care este calea cea mai bună și care, în schimb, deși aparent promite bine, nu ne va conduce decât la o mare dezamagire. Apoi, între a simți și a urmări calea potrivită, există mult spațiu de evaluare, care numai cu experiența vei învăța să faci, fără a alege ceea ce – după cum bine știi- te va duce la părere de rău. Uneori, a greși este ceea ce ne atrage cel mai mult, ne dă un pic de adrenalină în viața noastră; dar învățând să recunoști care gânduri sunt corecte și care ar putea să-ți facă rău, vei înțelege că este mai bine să urmezi  întotdeauna calea corectă, fără să-ți faci rău de unul singur.

Tăcerea mintală nu se rezumă doar la luarea unei decizii fără a avea îndoieli, pentru că așa cum am explicat deja, nu-i sigur că este și cea mai bună decizie; ai putea regreta după câțiva ani. Tăcerea mentală va fi mult mai mult. Ea îți va permite să nu fii influențat de Low, de gândurile altor oameni, de Programele de energie care ți-au fost impuse sau create pentru tine; îți v-a permite să înțelegi ce crede Sufletul tău, în loc să gândești ca o persoană comună; el este extern acestei lumi, nu trăiește  pentru a câștiga, trăiește pentru a experimenta, el trăiește din experiență! El cunoaște viitorul, sau mai bine spus, cunoaște consecințele acțiunilor tale, spre deosebire de tine, care le trăiești din interior și le suferi, fără să-ți dai seama ce viitor te așteaptă, în funcție de acțiunile întreprinse. El e  mult mai simplu și mai direct,tu te învârți și te distrezi ușor: tu trăiești în Low, el nu. Însă nu poți înțelege ce fel de experiență ar alege el, dacă continui să gândești cu Regulatorul Low, motiv pentru care, de cele mai multe ori, vei spune că este „sufletul tău care-l dorește”, un mod ca oricare altul de a ascunde că te-ai lăsat influențat de un impuls fără să-ți dai seama unde te va conduce. Sufletul nu e superficial și nu pierde timpul cu argumente inutile; El se gândește doar la un lucru: la propria  evoluție spirituală.

Pagina 3 din 3

Iată de ce este esențial să înveți a înțelege care este limbajul său,  decât să asculți gândurile mentale și să fii convins că este vorba de cuvintele lui, ca și cum ar putea fi într-adevăr atât de confuz încât  să nu mai știe să facă cea mai bună alegere. Pentru a înțelege limbajul Conștiinței superioare, trebuie să înveți non-gândul, doar în acest fel vei fi sigur de indicațiile sale fără a-l confunda cu gândurile și sentimentele pe care le simți și care deseori îți sunt influențate tocmai pentru a te îndepărta de adevarul ei.

Primul pas este să înveți tăcerea mentală în timpul practicării meditației: vei începe să înțelegi cât de mult îți afectează viața chiar și atunci când vrei să o faci să tacă o clipă. De ce trebuie să fie atât de greu când vrei să stai singur în tăcere? Ce îl împinge să fie atât de insistent, mai ales când încerci să meditezi? Prin meditație îți dai seama de ceea ce nu ai mai făcut caz până acum: că nu alegi tu  ce și cât să gândești. Al doilea pas este să înveți să gândești mult mai pozitiv în timpul zilei decât am făcut înainte, în loc să cazi în gânduri negative așa cum se întâmplă tuturor: gândirea pozitivă este mult mai complicată decât crezi. Al treilea pas va fi să înveți a înțelege când este necesar să-ți linistesti gândul și când este important să gândești înainte de a acționa: acesta va fi cel mai complicat pas, pentru că de foarte multe ori te vei lăsa dus de gânduri inutile, convins că îți sunt folositoare pentru a lua o decizie corectă, în timp ce te vei abate de la calea corectă . Cu siguranță te întrebi de ce să nu lupți direct împotriva gândului pentru a-l elimina cu totul, decât să folosesti mai întâi gândirea pozitivă și așa mai departe; pentru că avem un creier și trebuie să-l folosim, dar nu pentru asta trebuie să permitem ca tot ceea ce ne înconjoară să ne influențeze gândirea și să ne decidă viața. Low-ul este complet contrar evoluției noastre spirituale, și tot el, Low-ul este acela care ne înconjoară, care ne constituie viața de zi cu zi. Recunoașterea lui, în orice formă, nu este deloc o plimbare, dar pas cu pas poți reuși să îl vezi cu ochi diferiți și să înveți să il depășești fără să te mai înșele. Deci, se poate învăța să ai o gândire fermă și perfect echilibrată, dar înainte de a înțelege diferența dintre gândire și reflectare, învăță să menții non- gândul în timpul Meditației; în lecțiile următoare voi explica diferitele tipuri de Gândire și cum să le recunoști.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4092 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

 

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

2484 comentarii
  • Cristinaina - 14:53 29/02/20

    Pronta x la lezione di lunedì grazie💜

  • Elena Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 - 13:14 29/02/20

    Restare in silenzio mentale non è per niente facile. Avvolte mi sento in guerra con la mia testa e mi ritrovo a rimproverarmi come determinate cose possono passarmi per il cervello , cose assurde ed insensate. Migliorare in questa tecnica e di fondamentale importanza anche per la nostra salute mentale. Grazie di cuore.

  • aria Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 11:24 29/02/20

    Bellissima lezione 😊 Mi sono emozionata a rileggerla e, l'ho riletta di seguito due volte, questa volta, sicuramente con un ottica diversa. Per me, che sono una persona molto razionale, gestire il silenzio mentale, è una impresa veramente ardua ci vorrà allenamento e costanza, ma ce la sto mettendo tutta, poiché il riscontro ottenuto è notevolmente positivo. Grazie Angel per avercela riproposta.

  • Niki Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 10:36 29/02/20

    Grazie di questa splendida lezione!!!Prima di ACD ero completamente imprigionata nei pensieri che alla fine era come se creassi una nuova realtà perdevo di vista cosa c'era da risolvere. Dopo un po' i pensieri diventavano ossessioni, non dormivo più e non riuscivo a concentrarmi. Questa situazione mi stancava molto. Adesso tutto è cambiato, anche se non ho ancora un silenzio mentale perfetto ma grazie la meditazione e al pensiero positivo ho fatto pulizia. Cercando di essere cosciente riesco a capire che sono pensieri indotti e anche se è difficile cerco di fare silenzio lasciando spazio alla mia anima. Arrivano soluzioni e cose inaspettate e sorprendenti. Grazie infinite.

  • Vyola Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 22:27 28/02/20

    In questo periodo dove i pensieri tornano a bussare...sorry, it's closed.

  • Davide Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 - 17:55 28/02/20

    E' incredibile la differenza fra come vivevo prima e come vivo ora grazie agli insegnamenti sul non pensiero! Mi ha fatto capire quanto quasi tutti i pensieri siano indotti e portino solamente a confondere e quindi sbagliare strada! E' difficile imparare il silenzio mentale soprattutto in periodi non proprio sereni come questo ma è proprio sul campo di battaglia che si rafforza un guerriero! Grazie Angel, ci stai insegnando a riconoscere il nemico in qualsiasi forma, compresa quella del "mimetico" pensiero. Oltre che agire direttamente sulle cause che ci ostacolano l'evoluzione è molto importante conoscere i metodi coi quali cercano di abbassarci e questo documento del 1 step fa già capire molte cose sul tema pensiero :)

  • Ariel44 - 16:33 28/02/20

    Non ricordavo questa bellissima lezione sul silenzio mentale e della sua fondamentale importanza. Il silenzio è la cosa più difficile da fare, ma senza di esso non funziona niente. Ogni volta che rileggo le lezioni si aggiungono nuove informazioni e tutte si collego o tra loro. Grazie Angel

  • Massimo Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 15:48 28/02/20

    Con questa fondamentale lezione ho cambiato completamente il mio approccio a qualunque situazione. Iniziare a pensare sempre positivo è già un passo importante e si iniziano a notare grossi cambiamenti, anche grazie alla legge dell'attrazione. Riuscire a mettere da parte il pensiero e ascoltare sempre la propria Coscienza è difficilissimo, ma continuando a esercitarsi - anche quando non si pratica! - si possono ottenere miglioramenti costanti. Certamente ho ancora molto lavoro da fare per ottenere un buon silenzio mentale ma grazie alla tua guida, Angel, riuscirò a migliorare sempre di più! Grazie mille!

  • Lele Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 - 15:45 28/02/20

    La mente può essere il nostro maggior nemico, può essere una prigione se utilizzata male, ecco perché il non pensiero può renderci liberi. Eliminando i pensieri che non sono nostri riusciremo ad ascoltare il nostro Sé Superiore. L'anima non comunica con pensieri oppure a voce, quindi mettendo a tacere i pensieri riusciremo a creare quel contatto che ci cambierà la vita in meglio. Raggiungere un non pensiero ottimale è affascinante quanto difficile da raggiungere. Ci vuole pratica costante, sia nella medito che fuori. Grazie per questo documento Angel 🙏

  • Anna74 Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 - 14:42 28/02/20

    Da quando sono entrata a far parte di questa meravigliosa Accademia Di Coscienza Spirituale ho iniziato da subito a praticare la meditazione in non pensiero tutti i giorni mattina e sera. Inizialmente i pensieri erano effettivamente ossessionanti e più di una volta in tutta sincerità ci ho rinunciato non portando avanti la sessione poi, in un documento cara Angel scrivevi di persistere di non arrendersi mai perché è proprio questo lo scopo del Low. Qualcosa/qualcuno dentro di me, una forza mi ha spinto ad ascoltarti e così ho continuato giorno dopo giorno arrivando ad oggi ad avere sempre meno distrazioni e a saperle controllare riportando nell'immediato la mia attenzione sul respiro. Riuscire a restare in non pensiero è davvero difficile ma non impossibile se si pratica con costanza. In non pensiero sto comprendendo cosa realmente significa vivere il momento presente, il qui e ora, una sensazione direi divina. Infinitamente grazie Angel ❤️

  • Eleonora - 14:17 28/02/20

    Il silenzio mentale è la chiave del risveglio, la base di tutta la nostra vita. Non a caso ci infilano i pensieri per manipolarci e rovinarci la vita creandoci delle ossessioni. Dobbiamo rimanere sempre lucidi e in non pensiero, e stare positivi. Grazie Angel per questa importante lezione di vita!

  • Diamante Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 00:23 28/02/20

    Per me sperimentare e capire con assoluta certezza che a volte i pensieri non sono miei, e' stata una scoperta che ha dato un bel colpo al regolatore, per fortuna spesso sono positiva di natura, anche se i pensieri negativi cercano di infilarsi sempre, ma grazie alla meditazione e agli insegnamenti ACD, riesco a eliminarli molto piu' velocemente. Per il silenzio mentale che vorrei raggiungere la strada e' ancora lunga, riesco a mantenerlo per qualche minuto, a volte per molti minuti di seguito a volte meno, ma sono convinta che piano piano migliorero' perche' io voglio evolvere le mie capacita' psichiche extra sensoriali, voglio imparare a connettermi e a capire bene il linguaggio della mia anima. Questo sento chiaramente che e' importantissimo per me, e sono convinta che sia la mia anima a darmi la forza e la volonta' di andare avanti anche quando il low e le varie difficolta' cercano di ostacolarmi. Per il resto articolo chiaro e dettagliato e che fa capire che non e' cosi' semplice come vorremmo riuscire a mantenere un ottimo silenzio mentale.

  • SONIA Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 22:45 27/02/20

    Lettura chiara e molto scorrevole. Il non pensiero è la chiave per imparare a comunicare con la nostra Anima/Coscienza, a capire chi siamo davvero e quali sono i nostri reali pensieri. Bisogna impegnarsi sempre e non cascare nella rete del Low che vuole tenerci ad una bassa vibrazione per manipolarci meglio. Grazie di questa spiegazione e di questo percorso in generale.

  • stellarivoluzionaria Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 2 - 20:47 27/02/20

    Condivido quanto esposto in questo articolo, è vero il non-pensiero ci aiuta nella vita di tutti i giorni. Non solo ci dona buona salute mentale, ma aumenta anche le intuizioni che riceviamo dal nostro sesto senso. Con la meditazione del non-pensiero imparata nei precedente articolo, sono riuscito a portare a termine progetti sul lavoro, ad avere fermezza e una lucidità d'azione che diversamente non avrei avuto. Sono riuscito anche a migliorare i miei rapporti con i famigliari che sono diventati con solo poche sessioni di pratica molto più fluidi e naturali; termino anche la giornata con maggiori energie rispetto a quando non praticavo il non-pensiero. E' vero anche quando si dice nell'ultima parte del Post che il passo più complicato sta nel sapere distinguere quando eliminare pensieri contrastanti e quando riflettere prima di agire, nella mia esperienza ho notato che anche se devo riflettere primaa di agire, molto spesso facendo la meditazione del non pensiero, la giusta azione da svolgere è sempre un'azione ispirata che mi giunge diciamo dal subconscio, velocemente e in modo fluido . Grazie l'articolo è molto illuminante come sempre :)

  • Raffaele D'ambruosio - 19:37 27/02/20

    È vero, lo stato di non pensiero ha qualcosa di magico. Proverò ad entrarvi anche durante la quotidianità e non solo durante la meditazione giornaliera.