STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 10

Gândul – Liniștea mentală (partea 1)

Pagina 1 din 3

Cheia trezirii spirituale este tăcerea mentală, numită și fară gânduri( non-gând) sau absența gândirii. Meditația îți permite să înveți absența gândului și s-o îmbunătățești-  pe lângă sănătate- și simțurile tale, prin urmare abilitale tale psihice și extra-senzoriale. Dar gândul nu este doar acela pe care-l întâlnești în timpul meditației, ci pe cel care îl ai în orice moment al fiecărei zile. Gândul este ceea ce ne face să fim mai evoluați de animale și mai înaintați în evoluția spirituală, este puterea noastră și condamna noastră. Acest lucru se datorează faptului că gândirea noastră nu este aleasă în mod unic de noi, ci este influențată și de ceea ce ne înconjoară. Prin gândire putem reflecta la ceea ce este bine pentru noi și la ceea ce ne face să greșim, dar ce se întâmplă când gândurile care ne trec prin minte nu sunt în întregime ale noastre? Îndoiala se naște: nu știi care este alegerea cea mai bună de urmat, pentru că două voci contrastante îți spun ce să faci, fără a lăsa loc adevărului. Iată pentru ce este necesar să practici tăcerea mentală: pentru a împiedica ca vocile să te confunde și a lăsa adevarul să apară,ceea ce îți va permite să faci alegerea corectă și cea mai completă, fără să te împiedici de un adevăr pe jumătate.

Dacă gândul ar fi complet al tău, fără a suferi vreo influență din exterior și variație în funcție de voința altora, ai avea o legătură completă cu Sinele tău superior. Ți-ar spune în orice moment care este alegerea cea mai bună pentru viitorul care te așteaptă și care s-o elimini fără nici o umbră de îndoială. În schimb, de multe ori te regăsești în îndoială, sau chiar mai rău, faci alegeri despre care crezi că sunt cele mai bune; și apoi descoperi, chiar și după ani de zile, că acestea au fost decizii greșite. Cine știe de câte ori ai spus „… Dacă aș fi știut!” Sau „L-am simțit, știam că a fost alegerea greșită… De ce am urmat-o oricum?” dar nu te poți învinovăți pentru că gândurile tale erau prea multe, nereușind să descifrezi care erau corecte și care, în schimb, erau gata să vă înșele. Practica tăcerii mentale nu dorește ca tu să devii o persoană incapabilă să gândești, ci cu totul dimpotrivă, îți permite să elimini gândurile inutile și să recunoști care sunt în schimb cele dictate de Conștiința ta Superioară, care nu te-ar înșela niciodată. Cum puteți, totuși, să recunoașteți gândurile corecte de cele greșite, dacă nu cu Meditația în absența gândului? Practica tăcerii mentale nu este ușoară, dar îți garantează că vei deveni capabil să îți recunoști voința dintre cele ce-ți sunt impuse de alții; te face să înțelegi cine ești, distingând-o de cele ce alți vor ca tu să fii . Îți permite să ști cine sau ce încearcă să te direcționeze către o cale în timp ce tu ai dori să urmezi alta, permițându-te să fii liber de lanțurile minții tale .

Tăcerea Mentală este o adevărată tehnică, prin care îți evoluezi abilitățile psihice și conexiunea cu Sufletul tău; învățând să-l simți, să-l recunoști și să-l înțelegi. Ne putem amăgi că nu avem nevoie de liniște mentală, că avem deja o comunicare profundă cu Sufletul nostru și Dumnezeu, că știm deja toate răspunsurile și cunoaștem întotdeauna adevărul; și totuși continuăm să greșim și să ne pară rău de acțiunile noastre trecute. Este normal să greșești atunci când o mie de voci conflictuale vorbesc între ele, împiedicându-ți să înțelegi ceea ce este corect de facut. Un gând îți spune un lucru, un sentiment îți spune altul, și ori asculti creierul, ori asculti inima vei ajunge să comiți acțiuni de care te vei simți vinovat. Lasă-ți conștiința superioară să-ți spună care este calea cea dreaptă, singura care îți  cunoaște viitorul și știe ce te va face fericit și ce te va face să-ți pară rău.

În  acest curs te voi învăța mai bine cum funcționează Gândirea, cum să înveți mai degrabă să-l faci aliatul tău, decât în ​​mod constant dușmanul tău; cum să gândești mai degrabă decât să fii obsesionat, cum să gândești pozitiv decât să fii copleșit de gândirea negativă. Chiar dacă credem că știm să recunoaștem foarte bine sentimentele dintre gânduri, în realitate ele se confundă adesea, lăsându-ne să fim înșelați de gânduri sau emoții care nu ne aparțin.

Pagina 2 din 3

Adesea, tocmai emoțiile rapide ne determină să facem greșelile cele mai grave, pentru că ne lăsăm purtați de un sentiment aparent foarte puternic, dar care durează foarte puțin timp, dar îndeajuns pentru a ne face să greșim și apoi să regretăm. Iată de ce sfatul de „a asculta mereu inima” devine nesigur, până când nu se învață a recunoaște limbajul pe care Sufletul nostru îl folosește pentru a ne transmite adevărul, de gândurile și sentimentele de care suferim și care ne întunecă rațiunea. Practicând absența gândului vei putea deosebi un sentiment adevărat și corect de cel care te îndeamnă să te rrănești și a te face să greșești  ; pentru același motiv ne vom ocupa de îmbunătățirea capacității noastre de a gândi, astfel încât gândurile să fie complet ale noastre și nu influențate din exterior. Acum totul ar părea foarte complicat, deoarece ai trait dintotdeauna cu gândurile altora in mintea ta, ceea ce ți se pare că este totul normal; dar când începi să deschizi ochii, îți dai seama câte greșeli ai făcut și nu din vina ta, scăpând în sfârșit un suspin de ușurare: vei simți că începi să trăiești din nou.

Lupta împotriva gândurilor ar fi inutilă: ele vor câștiga. În schimb, poți învăța să le antrenezi, astfel încât doar gândurile utile să iasă la suprafață, în timp ce gândurile inutile și chiar dăunătoare pentru tine, să fie respinse imediat. Acest lucru nu înseamnă să devii irațional, până să ajungi să trăiești cu capul în nori și să uiți de realitate: înseamnă să fii realist și să înțelegi că gândirea într-un mod negativ te distruge din interior pentru a ajunge să distrugi tot ceea ce ai construit. Pentru a da un exemplu concret, este util să ne gândim că, dacă te angajezi, poți reuși să obții o parte din succesul tău. Irațional e să gândește că îți poți realiza visele fără să faci cel mai mic efort pentru a reuși;  Negativ e să crezi că, chiar dacă te-ai angaja, nu ai putea reuși, deoarece nu ești suficient de capabil, bun sau puternic pentru a atinge acest obiectiv. Practica fără gânduri iti permite să acționezi  fără a fi distras de miile de gânduri care vor încerca să te împiedice în o mie de feluri, în orice fel de practică sau direcție pe care dorești  să o atingi . Nu vei înțelege bunăstarea mentală a celor care pot asculta doar răspunsul corect, până când nu te implici  în practica fară-gânduri. Suntem obișnuiți să facem imposibilul ca să găsim soluția la cele mai mari probleme, când ar fi suficient să ascultăm vocea celui care vede mult mai departe decât noi, care știe deja care este calea cea mai bună și care, în schimb, deși aparent promite bine, nu ne va conduce decât la o mare dezamagire. Apoi, între a simți și a urmări calea potrivită, există mult spațiu de evaluare, care numai cu experiența vei învăța să faci, fără a alege ceea ce – după cum bine știi- te va duce la părere de rău. Uneori, a greși este ceea ce ne atrage cel mai mult, ne dă un pic de adrenalină în viața noastră; dar învățând să recunoști care gânduri sunt corecte și care ar putea să-ți facă rău, vei înțelege că este mai bine să urmezi  întotdeauna calea corectă, fără să-ți faci rău de unul singur.

Tăcerea mintală nu se rezumă doar la luarea unei decizii fără a avea îndoieli, pentru că așa cum am explicat deja, nu-i sigur că este și cea mai bună decizie; ai putea regreta după câțiva ani. Tăcerea mentală va fi mult mai mult. Ea îți va permite să nu fii influențat de Low, de gândurile altor oameni, de Programele de energie care ți-au fost impuse sau create pentru tine; îți v-a permite să înțelegi ce crede Sufletul tău, în loc să gândești ca o persoană comună; el este extern acestei lumi, nu trăiește  pentru a câștiga, trăiește pentru a experimenta, el trăiește din experiență! El cunoaște viitorul, sau mai bine spus, cunoaște consecințele acțiunilor tale, spre deosebire de tine, care le trăiești din interior și le suferi, fără să-ți dai seama ce viitor te așteaptă, în funcție de acțiunile întreprinse. El e  mult mai simplu și mai direct,tu te învârți și te distrezi ușor: tu trăiești în Low, el nu. Însă nu poți înțelege ce fel de experiență ar alege el, dacă continui să gândești cu Regulatorul Low, motiv pentru care, de cele mai multe ori, vei spune că este „sufletul tău care-l dorește”, un mod ca oricare altul de a ascunde că te-ai lăsat influențat de un impuls fără să-ți dai seama unde te va conduce. Sufletul nu e superficial și nu pierde timpul cu argumente inutile; El se gândește doar la un lucru: la propria  evoluție spirituală.

Pagina 3 din 3

Iată de ce este esențial să înveți a înțelege care este limbajul său,  decât să asculți gândurile mentale și să fii convins că este vorba de cuvintele lui, ca și cum ar putea fi într-adevăr atât de confuz încât  să nu mai știe să facă cea mai bună alegere. Pentru a înțelege limbajul Conștiinței superioare, trebuie să înveți non-gândul, doar în acest fel vei fi sigur de indicațiile sale fără a-l confunda cu gândurile și sentimentele pe care le simți și care deseori îți sunt influențate tocmai pentru a te îndepărta de adevarul ei.

Primul pas este să înveți tăcerea mentală în timpul practicării meditației: vei începe să înțelegi cât de mult îți afectează viața chiar și atunci când vrei să o faci să tacă o clipă. De ce trebuie să fie atât de greu când vrei să stai singur în tăcere? Ce îl împinge să fie atât de insistent, mai ales când încerci să meditezi? Prin meditație îți dai seama de ceea ce nu ai mai făcut caz până acum: că nu alegi tu  ce și cât să gândești. Al doilea pas este să înveți să gândești mult mai pozitiv în timpul zilei decât am făcut înainte, în loc să cazi în gânduri negative așa cum se întâmplă tuturor: gândirea pozitivă este mult mai complicată decât crezi. Al treilea pas va fi să înveți a înțelege când este necesar să-ți linistesti gândul și când este important să gândești înainte de a acționa: acesta va fi cel mai complicat pas, pentru că de foarte multe ori te vei lăsa dus de gânduri inutile, convins că îți sunt folositoare pentru a lua o decizie corectă, în timp ce te vei abate de la calea corectă . Cu siguranță te întrebi de ce să nu lupți direct împotriva gândului pentru a-l elimina cu totul, decât să folosesti mai întâi gândirea pozitivă și așa mai departe; pentru că avem un creier și trebuie să-l folosim, dar nu pentru asta trebuie să permitem ca tot ceea ce ne înconjoară să ne influențeze gândirea și să ne decidă viața. Low-ul este complet contrar evoluției noastre spirituale, și tot el, Low-ul este acela care ne înconjoară, care ne constituie viața de zi cu zi. Recunoașterea lui, în orice formă, nu este deloc o plimbare, dar pas cu pas poți reuși să îl vezi cu ochi diferiți și să înveți să il depășești fără să te mai înșele. Deci, se poate învăța să ai o gândire fermă și perfect echilibrată, dar înainte de a înțelege diferența dintre gândire și reflectare, învăță să menții non- gândul în timpul Meditației; în lecțiile următoare voi explica diferitele tipuri de Gândire și cum să le recunoști.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4092 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

 

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

2484 comentarii
  • SibyRo - 09:36 01/09/20

    E' difficilissmo stare nel non pensiero, io ho grandi difficolta sopratutto quadno ho pensieri che mi bloccnao la mente (litigi, problemi, ingiustizieecc.). in effetti tramutando prima i pensieri in pensieri positivi diventa un pochino piu facile.

  • luce21 - 09:01 01/09/20

    è stato bello leggere queste pagine, mi hanno illuminata e a comprendere di come funziona la nostra mente. Grazie Angel

  • Raffae Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta - 01:03 01/09/20

    Questo per me rimane uno degli argomenti fondamentali, se non costruiamo una base solida di non pensiero, o forse dovrei dire se non distruggiamo una struttura limitante di pensiero automatico, non avremo gli strumenti per poter lavorare. Se devo pensare alla meditazione per esempio, attualmente durante il mio concentrarmi un un chakra riesco a mantenere il non pensiero per un po' (anche tanti respiri profondi) poi capita ancora abbastanza che un pensiero mi catturi e che me ne accorga solo dopo qualche secondo. Se penso a pochi mesi fa, c'è un bel passo in avanti, ma c'è da lavorarci ancora molto.

  • Alex - 22:06 31/08/20

    Nella meditazione col non pensiero, i primi giorni avevo molte difficoltà a praticarlo. Ora, diciamo che da 50 pensieri che avevo in una meditazione ne ho 10. La cosa positiva, (a parte la differenza del benessere fisico e mentale), e che su alcuni momenti riesco anche a riconoscere quando è il Low che ci mette il naso, e quindi a fermare quel pensiero e prendere io la decisione, mentre prima agivo di impulso!!!

  • Toma - 21:46 31/08/20

    E davvero bello ripassare argomentò ma e cosa brutta che sembra e tutto da capo,perché trovo tanti cos'è nuovi da imparare e capire .

  • Faby - 19:36 31/08/20

    Ho pensato spesso al fatto che le nostre azioni, i nostri pensieri, sono influenzati dall'esterno.....un bambino potrebbe crescere con idee, modi, abitudini, idee totalmente diversi, a seconda dei genitori che lo crescono, degli amici che frequenta, della società in cui vive. Spero di riuscire a conmettermi con la Coscienza Superiore e non avere più dubbi.

  • Assunta - 19:31 31/08/20

    La nostra mente, non è totalmente nostra e inaccessibile dall'esterno;anzi è una casa con le porte aperte e senza chiavi. I pensieri esterni a noi entrano senza problemi E' un caos totale La tecnica del non pensiero ci aiuta a mettere ordine individuando quali sono i nostri pensieri e quali provengono da altre persone , energie negative e programmi energetici. Non è una tecnica facile,ci vuole addestramento e la costanza.nel meditare perché è attraverso di esso che arriveremo al risveglio Anche durante il giorno dobbiamo stare vigili e attenti ai pensieri Non possiamo combattere contro il pensiero ma possiamo addestrarlo/sostituire il pensiero negativo con uno positivo, riflettere e non ossessionarci Arrivare a pensare correttamente richiede che prima diventiamo padroni del mondo pensiero

  • walter - 17:55 31/08/20

    Tante verità in questo pezzo. Verità di cui ci accorgiamo ogni giorno, spesso troppo tardi. Silenzio mentale nella Meditazione: una pratica quotidiana verso l'Evoluzione. Grazie.

  • bobby - 13:01 31/08/20

    Il silenzio mentale è la parte più importante per la nostra evoluzione spirituale, perchè ci permette di assentarci totalmente da tutti i pensieri, cosicchè è più semplice sviluppare e incrementare le nostre capacità sensoriali. Inoltre praticare il silenzio mentale ci connette direttamente alla nostra essenza di Coscienza/Anima che ci guiderà nelle scelte più giuste nella nostra vita, per avere un futuro migliore, senza lasciarci influenzare dal Low e dal dubbio. L'altro punto importante è riflettere prima di agire e capire quando è il caso di rimanere in silenzio.

  • Mike01 - 02:00 31/08/20

    Questo articolo me lo ero proprio scordato, è stato interessante rileggerlo, comunque credo che non si possa comprendere totalmente e soprattutto far comprendere alle persone che la maggior parte dei loro pensieri non sono loro ma condizionati eccessivamente dagli altri e proprio per questo vivono più o meno la vita che gli altri e il low si aspettano che viva, invece di decidere per sé stessi, perché si identificano con i loro pensieri, quindi inconsciamente se provi a dirgli ciò, lo interpreteranno come un accusa di non esistenza di una parte considerevole di sé, ovviamente varia da persona a persona, ma per comprendere appieno il fatto che la maggior parte dei pensieri non sono nostri, condizionati dagli altri e che non possiamo decidere a cosa pensare e a cosa non pensare, bisogna per forza meditare. E per liberarci dalle influenze altrui e dominare il pensiero invece di essere sottomessi da esso, bisogna anche qui, meditare.

  • OttoMenoDieci - 21:56 30/08/20

    E' esattamente ciò che ho constatato: meditare in non pensiero migliora la qualità dei pensieri, ti aiuta a mantenerti positiva per tutto il giorno e non ti fa prendere più da pensieri futili e dannosi. E' una nuova vita!

  • Giuliai91 - 13:36 30/08/20

    Rileggendo l'articolo mi sono accorta di non ricordarlo affatto. E mi è tornato alla mente quando, anni fa, ho dovuto prendere una decisione molto importante, forse non del tutto preparata per poterlo fare. Allora mi sono voluta isolare e non ascoltare nessuno perche quella decisione doveva essere mia e basta. Ho preso una defisione infine pensando di averlo fatto da sola e di aver preso la migliore. Ma in realtà da sola un bel niente. Mi riclrdo tutte le voci che avevo in testa che mi tormentavano giorno e notte e ognuna diceva e sosteneva egregiamente qualcosa di diverso. Nonostante credessi di aver preso la miglior decisione non sono passate 24 ore che immediatamente tutti i pensieri sono scomparsi e io ho capito di aver fatto la cosa piu stupida chw potessi fare.. E mi sono sinceramente sentita presa in giro, quasi a sentire "qualcosa" ridacchiarmi da dietro le spalle. Purtroppo a certi avvenimenti non c è rimedio, ma almeno adesso ho la coscienza di ciò che sia realmente successo. Sempre grazie

  • Isa Medaglia per aver completato lo Step 1 per la 2ª volta Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 2 - 12:48 29/08/20

    Durante la mia giornata sono letteralmente sommersa dai pensieri, molte volte se mi chiedo a cosa penso, non so darmi neanche io una risposta, perché sono affollati e confusi e non mi portano a nulla di concreto. Mi ritrovo tantissimo in quanto scritto nell’articolo perché, sebbene io parta sempre positiva e propositiva sulle mie scelte, poi alla fine me ne pento... ed ora capisco il perché: non sono dettate dalla mia coscienza, ma dal Low e da quello che mi circonda. In particolare mi rendo conto che proprio quando medito mi vengono in mente i pensieri più assurdi e penso a situazione e gente di tanti anni prima, avere la consapevolezza che è il Low che genera tutto ciò mi da solo tanta motivazione in più nell’impegnarmi! Spero di essere all’altezza di questo percorso e di riuscire a migliorare, grazie!

  • saray Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 10:33 28/08/20

    Non è semplice il nn pensiero cerco di concentrarmi per riuscirci e cercherò di impegnarmi anche a pensare positivamente dato che spesso ho pensieri negativi sopratutto quando nn medito ....più medito più sono libera e più tutto appare chiaro e tutto è più bello Grazie Angel ❤️

  • Oryu Shen Aldaron - 20:38 27/08/20

    Qualche anno fa imparai una tecnica per "uscire dalla mente ed entrare nel cuore". Grazie ad essa la mente taceva e, cosa più incredibile, mi rendevo conto, come se "guardassi dal punto di vista del Cuore" (anima) da dove arrivavano la maggior parte dei pensieri: venivano letteralmente dall'esterno!! Mi resi conto che la telepatia è la cosa più naturale del mondo, il vero problema è che la gente pensa che tutti i pensieri che passano per la testa siano propri!! Se la gente imparasse a distinguere i pensieri propri da quelli altrui riuscirebbe a capire cosa pensano le persone attorno a loro. Una mattina mi svegliai con una canzone nella testa e mi insospettii perché non avevo fatto alcun sogno che potesse giustificare quella canzone. Indi per cui focalizzai la volontà e misi in pratica la centratura nel Cuore e osservai... scoprii di lì a poco che la suddetta canzone veniva dal muratore che lavorava nel palazzo di fronte a circa 200 m di distanza!