arrow-up-circle
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 9

Gândul – Liniștea mentală (partea 1)

Pagina 1 din 3

Cheia trezirii spirituale este tăcerea mentală, numită și fară gânduri( non-gând) sau absența gândirii. Meditația îți permite să înveți absența gândului și s-o îmbunătățești-  pe lângă sănătate- și simțurile tale, prin urmare abilitale tale psihice și extra-senzoriale. Dar gândul nu este doar acela pe care-l întâlnești în timpul meditației, ci pe cel care îl ai în orice moment al fiecărei zile. Gândul este ceea ce ne face să fim mai evoluați de animale și mai înaintați în evoluția spirituală, este puterea noastră și condamna noastră. Acest lucru se datorează faptului că gândirea noastră nu este aleasă în mod unic de noi, ci este influențată și de ceea ce ne înconjoară. Prin gândire putem reflecta la ceea ce este bine pentru noi și la ceea ce ne face să greșim, dar ce se întâmplă când gândurile care ne trec prin minte nu sunt în întregime ale noastre? Îndoiala se naște: nu știi care este alegerea cea mai bună de urmat, pentru că două voci contrastante îți spun ce să faci, fără a lăsa loc adevărului. Iată pentru ce este necesar să practici tăcerea mentală: pentru a împiedica ca vocile să te confunde și a lăsa adevarul să apară,ceea ce îți va permite să faci alegerea corectă și cea mai completă, fără să te împiedici de un adevăr pe jumătate.

Dacă gândul ar fi complet al tău, fără a suferi vreo influență din exterior și variație în funcție de voința altora, ai avea o legătură completă cu Sinele tău superior. Ți-ar spune în orice moment care este alegerea cea mai bună pentru viitorul care te așteaptă și care s-o elimini fără nici o umbră de îndoială. În schimb, de multe ori te regăsești în îndoială, sau chiar mai rău, faci alegeri despre care crezi că sunt cele mai bune; și apoi descoperi, chiar și după ani de zile, că acestea au fost decizii greșite. Cine știe de câte ori ai spus „… Dacă aș fi știut!” Sau „L-am simțit, știam că a fost alegerea greșită… De ce am urmat-o oricum?” dar nu te poți învinovăți pentru că gândurile tale erau prea multe, nereușind să descifrezi care erau corecte și care, în schimb, erau gata să vă înșele. Practica tăcerii mentale nu dorește ca tu să devii o persoană incapabilă să gândești, ci cu totul dimpotrivă, îți permite să elimini gândurile inutile și să recunoști care sunt în schimb cele dictate de Conștiința ta Superioară, care nu te-ar înșela niciodată. Cum puteți, totuși, să recunoașteți gândurile corecte de cele greșite, dacă nu cu Meditația în absența gândului? Practica tăcerii mentale nu este ușoară, dar îți garantează că vei deveni capabil să îți recunoști voința dintre cele ce-ți sunt impuse de alții; te face să înțelegi cine ești, distingând-o de cele ce alți vor ca tu să fii . Îți permite să ști cine sau ce încearcă să te direcționeze către o cale în timp ce tu ai dori să urmezi alta, permițându-te să fii liber de lanțurile minții tale .

Tăcerea Mentală este o adevărată tehnică, prin care îți evoluezi abilitățile psihice și conexiunea cu Sufletul tău; învățând să-l simți, să-l recunoști și să-l înțelegi. Ne putem amăgi că nu avem nevoie de liniște mentală, că avem deja o comunicare profundă cu Sufletul nostru și Dumnezeu, că știm deja toate răspunsurile și cunoaștem întotdeauna adevărul; și totuși continuăm să greșim și să ne pară rău de acțiunile noastre trecute. Este normal să greșești atunci când o mie de voci conflictuale vorbesc între ele, împiedicându-ți să înțelegi ceea ce este corect de facut. Un gând îți spune un lucru, un sentiment îți spune altul, și ori asculti creierul, ori asculti inima vei ajunge să comiți acțiuni de care te vei simți vinovat. Lasă-ți conștiința superioară să-ți spună care este calea cea dreaptă, singura care îți  cunoaște viitorul și știe ce te va face fericit și ce te va face să-ți pară rău.

În  acest curs te voi învăța mai bine cum funcționează Gândirea, cum să înveți mai degrabă să-l faci aliatul tău, decât în ​​mod constant dușmanul tău; cum să gândești mai degrabă decât să fii obsesionat, cum să gândești pozitiv decât să fii copleșit de gândirea negativă. Chiar dacă credem că știm să recunoaștem foarte bine sentimentele dintre gânduri, în realitate ele se confundă adesea, lăsându-ne să fim înșelați de gânduri sau emoții care nu ne aparțin.

Pagina 2 din 3

Adesea, tocmai emoțiile rapide ne determină să facem greșelile cele mai grave, pentru că ne lăsăm purtați de un sentiment aparent foarte puternic, dar care durează foarte puțin timp, dar îndeajuns pentru a ne face să greșim și apoi să regretăm. Iată de ce sfatul de „a asculta mereu inima” devine nesigur, până când nu se învață a recunoaște limbajul pe care Sufletul nostru îl folosește pentru a ne transmite adevărul, de gândurile și sentimentele de care suferim și care ne întunecă rațiunea. Practicând absența gândului vei putea deosebi un sentiment adevărat și corect de cel care te îndeamnă să te rrănești și a te face să greșești  ; pentru același motiv ne vom ocupa de îmbunătățirea capacității noastre de a gândi, astfel încât gândurile să fie complet ale noastre și nu influențate din exterior. Acum totul ar părea foarte complicat, deoarece ai trait dintotdeauna cu gândurile altora in mintea ta, ceea ce ți se pare că este totul normal; dar când începi să deschizi ochii, îți dai seama câte greșeli ai făcut și nu din vina ta, scăpând în sfârșit un suspin de ușurare: vei simți că începi să trăiești din nou.

Lupta împotriva gândurilor ar fi inutilă: ele vor câștiga. În schimb, poți învăța să le antrenezi, astfel încât doar gândurile utile să iasă la suprafață, în timp ce gândurile inutile și chiar dăunătoare pentru tine, să fie respinse imediat. Acest lucru nu înseamnă să devii irațional, până să ajungi să trăiești cu capul în nori și să uiți de realitate: înseamnă să fii realist și să înțelegi că gândirea într-un mod negativ te distruge din interior pentru a ajunge să distrugi tot ceea ce ai construit. Pentru a da un exemplu concret, este util să ne gândim că, dacă te angajezi, poți reuși să obții o parte din succesul tău. Irațional e să gândește că îți poți realiza visele fără să faci cel mai mic efort pentru a reuși;  Negativ e să crezi că, chiar dacă te-ai angaja, nu ai putea reuși, deoarece nu ești suficient de capabil, bun sau puternic pentru a atinge acest obiectiv. Practica fără gânduri iti permite să acționezi  fără a fi distras de miile de gânduri care vor încerca să te împiedice în o mie de feluri, în orice fel de practică sau direcție pe care dorești  să o atingi . Nu vei înțelege bunăstarea mentală a celor care pot asculta doar răspunsul corect, până când nu te implici  în practica fară-gânduri. Suntem obișnuiți să facem imposibilul ca să găsim soluția la cele mai mari probleme, când ar fi suficient să ascultăm vocea celui care vede mult mai departe decât noi, care știe deja care este calea cea mai bună și care, în schimb, deși aparent promite bine, nu ne va conduce decât la o mare dezamagire. Apoi, între a simți și a urmări calea potrivită, există mult spațiu de evaluare, care numai cu experiența vei învăța să faci, fără a alege ceea ce – după cum bine știi- te va duce la părere de rău. Uneori, a greși este ceea ce ne atrage cel mai mult, ne dă un pic de adrenalină în viața noastră; dar învățând să recunoști care gânduri sunt corecte și care ar putea să-ți facă rău, vei înțelege că este mai bine să urmezi  întotdeauna calea corectă, fără să-ți faci rău de unul singur.

Tăcerea mintală nu se rezumă doar la luarea unei decizii fără a avea îndoieli, pentru că așa cum am explicat deja, nu-i sigur că este și cea mai bună decizie; ai putea regreta după câțiva ani. Tăcerea mentală va fi mult mai mult. Ea îți va permite să nu fii influențat de Low, de gândurile altor oameni, de Programele de energie care ți-au fost impuse sau create pentru tine; îți v-a permite să înțelegi ce crede Sufletul tău, în loc să gândești ca o persoană comună; el este extern acestei lumi, nu trăiește  pentru a câștiga, trăiește pentru a experimenta, el trăiește din experiență! El cunoaște viitorul, sau mai bine spus, cunoaște consecințele acțiunilor tale, spre deosebire de tine, care le trăiești din interior și le suferi, fără să-ți dai seama ce viitor te așteaptă, în funcție de acțiunile întreprinse. El e  mult mai simplu și mai direct,tu te învârți și te distrezi ușor: tu trăiești în Low, el nu. Însă nu poți înțelege ce fel de experiență ar alege el, dacă continui să gândești cu Regulatorul Low, motiv pentru care, de cele mai multe ori, vei spune că este „sufletul tău care-l dorește”, un mod ca oricare altul de a ascunde că te-ai lăsat influențat de un impuls fără să-ți dai seama unde te va conduce. Sufletul nu e superficial și nu pierde timpul cu argumente inutile; El se gândește doar la un lucru: la propria  evoluție spirituală.

Pagina 3 din 3

Iată de ce este esențial să înveți a înțelege care este limbajul său,  decât să asculți gândurile mentale și să fii convins că este vorba de cuvintele lui, ca și cum ar putea fi într-adevăr atât de confuz încât  să nu mai știe să facă cea mai bună alegere. Pentru a înțelege limbajul Conștiinței superioare, trebuie să înveți non-gândul, doar în acest fel vei fi sigur de indicațiile sale fără a-l confunda cu gândurile și sentimentele pe care le simți și care deseori îți sunt influențate tocmai pentru a te îndepărta de adevarul ei.

Primul pas este să înveți tăcerea mentală în timpul practicării meditației: vei începe să înțelegi cât de mult îți afectează viața chiar și atunci când vrei să o faci să tacă o clipă. De ce trebuie să fie atât de greu când vrei să stai singur în tăcere? Ce îl împinge să fie atât de insistent, mai ales când încerci să meditezi? Prin meditație îți dai seama de ceea ce nu ai mai făcut caz până acum: că nu alegi tu  ce și cât să gândești. Al doilea pas este să înveți să gândești mult mai pozitiv în timpul zilei decât am făcut înainte, în loc să cazi în gânduri negative așa cum se întâmplă tuturor: gândirea pozitivă este mult mai complicată decât crezi. Al treilea pas va fi să înveți a înțelege când este necesar să-ți linistesti gândul și când este important să gândești înainte de a acționa: acesta va fi cel mai complicat pas, pentru că de foarte multe ori te vei lăsa dus de gânduri inutile, convins că îți sunt folositoare pentru a lua o decizie corectă, în timp ce te vei abate de la calea corectă . Cu siguranță te întrebi de ce să nu lupți direct împotriva gândului pentru a-l elimina cu totul, decât să folosesti mai întâi gândirea pozitivă și așa mai departe; pentru că avem un creier și trebuie să-l folosim, dar nu pentru asta trebuie să permitem ca tot ceea ce ne înconjoară să ne influențeze gândirea și să ne decidă viața. Low-ul este complet contrar evoluției noastre spirituale, și tot el, Low-ul este acela care ne înconjoară, care ne constituie viața de zi cu zi. Recunoașterea lui, în orice formă, nu este deloc o plimbare, dar pas cu pas poți reuși să îl vezi cu ochi diferiți și să înveți să il depășești fără să te mai înșele. Deci, se poate învăța să ai o gândire fermă și perfect echilibrată, dar înainte de a înțelege diferența dintre gândire și reflectare, învăță să menții non- gândul în timpul Meditației; în lecțiile următoare voi explica diferitele tipuri de Gândire și cum să le recunoști.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4092 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

 

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

2619 comentarii
  • Fylax
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    14:35 11/08/25

    RIFLESSIONI: Mi sembra che ci sia una sostanziale differenza tra la realtà decodificata dal nostro cervello (cui è legato il nostro sistema di pensiero) ed il contatto con la nostra Coscienza Superiore. Mentre il primo vive immerso nel tempo facendo costantemente riferimento al proprio bagaglio esperienziale (e con esso ai condizionamenti imposti dalla famiglia, dalla scuola, dal contesto culturale), il secondo è atemporale e trascende completamente la realtà fisica propostaci dal Matrix, per andare direttamente alla Verità, all’Origine, o a qualsiasi cosa abiti oltre il velo. Per cui per mezzo del nostro cervello e delle esperienze sensoriali noi facciamo un’esperienza empirica che passa attraverso l’errore, il tentativo e soprattutto la dinamica di causa/effetto che condiziona ogni nostra scelta (il più delle volte inconsapevolmente). Al contrario l’incontro con Coscienza facilita lo scioglimento di ogni identificazione con le funzione del Matrix (identità, lavoro,carattere, posizione sociale etc.) Viviamo quindi in una perpetua realtà in bilico tra Materia e Spirito. Tra frastuono e silenzio. Ritengo straordinaria l’opportunità di poter evolvere attraverso una presa di coscienza sempre più profonda ed incondizionata; e che il Non Pensiero sia la strada per permettere a Coscienza di esprimersi. Ma ci sono cose che non riesco ancora a comprendere. Come mai la nostra Anima avrebbe scelto di incarnarsi in questo piano dimensionale (che segue le regole imposte dal Matrix), se poi la maggior parte degli esseri umani finisce con l’identificarsi con le funzioni del Low, senza mai percepire la necessità del silenzio di Mente? Perché il Low, (parte integrante della mente di Gaia), dovrebbe agire per boicottare la nostra evoluzione? Non riconosce forse la nostra natura spirituale? O si tratta di un passaggio obbligato della nostra Anima per comprendere meglio attraverso l’esperienza diretta alcune meccaniche superiori? Probabilmente troverò le risposte nel prosieguo di questo percorso.

  • Fylax
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    14:31 11/08/25

    RICAPITOLANDO: Il SILENZIO MENTALE (Non Pensiero) aiuta ad avere molto più discernimento nei confronti delle scelte che dobbiamo compiere quotidianamente. Infatti esso ci permette di relazionarci direttamente con la nostra Coscienza, eludendo tutti gli altri pensieri superflui per lo più generati da condizionamenti o erronee identificazioni. Senza la pratica del Non Pensiero rischiamo di essere costantemente in balia di pensieri (Mente) ed emozioni (Cuore) che ci portano inevitabilmente a commettere errori a causa della loro stretta connessione con la nostra effimera identità condizionata (Ego). Al contrario Coscienza non è influenzata né dal Low, né dai Programmi Energetici che ci circondano o che abbiamo creato. Una comunicazione diretta con la sua realtà energetica porterà quindi sempre ad imboccare il cammino più giusto e diretto verso la propria evoluzione spirituale. - Il primo passo consiste nell’imparare il Silenzio Menale attraverso la Meditazione in Non Pensiero. - Il secondo passo è quello di iniziare ad esercitare quotidianamente il Pensiero Positivo (retto pensiero). - Il terzo passo consiste nel comprendere quando sia meglio far tacere il proprio pensiero e quando invece sia utile riflettere prima di agire.

  • Nichi
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    19:55 10/08/25

    Dopo aver praticato la meditazione in non pensiero, sono riuscita a mantenere solo per pochi minuti la sensazione di "presenza nell'adesso". Mi sono resa conto che nel momento stesso in cui ho interagito con il mio compagno per raccontargli la mia esperienza, ho iniziato a perdere quella sensazione e ad essere pervasa di nuovo da pensieri inutili. Mi sono sentita tornare pian piano in una realtà più ovattata, come se ci fosse un velo di seta che mi offuscasse e che mi allontanasse da ciò che mi faceva sentire così viva. Non è assolutamente semplice da spiegare, ma spero che qualcun altro possa ritrovarsi in questa descrizione. Ho fiducia che praticando ogni giorno riuscirò ad avvicinarmi sempre di più a Coscienza e allontanare i pensieri futili che mi separano da lei. :)

  • frances
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    12:13 08/08/25

    Siamo talmente abituati a pensare continuamente che ci sembra quasi impossibile stare in non pensiero. Siamo sempre occupati a pensare o al passato o al futuro e non ci concentriamo su quello che stiamo facendo nel momento presente e, così facendo perdiamo la connessione con noi stessi e con il mondo che ci circonda. se riuscissimo invece a concentrarci sul presente saremmo sicuramente più felici invece di soffrire per avvenimenti passati che non si possono più cambiare oppure a causa delle preoccupazioni per il futuro. Così rimaniamo bloccati in una realtà virtuale nella quale agiamo come dei robot sena prendere consapevolezza di ciò che accade. Dopo un anno di pratica della meditazione in non pensiero adesso riesco a stare in non pensiero per la maggior parte della durata della seduta, anche se è molto difficile tenere a bada tutti i pensieri che si affollano nella mente senza che io li abbia richiamati. Solo praticando la meditazione ho compreso che la maggior parte dei pensieri non sono nostri ma ci vengono indotti dall'esterno per farci dimenticare chi siamo veramente. Inoltre il non pensiero ci aiuta a raggiungere un rilassamento profondo che facilita la connessione con la nostra Anima. Spero di raggiungere un livello di concentrazione tale da riuscire a fare una intera seduta di Meditazione in assoluto Non Pensiero!

  • claudio2
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    16:37 02/08/25

    Ho provato ad applicare la tecnica del non pensiero ma a me risulta ancora difficile da eseguire mi distraggo troppo spesso e mi stanco facilmente. Grazie comunque sempre per i consigli

  • bionda
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    21:22 28/07/25

    In questi giorni devo prendere una decisione importante e so che devo farlo da sola perchè non mi fido di nessuno. Sono sicura che la meditazione mi guiderà verso la scelta giusta nonostante le numerose incognite ed apparenti svantaggi. Sto per fare un salto nel buio e al momento non ho proprio idea di cosa si presenterà davanti ai miei occhi. Grande anima mostrami la strada più vantaggiosa e fa che io la segua.

  • Mietta
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    22:08 27/07/25

    Io dico sempre che la meditazione spanna i vetri e ci mostra la strada che dobbiamo seguire. Unica e sola. Il silenzio mentale, per quanto sia difficile da mantenere per lungo tempo, è l'unico modo per avvicinarci alla voce della nostra anima e rimanere nella luce nonostante le avversità. Davvero. L'ho provato sulla mia pelle. Peccato solo la costanza ...

  • serenap
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    11:06 19/07/25

    È da tanto che cerco di capire quali sono i pensieri utili e quelli inutili, quelli veri da quelli "pilotati"... Grazie per aver creato questo percorso!!!

  • raffffa
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    19:44 16/07/25

    Mi rendo conto che il non pensiero durante la meditazione e molto difficile,infatti il low mi riempie la testa di pensieri inutili, immagini, e scene...ma anche durante tutta la giornata se sono stanco, stressato o arrabbiato non riesco a stare senza pensare....prendendo consapevolezza di queste informazioni cerco anche durante il giorno di contrastare il low, cercando di pensare di meno e più positivo...

  • ascari
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    11:53 12/07/25

    Non è facile il non pensiero ma mi rendo conto quanto sia importante quando riesco a staccare da tutto. Voglio davvero impegnarmi a diventare più brava e riuscire a staccare soprattutto da quei pensieri che intossicano la mia mente

  • giuls
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    11:36 11/07/25

    Wow è passato quasi un anno da quando ho letto questo articolo per la prima volta ! Non sapevo minimamente che cosa fosse il silenzio mentale e la vedevo come una cosa impossibile da raggiungere poiché un anno fa ero una macchinetta di pensieri ( non miei per la maggior parte ). Il non pensiero è veramente duro da mantenere e posso dire che dopo un anno di meditazioni, di strada ne ho ancora tanta da fare per arrivare ad un non pensiero assoluto e duraturo, ma la differenza rispetto all’inizio è abissale e si vede di brutto la differenza ! La pace che mi dona quel silenzio anche solo per qualche minuto è impagabile e soprattutto mi permette di sentire meglio quelle che sono le mie vere volontà. Purtroppo nell’ultimo periodo ero un po’ ricascata nei pensieri condizionati da altri e ho quindi preso decisioni che non sentivo propriamente mie. Però ora me ne sono accorta e credo sia anche grazie alla meditazione e alla pratica del non pensiero quindi ora si può solo che migliorare !

  • Morpheus
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    17:13 05/07/25

    Rileggendo questo documento, ho riflettuto su come noi siamo sempre stati abituati, quando non stiamo dormendo (ma anche qui entrano in gioco i sogni-immondizia...), a dover continuamente pensare a qualcosa o ad immaginare o a parlare; insomma, è quasi obbligatorio che la nostra mente non si fermi mai, andando avanti ad oltranza, pur non essendocene il motivo. In effetti, avremmo potuto anche da soli avere qualche dubbio sull'innaturalezza di ciò, ma siamo sempre così tanto frenetici ed immersi nel Low che solo un pensiero "evoluto" avrebbe potuto aprirci gli occhi e farci osservare che molti dei nostri pensieri, in realtà, erano "abusivi" (non nostri) e quindi non ci sarebbe neanche interessato continuare ad approfondirli.

  • ffederica
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    17:21 27/06/25

    Mi alleno varie volte al giorno, ascolto i miei pensieri, e mando via quelli brutti, piano piano con tenacia riuscirò a pensare positivo

  • Azzurro77
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    00:54 25/06/25

    Credo fermamente che i nostri pensieri influenzino la nostra realta', fino a qualche anno fa' ero una persona piuttosto pessimista, ho cercato di cambiare ( e' stato difficile)ci sono riuscito e ha realmente funzionato. Il non pensiero, secondo me, e' veramente una pratica complessa soprattutto al giorno d'oggi che siamo completamente sommersi dal materialismo sfrenato, bisogna pero' provare ad uscire da questa " bolla materiale" e tentare di capire chi realmente siamo e soprattutto le potenzialità che ognuno di noi ha da sempre.

  • Asha
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    18:59 19/06/25

    Mi rendo conto di essere stata manomessa dal pensiero anni fa, che mi ha fatto fare una scelta che ha rovinato parte del mio vissuto e che tutt’ora mi rende fragile su alcuni fatti, ma dopo un lungo periodo ero riuscita a fare una scelta che un giorno mi si è come palesata, quel momento sono sicura di aver ascoltato la mia anima, per la prima volta avevo ascoltato la mia anima che mi ha salvata da quel periodo terribile. Ascoltare la mia anima mi ha guidata.