STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 10

Gândul – Liniștea mentală (partea 1)

Pagina 1 din 3

Cheia trezirii spirituale este tăcerea mentală, numită și fară gânduri( non-gând) sau absența gândirii. Meditația îți permite să înveți absența gândului și s-o îmbunătățești-  pe lângă sănătate- și simțurile tale, prin urmare abilitale tale psihice și extra-senzoriale. Dar gândul nu este doar acela pe care-l întâlnești în timpul meditației, ci pe cel care îl ai în orice moment al fiecărei zile. Gândul este ceea ce ne face să fim mai evoluați de animale și mai înaintați în evoluția spirituală, este puterea noastră și condamna noastră. Acest lucru se datorează faptului că gândirea noastră nu este aleasă în mod unic de noi, ci este influențată și de ceea ce ne înconjoară. Prin gândire putem reflecta la ceea ce este bine pentru noi și la ceea ce ne face să greșim, dar ce se întâmplă când gândurile care ne trec prin minte nu sunt în întregime ale noastre? Îndoiala se naște: nu știi care este alegerea cea mai bună de urmat, pentru că două voci contrastante îți spun ce să faci, fără a lăsa loc adevărului. Iată pentru ce este necesar să practici tăcerea mentală: pentru a împiedica ca vocile să te confunde și a lăsa adevarul să apară,ceea ce îți va permite să faci alegerea corectă și cea mai completă, fără să te împiedici de un adevăr pe jumătate.

Dacă gândul ar fi complet al tău, fără a suferi vreo influență din exterior și variație în funcție de voința altora, ai avea o legătură completă cu Sinele tău superior. Ți-ar spune în orice moment care este alegerea cea mai bună pentru viitorul care te așteaptă și care s-o elimini fără nici o umbră de îndoială. În schimb, de multe ori te regăsești în îndoială, sau chiar mai rău, faci alegeri despre care crezi că sunt cele mai bune; și apoi descoperi, chiar și după ani de zile, că acestea au fost decizii greșite. Cine știe de câte ori ai spus „… Dacă aș fi știut!” Sau „L-am simțit, știam că a fost alegerea greșită… De ce am urmat-o oricum?” dar nu te poți învinovăți pentru că gândurile tale erau prea multe, nereușind să descifrezi care erau corecte și care, în schimb, erau gata să vă înșele. Practica tăcerii mentale nu dorește ca tu să devii o persoană incapabilă să gândești, ci cu totul dimpotrivă, îți permite să elimini gândurile inutile și să recunoști care sunt în schimb cele dictate de Conștiința ta Superioară, care nu te-ar înșela niciodată. Cum puteți, totuși, să recunoașteți gândurile corecte de cele greșite, dacă nu cu Meditația în absența gândului? Practica tăcerii mentale nu este ușoară, dar îți garantează că vei deveni capabil să îți recunoști voința dintre cele ce-ți sunt impuse de alții; te face să înțelegi cine ești, distingând-o de cele ce alți vor ca tu să fii . Îți permite să ști cine sau ce încearcă să te direcționeze către o cale în timp ce tu ai dori să urmezi alta, permițându-te să fii liber de lanțurile minții tale .

Tăcerea Mentală este o adevărată tehnică, prin care îți evoluezi abilitățile psihice și conexiunea cu Sufletul tău; învățând să-l simți, să-l recunoști și să-l înțelegi. Ne putem amăgi că nu avem nevoie de liniște mentală, că avem deja o comunicare profundă cu Sufletul nostru și Dumnezeu, că știm deja toate răspunsurile și cunoaștem întotdeauna adevărul; și totuși continuăm să greșim și să ne pară rău de acțiunile noastre trecute. Este normal să greșești atunci când o mie de voci conflictuale vorbesc între ele, împiedicându-ți să înțelegi ceea ce este corect de facut. Un gând îți spune un lucru, un sentiment îți spune altul, și ori asculti creierul, ori asculti inima vei ajunge să comiți acțiuni de care te vei simți vinovat. Lasă-ți conștiința superioară să-ți spună care este calea cea dreaptă, singura care îți  cunoaște viitorul și știe ce te va face fericit și ce te va face să-ți pară rău.

În  acest curs te voi învăța mai bine cum funcționează Gândirea, cum să înveți mai degrabă să-l faci aliatul tău, decât în ​​mod constant dușmanul tău; cum să gândești mai degrabă decât să fii obsesionat, cum să gândești pozitiv decât să fii copleșit de gândirea negativă. Chiar dacă credem că știm să recunoaștem foarte bine sentimentele dintre gânduri, în realitate ele se confundă adesea, lăsându-ne să fim înșelați de gânduri sau emoții care nu ne aparțin.

Pagina 2 din 3

Adesea, tocmai emoțiile rapide ne determină să facem greșelile cele mai grave, pentru că ne lăsăm purtați de un sentiment aparent foarte puternic, dar care durează foarte puțin timp, dar îndeajuns pentru a ne face să greșim și apoi să regretăm. Iată de ce sfatul de „a asculta mereu inima” devine nesigur, până când nu se învață a recunoaște limbajul pe care Sufletul nostru îl folosește pentru a ne transmite adevărul, de gândurile și sentimentele de care suferim și care ne întunecă rațiunea. Practicând absența gândului vei putea deosebi un sentiment adevărat și corect de cel care te îndeamnă să te rrănești și a te face să greșești  ; pentru același motiv ne vom ocupa de îmbunătățirea capacității noastre de a gândi, astfel încât gândurile să fie complet ale noastre și nu influențate din exterior. Acum totul ar părea foarte complicat, deoarece ai trait dintotdeauna cu gândurile altora in mintea ta, ceea ce ți se pare că este totul normal; dar când începi să deschizi ochii, îți dai seama câte greșeli ai făcut și nu din vina ta, scăpând în sfârșit un suspin de ușurare: vei simți că începi să trăiești din nou.

Lupta împotriva gândurilor ar fi inutilă: ele vor câștiga. În schimb, poți învăța să le antrenezi, astfel încât doar gândurile utile să iasă la suprafață, în timp ce gândurile inutile și chiar dăunătoare pentru tine, să fie respinse imediat. Acest lucru nu înseamnă să devii irațional, până să ajungi să trăiești cu capul în nori și să uiți de realitate: înseamnă să fii realist și să înțelegi că gândirea într-un mod negativ te distruge din interior pentru a ajunge să distrugi tot ceea ce ai construit. Pentru a da un exemplu concret, este util să ne gândim că, dacă te angajezi, poți reuși să obții o parte din succesul tău. Irațional e să gândește că îți poți realiza visele fără să faci cel mai mic efort pentru a reuși;  Negativ e să crezi că, chiar dacă te-ai angaja, nu ai putea reuși, deoarece nu ești suficient de capabil, bun sau puternic pentru a atinge acest obiectiv. Practica fără gânduri iti permite să acționezi  fără a fi distras de miile de gânduri care vor încerca să te împiedice în o mie de feluri, în orice fel de practică sau direcție pe care dorești  să o atingi . Nu vei înțelege bunăstarea mentală a celor care pot asculta doar răspunsul corect, până când nu te implici  în practica fară-gânduri. Suntem obișnuiți să facem imposibilul ca să găsim soluția la cele mai mari probleme, când ar fi suficient să ascultăm vocea celui care vede mult mai departe decât noi, care știe deja care este calea cea mai bună și care, în schimb, deși aparent promite bine, nu ne va conduce decât la o mare dezamagire. Apoi, între a simți și a urmări calea potrivită, există mult spațiu de evaluare, care numai cu experiența vei învăța să faci, fără a alege ceea ce – după cum bine știi- te va duce la părere de rău. Uneori, a greși este ceea ce ne atrage cel mai mult, ne dă un pic de adrenalină în viața noastră; dar învățând să recunoști care gânduri sunt corecte și care ar putea să-ți facă rău, vei înțelege că este mai bine să urmezi  întotdeauna calea corectă, fără să-ți faci rău de unul singur.

Tăcerea mintală nu se rezumă doar la luarea unei decizii fără a avea îndoieli, pentru că așa cum am explicat deja, nu-i sigur că este și cea mai bună decizie; ai putea regreta după câțiva ani. Tăcerea mentală va fi mult mai mult. Ea îți va permite să nu fii influențat de Low, de gândurile altor oameni, de Programele de energie care ți-au fost impuse sau create pentru tine; îți v-a permite să înțelegi ce crede Sufletul tău, în loc să gândești ca o persoană comună; el este extern acestei lumi, nu trăiește  pentru a câștiga, trăiește pentru a experimenta, el trăiește din experiență! El cunoaște viitorul, sau mai bine spus, cunoaște consecințele acțiunilor tale, spre deosebire de tine, care le trăiești din interior și le suferi, fără să-ți dai seama ce viitor te așteaptă, în funcție de acțiunile întreprinse. El e  mult mai simplu și mai direct,tu te învârți și te distrezi ușor: tu trăiești în Low, el nu. Însă nu poți înțelege ce fel de experiență ar alege el, dacă continui să gândești cu Regulatorul Low, motiv pentru care, de cele mai multe ori, vei spune că este „sufletul tău care-l dorește”, un mod ca oricare altul de a ascunde că te-ai lăsat influențat de un impuls fără să-ți dai seama unde te va conduce. Sufletul nu e superficial și nu pierde timpul cu argumente inutile; El se gândește doar la un lucru: la propria  evoluție spirituală.

Pagina 3 din 3

Iată de ce este esențial să înveți a înțelege care este limbajul său,  decât să asculți gândurile mentale și să fii convins că este vorba de cuvintele lui, ca și cum ar putea fi într-adevăr atât de confuz încât  să nu mai știe să facă cea mai bună alegere. Pentru a înțelege limbajul Conștiinței superioare, trebuie să înveți non-gândul, doar în acest fel vei fi sigur de indicațiile sale fără a-l confunda cu gândurile și sentimentele pe care le simți și care deseori îți sunt influențate tocmai pentru a te îndepărta de adevarul ei.

Primul pas este să înveți tăcerea mentală în timpul practicării meditației: vei începe să înțelegi cât de mult îți afectează viața chiar și atunci când vrei să o faci să tacă o clipă. De ce trebuie să fie atât de greu când vrei să stai singur în tăcere? Ce îl împinge să fie atât de insistent, mai ales când încerci să meditezi? Prin meditație îți dai seama de ceea ce nu ai mai făcut caz până acum: că nu alegi tu  ce și cât să gândești. Al doilea pas este să înveți să gândești mult mai pozitiv în timpul zilei decât am făcut înainte, în loc să cazi în gânduri negative așa cum se întâmplă tuturor: gândirea pozitivă este mult mai complicată decât crezi. Al treilea pas va fi să înveți a înțelege când este necesar să-ți linistesti gândul și când este important să gândești înainte de a acționa: acesta va fi cel mai complicat pas, pentru că de foarte multe ori te vei lăsa dus de gânduri inutile, convins că îți sunt folositoare pentru a lua o decizie corectă, în timp ce te vei abate de la calea corectă . Cu siguranță te întrebi de ce să nu lupți direct împotriva gândului pentru a-l elimina cu totul, decât să folosesti mai întâi gândirea pozitivă și așa mai departe; pentru că avem un creier și trebuie să-l folosim, dar nu pentru asta trebuie să permitem ca tot ceea ce ne înconjoară să ne influențeze gândirea și să ne decidă viața. Low-ul este complet contrar evoluției noastre spirituale, și tot el, Low-ul este acela care ne înconjoară, care ne constituie viața de zi cu zi. Recunoașterea lui, în orice formă, nu este deloc o plimbare, dar pas cu pas poți reuși să îl vezi cu ochi diferiți și să înveți să il depășești fără să te mai înșele. Deci, se poate învăța să ai o gândire fermă și perfect echilibrată, dar înainte de a înțelege diferența dintre gândire și reflectare, învăță să menții non- gândul în timpul Meditației; în lecțiile următoare voi explica diferitele tipuri de Gândire și cum să le recunoști.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4092 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

 

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

2484 comentarii
  • Barbara Clara - 11:47 12/02/24

    Argomento delicato e complesso. Riesco a comprenderlo a fondo in teoria ma metterlo in pratica costantemente è per me ancora difficile. Per anni ho messo a tacere la voce del mio Sè superiore soffocandola ed ammalandomi. Ora che vorrei tornare a "sentire" prima l'anima e poi decidere faccio fatica a risvegliare quell'attitudine spiccata che avevo da piccola.

  • Rositarose - 10:48 12/02/24

    Buongiorno sono nata con un pensiero positivo fin troppo sviluppato, riconosco che quando vengo colpita da una tempesta i pensieri si alternano e soprattutto fanno rumore, ma ho imparato a lasciarmi cullare dalle onde e a mantenere una centratura abbastanza solida...

  • MASSIMILIANO.OLIVERI - 03:16 08/02/24

    Buon giorno a tutti,leggendo l'articolo e riflettendo su quanto letto e Ricordando le mie Esperienze passate di Meditazione,il SILENZIO MENTALE è davvero la CHIAVE per SENTIRE la propria voce INTERIORE,attraverso la propria COSCIENZA ma non è cosi semplice perché la MENTE È UN CONTINUO CHIACCHIERICCIO,e il metodo giusto è proprio quello,per arrivare al Silenzio nel nostro CENTRO, è diventare un TESTIMONE COSCIENTE DEI PROPRI PENSIERI SENZA GIUDICARE,SENZA ETICHETTARE,in questo modo,OSSERVANDOLI piano piano si arriva al Silenzio MENTALE,ma bisogna allenarsi nel farlo perché se no si ricade facilmente nella MECCANICITÀ INCONSCIA,scrivo ciò per ESPERIENZA PERSONALE.Questo articolo/documento l'ho trovato molto interessante perché è L'INIZIO DI UN LUNGO VIAGGIO SPIRITUALE EVOLUTIVO. GRAZIE di Cuore 💖 NAMASTÈ 🙏🌹

  • berdello - 16:04 07/02/24

    Questa è una cosa molto complicata da fare. Rendersi conto che non tutti i pensieri vengono da noi. E cercare di silenziare la mente, soprattutto quando è attaccata da mille stimoli interni ed esterni.

  • SerenaP - 11:33 07/02/24

    Si fa molta fatica a capire quanto i nostri pensieri siano una trappola, ma con volontà e impegno io sono riuscita ad allenarmi a creare pensieri positivi e a mettere a tacere la mente. Mi risulta a volte molto difficile il non pensare ma con la pratica sono certa che riuscirò in modo più costante ad ottenere il risultato 😅💪🏻

  • jedi70 Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 01:55 07/02/24

    Medito da tanti anni seppur non costantemente, non almeno con la stessa costanza e impegno da quando sono qua, ma posso comunque dire che arrivare ad essere in una condizione di non pensiero è veramente difficile, anche per poco tempo. Difficile ma non impossibile, ed è per questo infatti che come dice questo articolo non si può combattere il pensiero ma bisogna addestrarlo: piano piano i risultati arrivano ma ci vuole davvero tanta costanza e impegno. Non parlo nemmeno di tempo, ma solo di una ferrea volontà a seguire un cammino spirituale, perché quando si vuole realmente qualcosa, il tempo lo si trova sempre. Quindi sì, giusto meditare ma meditare ogni giorno e con la fermezza di chi sa che ciò che sta facendo è benefico per se stesso e per chi lo frequenta. Come scritto in questo articolo, quando si mette a tacere il pensiero ci si connette alla coscienza superiore che chiaramente è intrisa di saggezza a differenza nostra che siamo invece sommersi dal low frequency: pertanto connettendosi alla coscienza superiore i benefici sono innumerevoli e tutti che possono dare un apporto enorme nella qualità della vita di chi medita. Da una connessione del genere ne consegue non solo un atteggiamento più pacato, stabile, sereno, ma chiaramente anche delle decisioni più consone al benessere personale: tante volte infatti si agisce senza riflettere (io azzardo una mia interpretazione: riflettere significa pensare con coscienza, quella superiore) e sulla base di concetti, paure e pregiudizi low, così che l'insuccesso e la insoddisfazione sia sempre dietro l'angolo, specie se consideriamo che spesso il nostro pensiero è addirittura manipolato e seppur limitato non è nemmeno il nostro. Ignoravo quest'ultimo aspetto e prenderne coscienza ora mi ha dato davvero fastidio, perché se c'è da sbagliare sempre meglio farlo con la propria testa e sulla base delle proprie esperienze, che non a causa di interferenze esterne e mirate a farci del male. Questo è un punto che spero di approfondire a lezione perché ignoravo davvero anche questo lato. La bella notizia è che perlomeno abbiamo l'antidoto a tutto questo, ovvero la meditazione e le varie tecniche, per cui non basta che metterci di impegno e concentrarci quindi sulla soluzione, così da uscirne il più possibile. Spero da qui ad un anno di aver padroneggiato al meglio la tecnica del non pensiero e incoraggiare i nuovi meditanti a non mollare.

  • Martina - 23:37 06/02/24

    Rileggere questo articolo mi ha fatto tanto piacere, specie l’ultima frase: capire la differenza fra pensare e riflettere! Al momento, nel mio percorso, sto imparando a mettere in pratica il non pensiero anche fuori dalla Meditazione, quando sono fisicamente nel Low… e questo mi é molto utile! Perché sto davvero “addestrando” e disciplinando il mio cervello a rimanere in non pensiero… e quanti pensieri ho capito fino ad ora che sono veramente inutili! Apprendere il non pensiero vuol dire disciplinare il cervello… per davvero… e ci vuole tanto impegno!! Però, aiuta a mantenere un tonale più alto, anche fuori dalla meditazione…. Ed è tantissimo! Grazie!

  • Franco Andres - 20:26 06/02/24

    Semplicemente fantastica la spiegazione sul fare silenzio mentale per raggiungere la parte più profonda della nostra essenza o coscienza superiore

  • skadi - 21:30 05/02/24

    Questo articolo è stata una vera illuminazione. Quante volte mi è capitato di pensare di seguire l'istinto e invece anch'esso era influenzato da pensieri esterni. È il mio sogno da sempre poter essere realmente così connessa alla mia anima, conoscere il suo linguaggio e potere finalmente non sbagliare MAI ed evolververmi!!! So che sarà dura ma voglio riiscirci Grazie grazie grazie

  • renato2024 - 13:45 05/02/24

    Esatto! Piu' riusciamo a non dare attenzione e a silenziare i pensieri piu' rumorosi e distraenti, piu' si riesce ad ascoltare la nostra voce piu' profonda che non urla ma ci sussurra costantemente la "nostra" verita'. Ed e' soli imparando a riconoscere prima le voci distraenti che non ci appartengono che sara' possibile poi riconoscere e ascoltare sempre meglio la nostra voce piu' profonda. Per quello che mi riguarda sono ancora distratto da tante voci, ma gia' riuscire a riconoscere quelle che non mi appartengono veramente e scegliere il silenzio alla confusione mi aiuta a comprendere meglio l'ambiente in cui sto camminando e la direzione che voglio seguire per raggiungere il mio obiettivo.

  • lorenzolo - 21:44 03/02/24

    Lavorare sul pensiero credo sia molto importante, in quanto esso è sempre presente e molte volte quasi ci comanda, e ci butti giù, anche fisicamente. La trovo una cosa molto insensata che il nostro pensiero finisca per farci del male invece di utilizzarlo al meglio per portarci dei benefici.

  • Silviaprati - 23:01 01/02/24

    Il silenzio è un rumore bellissimo avevo letto questa frase da qualche parte e credo sia vero. Nel silenzio si trovano le risposte che nella confusione non si troverebbero mai. Raggiungere il silenzio mentale è il mio obbiettivo.

  • anlura - 21:39 01/02/24

    Il non pensiero per me è difficilissimo, c'è una battaglia continua nella mia testa e solo raramente, durante la meditazione, da cenni di tregua. Proseguo comunque con determinazione questa avventura perché prima poi qualcosa succederà.

  • nicolcipriani Medaglia per aver completato lo Step 1 - 14:37 01/02/24

    Mi trovo proprio ora di nuovo a tout per tout con scelte prese d'istinto e con una mancanza di direzione e mi risuona particolarmente dentro il bisogno di "un centro di gravità permanente". La cosa forse più chiara che si evince dopo i primi step è la completa assenza di conoscenza di se

  • Mattheo - 12:49 01/02/24

    Mi è capitato solo una volta di raggiungere il silenzio mentale in totale assenza di pensiero ed è davvero uno stato di beatitudine.. con la pratica l’obbiettivo è quello di poterlo portare alla quotidianità