STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 10

Gândul – Liniștea mentală (partea 1)

Pagina 1 din 3

Cheia trezirii spirituale este tăcerea mentală, numită și fară gânduri( non-gând) sau absența gândirii. Meditația îți permite să înveți absența gândului și s-o îmbunătățești-  pe lângă sănătate- și simțurile tale, prin urmare abilitale tale psihice și extra-senzoriale. Dar gândul nu este doar acela pe care-l întâlnești în timpul meditației, ci pe cel care îl ai în orice moment al fiecărei zile. Gândul este ceea ce ne face să fim mai evoluați de animale și mai înaintați în evoluția spirituală, este puterea noastră și condamna noastră. Acest lucru se datorează faptului că gândirea noastră nu este aleasă în mod unic de noi, ci este influențată și de ceea ce ne înconjoară. Prin gândire putem reflecta la ceea ce este bine pentru noi și la ceea ce ne face să greșim, dar ce se întâmplă când gândurile care ne trec prin minte nu sunt în întregime ale noastre? Îndoiala se naște: nu știi care este alegerea cea mai bună de urmat, pentru că două voci contrastante îți spun ce să faci, fără a lăsa loc adevărului. Iată pentru ce este necesar să practici tăcerea mentală: pentru a împiedica ca vocile să te confunde și a lăsa adevarul să apară,ceea ce îți va permite să faci alegerea corectă și cea mai completă, fără să te împiedici de un adevăr pe jumătate.

Dacă gândul ar fi complet al tău, fără a suferi vreo influență din exterior și variație în funcție de voința altora, ai avea o legătură completă cu Sinele tău superior. Ți-ar spune în orice moment care este alegerea cea mai bună pentru viitorul care te așteaptă și care s-o elimini fără nici o umbră de îndoială. În schimb, de multe ori te regăsești în îndoială, sau chiar mai rău, faci alegeri despre care crezi că sunt cele mai bune; și apoi descoperi, chiar și după ani de zile, că acestea au fost decizii greșite. Cine știe de câte ori ai spus „… Dacă aș fi știut!” Sau „L-am simțit, știam că a fost alegerea greșită… De ce am urmat-o oricum?” dar nu te poți învinovăți pentru că gândurile tale erau prea multe, nereușind să descifrezi care erau corecte și care, în schimb, erau gata să vă înșele. Practica tăcerii mentale nu dorește ca tu să devii o persoană incapabilă să gândești, ci cu totul dimpotrivă, îți permite să elimini gândurile inutile și să recunoști care sunt în schimb cele dictate de Conștiința ta Superioară, care nu te-ar înșela niciodată. Cum puteți, totuși, să recunoașteți gândurile corecte de cele greșite, dacă nu cu Meditația în absența gândului? Practica tăcerii mentale nu este ușoară, dar îți garantează că vei deveni capabil să îți recunoști voința dintre cele ce-ți sunt impuse de alții; te face să înțelegi cine ești, distingând-o de cele ce alți vor ca tu să fii . Îți permite să ști cine sau ce încearcă să te direcționeze către o cale în timp ce tu ai dori să urmezi alta, permițându-te să fii liber de lanțurile minții tale .

Tăcerea Mentală este o adevărată tehnică, prin care îți evoluezi abilitățile psihice și conexiunea cu Sufletul tău; învățând să-l simți, să-l recunoști și să-l înțelegi. Ne putem amăgi că nu avem nevoie de liniște mentală, că avem deja o comunicare profundă cu Sufletul nostru și Dumnezeu, că știm deja toate răspunsurile și cunoaștem întotdeauna adevărul; și totuși continuăm să greșim și să ne pară rău de acțiunile noastre trecute. Este normal să greșești atunci când o mie de voci conflictuale vorbesc între ele, împiedicându-ți să înțelegi ceea ce este corect de facut. Un gând îți spune un lucru, un sentiment îți spune altul, și ori asculti creierul, ori asculti inima vei ajunge să comiți acțiuni de care te vei simți vinovat. Lasă-ți conștiința superioară să-ți spună care este calea cea dreaptă, singura care îți  cunoaște viitorul și știe ce te va face fericit și ce te va face să-ți pară rău.

În  acest curs te voi învăța mai bine cum funcționează Gândirea, cum să înveți mai degrabă să-l faci aliatul tău, decât în ​​mod constant dușmanul tău; cum să gândești mai degrabă decât să fii obsesionat, cum să gândești pozitiv decât să fii copleșit de gândirea negativă. Chiar dacă credem că știm să recunoaștem foarte bine sentimentele dintre gânduri, în realitate ele se confundă adesea, lăsându-ne să fim înșelați de gânduri sau emoții care nu ne aparțin.

Pagina 2 din 3

Adesea, tocmai emoțiile rapide ne determină să facem greșelile cele mai grave, pentru că ne lăsăm purtați de un sentiment aparent foarte puternic, dar care durează foarte puțin timp, dar îndeajuns pentru a ne face să greșim și apoi să regretăm. Iată de ce sfatul de „a asculta mereu inima” devine nesigur, până când nu se învață a recunoaște limbajul pe care Sufletul nostru îl folosește pentru a ne transmite adevărul, de gândurile și sentimentele de care suferim și care ne întunecă rațiunea. Practicând absența gândului vei putea deosebi un sentiment adevărat și corect de cel care te îndeamnă să te rrănești și a te face să greșești  ; pentru același motiv ne vom ocupa de îmbunătățirea capacității noastre de a gândi, astfel încât gândurile să fie complet ale noastre și nu influențate din exterior. Acum totul ar părea foarte complicat, deoarece ai trait dintotdeauna cu gândurile altora in mintea ta, ceea ce ți se pare că este totul normal; dar când începi să deschizi ochii, îți dai seama câte greșeli ai făcut și nu din vina ta, scăpând în sfârșit un suspin de ușurare: vei simți că începi să trăiești din nou.

Lupta împotriva gândurilor ar fi inutilă: ele vor câștiga. În schimb, poți învăța să le antrenezi, astfel încât doar gândurile utile să iasă la suprafață, în timp ce gândurile inutile și chiar dăunătoare pentru tine, să fie respinse imediat. Acest lucru nu înseamnă să devii irațional, până să ajungi să trăiești cu capul în nori și să uiți de realitate: înseamnă să fii realist și să înțelegi că gândirea într-un mod negativ te distruge din interior pentru a ajunge să distrugi tot ceea ce ai construit. Pentru a da un exemplu concret, este util să ne gândim că, dacă te angajezi, poți reuși să obții o parte din succesul tău. Irațional e să gândește că îți poți realiza visele fără să faci cel mai mic efort pentru a reuși;  Negativ e să crezi că, chiar dacă te-ai angaja, nu ai putea reuși, deoarece nu ești suficient de capabil, bun sau puternic pentru a atinge acest obiectiv. Practica fără gânduri iti permite să acționezi  fără a fi distras de miile de gânduri care vor încerca să te împiedice în o mie de feluri, în orice fel de practică sau direcție pe care dorești  să o atingi . Nu vei înțelege bunăstarea mentală a celor care pot asculta doar răspunsul corect, până când nu te implici  în practica fară-gânduri. Suntem obișnuiți să facem imposibilul ca să găsim soluția la cele mai mari probleme, când ar fi suficient să ascultăm vocea celui care vede mult mai departe decât noi, care știe deja care este calea cea mai bună și care, în schimb, deși aparent promite bine, nu ne va conduce decât la o mare dezamagire. Apoi, între a simți și a urmări calea potrivită, există mult spațiu de evaluare, care numai cu experiența vei învăța să faci, fără a alege ceea ce – după cum bine știi- te va duce la părere de rău. Uneori, a greși este ceea ce ne atrage cel mai mult, ne dă un pic de adrenalină în viața noastră; dar învățând să recunoști care gânduri sunt corecte și care ar putea să-ți facă rău, vei înțelege că este mai bine să urmezi  întotdeauna calea corectă, fără să-ți faci rău de unul singur.

Tăcerea mintală nu se rezumă doar la luarea unei decizii fără a avea îndoieli, pentru că așa cum am explicat deja, nu-i sigur că este și cea mai bună decizie; ai putea regreta după câțiva ani. Tăcerea mentală va fi mult mai mult. Ea îți va permite să nu fii influențat de Low, de gândurile altor oameni, de Programele de energie care ți-au fost impuse sau create pentru tine; îți v-a permite să înțelegi ce crede Sufletul tău, în loc să gândești ca o persoană comună; el este extern acestei lumi, nu trăiește  pentru a câștiga, trăiește pentru a experimenta, el trăiește din experiență! El cunoaște viitorul, sau mai bine spus, cunoaște consecințele acțiunilor tale, spre deosebire de tine, care le trăiești din interior și le suferi, fără să-ți dai seama ce viitor te așteaptă, în funcție de acțiunile întreprinse. El e  mult mai simplu și mai direct,tu te învârți și te distrezi ușor: tu trăiești în Low, el nu. Însă nu poți înțelege ce fel de experiență ar alege el, dacă continui să gândești cu Regulatorul Low, motiv pentru care, de cele mai multe ori, vei spune că este „sufletul tău care-l dorește”, un mod ca oricare altul de a ascunde că te-ai lăsat influențat de un impuls fără să-ți dai seama unde te va conduce. Sufletul nu e superficial și nu pierde timpul cu argumente inutile; El se gândește doar la un lucru: la propria  evoluție spirituală.

Pagina 3 din 3

Iată de ce este esențial să înveți a înțelege care este limbajul său,  decât să asculți gândurile mentale și să fii convins că este vorba de cuvintele lui, ca și cum ar putea fi într-adevăr atât de confuz încât  să nu mai știe să facă cea mai bună alegere. Pentru a înțelege limbajul Conștiinței superioare, trebuie să înveți non-gândul, doar în acest fel vei fi sigur de indicațiile sale fără a-l confunda cu gândurile și sentimentele pe care le simți și care deseori îți sunt influențate tocmai pentru a te îndepărta de adevarul ei.

Primul pas este să înveți tăcerea mentală în timpul practicării meditației: vei începe să înțelegi cât de mult îți afectează viața chiar și atunci când vrei să o faci să tacă o clipă. De ce trebuie să fie atât de greu când vrei să stai singur în tăcere? Ce îl împinge să fie atât de insistent, mai ales când încerci să meditezi? Prin meditație îți dai seama de ceea ce nu ai mai făcut caz până acum: că nu alegi tu  ce și cât să gândești. Al doilea pas este să înveți să gândești mult mai pozitiv în timpul zilei decât am făcut înainte, în loc să cazi în gânduri negative așa cum se întâmplă tuturor: gândirea pozitivă este mult mai complicată decât crezi. Al treilea pas va fi să înveți a înțelege când este necesar să-ți linistesti gândul și când este important să gândești înainte de a acționa: acesta va fi cel mai complicat pas, pentru că de foarte multe ori te vei lăsa dus de gânduri inutile, convins că îți sunt folositoare pentru a lua o decizie corectă, în timp ce te vei abate de la calea corectă . Cu siguranță te întrebi de ce să nu lupți direct împotriva gândului pentru a-l elimina cu totul, decât să folosesti mai întâi gândirea pozitivă și așa mai departe; pentru că avem un creier și trebuie să-l folosim, dar nu pentru asta trebuie să permitem ca tot ceea ce ne înconjoară să ne influențeze gândirea și să ne decidă viața. Low-ul este complet contrar evoluției noastre spirituale, și tot el, Low-ul este acela care ne înconjoară, care ne constituie viața de zi cu zi. Recunoașterea lui, în orice formă, nu este deloc o plimbare, dar pas cu pas poți reuși să îl vezi cu ochi diferiți și să înveți să il depășești fără să te mai înșele. Deci, se poate învăța să ai o gândire fermă și perfect echilibrată, dar înainte de a înțelege diferența dintre gândire și reflectare, învăță să menții non- gândul în timpul Meditației; în lecțiile următoare voi explica diferitele tipuri de Gândire și cum să le recunoști.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4092 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

 

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

2490 comentarii
  • valel - 22:37 14/09/24

    Il non pensiero credo sia la cosa più difficile da mettere in pratica. Trovo curioso, dal mio punto di vista, come io abbia sempre pensato ai miei pensieri e ragionamenti come ad un dialogo interno, che mi avrebbe portato a capirmi, a prendere le giuste decisioni... Devo metabolizzare.

  • yleluci - 22:12 14/09/24

    Questo lezione proprio oggi è stata fondamentale… avevo diversi pensieri che mi mettevano ansia. Ho provato più volte ad applicare il non pensiero, a stare nel qui e ora e poi influenzare la mia mente di pensieri positivi, di fiducia e gioia.

  • pelo - 23:02 12/09/24

    Come dice bene l'articolo, il pensiero è nostro diletto ma anche nostra croce. La nostra mente è una fonte di pensieri continua ed è facile perdersi, qui ci viene ricordato di come sia importante riuscire a fermare questa fonte e seguire solo la nostra Coscienza

  • Guilu Medaglia per aver completato lo Step 1 - 15:51 12/09/24

    Mi rendo sempre più conto di quanto sia difficile praticare il non pensiero. La mente é talmente abituata a pensare in continuazione, poi subentrano i pensieri con non sono nostri e il tutto crea un caos e una difficoltà incredibile. Di sicuro ci vuole molto allenamento e molto impegno, un po' come andare in palestra, accettando i piccoli progressi quotidiani e intanto apprezzando il rilassamento che ci dà la meditazione, poi con il tempo e l'esercizio saremo di sicuro in grado di mettere a tacere l'incredibile flusso dei nostri pensieri.

  • lil - 00:33 12/09/24

    Penso che addestrare il pensiero sia la parte più difficile ma penso sia anche necessario per l’evoluzione spirituale perché il nostro modo di pensare cambia radicalmente la nostra vita

  • lil - 00:20 12/09/24

    Penso che addestrare il pensiero sia la parte più difficile soprattutto per chi vedeva le cose in maniera ottimistica e realista ma per forza di cose si è ritrovato a vede le cose in maniera cinica

  • Maryall80 Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 12:32 11/09/24

    Trovo stimolante rileggere con il tempo questo documenti, la base per progredire nella nostra evoluzione. Mantenere un buon non pensiero non è semplice, specie in questo periodo dove sappiamo chi ci influenza esternamente. Sappiamo che lottare con il nostro pensiero non porta a nulla, ma la chiave sta nella meditazione, dove possiamo esercitarci a silenziare pensieri spazzatura, i quali si fanno avanti puntualmente per allontanarci dal risveglio. Visto l'urgenza, anche fuori della meditazione cerco di rimanere cosciente affinchè io comprenda più facilemente quali sono i miei pensieri e quali non devo dare ascolto. Proprio in questo ultimo periodo ho avuto una proposta di lavoro, che inizialmente avevo preso per buona, una valanga di pensieri mi affollavano la mente, inoltre sentivo quella fretta di accettare... mi sono fermata, ho meditato, mi sono connessa alla mia anima e solo all'ora ho trovato la mia risposta. Era una vera e propria trappola, che se avessi accettato mi avrebbe causato molti danni. Questo mi ha portato non solo a riflettere quanto sia importante il non pensiero, ma ad esercitarmi sempre di più. Inoltre ho anche notato quanto sia meraviglioso rimanere positivi durante la giornata, sembra che le cose prendono un altra piega, e mi fa piacere che anche chi mi sta intorno sta apprezzando e osservando quanto sia importante questo atteggaimento. Grazie Angel

  • fiamma Medaglia per aver completato lo Step 1 per la 2ª volta Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 18:57 10/09/24

    Grazie. È un duro lavoro e non è semplice tenerlo durante la meditazione, figuriamoci durante tutto il giorno! Però dopo un po' di tempo che si pratica, di continuo intendo, è molto più semplice tenerlo proprio perché ci stiamo riempiendo di prana e lei non lascia spazio ad altri e alle loro manipolazioni. Spostare tutto quello che si ha in testa, pensieri e artificialità varia, è un grande lavoro quotidiano e sicuramente in meditazione ci si allena parecchio, però la vera meditazione per me è ancora lontanissima tanto che a volte mi sembra un lavoro dal tanto faticoso è sollevarmi dai vari pacchetti e radio in testa, invece che essere una connessione profonda e rilassante.

  • Paola - 21:22 07/09/24

    Mi piacerebbe più di ogni altra cosa eliminare i pensieri superflui e riconoscere quali invece sono dettati dalla mia Coscienza Superiore, perché mi sono accorta più di qualche volta che qualcuno o qualcosa sta provando a direzionarmi verso una via mentre io ne vorrei seguire un'altra. Questo perché sono prigioniera della mia mente e non pratico molto il Silenzio Mentale, ci sto provando ma è davvero difficile per me! Comunque io non mollo e ci riprovo finché non ci riesco!

  • 💙Vivi💙 - 07:44 06/09/24

    Avere una profonda connessione con il nostro essere è una bellissima sensazione e regala splendide esperienze che ci fanno sentire ascoltati e protetti per davvero, più di chiunque altro. La mia anima è sempre qui, pronta ad aspettare che io mi renda conto di lei, aspetta che io la ascolti e che mi renda conto che posso contare sul suo appoggio, ma io la ignoro e sono così lontana... lo sento che la mia connessione è distaccata, come se non ricevesse il segnale, e questo chiaramentedipende solo ed esclusivamenteda me,che l'ho permesso. Anche la coscienza. Non aspetta altro che trovare quel piccolo ponte che ci connette a lei per darci tutte le risposte di cui abbiamo bisogno. Mi sono chiesta tante volte, se in quei momenti un pò bassi in cui sentivo delle voci, era la mia anima che mi parlava per aiutarmi. Ricordo che ho sempre sentito una voce che mi diceva delle cose,specialmente quando mi trovavo in brutte situazioni. Mi ricordo che quando avevo quindici anni frequentavo un ragazzo alcolizzato,drogato e fumato e ci stavo. Una sera mentre eravamo usciti con altri suoi amici altrettanto fumati e stavamo attraversando le strisce pedonali per arrivare sul lungomare. I fari della macchina mi accecavano nel buio della notte e improvvisamente mi sono fermata in mezzo alla strada con gli occhi fissi nel vuoto. Loro erano davanti a me e nel frattempo ho sentito una voce nella mia mente che diceva: "Che stai facendo? Non lo vedi dove sei andata a finire? Devi scappare via, e subito. Non devi frequentare queste persone mai più." E da quel momento ho capito che c'era qualcosa di più potente in noi. Qualcosa che va oltre, che farebbe di tutto pur di aiutarci, perché lei non vorrebbe mai vederci soffrire. Purtroppo però la maggior parte delle volte ho sempre sbagliato lasciandomi manipolare da pensieri esterni. Ma se devo essere sincera, anche quelli più o meno sono riconoscibili se ci rifletti un pò su. Sicuramente farci delle domande prima di fare delle determinate azioni può aiutare. Se ad esempio alla nostra mente capita di suggerirci di fare qualcosa che sembra un pò sospetta come cosa, farsi delle domande come " Ma ieri ci pensavo a questa cosa?" "Ma come mai adesso mi è venuta in mente?" "Forse sono stata influenzata da qualcosa?" possano essere utili per iniziare a capire e a riflettere su quello che accade nella nostra mente. Anche nel volume 7 fai una grande panoramica di questo argomento sul pensiero repentino e totalmente artificiale. Infatti con tutta quella spiegazione ci hai fatto capire che dobbaimo stare severamente attenti a questi pensieri manipolati esternamente che ci fanno fare cose da un momento all'altro e ci mandano totalmente fuori strada, cose che possono rovinarci la vita adesso, dopo,domani,tra mesi e tra anni (dipende dal pensiero,dall'azione e dalla scelta.) Ogni tua spiegazione è sempre più chiara, e ricollegando i documenti del primo step a quelli dei volumi più complessi comprendo meglio le tue parole.

  • margot94 - 16:43 05/09/24

    Tenere il silenzio mentale non è facile sopratutto quando dobbiamo prendere decisioni importanti che ti frantumano la mente oppure pensare positivo che è quella che mi viene molto difficile, ma che sono sicura supererò! a volte ci viene anche spontaneo reagire d'istinto come se quella decisione sia quella giusta, invece può solo che peggiorare.. ma se imparassimo ad ascoltare di più la nostra anima il nostro se superiore ci verrà tutto più semplice.. alla fine lo scopo della nostra anima è evolversi e non fermarsi a pensieri futili... Grazie mille Angel per questo argomento.

  • daniele-m - 14:25 03/09/24

    Pratico meditazioni da diverso tempo ormai e spesso alcune le sento meglio delle altre proprio per la capacità di aver silenziato la mente, spesso mi capita che i pensieri mi vengono durate le sedute di meditazione ma a differenza delle prime volte che le svolgevo sono sempre meno frequenti e quando mi capitano mi trovano preparato a silenziarli all’istante. Grazie 🙏

  • Martina Medaglia per aver completato lo Step 1 - 23:19 02/09/24

    Tenere il non pensiero mi è molto difficile durante la meditazione, non c’è cosa più naturale eppure sento sempre tanta confusione e spazzatura nella mia mente. I pensieri degli altri possono influenzare molto il tuo, non solo “banalmente” facendoti capire idea o opinione su una questione, ma proprio nella tua vita e nel tuo futuro, sento i pensieri delle persone più care come piombo nella mia vita, li sento molto pesanti e influenzano proprio il mio avvenire. Pensare positivo cambia proprio la tua giornata e come alcuni avvenimenti alla fine si sistemino “da soli”, spesso mi fascio la testa prima di rompermela e questo porta solo a star male per nulla, altre volte mi fisso su qualcosa, quando basterebbe rilassarmi, non pensarci troppo ed essere positiva su ciò che verrà e ovviamente praticare. Io forse non capisco come decisioni e pieghe nella mia vita la stiano cambiando così tanto, ma solo praticando e migliorando il mio non pensiero posso entrare più in contatto con la Vera me e capire le vie migliori. Il non pensiero, pensare positivo e differenza tra pensare e riflettere, l’ultimo lo sento come il passo più difficile, nonostante il non pensiero ed essere più positivi possibili non sia comunque facile, però voglio impegnarmi nel farlo! Grazie per questo fantastico articolo!

  • davy - 16:07 02/09/24

    Considerando quanto sia potente la Mente e che questa potenza è data in parte dallo stesso potere che noi le conferiamo è un ottima strategia fare il vuoto mentale. La via del non pensiero permette di limitare questo potere, di controllarlo e addirittura di farlo lavorare per noi e non più lavorare noi per lei. Richiede uno sforzo, un cambiamento, abbandonare vecchi schemi e abitudini e per evolversi tutto questo è fondamentale.

  • nadine_86 - 15:54 01/09/24

    Riuscire a cambiare il modo di pensare è una delle cose più difficili al mondo. Sopratutto, per quelle persone che pensano sempre tutto negativo, riuscire a trovare il positivo in tutte le cose è molto impegnativo. Ma.da quanto ho letto in questo documento la meditazione svolge un ruolo fondamentale per percorrere la strada verso il cambiamento. Il silenzio dice tutto!!!