STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 10

Gândul – Liniștea mentală (partea 1)

Pagina 1 din 3

Cheia trezirii spirituale este tăcerea mentală, numită și fară gânduri( non-gând) sau absența gândirii. Meditația îți permite să înveți absența gândului și s-o îmbunătățești-  pe lângă sănătate- și simțurile tale, prin urmare abilitale tale psihice și extra-senzoriale. Dar gândul nu este doar acela pe care-l întâlnești în timpul meditației, ci pe cel care îl ai în orice moment al fiecărei zile. Gândul este ceea ce ne face să fim mai evoluați de animale și mai înaintați în evoluția spirituală, este puterea noastră și condamna noastră. Acest lucru se datorează faptului că gândirea noastră nu este aleasă în mod unic de noi, ci este influențată și de ceea ce ne înconjoară. Prin gândire putem reflecta la ceea ce este bine pentru noi și la ceea ce ne face să greșim, dar ce se întâmplă când gândurile care ne trec prin minte nu sunt în întregime ale noastre? Îndoiala se naște: nu știi care este alegerea cea mai bună de urmat, pentru că două voci contrastante îți spun ce să faci, fără a lăsa loc adevărului. Iată pentru ce este necesar să practici tăcerea mentală: pentru a împiedica ca vocile să te confunde și a lăsa adevarul să apară,ceea ce îți va permite să faci alegerea corectă și cea mai completă, fără să te împiedici de un adevăr pe jumătate.

Dacă gândul ar fi complet al tău, fără a suferi vreo influență din exterior și variație în funcție de voința altora, ai avea o legătură completă cu Sinele tău superior. Ți-ar spune în orice moment care este alegerea cea mai bună pentru viitorul care te așteaptă și care s-o elimini fără nici o umbră de îndoială. În schimb, de multe ori te regăsești în îndoială, sau chiar mai rău, faci alegeri despre care crezi că sunt cele mai bune; și apoi descoperi, chiar și după ani de zile, că acestea au fost decizii greșite. Cine știe de câte ori ai spus „… Dacă aș fi știut!” Sau „L-am simțit, știam că a fost alegerea greșită… De ce am urmat-o oricum?” dar nu te poți învinovăți pentru că gândurile tale erau prea multe, nereușind să descifrezi care erau corecte și care, în schimb, erau gata să vă înșele. Practica tăcerii mentale nu dorește ca tu să devii o persoană incapabilă să gândești, ci cu totul dimpotrivă, îți permite să elimini gândurile inutile și să recunoști care sunt în schimb cele dictate de Conștiința ta Superioară, care nu te-ar înșela niciodată. Cum puteți, totuși, să recunoașteți gândurile corecte de cele greșite, dacă nu cu Meditația în absența gândului? Practica tăcerii mentale nu este ușoară, dar îți garantează că vei deveni capabil să îți recunoști voința dintre cele ce-ți sunt impuse de alții; te face să înțelegi cine ești, distingând-o de cele ce alți vor ca tu să fii . Îți permite să ști cine sau ce încearcă să te direcționeze către o cale în timp ce tu ai dori să urmezi alta, permițându-te să fii liber de lanțurile minții tale .

Tăcerea Mentală este o adevărată tehnică, prin care îți evoluezi abilitățile psihice și conexiunea cu Sufletul tău; învățând să-l simți, să-l recunoști și să-l înțelegi. Ne putem amăgi că nu avem nevoie de liniște mentală, că avem deja o comunicare profundă cu Sufletul nostru și Dumnezeu, că știm deja toate răspunsurile și cunoaștem întotdeauna adevărul; și totuși continuăm să greșim și să ne pară rău de acțiunile noastre trecute. Este normal să greșești atunci când o mie de voci conflictuale vorbesc între ele, împiedicându-ți să înțelegi ceea ce este corect de facut. Un gând îți spune un lucru, un sentiment îți spune altul, și ori asculti creierul, ori asculti inima vei ajunge să comiți acțiuni de care te vei simți vinovat. Lasă-ți conștiința superioară să-ți spună care este calea cea dreaptă, singura care îți  cunoaște viitorul și știe ce te va face fericit și ce te va face să-ți pară rău.

În  acest curs te voi învăța mai bine cum funcționează Gândirea, cum să înveți mai degrabă să-l faci aliatul tău, decât în ​​mod constant dușmanul tău; cum să gândești mai degrabă decât să fii obsesionat, cum să gândești pozitiv decât să fii copleșit de gândirea negativă. Chiar dacă credem că știm să recunoaștem foarte bine sentimentele dintre gânduri, în realitate ele se confundă adesea, lăsându-ne să fim înșelați de gânduri sau emoții care nu ne aparțin.

Pagina 2 din 3

Adesea, tocmai emoțiile rapide ne determină să facem greșelile cele mai grave, pentru că ne lăsăm purtați de un sentiment aparent foarte puternic, dar care durează foarte puțin timp, dar îndeajuns pentru a ne face să greșim și apoi să regretăm. Iată de ce sfatul de „a asculta mereu inima” devine nesigur, până când nu se învață a recunoaște limbajul pe care Sufletul nostru îl folosește pentru a ne transmite adevărul, de gândurile și sentimentele de care suferim și care ne întunecă rațiunea. Practicând absența gândului vei putea deosebi un sentiment adevărat și corect de cel care te îndeamnă să te rrănești și a te face să greșești  ; pentru același motiv ne vom ocupa de îmbunătățirea capacității noastre de a gândi, astfel încât gândurile să fie complet ale noastre și nu influențate din exterior. Acum totul ar părea foarte complicat, deoarece ai trait dintotdeauna cu gândurile altora in mintea ta, ceea ce ți se pare că este totul normal; dar când începi să deschizi ochii, îți dai seama câte greșeli ai făcut și nu din vina ta, scăpând în sfârșit un suspin de ușurare: vei simți că începi să trăiești din nou.

Lupta împotriva gândurilor ar fi inutilă: ele vor câștiga. În schimb, poți învăța să le antrenezi, astfel încât doar gândurile utile să iasă la suprafață, în timp ce gândurile inutile și chiar dăunătoare pentru tine, să fie respinse imediat. Acest lucru nu înseamnă să devii irațional, până să ajungi să trăiești cu capul în nori și să uiți de realitate: înseamnă să fii realist și să înțelegi că gândirea într-un mod negativ te distruge din interior pentru a ajunge să distrugi tot ceea ce ai construit. Pentru a da un exemplu concret, este util să ne gândim că, dacă te angajezi, poți reuși să obții o parte din succesul tău. Irațional e să gândește că îți poți realiza visele fără să faci cel mai mic efort pentru a reuși;  Negativ e să crezi că, chiar dacă te-ai angaja, nu ai putea reuși, deoarece nu ești suficient de capabil, bun sau puternic pentru a atinge acest obiectiv. Practica fără gânduri iti permite să acționezi  fără a fi distras de miile de gânduri care vor încerca să te împiedice în o mie de feluri, în orice fel de practică sau direcție pe care dorești  să o atingi . Nu vei înțelege bunăstarea mentală a celor care pot asculta doar răspunsul corect, până când nu te implici  în practica fară-gânduri. Suntem obișnuiți să facem imposibilul ca să găsim soluția la cele mai mari probleme, când ar fi suficient să ascultăm vocea celui care vede mult mai departe decât noi, care știe deja care este calea cea mai bună și care, în schimb, deși aparent promite bine, nu ne va conduce decât la o mare dezamagire. Apoi, între a simți și a urmări calea potrivită, există mult spațiu de evaluare, care numai cu experiența vei învăța să faci, fără a alege ceea ce – după cum bine știi- te va duce la părere de rău. Uneori, a greși este ceea ce ne atrage cel mai mult, ne dă un pic de adrenalină în viața noastră; dar învățând să recunoști care gânduri sunt corecte și care ar putea să-ți facă rău, vei înțelege că este mai bine să urmezi  întotdeauna calea corectă, fără să-ți faci rău de unul singur.

Tăcerea mintală nu se rezumă doar la luarea unei decizii fără a avea îndoieli, pentru că așa cum am explicat deja, nu-i sigur că este și cea mai bună decizie; ai putea regreta după câțiva ani. Tăcerea mentală va fi mult mai mult. Ea îți va permite să nu fii influențat de Low, de gândurile altor oameni, de Programele de energie care ți-au fost impuse sau create pentru tine; îți v-a permite să înțelegi ce crede Sufletul tău, în loc să gândești ca o persoană comună; el este extern acestei lumi, nu trăiește  pentru a câștiga, trăiește pentru a experimenta, el trăiește din experiență! El cunoaște viitorul, sau mai bine spus, cunoaște consecințele acțiunilor tale, spre deosebire de tine, care le trăiești din interior și le suferi, fără să-ți dai seama ce viitor te așteaptă, în funcție de acțiunile întreprinse. El e  mult mai simplu și mai direct,tu te învârți și te distrezi ușor: tu trăiești în Low, el nu. Însă nu poți înțelege ce fel de experiență ar alege el, dacă continui să gândești cu Regulatorul Low, motiv pentru care, de cele mai multe ori, vei spune că este „sufletul tău care-l dorește”, un mod ca oricare altul de a ascunde că te-ai lăsat influențat de un impuls fără să-ți dai seama unde te va conduce. Sufletul nu e superficial și nu pierde timpul cu argumente inutile; El se gândește doar la un lucru: la propria  evoluție spirituală.

Pagina 3 din 3

Iată de ce este esențial să înveți a înțelege care este limbajul său,  decât să asculți gândurile mentale și să fii convins că este vorba de cuvintele lui, ca și cum ar putea fi într-adevăr atât de confuz încât  să nu mai știe să facă cea mai bună alegere. Pentru a înțelege limbajul Conștiinței superioare, trebuie să înveți non-gândul, doar în acest fel vei fi sigur de indicațiile sale fără a-l confunda cu gândurile și sentimentele pe care le simți și care deseori îți sunt influențate tocmai pentru a te îndepărta de adevarul ei.

Primul pas este să înveți tăcerea mentală în timpul practicării meditației: vei începe să înțelegi cât de mult îți afectează viața chiar și atunci când vrei să o faci să tacă o clipă. De ce trebuie să fie atât de greu când vrei să stai singur în tăcere? Ce îl împinge să fie atât de insistent, mai ales când încerci să meditezi? Prin meditație îți dai seama de ceea ce nu ai mai făcut caz până acum: că nu alegi tu  ce și cât să gândești. Al doilea pas este să înveți să gândești mult mai pozitiv în timpul zilei decât am făcut înainte, în loc să cazi în gânduri negative așa cum se întâmplă tuturor: gândirea pozitivă este mult mai complicată decât crezi. Al treilea pas va fi să înveți a înțelege când este necesar să-ți linistesti gândul și când este important să gândești înainte de a acționa: acesta va fi cel mai complicat pas, pentru că de foarte multe ori te vei lăsa dus de gânduri inutile, convins că îți sunt folositoare pentru a lua o decizie corectă, în timp ce te vei abate de la calea corectă . Cu siguranță te întrebi de ce să nu lupți direct împotriva gândului pentru a-l elimina cu totul, decât să folosesti mai întâi gândirea pozitivă și așa mai departe; pentru că avem un creier și trebuie să-l folosim, dar nu pentru asta trebuie să permitem ca tot ceea ce ne înconjoară să ne influențeze gândirea și să ne decidă viața. Low-ul este complet contrar evoluției noastre spirituale, și tot el, Low-ul este acela care ne înconjoară, care ne constituie viața de zi cu zi. Recunoașterea lui, în orice formă, nu este deloc o plimbare, dar pas cu pas poți reuși să îl vezi cu ochi diferiți și să înveți să il depășești fără să te mai înșele. Deci, se poate învăța să ai o gândire fermă și perfect echilibrată, dar înainte de a înțelege diferența dintre gândire și reflectare, învăță să menții non- gândul în timpul Meditației; în lecțiile următoare voi explica diferitele tipuri de Gândire și cum să le recunoști.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4092 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

 

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

2484 comentarii
  • Fly777 - 10:20 31/08/21

    Forse e' la cosa piu dificile ,mantenere un non pensiero completo per un arco di tempo piu o meno lungo !Anche ora dopo mesi di meditazione ho dei problemi in questo senso !Non solo che siamo noi a creare i pensiere ,anche il low e poi se ci si mette anche qualche entita o alieno e il gioco e' fatto!Perche attraverso il pensiero e il modo piu facile e anche piu perfido a controlarci !Ti fa credere che il pensiero e tuo invece sta la in mezzo e ti dice cosa e come fare e tu ci credi proprio ,anzi sei convinto che sei tu!Quindi secondo me il non pensiero e' sia il piu dificile ma anche il piu importante per poter difenderci !Al inizio non mi rendevo conto di questo ma ora lo so ,che per riuscire a avere una buona pratica e poi saper distinguere la voce tua il tuo essere superiore ci serve assolutamente un buon non pensiero e non ce nulla da fare !Grazie per larticolo !

  • Fly777 - 10:09 31/08/21

    Forse e' la cosa piu dificile mantenere un non pensiero completo per un arco di tempo piu o meno lungo !Anche ora dopo mesi di meditazione ,ho dei problemi in questo senso !Forse e' la bestia piu grande da sconfigere nella spiritualita !Non solo che siamo noi a crrea

  • Madda Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato lo Step 2 - 09:02 31/08/21

    Il non pensiero e una vera è propria tecnica che si comincia ad imparare con la meditazione nel non pensiero, ed è anche importante cercare di praticare durante la giornata perché aiuta anche ad imparare a riflettere nel modo giusto e avere un pensiero positivo. In oltre, ci apre una connessione diretta con il nostro Se superiore / anima a cui non interessa altro che crescere spiritualmente. Attraverso il non pensiero ci liberiamo delle catene del pensiero imposto che non fa altro che guidarci sulla strada sbagliata, e rallentare la nostra crescita spirituale.

  • Rosaria - 23:13 30/08/21

    Il pensiero come avevo una volta scritto e' stato da sempre il peggior nemico facendpmi sentire inferiore, sola e che la mia vita fosse banale. Da quando comincio a meditare invece la mia realta' piano piano sta cambiando sono sempre piu' cosciente e non do piu' spazio ai pensieri negativi di annientarmi come facevano prima. Ho trovato la mia strada verso la verita' verso cio' che veramente conta e cioe' evolvere spiritualmente, non provo piu' quasi interesse per il mondo materiale a mantenere uma perfetta forma fisica , voglio soltanto ascoltare ed evolvere la mia anima.

  • Martina Medaglia per aver completato lo Step 1 - 22:25 30/08/21

    Una cosa che avevo notato durante i primi mesi di pratica, adesso non ricordo quando, però un giorno ho detto a me stessa:"penso meno durante il giorno! ".Ovviamente questo dipende dai periodi e dalla pratica, ma soprattutto dal mio impegno nell'essere cosciente durante il giorno. Alcune volte capisco quando un pensiero non è mio, soprattutto durante la meditazione. Vero, quante volte ho detto" Se l'avessi saputo prima", ho preso decisioni sbagliate, anche se avevo detto a me stessa, che forse non era la scelta giusta. Prima, soprattutto da piccola sentivo una sensazione nel petto e quella mi diceva che era scelga giusta, o che Invece una situazione non doveva essere perseguita. Man mano che crescevo, ho notato che facevo sempre più fatica a sentirla,da quando sono in ACD, ho ricominciato a riascoltarla.Se prima non pensavo a delle azioni e alle varie conseguenze, ora mi fermo prima, come se avessu più lucidità mentale. La cosa che sento di fare, quando devo prendere una decisione, anche se sono nel low, è fare un piccolo lasciarsi andare e non pensare a nulla, almeno di provarci, ovviamente senza sostituire il lasciarsi andare vero e proprio. Ci sono certe giornate in cui non vedo l'ora sedermi sul mio letto, incrociare le gambe, cercare di non pensare e staccare da tutto, ricordando che è un matrix e prendere una pausa dal matrix stesso. Quando faccio delle meditazione un minimo decenti (dico decenti perché anche se in una meditazione ho pensato meno rispetto al solito, il non pensiero assoluto non c'è, anzi anche se mi sembra in alcuni momenti di non pensare, mi sembra che sotto sotto, nascosto ci sia un piccolo pensiero) , tutto svanisce, le cose brutte della vita, le cattiverie, il governo di m, le malattie, gli alieni, questa situazione del farsavirus, tutto svanisce, c'è solo Dio. Come dici nei libri"Dio è tutto ciò che conta", Dio è davvero l'unica cosa che conta. La cosa più bella della mediazione e della spiritualità è che non ha una fine. Quindi possiano sempre raggiungere un livello più alto, di non pensiero, nella meditazione, nelle tecniche, nella connessione con Dio e la nostra Anina, quindi so che quello che sento, per quanto sia davvero bello ed emozionante,tanto da commuovermi,è niente confronto quello che potrei sentire. Quando faccio fatica a concentrarmi metto l'audio guida e va subito meglio. Per cercare di mantenere un po' il non pensiero o comunque cercare di pensare meno, la respirazione è davvero fondamentale, quella mi aiuta tanto. Ho ancora moltissimo da imparare e ad ogni meditazione mi devo ricordare il mio obiettivo, perché un conto è sedersi e basta,rilassandosi,ma cercare di sentire nel profondo i chakra, un conto è rilassarsi e allo stesso tempo impegnarsi il più possibile a non pensare e concentrarsi sul chakra. Anche perché quando penso meno, durante la meditazione sento Dio così vicino. Grazie, questo articolo è sempre molto motivate!

  • Lucy Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 - 22:07 30/08/21

    Da quando ho partecipato a questo percorso è stata una sfida per me nella meditazione di non pensare a nulla e più o meno ci riuscivo, ma ultimamente sembra che ci sia un Low più pesante che ti bombarda con mille pensieri e preoccupazioni e che non solo nella meditazione non ti molla ma anche nells vita di tutti i giorni...sicuramente è tutto voluto.

  • Sham - 21:22 30/08/21

    E' stato meraviglioso quando pian piano ho iniziato a prendere coscienza del fatto che riuscissi ad essere in comunicazione con la mia Coscienza Superiore, mi ero chiesta mille volte se ne sarei stata capace e credo sia un dubbio che attanaglia tutti, ma ho continuato a praticare fiduciosa e cercando di mettere da parte le aspettative che all'inizio è davvero difficile riuscire a domare. Ad un certo punto mi sono resa conto che quella comunicazione, fatta di puro sentimento e sensazioni che parlano in modo chiaro, c'era sempre stata era soltanto sporca e continuamente interferita da fattori esterni. E' stato un ritrovarmi molto profondo, una riconciliazione cercata da sempre senza saperlo.

  • Deus431 Medaglia per aver completato lo Step 1 - 19:27 30/08/21

    Specie per le tecniche più avanzate in cui bisogna dirigere energia sono sicuro che la concentrazione e tenere la mente fissa sull'obbiettivo sia molto importante. Se ti perdi nei pensieri nel bel mezzo della tecnica finiresti per rovinarla. Anche per rilassarsi è fondamentale, è difficile farlo se i pensieri continuano a tartassarti la mente. Grazie dell'articolo.

  • Arya White Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 - 19:25 30/08/21

    Meditare fa comprendere quanto siamo bombardati da pensieri e stupidaggini che in realtà non ci appartengono minimamente. Durante la tecnica vengono in mente i pensieri più stupidi e insensati, qualsiasi cosa affinché vada a rovinare la propria concentrazione e di conseguenza anche la tecnica. Fa comprendere effettivamente quanto non siamo coscienti e padroni di noi stessi!

  • Deus431 Medaglia per aver completato lo Step 1 - 19:01 30/08/21

    Il non pensiero è una delle cose più difficili all'inizio del percorso, ma più vai avanti e più capisci che porta enormi benefici all'evoluzione spirituale. All'inizio è molto frustrante essere bombardato dai pensieri mentre provi a rilassarti, ma con il tempo e la pazienza si migliora. In questi mesi di meditazione la mia capacità di mantenere il non pensiero è migliorata di molto. Scegliere cosa pensare ed essere capaci di tagliare fuori i pensieri negativi è un'abilità fondamentale, ti migliora la vita.

  • Massimiliano - 18:49 30/08/21

    Il pensiero positivo l’ho imparato da qualche anno. Non è stato facile all’inizio ma dopo ho capito il valore di questo atteggiamento mentale. Purtroppo non riesco ad avere il totale silenzio mentale durante la meditazione…mi sembra uno scoglio insormontabile!

  • Nykole Medaglia per aver completato lo Step 1 - 15:28 30/08/21

    Di per se il pensiero aiuta a riflettere su cosa sia giusto o sbagliato, ci differenzia dagli animali, è tutto questo può significare un bene. Ma il problema nasce quando non te ne accorgi quali sono i tuoi veri pensieri e quelli indotti da qualcun'altro! Qui subentra il Silenzio Mentale che non è assolutamente facile, perchè la testa è piena di pensieri in ogni singolo momento della giornata; adesso posso dire di conoscere il vero motivo, perché non è stata mai allenata a mantenere il non pensiero,perché qualcosa di molto più furbo tenta in ogni modo di non lasciarci la mente libera nemmeno un secondo. La pratica del silenzio mentale non è per niente facile, ma passo dopo passo, attraverso la Meditazione in non pensiero si vedono dei cambiamenti, ci si riesce ad addestrarlo. Inizialmente avevo la tendenza di lottare contro di lui; me ne sono accorta grazie alla pratica, alla lettura di questi documenti meravigliosi quanto possa essere controproducente, perché invece di cercare appunto di addestrarlo per far uscire alla luce solo i pensieri utili a me, ero ossessionata dal pensiero di riuscire a rimanere in silenzio. Ho capito che non si può arrivare da un giorno all'altro, ci vuole come in tutte le pratiche molto impegno,costanza e voglia di evolversi. Meditando costantemente si inizia a capire che la maggior parte delle decisioni, dei miliardi di pensieri al secondo non sono realmente nostri. Per quanto riguarda il pensiero positivo durante la giornata non è sempre facile mantenerlo; ci sono giorni in cui mi sveglio dicendo a me stessa che durante la giornata sarò positiva,( ci sono giorni in cui mi riesce a meraviglia), che niente e nessuno potrà farmi arrabbiare o cadere nella tristezza invece me ne accorgo anche qui che non è affatto semplice perché il Low o chiunque altro sia, fanno di tutto per abbassarmi. Ma io continuo, tra alti e bassi, tra essere cosciente a non esserlo per niente, perché non voglio assolutamente fermarmi qui; perché lo stato mentale che desidero mi accompagni per tutta la vita è quello che ho dopo aver fatto diverse meditazioni di fila(perché una non mi basta assolutamente)in non pensiero, quel stato di beatitudine totale, di Conessione con la mia Coscienza, di sentirmi veramente io. E tutto questo lo devo a te Angel. Ti ringrazio infinitamente.

  • aluco - 11:23 30/08/21

    Non controllando il pensiero si finisce per dare peso a cose inutili, che alla fine ti divorano come un tarlo, saperle riconoscere ed eliminarle é stato un grande passo avanti.

  • stellarivoluzionaria Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 2 - 10:10 30/08/21

    Riconnettersi alla propria anima è una cosa importante secondo me quindi risulta essenziale la pratica del non pensiero. Oltre che staccarsi a livello energetico da sprechi causati dal Low.

  • Vivi - 09:12 30/08/21

    Ringrazio mille volte angel per aver spiegato questa grande lezione di vita sul nostro pensiero. È importantissimo, è una linea sottile che può farci cadere, o può farci crescere e capire. Il pensiero è quello che impedisce il nostro risveglio e fin qui ci siamo. Ma quand'è che davvero ce ne accorgiamo? Ce ne accorgiamo solo quando siamo coscenti di ciò, quando continuiamo ad avere esperienze simili che ci spingono a chiederci "ma non è che sto sbagliando?!" quante volte mi è capitato di provare determinate sensazioni e svolgere determinate azioni senza nemmeno sapere il perché, le facevo inconsciamente poiché qualcuno al di fuori della mia anima mi stava dettando di provare quella determinata sensazione, di pensare a quel determinato pensiero, di fare quella determinata cosa. Solo grazie alle esperienze, sebbene sono state poche ma intense, ho cominciato a comprendere come si comporta la mente e come viene manipolata. Ancora peggio quando utilizzano il nostro regolatore contro di noi, è lì dobbiamo stare più attenti, poiché pensiamo che non sia un pensiero indotto, ma nostro! A quel punto non riconosciamo che sia il regolatore manipolato da esterni e quindi cadiamo come le pere, ossessionandoci su quel pensiero. È un discorso complicato da comprendere all'inizio perché si comprende quando finalmente inizi ad avere le prove, quando capisci e reagisci ad esso invece di farti sottomettere. Non dobbiamo pensare di sconfiggerlo, ma dobbiamo allenarlo a seguire le nostre indicazioni, affinché tutto torni liscio. Più diamo retta al pensiero negativo più diamo forza a quest'ultimo. Ma se nutriamo altri pensieri e sensazioni positive pian piano possiamo uscirne e tornare più liberi di prima. In questo periodo altamente difficile per me sto cercando di superare qualcosa che non mi era successo. Un altro livello di attacco alla mia mente che solo grazie alla mia anima posso combattere. Nonostante non sono brava nel non pensiero la sento. Sento che lei ha fame, sento che lei vuole che io faccia quello piuttosto che quell'altro. Lei è un ancora di salvezza su cui poggiarsi nei momenti difficili e seppur ci sembra che non stia succedendo nulla, in realtà pian piano la mente assimila la sua grande conoscenza per insegnarci a compiere le scelte giuste. Questo documento è stato di grande aiuto, grazie Angel ❤️