STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 5

Low Frequency – Inamicul trezirii spirituale ( partea 1)

Pagina 1 din 3

Pentru a începe să recunoaștem prezența Low Frequency-lui în viața noastră, trebuie să ne facem o idee despre modul în care funcționează Matrix-ul, despre care am discutat deja în precedent. Matrix-ul este video jocul în care ne aflăm, petrecând cea mai mare parte a vieții noastre, gândindu-ne că totul este real. Low Frequency este mecanismul exact care ne face să credem toate acestea, permițându-ne să trăim în interiorul  video jocului pentru a nu ne aminti de adevăratul motiv de a trăi. Low Frequency este frecvența joasă  in care trăim, alcătuită dintr-o mie de gânduri, o mie de lucruri de făcut, dar mai ales contra-timpuri și evenimente neprevăzute, care nu servesc la alte lucruri, ci să umple fiecare minut din zilele tale, astfel încât să nu te poți opri nici măcar un moment pentru a recunoaște cine ești cu-adevărat. Low Frequency este vibrația pe care o trăim, care ne ține legați de o viață agitată în care, chiar și atunci când avem o zi de odihnă, o vom ocupa sau o vom pierde, în loc să ne bucurăm de timpul liber pentru a ne gândi la motivul pentru care ne-am născut. Low Frequency este însă mult mai inteligent decât o simplă vibrație de bază: aceasta este o funcție, un fel de conștiință a acestei planete care ne ține legați, pentru a ne împiedica să recunoaștem adevărata noastră identitate și să ieșim din frecvența joasă, găsind astfel Trezirea.

Planeta în care trăim are o minte, o adevărată minte inteligentă care o face să fie vie la toate efectele. Mintea sa, ca și a noastră, are diferite facultăți, deci am putea spune că este capabilă să mute viața în interiorul ei. Mintea planetei are două funcții deosebit de importante, care sunt foarte diferite între ele, dar la fel de importante pentru a înțelege imediat: una este Natura, cealaltă este Low Frequency. Deși ambele fac parte din aceeași monedă, adică mintea acestei planete, ele sunt două funcții distincte și, în unele privințe, foarte diferite una de cealaltă. De fapt, Natura este cel mai pozitiv lucru din această lume, în timp ce Low Frequency este, în mod paradoxal, vibrația cea mai joasă a planetei. De fapt, în acest articol voi explica diferența dintre Natura și Low  Frequency, deoarece ambele sunt părți ale minții planetei, dar sunt două funcții foarte diferite între ele, atât de mult încât vei recunoaște Natura ca pe cea mai înaltă vibrație care se poate găsi pe această planetă iar Low-ul ca vibrația cea mai joasă. În acest curs ne vom concentra în mod particular pe analiza Low Frequency-lui și înțelegerea lui, cu calm, deoarece este un subiect foarte profund, dar la fel de complex în a-l înțelege dacă te decizi sa-l abordezi în mod superficial. Începem cu înțelegerea Naturii.

Ceea ce am numit întotdeauna Natură face parte din mintea planetei, dar de care nu ne-am dat seama cât de mult conduce viețile noastre. Ea este conștiința care direcționează viața fiecărei ființe vii de pe această planetă, inclusiv insecte, plante și fiecare singur organism, de pământ sau mare. Este Natura care face ca florile să înflorească în perioada exactă, natura este cea care împinge albinele să polenizeze florile precise, este natura care organizează ierarhia în familiile de insecte și animale. Tot ce funcționează în această lume provine din Natură, nimic altceva decât din mintea planetei în care ne găsim. Natura nu este deloc întâmplătoare, ba mai mult, este foarte precisă, deoarece știe să se organizeze pentru corecta armonie pentru a face să continue  viața pe Pământ, într-un mod liniar și neîntrerupt. Prin urmare, Natura este numele pe caremacestei capacități a minții planetei, dar uitând adevăratul sens al acestui termen.De-altfel, în zilele noastre vorbim despre Natură micșorându-i importanța, fără să ne dăm seama că tot ceea ce există pe această planetă a fost perfect organizat, astfel încât nimeni din lume nu ar fi putut inventa mecanisme atât de precise încât să se potrivească într-un mod atât de spontan. Când vorbim despre Natură o diminuăm gândindu-ne că totul s-a întâmplat fără ca nimeni să facă nimic, fără să ne dam seama că toate acestea funcționează pentru că mintea planetei se află în vârful tuturor, directionand viața plantelor, animalelor și insectelor. Natura dirijează viața fiecărei ființe vii pe Pământ, prin urmare o  direcționează și pe a noastră.

Pagina 2 din 3

Acea facultate a minții planetei, pe care o numim Natura, este ceva excepțional, deoarece reușește să mențină viața chiar și atunci când este în mare dificultate , concepând un mecanism nou, cum ar fi nașterea unei noi plante, care va servi tocmai pentru rezolrea aceastei noi probleme apărută pe Pământ. Cealaltă parte a monedei este însă Low Frequency, care este legat de Natura și profită de acest mecanism pentru a avea control asupra vieții noastre, împiedicându-ne să ieșim din schema lui și să ne găsim identitatea. În esență, în timp ce Natura ne direcționează viața, Low  Frequency preia controlul.

Ceea ce am ignorat toată viața noastră este că Natura acestei planete nu direcționează numai evenimentele plantelor, insectelor și animalelor, de exemplu, dând naștere la situații, astfel încât calea naturii să continue chiar și atunci când un fragment din mecanism lipsește; dar direcționează și viața oamenilor. Ceea ce am ignorat este faptul că Natura nu este doar iarbă, flori și insecte, ci tot ceea ce ne înconjoară. Conștiința ei  direcționează pe oameni, în aceeași măsură cât direcționează și insectele, deși pentru noi acest concept ni se pare diferit doar pentru că creează un refugiu și noi creăm clădiri. Întotdeauna am ignorat faptul că mintea planetei în care trăim, ne decide viața, impunându-ne așa cum ea decide că ar trebui să fie, chiar dacă vrem să ne amăgim ca suntem singurii creatori al destinului nostru. Dacă te oprești puțin să gândești, îți dai seama că puțin din destinul tău l-ai ales tu, de când te-ai născut și până astăzi. Toate persoanele pe care le-ai întâlnit și cunoscut în acești ani, nu au fost alese de tine, ci la “întâmplare”, exact ca toate celelalte situații care s-au întâmplat în față ta. Știm prea bine că nu noi alegem fiecare eveniment care ni se întâmplă în timpul vieții noastre de zi cu zi, și totuși nu ne-a trecut prin minte că altceva ar putea fi  capabil, că ar putea chiar el să ia  aceste decizii ca să umple zilele noastre de aventuri, care zi de zi să ne distragă atenția și  să ne dea ceva de gândit ca să nu mai avem timp să ne oprim asupra nnoastră. Dacă începi să gandesti în această lumină, îți vei da seama că dacă pentru mintea planetei este atât de ușor să organizeze fiecare eveniment din natură pentru a se potrivi și a continua viața, uneori realizând adevărate “minuni ale naturii”, este la fel de ușor pentru planetă să organizeze  fiecare eveniment al vieții tale, pentru a o face să meargă așa cum a decis ea pentru tine. În timp ce planeta are capacitatea de a da naștere vieții în cadrul ei, profitând de Natură, ea are și facultatea de a menține toate mințile (umane, animale, plante) născute pe această planetă extrem de legate de ea, prin Low  Frequency. Atâta timp cât ne gândim la natură doar ca insecte și floricele, atunci totul pare foarte simplu, frumos și liniștit. Cu siguranță, dacă nu ar exista Natura care să conducă viața tuturor ființelor vii, nu ar mai exista viața: de fapt, ea decide cum ar trebui să se comporte păianjenii și să-și continue viața, împingându-i către situația în care vor muri. Acest mecanism funcționează pentru fiecare ființă viețuitoare: Natura alege cum trebuie să te naști și cum trebuie să mori, indiferent dacă îți place sau nu. Toate acestea ar fi perfecte, dacă nu ar fi că nu suntem păianjeni: suntem ființe umane, prevăzute cu o Conștiință care merită să fie trezită și recunoscută pentru ceea ce suntem cu adevărat. De fapt, mintea planetei în afară de Natură are și o altă conștiință, nimic mai mult decât cealaltă parte a monedei, care își folosește puterea pentru a ne lega de această viață și pentru a ne împiedica să alegem cum ar trebui să meargă conform voinței noastre: acest bloc este Low  Frequency.

Natura decide cum ar trebui să meargă viața noastră, adăugând detalii și evenimente care ne conduc viitorul spre direcția pe care a ales-o; Low Frequency între timp profită de Natură pentru a adăuga distracții și neplăceri vieții noastre, cu scopul de a ne face să ne concentrăm asupra acestor evenimente neprevăzute și să nu avem timp să ne concentrăm asupra descoperirii adevăratei noastre identități. Low ne pune pe același nivel evolutiv cu insectele, dar nu suntem insecte. Insectele își urmează viața cu unicul scop de a procrea și, după ce si-au atins scopul, pot și muri. Nu ne naștem numai pentru a procrea și apoi să ne dedicăm viața numai în acest sens: avem ceva mult mai avansat decât insectele, o Conștiință mult mai antică, construită din viață în viață. Putem procrea, ne putem iubi copiii mai mult decât noi înșine, dar nu suntem născuți doar pentru asta: între timp putem și alege să aflăm cine suntem cu adevărat. În timp ce Natura ne împinge să mergem înainte, ceea ce ne va conduce în direcția aleasă de ea, Low Frequency ne va înpiedica în orice fel să întreprindem, între timp, o cale de Trezire, care să ne facă să nu ne amintim cine suntem cu adevărat, de ce suntem aici, dar mai ales să descoperim că nu ne-am născut aici pentru a trăi ca marionete controlate de cineva de vârf: Low Frequency. Noi suntem mult mai mult decât insectele.

Pagina 3 din 3

În consecință, înțelegeți că problema nu este Natura, ci Low Frequency care ne confundă ideile și ne face să credem că el însuși e “natural”.  Dacă ne-am descoperi adevărata identitate, ne vom da seama că nu suntem aici pentru a ne supune Low Frequency-lui, ci că suntem născuți pentru a urmări obiective mult mai importante.

Și tocmai acesta este motivul pentru care Low Frequency face totul pentru a ne feri de Trezire, umplându-ne zilele cu orice altceva de facut , pentru a nu ne gândi la noi înșine, împiedicându-ne astfel să descoperim cine suntem. Ne dorește să credem că ar trebui să trăim ca toți ceilalți, dormind, care nu au alte obiective de viață decât cele impuse de Low  Frequency. Low știe mult mai bine decât noi că, dacă ne-am trezi, situația s-ar schimba drastic și nu vom mai fi sub controlul lui, ci vom fi liberi. Prin urmare, este evident că daca dorește atât de mult să dormim în inconștiență, obiectivul său nu este numai să ne lase să urmăm natura, ci și să ne facă să uităm complet cine suntem și cine am fost, pentru a ne împiedica să realizăm deci în această viață ceea ce am venit aici să facem. Low Frequency ne menține la o frecvență joasă, în care dormim de o viața întreaga, deși credem că suntem treji. Singura modalitate de a ieși din Low, de a începe să înțelegem cum funcționează și să învățăm să-l păcălim – pentru a deveni liberi din lanțurile sale – este să ne ridicăm vibrația la un nivel mai înalt decât cel în care se află  Low și în care ne găsim în fiecare zi. Pe măsură ce ne ridicăm în intensitatea vibrației și, prin urmare, în tonal, putem vedea mecanismele pe care Low le folosește pentru a ne menține jos, învățând astfel să jonglăm între ele, astfel încât să nu ne mai poată atinge. Singura modalitate de a-ți ridica cu adevărat tonul este să practici meditația, care îți permite să evoluezi Conștiința să iti amintești cine esti, să-ți evoluezi facultățile psihice și să recunoști că tot ceea ce nu-ți place despre viața ta poate fi schimbat, așa cum a fost prima dată decis de Low Frequency, dar prin Meditatie poți decide cum trebuie să meargă. Așa cum Matrix-ul este video jocul în care trăim fără să ne dăm seama, Low Frequency este cel care vrea să ne oprească în această realitate virtuală pentru a ne face să uităm cine suntem cu adevărat.

Motivul pentru care am vorbit despre Natură este să te fac să înțelegeți că Low-ul folosește Natura pentru a se ascunde și a nu-ți permite să descoperi prezența acestuia, astfel încât să rămâi inconștit de influența sa în viața de zi și continui să dormi toată viața. A înțelege Low-ul ar părea ușor, dar este nevoie de timp și nu trebuie să te grăbești, pentru că este un subiect mult mai vast decât pare. Mai mult, pentru a scăpa de mecanismele sale și a scăpa de opresiunea ei care încearcă să te țină in stare de somn, vei necesita de timp, răbdare și concentrare. Acest lucru se va datora faptului că se va folosi de propria-ți minte pentru a-ți pune la îndoială evoluția și, dacă nu va fii suficient, va folosi oamenii din jurul tău pentru a-ți pierde timpul și pentru a nu avea timp să exersezi și să te ridici de vibrație, ceea ce te-ar face mai conștient și, prin urmare, eliberat de Low. În următoarea lecție despre Low Frequency îți voi explica cum funcționează și cum vei putea folosi mintea, precum și oamenii din tău, pentru te împiedica să îți găsești trezirea. Între timp te sfătuiesc să continui cu articolele din Pasul 1 și să începi să practici  prima sesiune de meditație. Până când nu stii cum este să fii liber de Low, nu poți recunoaște marea putere care îți oferă să fii liber de lanțurile sale. Începând să practici   meditația și să te ridici de vibrațiile, totuși îți vei seama și te întreba  de ce ai început mai devreme. Ai răbdare și începe să metabolizezi acest concept, pentru că va fi foarte util în tot timpul călătoriei tale.

Dacă dorești să începi să citești întrebările și răspunsurile la această primă lecție, o poțigăsi aici: acd.romania18@gmail.com.

Sfârșit pagina 4 din 4. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4282 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

3746 comentarii
  • falcon_1691 Medaglia per aver completato lo Step 1 - 20:57 27/05/24

    Sto rileggendo questo articolo perché so che ad ogni lettura si scopre qualcosa in più nonostante si pensi di aver acquisito perfettamente tutti i concetti. Il mio basso tonale, la mia poca fiducia in me stessa, la solita frase “tanto non ci riesco”, pensieri negativi ogni giorno, per anni….. Tutto questo ora ha un nome: Low. E devo dire che con me è riuscito benissimo nel suo intento! Solo ora comprendo che ha da sempre manipolato la mia vita, facendomi vivere nel pessimismo più totale, i pochi obiettivi che sono riuscita a raggiungere li ho catalogati come fortuna, mai come merito. Tutto ciò mi ha portato a non mirare a sviluppare le potenzialità che, invece, come tutti, posseggo. Il fatto è che, però, me ne sono resa conto solo adesso, iniziando il percorso in Accademia, che mi ha fatto aprire gli occhi. Ora sono più vigile ed attenta nell’osservazione e mi rendo conto che la maggior parte delle persone che frequento è rassegnata, come lo ero anche io fino a pochissimo tempo fa, vive la vita con i suoi problemi pensando che questo sia la normalità. Che il pianeta avesse una mente sinceramente mi ha sorpreso, il pensiero che gestisca la mia vita trattandomi come un insetto poi non riesco ad accettarlo, ma in effetti è così. In fin dei conti anche noi viviamo per riprodurci, per lavorare e sostentarci, la differenza però è la nostra intelligenza che però non ci è concesso di usare. Il Low è il nostro nemico più acerrimo, adesso lo so, ma il problema è che lui ci conosce meglio di quanto noi conosciamo noi stessi, perciò non è un percorso facile quello di contrastarlo. Io ce la sto mettendo tutta, medito ogni giorno per quasi un’ora, è giunta l’ora del mio riscatto. Grazie ancora per tutto quello che fate per noi!

  • si80 - 13:42 27/05/24

    Ho letto l'articolo e sinceramente ho qualche dubbio e perplessità. Nasciamo con il libero arbitrio detta da Dio e quindi dalla Natura. Se la Mente superiore dirige le nostre esistenze perché permette al Low di

    • si80 - 13:54 27/05/24

      Scusate è partito il messaggio senza aver esposto le mie perplessità. Dicevo se la Mente superiore dirige la nostra esistenza ed è quella più vicina a Dio, perché consente a Low di interferire nelle nostre vite tenendoci ancorati ad uno stato primordiale? Esiste un libero arbitrio? Dando per scontato il concetto di reincarnazione, dovremmo vivere più esistenze per arrivare alla nostra coscienza a causa del Low? In un momento epocale è drammatico che stiamo vivendo, a partire dalla pandemia sino alle guerre odierne, quanto più è elevata la frequenza del Low rispetto a quella della Natura? Ma soprattutto considerando che ogni anno l'inclinazione terrestre si sposta di c. a. un grado stiamo andando sempre verso frequenze più basse e continueremo ad avere sempre problemi legati a causa del Low. Grazie mille anticipatamente

  • foxy - 00:53 27/05/24

    Sono nata in una città, vissuta in una città, lavoro in una città...se mi guardo indietro, vedo una persona che al solo pensiero di allontanarsi dalla città, sarebbe caduta in depressione. Quando ho incominciato a farmi domande e cercare risposte, ho compreso che quel tipo di vita era diventato completamente inadatto al mio nuovo stato emotivo. Ho preso la decisione di allontanarmi dalla frenesia della città che mi scandiva di continuo i tempi, non mi consentiva di avere tempo per i miei pensieri... e di voler essere di nuovo padrona della mia vita. Mi sono trasferita in un piccolo paese, scelto una casa indipendente a confine con il bosco ma allo stesso tempo, in caso di necessità, non troppo lontano dai servizi primari. Ho incominciato ad ascoltare i suoni dell'acqua che scorreva a pochi metri dalla mia casa, il frusciare delle foglie al vento, il rumore della pioggia sul tetto e l'odore di ozono che le prime gocce facevano salire dal terreno. Ho incominciato a capire dall'odore che il vento portava con se, se si avvicinasse un temporale o la pioggia, ad osservare i colori e le stagioni attraverso gli alberi e la presenza degli uccelli, a coltivare un piccolo orto, a rimanere incantata ogni volta che un capriolo , mi attraversava davanti durante le mie lunghe passeggiate in mezzo al verde. Tutto questo ha portato calma dentro di me, ha portato ordine e risposte. Purtroppo per lavorare devo recarmi in città, questa cosa diventa sempre più pesante perché percepisco la differenza vibratoria dell'ambiente e per quanto io sia in equilibrio, ne percepisco la bassa energia che i rumori, gli odori e la mancanza di verde la rendano una vera scatola dove formiche impazzite si dirigono in ogni direzione, correndo anche quando non ce ne sia la vera motivazione e rendendo le persone nervose e litigiose. Quando alla fine della giornata torno a casa, necessito di stare in giardino per un po, per ricaricarmi il cuore di quella calma e quei suoni che per me sono diventati musica e medicina. Riesco a comprendere quanto avete descritto e chiamato Low Frequency perché lo percepisco appena rientro in città e riesco a capire la parola "Natura" perché attraverso di essa ho approfondito la strada che sto percorrendo. Nel silenzio sono in meditazione, ci rimango a lungo semplicemente riempiendo il mio respiro percependo i profumi intorno a me e innondando lo sguardo di verde che gli alberi mi offrono. Si aprono frontiere che mai si pensava si potessero aprire, si apre la coscienza e il cuore! Attendo l'approfondimento dell'argomento con gratitudine...

  • vincenz - 19:35 26/05/24

    La nostra macchina biologica sembra essere telecomandata. Ogni "invenzione tecnologica", a mio avviso, lavora affinché non ci sia il risveglio: tv, cellulari ecc. Sì, su certe cose ci semplificano la vita, ma ce la rendono anche fin troppo comoda proprio per non agire consapevolmente, ma come automi. Pertanto se vogliamo uscire dall'automatismo della macchina biologica occorre rompere gli schemi attraverso la meditazione, con l'essere presenti nel qui e ora. Bella sfida!

  • Masemo - 13:15 26/05/24

    La natura é Dio e il low é il diavolo , penso che si possa anche descrivere la mente del nostro pianeta . Vi era un tempo non molto lontano , in cui il low era costantemente nelle mie giornate , molto del mio tempo libero lo passavo a giocare con lo smartphone o social , ero sempre molto arrabiato e mi sfogavo con i miei genitori , che poverini non meritavano tanta cattiveria . Ero giá a conoscenza della manipolazione del diavolo o low, infatti io non mi sono fatto ingannare dal martellamento mediatico durante la pandemia .

  • carlob Medaglia per aver completato lo Step 1 - 01:06 26/05/24

    Lasciatemi dire che è proprio interessante questo articolo ed estramemente rivelatore. Molto interessante l' idea di una mente del Pianeta. Ma la chiara spiegazione di cos'è il Low Frequency è sconcertante. Capire che siamo controllati, o influenzati da un elemento "estraneo" a noi, è pazzesca. Già avevo sentito parlare di questa presenza che anche se chiamata con nomi diversi dai vari ricercatori o dalle diverse filosofie, per quello che mi sembra di capire si riferiscono sempre alla stessa cosa... Se non erro, questo Low è quello che gli sciamani messicani chiamano "El Volador", Eckhart Tolle "l'Oservatore Silenzioso" e diversi altri autori "il Guardiano della Soglia". O forse mi sbaglio? Io ne ho sentito parlare per la prima volta in un libro di Giulio Achilli, "lo Sfidante", e a partir da allora me ne sto facendo un'idea sempre più completa e impressionante. E qui, mi ripeto, per essere un'introduzione sull'argomento, quest'articolo già dimostra la sintesi e la semplicità comunicativa di sempre, che sottolineano una delle prime qualità di questa scuola. Complimenti! E molto interessante pure la spiegazione della Natura, delle sue leggi, il suo funzionamento e la forma come è organizzata di forma incredibilmente precisa. E dall'altro lato, come fosse il suo antagonista, il Low Frequency; un po' come fossero due lati della stessa medaglia, ognuno con la sua propria frequenza di vibrazione. Mi fa un po' pensare al concetto yin-yang taoista, o l'idea di bene e male, come fossero parti di un'unica cosa, e come se non potesse esistere l'uno senza l'altro. Poi, l'idea che esista un'evoluzione naturale delle coscienze e come il Low cerchi di impedirla sfruttando la natura stessa per distrarci è astuto e diabolico. Ma alla fine l'articolo presenta una soluzione per contrastare il nostro antagonista, per capire come intende ingannarci; è la costante meditazione, grazie alla quale possiamo alzare la frequenza della nostra vibrazione. Ringrazio tanto per l'insegnamento!

  • flory - 10:52 24/05/24

    Immersa in un misto di stupore e conferme. Per me è sempre stato come dentro un labirinto senza mai trovare l'uscita, ecco la spiegazione. Sento fortissimo il contatto con la Natura e, contemporaneamente, è altrettanto forte la sensazione di prigionia che impedisce e blocca qualsiasi movimento. È ora di rompere queste catene. Grazie

  • Flory - 09:03 24/05/24

    Nell' articolo precedente scrivevo nel mio commento : "prigionia della materia", ecco immediatamente la spiegazione! Mi sono sentita per tutta la vita, incastrata in un labirinto di cui non sono ancora riuscita a trovare l' uscita. Ogni articolo è stupore e conferma allo stesso tempo.

  • leo - 16:17 21/05/24

    ho sempre percepito questo 'qualcosa' che tende a schiacciare chi è più evoluto spiritualmente e sto iniziando ad avere un quadro generale più completo

  • Iovila - 22:41 20/05/24

    Sono un paio di anni che cerco di avvicinarmi alla meditazione, ogni volta finisco per esse interrotta. Da me stessa e da ciò che mi circonda. Leggendo questo articolo ho capito che anche quando sembro non esserne in grado, o non avere tempo devo continuare.

  • FeBo Medaglia per aver completato lo Step 1 - 17:43 16/05/24

    Ho riletto questo articolo più volte, ormai con una consapevolezza che non mi permette di commentarlo come l'avrei potuto commentare un mese fa...è indubbio il fatto che l'unico modo reale con cui si può sperimentare sulla propria "pelle" l'esistenza di una "forza" superiore che ci influenza è appunto la meditazione. Prima di iniziare a meditare, leggevo questi articoli, li comprendevo (più li rileggo più li comprendo meglio e più mi sembra di leggerli per la prima volta) davo loro una spiegazione logica, mi sentivo comunque vicina a questi pensieri sentendo dentro di me che era come se già sapessi certe cose....ma non avevo ancora SENTITO quello che significa quando una forza esterna entra dentro la tua mente e cerca di distrarti e lo fa nel modo più subdolo possibile; molte volte mentre medito, quando il low mi mette davanti immagini di cose e persone a me sconosciute, lo fa in un modo particolare quasi per farmi piacere avere certe visioni, magari mentre mi innesta questi pensieri mi fa anche provare una sensazione di serenità e benessere, anche fisico, forse non riesco bene a spiegarlo. Credo che siamo semplicemente assuefatti da questa visione di questa dimensione...credo che comunque andranno le cose, se riuscirò a risvegliarmi o meno, questa certezza ormai sia parte di me; non riuscirò comunque più, almeno a livello razionale, a vedere questa realtà completamente sottomessa al low.

  • caiocaio Medaglia per aver completato lo Step 1 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 11:24 16/05/24

    porsi la domanda "perche sono qui" non è assolutamente scontato. il Low cerca da sempre di non farci arrivare a delle risposte, ma ancora prima di non farci porre delle domande perche sono quelle che ci aiuterebbero a risvegliarci. chi riesce a trovare un momento per domandarsi chi è realmente e qual è la sua ragione di vita, per un attimo si alza tantissimo di tonale e riesce ad alzarsi sopra la vibrazione Low dove da sempre viene tenuto. non a tutti capita perche non a tutti importa porsi delle domande. conoscevo una persona estremamente Low e attaccata alla vita materiale a cui un giorno chiesi se si era mai chiesta chi era veramente e con molta convinzione mi rispose di no. ecco di questo tipo di persona è pieno nel mondo perche loro sono "soltanto umani". noi siamo molto di piu e il Low può anche provarci a tenerci alla sua bassa frequenza insieme a tutti i Gaia's, ma non ci riuscirà se ascoltiamo per una buona volta il nostro Io e non ci facciamo frenare da quelle sottilissime sensazione che pensiamo derivino dalla nostra Coscienza, quando in realtà è proprio il Low che ci fa credere che la spiritualità non è per noi, che è una perdita di tempo e che dovremmo utilizzare il nostro tempo in modi migliori, ovvero qualsiasi faccenda che ci capiti in mente di dover fare e tutto pur di non mettersi lì a praticare e in generale a prendersi un momento per noi stessi.

  • lararock - 17:20 15/05/24

    Nonostante il mio sentirmi spirituale non mi sono mai avvicinata seriamente alla meditazione. Direi che il perché sia abbastanza chiaro adesso.

  • ale_ - 20:37 12/05/24

    L'articolo è chiaro anche se non capisco che cosa ci guadagna il Low Frequency a tenerci addormentati, forse sarà più chiaro andando avanti con gli articoli.

  • falcon_1691 Medaglia per aver completato lo Step 1 - 23:09 05/05/24

    Non avrei mai pensato che il pianeta potesse avere una mente, ma anche noi ne abbiamo una ed è giunta l'ora che la risvegliamo