STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 5

Low Frequency – Inamicul trezirii spirituale ( partea 1)

Pagina 1 din 3

Pentru a începe să recunoaștem prezența Low Frequency-lui în viața noastră, trebuie să ne facem o idee despre modul în care funcționează Matrix-ul, despre care am discutat deja în precedent. Matrix-ul este video jocul în care ne aflăm, petrecând cea mai mare parte a vieții noastre, gândindu-ne că totul este real. Low Frequency este mecanismul exact care ne face să credem toate acestea, permițându-ne să trăim în interiorul  video jocului pentru a nu ne aminti de adevăratul motiv de a trăi. Low Frequency este frecvența joasă  in care trăim, alcătuită dintr-o mie de gânduri, o mie de lucruri de făcut, dar mai ales contra-timpuri și evenimente neprevăzute, care nu servesc la alte lucruri, ci să umple fiecare minut din zilele tale, astfel încât să nu te poți opri nici măcar un moment pentru a recunoaște cine ești cu-adevărat. Low Frequency este vibrația pe care o trăim, care ne ține legați de o viață agitată în care, chiar și atunci când avem o zi de odihnă, o vom ocupa sau o vom pierde, în loc să ne bucurăm de timpul liber pentru a ne gândi la motivul pentru care ne-am născut. Low Frequency este însă mult mai inteligent decât o simplă vibrație de bază: aceasta este o funcție, un fel de conștiință a acestei planete care ne ține legați, pentru a ne împiedica să recunoaștem adevărata noastră identitate și să ieșim din frecvența joasă, găsind astfel Trezirea.

Planeta în care trăim are o minte, o adevărată minte inteligentă care o face să fie vie la toate efectele. Mintea sa, ca și a noastră, are diferite facultăți, deci am putea spune că este capabilă să mute viața în interiorul ei. Mintea planetei are două funcții deosebit de importante, care sunt foarte diferite între ele, dar la fel de importante pentru a înțelege imediat: una este Natura, cealaltă este Low Frequency. Deși ambele fac parte din aceeași monedă, adică mintea acestei planete, ele sunt două funcții distincte și, în unele privințe, foarte diferite una de cealaltă. De fapt, Natura este cel mai pozitiv lucru din această lume, în timp ce Low Frequency este, în mod paradoxal, vibrația cea mai joasă a planetei. De fapt, în acest articol voi explica diferența dintre Natura și Low  Frequency, deoarece ambele sunt părți ale minții planetei, dar sunt două funcții foarte diferite între ele, atât de mult încât vei recunoaște Natura ca pe cea mai înaltă vibrație care se poate găsi pe această planetă iar Low-ul ca vibrația cea mai joasă. În acest curs ne vom concentra în mod particular pe analiza Low Frequency-lui și înțelegerea lui, cu calm, deoarece este un subiect foarte profund, dar la fel de complex în a-l înțelege dacă te decizi sa-l abordezi în mod superficial. Începem cu înțelegerea Naturii.

Ceea ce am numit întotdeauna Natură face parte din mintea planetei, dar de care nu ne-am dat seama cât de mult conduce viețile noastre. Ea este conștiința care direcționează viața fiecărei ființe vii de pe această planetă, inclusiv insecte, plante și fiecare singur organism, de pământ sau mare. Este Natura care face ca florile să înflorească în perioada exactă, natura este cea care împinge albinele să polenizeze florile precise, este natura care organizează ierarhia în familiile de insecte și animale. Tot ce funcționează în această lume provine din Natură, nimic altceva decât din mintea planetei în care ne găsim. Natura nu este deloc întâmplătoare, ba mai mult, este foarte precisă, deoarece știe să se organizeze pentru corecta armonie pentru a face să continue  viața pe Pământ, într-un mod liniar și neîntrerupt. Prin urmare, Natura este numele pe caremacestei capacități a minții planetei, dar uitând adevăratul sens al acestui termen.De-altfel, în zilele noastre vorbim despre Natură micșorându-i importanța, fără să ne dăm seama că tot ceea ce există pe această planetă a fost perfect organizat, astfel încât nimeni din lume nu ar fi putut inventa mecanisme atât de precise încât să se potrivească într-un mod atât de spontan. Când vorbim despre Natură o diminuăm gândindu-ne că totul s-a întâmplat fără ca nimeni să facă nimic, fără să ne dam seama că toate acestea funcționează pentru că mintea planetei se află în vârful tuturor, directionand viața plantelor, animalelor și insectelor. Natura dirijează viața fiecărei ființe vii pe Pământ, prin urmare o  direcționează și pe a noastră.

Pagina 2 din 3

Acea facultate a minții planetei, pe care o numim Natura, este ceva excepțional, deoarece reușește să mențină viața chiar și atunci când este în mare dificultate , concepând un mecanism nou, cum ar fi nașterea unei noi plante, care va servi tocmai pentru rezolrea aceastei noi probleme apărută pe Pământ. Cealaltă parte a monedei este însă Low Frequency, care este legat de Natura și profită de acest mecanism pentru a avea control asupra vieții noastre, împiedicându-ne să ieșim din schema lui și să ne găsim identitatea. În esență, în timp ce Natura ne direcționează viața, Low  Frequency preia controlul.

Ceea ce am ignorat toată viața noastră este că Natura acestei planete nu direcționează numai evenimentele plantelor, insectelor și animalelor, de exemplu, dând naștere la situații, astfel încât calea naturii să continue chiar și atunci când un fragment din mecanism lipsește; dar direcționează și viața oamenilor. Ceea ce am ignorat este faptul că Natura nu este doar iarbă, flori și insecte, ci tot ceea ce ne înconjoară. Conștiința ei  direcționează pe oameni, în aceeași măsură cât direcționează și insectele, deși pentru noi acest concept ni se pare diferit doar pentru că creează un refugiu și noi creăm clădiri. Întotdeauna am ignorat faptul că mintea planetei în care trăim, ne decide viața, impunându-ne așa cum ea decide că ar trebui să fie, chiar dacă vrem să ne amăgim ca suntem singurii creatori al destinului nostru. Dacă te oprești puțin să gândești, îți dai seama că puțin din destinul tău l-ai ales tu, de când te-ai născut și până astăzi. Toate persoanele pe care le-ai întâlnit și cunoscut în acești ani, nu au fost alese de tine, ci la “întâmplare”, exact ca toate celelalte situații care s-au întâmplat în față ta. Știm prea bine că nu noi alegem fiecare eveniment care ni se întâmplă în timpul vieții noastre de zi cu zi, și totuși nu ne-a trecut prin minte că altceva ar putea fi  capabil, că ar putea chiar el să ia  aceste decizii ca să umple zilele noastre de aventuri, care zi de zi să ne distragă atenția și  să ne dea ceva de gândit ca să nu mai avem timp să ne oprim asupra nnoastră. Dacă începi să gandesti în această lumină, îți vei da seama că dacă pentru mintea planetei este atât de ușor să organizeze fiecare eveniment din natură pentru a se potrivi și a continua viața, uneori realizând adevărate “minuni ale naturii”, este la fel de ușor pentru planetă să organizeze  fiecare eveniment al vieții tale, pentru a o face să meargă așa cum a decis ea pentru tine. În timp ce planeta are capacitatea de a da naștere vieții în cadrul ei, profitând de Natură, ea are și facultatea de a menține toate mințile (umane, animale, plante) născute pe această planetă extrem de legate de ea, prin Low  Frequency. Atâta timp cât ne gândim la natură doar ca insecte și floricele, atunci totul pare foarte simplu, frumos și liniștit. Cu siguranță, dacă nu ar exista Natura care să conducă viața tuturor ființelor vii, nu ar mai exista viața: de fapt, ea decide cum ar trebui să se comporte păianjenii și să-și continue viața, împingându-i către situația în care vor muri. Acest mecanism funcționează pentru fiecare ființă viețuitoare: Natura alege cum trebuie să te naști și cum trebuie să mori, indiferent dacă îți place sau nu. Toate acestea ar fi perfecte, dacă nu ar fi că nu suntem păianjeni: suntem ființe umane, prevăzute cu o Conștiință care merită să fie trezită și recunoscută pentru ceea ce suntem cu adevărat. De fapt, mintea planetei în afară de Natură are și o altă conștiință, nimic mai mult decât cealaltă parte a monedei, care își folosește puterea pentru a ne lega de această viață și pentru a ne împiedica să alegem cum ar trebui să meargă conform voinței noastre: acest bloc este Low  Frequency.

Natura decide cum ar trebui să meargă viața noastră, adăugând detalii și evenimente care ne conduc viitorul spre direcția pe care a ales-o; Low Frequency între timp profită de Natură pentru a adăuga distracții și neplăceri vieții noastre, cu scopul de a ne face să ne concentrăm asupra acestor evenimente neprevăzute și să nu avem timp să ne concentrăm asupra descoperirii adevăratei noastre identități. Low ne pune pe același nivel evolutiv cu insectele, dar nu suntem insecte. Insectele își urmează viața cu unicul scop de a procrea și, după ce si-au atins scopul, pot și muri. Nu ne naștem numai pentru a procrea și apoi să ne dedicăm viața numai în acest sens: avem ceva mult mai avansat decât insectele, o Conștiință mult mai antică, construită din viață în viață. Putem procrea, ne putem iubi copiii mai mult decât noi înșine, dar nu suntem născuți doar pentru asta: între timp putem și alege să aflăm cine suntem cu adevărat. În timp ce Natura ne împinge să mergem înainte, ceea ce ne va conduce în direcția aleasă de ea, Low Frequency ne va înpiedica în orice fel să întreprindem, între timp, o cale de Trezire, care să ne facă să nu ne amintim cine suntem cu adevărat, de ce suntem aici, dar mai ales să descoperim că nu ne-am născut aici pentru a trăi ca marionete controlate de cineva de vârf: Low Frequency. Noi suntem mult mai mult decât insectele.

Pagina 3 din 3

În consecință, înțelegeți că problema nu este Natura, ci Low Frequency care ne confundă ideile și ne face să credem că el însuși e “natural”.  Dacă ne-am descoperi adevărata identitate, ne vom da seama că nu suntem aici pentru a ne supune Low Frequency-lui, ci că suntem născuți pentru a urmări obiective mult mai importante.

Și tocmai acesta este motivul pentru care Low Frequency face totul pentru a ne feri de Trezire, umplându-ne zilele cu orice altceva de facut , pentru a nu ne gândi la noi înșine, împiedicându-ne astfel să descoperim cine suntem. Ne dorește să credem că ar trebui să trăim ca toți ceilalți, dormind, care nu au alte obiective de viață decât cele impuse de Low  Frequency. Low știe mult mai bine decât noi că, dacă ne-am trezi, situația s-ar schimba drastic și nu vom mai fi sub controlul lui, ci vom fi liberi. Prin urmare, este evident că daca dorește atât de mult să dormim în inconștiență, obiectivul său nu este numai să ne lase să urmăm natura, ci și să ne facă să uităm complet cine suntem și cine am fost, pentru a ne împiedica să realizăm deci în această viață ceea ce am venit aici să facem. Low Frequency ne menține la o frecvență joasă, în care dormim de o viața întreaga, deși credem că suntem treji. Singura modalitate de a ieși din Low, de a începe să înțelegem cum funcționează și să învățăm să-l păcălim – pentru a deveni liberi din lanțurile sale – este să ne ridicăm vibrația la un nivel mai înalt decât cel în care se află  Low și în care ne găsim în fiecare zi. Pe măsură ce ne ridicăm în intensitatea vibrației și, prin urmare, în tonal, putem vedea mecanismele pe care Low le folosește pentru a ne menține jos, învățând astfel să jonglăm între ele, astfel încât să nu ne mai poată atinge. Singura modalitate de a-ți ridica cu adevărat tonul este să practici meditația, care îți permite să evoluezi Conștiința să iti amintești cine esti, să-ți evoluezi facultățile psihice și să recunoști că tot ceea ce nu-ți place despre viața ta poate fi schimbat, așa cum a fost prima dată decis de Low Frequency, dar prin Meditatie poți decide cum trebuie să meargă. Așa cum Matrix-ul este video jocul în care trăim fără să ne dăm seama, Low Frequency este cel care vrea să ne oprească în această realitate virtuală pentru a ne face să uităm cine suntem cu adevărat.

Motivul pentru care am vorbit despre Natură este să te fac să înțelegeți că Low-ul folosește Natura pentru a se ascunde și a nu-ți permite să descoperi prezența acestuia, astfel încât să rămâi inconștit de influența sa în viața de zi și continui să dormi toată viața. A înțelege Low-ul ar părea ușor, dar este nevoie de timp și nu trebuie să te grăbești, pentru că este un subiect mult mai vast decât pare. Mai mult, pentru a scăpa de mecanismele sale și a scăpa de opresiunea ei care încearcă să te țină in stare de somn, vei necesita de timp, răbdare și concentrare. Acest lucru se va datora faptului că se va folosi de propria-ți minte pentru a-ți pune la îndoială evoluția și, dacă nu va fii suficient, va folosi oamenii din jurul tău pentru a-ți pierde timpul și pentru a nu avea timp să exersezi și să te ridici de vibrație, ceea ce te-ar face mai conștient și, prin urmare, eliberat de Low. În următoarea lecție despre Low Frequency îți voi explica cum funcționează și cum vei putea folosi mintea, precum și oamenii din tău, pentru te împiedica să îți găsești trezirea. Între timp te sfătuiesc să continui cu articolele din Pasul 1 și să începi să practici  prima sesiune de meditație. Până când nu stii cum este să fii liber de Low, nu poți recunoaște marea putere care îți oferă să fii liber de lanțurile sale. Începând să practici   meditația și să te ridici de vibrațiile, totuși îți vei seama și te întreba  de ce ai început mai devreme. Ai răbdare și începe să metabolizezi acest concept, pentru că va fi foarte util în tot timpul călătoriei tale.

Dacă dorești să începi să citești întrebările și răspunsurile la această primă lecție, o poțigăsi aici: acd.romania18@gmail.com.

Sfârșit pagina 4 din 4. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4282 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

3746 comentarii
  • Lucia Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 11:34 22/08/20

    Grazie mille Angel, questa lezione è stata davvero importante, leggendola ho compreso quanto ancora devo lavorare per comprendere veramente il Low e saper superare i suoi meccanismi. Come hai detto serve tanta concentrazione e se non lavoro già da adesso ogni attimo e giorno non potrò mai veramente evolvermi, perché esso è il primo meccanismo del risveglio, fa parte del matrix ed è qui intorno a noi e nei nostri pensieri. Grazie per questa grande riflessione, grazie Angel!

  • Dolores Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 09:29 22/08/20

    Prima di conoscere i tuoi documenti non avrei mai pensato di essere un burattino nelle mani del low, perché non ne conoscevo l'esistenza. Grazie per tutto quello che ci insegni, finalmente sto aprendo gli occhi!

  • Rodica - 22:42 21/08/20

    Rileggendo l'argomento Low mi fa capire che la natura è la parte più positiva di questo mondo, invece il Low è la vibrazione più bassa di questa pianeta.Solo praticando possiamo alzare la nostra vibrazione.Grazie Angel del ripasso.

  • Alex - 21:19 21/08/20

    Ho notato e continuo a notare dopo le meditazioni, e andando avanti nel percorso come la morsa del Low si fa sempre più pesante. La cosa positiva, è che qualche volta me ne accorgo, quindi faccio in tempo a tornare nel qui e ora. Ho notato anche mentre leggo gli step durante il giorno, come cerca di inoltrarsi tramite, messaggi nel tel, che nei giorni passati non succedeva mai, chiamate improvvise di persone che non sentivo da tempo ecc... Vi sono grato per queste informazioni, sono, oltre ad essere importanti...FONDAMENTALI!!!

  • Manu 80 Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 - 18:11 21/08/20

    È proprio furbo il low si nasconde dietro alla natura per non farsi scoprire. Usa un mucchio di metodi. Questo documento ti apre la mente è da rileggere spesso. Farci comandare dalla mente di Gaia non è poi così bello, ma per fortuna abbiamo la meditazione e le tecniche per uscire dal suo controllo. Non è facile per niente e anche dopo tanto tempo non devo mai mollare perché è in un attimo ti frega. Grazie Angel per illuminarci. 🤗

  • Sensei - 12:53 21/08/20

    Più passa il tempo e più Ho la ferma intenzione di tenere senpre a mente che il Low Frecency è molto più intelligente di una semplice vibrazione base,ma ha una funzione di coscienza che ci tiene legati per impedirci di uscire dalla bassa frequenza.Trovo importantissimo rileggere questo documento che con semplicità e chiarezza spiega come si comporta la mente del nostro Pianeta e la differenza è l'interconnessione tra il Matrix ed il Low. Resto sempre affascinato e mi soffermo a riflettere dal leggere che la mente di Gaia decide per le nostre vite e per ogni singolo evento della natura. È mia convinzione che il percorso evolutivo,oltre alle pratiche basi,debba partire anche dal considerare queste importantissime rivelazioni cognitive,poiché il Low ci segue sempre modifincandosi in maniera intelligente;ed anche se per comprenderlo possa apparire facile,ci vuole tempo e siccome è un argomento molto vasto non bisogna mai avere fretta. Grazie Angel sempre e per sempre!!

  • bobby - 11:31 21/08/20

    Sappiamo che facciamo parte del pianeta Terra, composto dalla parte materiale che è il Matrix (tutto ciò che esiste, compreso il nostro stesso corpo fisico) e dalla parte mentale (Coscienza) che possiede due funzioni: la Natura e il Low Frequency. Mentre la Natura organizza, decide e dirige la vita degli esseri viventi e quindi anche quella umana (sin dalla nascita e fino alla fine dei nostri giorni), per far continuare la vita sulla terra, per come Lei ha deciso, il Low frequency ne prende il controllo, facendoci credere che la vita che stiamo vivendo sia reale, e non solo ci condiziona impedendoci di scegliere secondo la nostra volontà, ma ci impedisce pure di alzarci di vibrazione e scoprire così la nostra vera identità, così da ricordare che siamo Coscienza/Anima e comprendere il motivo per cui ci siamo reincarnati in questa dimensione e in questo pianeta. Quindi il nostro obiettivo deve essere quello di evolverci e quindi risvegliarci così da non essere più sottomessi al Low frequency, e decidere per noi stessi. Per fare ciò l'unico modo è quello di praticare la Meditazione sui Chakra, che ci permette di evolvere la nostra Coscienza e praticare pure le tecniche, per evolvere anche le nostre facoltà psichiche. Ciò richiederà tempo, pazienza e concentrazione!

  • onhaxx.me - 02:31 21/08/20

    very couple of web sites that happen to become in depth below, from our point of view are undoubtedly properly really worth checking out

  • Andrea - 21:00 20/08/20

    Adesso dopo un po' di pratica ho capito realmente perché il low sia il nemico del risveglio. Prima non lo capisci, poi ci sbatti il muso e poi cominci a comprenderlo finché arrivi a un giorno che capisci che ti conviene conviverci perché appunto è parte della dimensione in cui ti trovi, quando capisci questo arriva il punto in cui devi decidere di fare esperienza con il low se vuoi comprenderlo profondamente. Sono tutte prese di coscienza che si ha solo praticando e non riuscirai mai a capirlo solo leggendo qualche libro. Grazie infinite Angel.

  • Sara Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 19:31 20/08/20

    Molto chiara la spiegazione sulla differenza tra low e Natura, credo sia davvero importante comprendere cosa sia in realtà la Natura e di cosa sia capace, cosa che di solito viene sottovalutata. Il low invece ha un compito molto più scomodo, per nulla simpatico ed è importantissimo saperlo riconoscere all'interno delle nostre giornate per poterlo contrastare e aggirare. La meditazione e la pratica sono gli unici metodi per poter comprendere al meglio come funziona il low e i meccanismi che utilizza per tenerci lontani da ciò che conta davvero per noi, la nostra evoluzione spirituale! Grazie infinite Angel per tutto quello che ci insegni, questi argomenti sono delle grandi verità a cui la maggior parte della popolazione mondiale non ha accesso e quindi ignora, noi conoscendo tutte queste informazioni possediamo veramente tutti gli strumenti per poterci difendere e poter supportare la nostra evoluzione.

  • Sabrina9 Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 - 18:45 20/08/20

    Bellissimo rileggere questo articolo! Questi sono concetti base che se non appreso dall’inizio non si può andare avanti con il percorso. Sono di fondamentale importanza! Anche perché dobbiamo stare continuamente allerta dal low che tenta di farci abbassare di tonale sempre.

  • Davide (Dan) Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 17:50 20/08/20

    Ad una rilettura più attenta e dopo aver praticato, mi sono reso conto di quante altre informazioni in più siano contenute in questo doc, esso non è una semplice introduzione ma ci fa riflettere anche su molte altre cose, perché il termine Natura comprende molte cose appunto, compresi i nostri comportamenti personali e dettati dalla società. La comprensione del Low Frequency è qualcosa che non si esaurisce mai, perché c'è sempre qualcosa di più di cui rendersi conto, meccanismi più o meno evidenti con cui ci frega e ci fa tornare alla bassa frequenza, oppure ci riempie le ore per impedirci di praticare. Questo doc mi ha dato modo di riflettere su alcune cose riguardanti appunto il fatto che il Low usi la nostra natura e quindi molte cose che ci riguardano personalmente, la nostra quotidianità, la nostra società, ecc. Grazie mille per questo doc, volevo proprio rileggermi i vari doc sul Low per comprenderlo meglio. Graziee!!! :)

  • arLOVE Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 16:36 20/08/20

    Riletto con grande attenzione! Mi ripeto ma, ogni volta, sembra di leggere un articolo nuovo in quanto si aggiungono sempre nuovi tasselli che aiutano a comprendere i meccanismi subdoli del Low! All'inizio pensavo che fosse più semplice riuscire a raggirare il Low e invece è davvero qualcosa a cui prestare attenzione coscientemente! L'azione più subdola è quella di riuscire ad abbassarsi attraverso i nostri stessi pensieri! Per cui, a volte, ci autosabotiamo senza neanche essere bloccati da avvenimenti esterni! Ripassare è fondamentale perché non dobbiamo dimenticare come agisce e che armi usa! Sono davvero felice di approfondire questo argomento! Grazie di 💗

  • Rez - 14:15 20/08/20

    Articolo stupendo, completamente rimosso dopo 3 mesi, mi ero completamente dimenticato dell' importanza della Natura e di come il Low si nasconda dietro di lei. Assolutamente vero poi che quando si ha il giorno libero; il mio è Lunedì e quindi lo passo in gran parte con famiglia a lavoro o scuola, la parola d'ordine diventa procrastinare invece di "darci dentro" e sfruttare il tempo a disposizione. Manipolando tutto pur di non farci risvegliare combatterlo sicuramente non sarà facile e necessiteremo di molta determinazione, meditazione e coscienza tutto il giorno per tutti i giorni avvenire: conosce le nostre debolezze meglio di noi e le utilizza in maniera capillare e mirata.

  • Orsa - 12:14 20/08/20

    L'ho riletto con attenzione. Mi è venuto in mente, riguardo la Natura, il fatto che qui vicino c'è un surplus di cinghiali ma proprio quando la situazione era al limite, si è diffusa tra loro un'epidemia di epatite e quindi la popolazione di cinghiali si sta ridimensionando per tornare ad essere compatibile con gli spazi a disposizione. Un altra cosa che mi è venuta in mente è il discorso che mi fece l'amato dott. Genovesi, medico psichiatra, endocrinologo, immunologo che aveva anche studiato sciamanesimo: mi raccontò un episodio in Messico in cui un suo compagno venne morso da un serpente velenosissimo e lo sciamano chiese in quale luogo, andò nel punto esatto e lì trovò l'erba adatta a quel veleno e disse: dove c'è il problema, Dio mette la soluzione. Dopo qualche mese di pratica riesco a percepire meglio i meccanismi del Low, anche se a volte vedo o mi sembra che intervenga anche altro. Con le lezioni comprenderò se ci sono differenze, se sono meccanismi diversi o solo strategie "più dure". Grazie!