STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 5

Low Frequency – Inamicul trezirii spirituale ( partea 1)

Pagina 1 din 3

Pentru a începe să recunoaștem prezența Low Frequency-lui în viața noastră, trebuie să ne facem o idee despre modul în care funcționează Matrix-ul, despre care am discutat deja în precedent. Matrix-ul este video jocul în care ne aflăm, petrecând cea mai mare parte a vieții noastre, gândindu-ne că totul este real. Low Frequency este mecanismul exact care ne face să credem toate acestea, permițându-ne să trăim în interiorul  video jocului pentru a nu ne aminti de adevăratul motiv de a trăi. Low Frequency este frecvența joasă  in care trăim, alcătuită dintr-o mie de gânduri, o mie de lucruri de făcut, dar mai ales contra-timpuri și evenimente neprevăzute, care nu servesc la alte lucruri, ci să umple fiecare minut din zilele tale, astfel încât să nu te poți opri nici măcar un moment pentru a recunoaște cine ești cu-adevărat. Low Frequency este vibrația pe care o trăim, care ne ține legați de o viață agitată în care, chiar și atunci când avem o zi de odihnă, o vom ocupa sau o vom pierde, în loc să ne bucurăm de timpul liber pentru a ne gândi la motivul pentru care ne-am născut. Low Frequency este însă mult mai inteligent decât o simplă vibrație de bază: aceasta este o funcție, un fel de conștiință a acestei planete care ne ține legați, pentru a ne împiedica să recunoaștem adevărata noastră identitate și să ieșim din frecvența joasă, găsind astfel Trezirea.

Planeta în care trăim are o minte, o adevărată minte inteligentă care o face să fie vie la toate efectele. Mintea sa, ca și a noastră, are diferite facultăți, deci am putea spune că este capabilă să mute viața în interiorul ei. Mintea planetei are două funcții deosebit de importante, care sunt foarte diferite între ele, dar la fel de importante pentru a înțelege imediat: una este Natura, cealaltă este Low Frequency. Deși ambele fac parte din aceeași monedă, adică mintea acestei planete, ele sunt două funcții distincte și, în unele privințe, foarte diferite una de cealaltă. De fapt, Natura este cel mai pozitiv lucru din această lume, în timp ce Low Frequency este, în mod paradoxal, vibrația cea mai joasă a planetei. De fapt, în acest articol voi explica diferența dintre Natura și Low  Frequency, deoarece ambele sunt părți ale minții planetei, dar sunt două funcții foarte diferite între ele, atât de mult încât vei recunoaște Natura ca pe cea mai înaltă vibrație care se poate găsi pe această planetă iar Low-ul ca vibrația cea mai joasă. În acest curs ne vom concentra în mod particular pe analiza Low Frequency-lui și înțelegerea lui, cu calm, deoarece este un subiect foarte profund, dar la fel de complex în a-l înțelege dacă te decizi sa-l abordezi în mod superficial. Începem cu înțelegerea Naturii.

Ceea ce am numit întotdeauna Natură face parte din mintea planetei, dar de care nu ne-am dat seama cât de mult conduce viețile noastre. Ea este conștiința care direcționează viața fiecărei ființe vii de pe această planetă, inclusiv insecte, plante și fiecare singur organism, de pământ sau mare. Este Natura care face ca florile să înflorească în perioada exactă, natura este cea care împinge albinele să polenizeze florile precise, este natura care organizează ierarhia în familiile de insecte și animale. Tot ce funcționează în această lume provine din Natură, nimic altceva decât din mintea planetei în care ne găsim. Natura nu este deloc întâmplătoare, ba mai mult, este foarte precisă, deoarece știe să se organizeze pentru corecta armonie pentru a face să continue  viața pe Pământ, într-un mod liniar și neîntrerupt. Prin urmare, Natura este numele pe caremacestei capacități a minții planetei, dar uitând adevăratul sens al acestui termen.De-altfel, în zilele noastre vorbim despre Natură micșorându-i importanța, fără să ne dăm seama că tot ceea ce există pe această planetă a fost perfect organizat, astfel încât nimeni din lume nu ar fi putut inventa mecanisme atât de precise încât să se potrivească într-un mod atât de spontan. Când vorbim despre Natură o diminuăm gândindu-ne că totul s-a întâmplat fără ca nimeni să facă nimic, fără să ne dam seama că toate acestea funcționează pentru că mintea planetei se află în vârful tuturor, directionand viața plantelor, animalelor și insectelor. Natura dirijează viața fiecărei ființe vii pe Pământ, prin urmare o  direcționează și pe a noastră.

Pagina 2 din 3

Acea facultate a minții planetei, pe care o numim Natura, este ceva excepțional, deoarece reușește să mențină viața chiar și atunci când este în mare dificultate , concepând un mecanism nou, cum ar fi nașterea unei noi plante, care va servi tocmai pentru rezolrea aceastei noi probleme apărută pe Pământ. Cealaltă parte a monedei este însă Low Frequency, care este legat de Natura și profită de acest mecanism pentru a avea control asupra vieții noastre, împiedicându-ne să ieșim din schema lui și să ne găsim identitatea. În esență, în timp ce Natura ne direcționează viața, Low  Frequency preia controlul.

Ceea ce am ignorat toată viața noastră este că Natura acestei planete nu direcționează numai evenimentele plantelor, insectelor și animalelor, de exemplu, dând naștere la situații, astfel încât calea naturii să continue chiar și atunci când un fragment din mecanism lipsește; dar direcționează și viața oamenilor. Ceea ce am ignorat este faptul că Natura nu este doar iarbă, flori și insecte, ci tot ceea ce ne înconjoară. Conștiința ei  direcționează pe oameni, în aceeași măsură cât direcționează și insectele, deși pentru noi acest concept ni se pare diferit doar pentru că creează un refugiu și noi creăm clădiri. Întotdeauna am ignorat faptul că mintea planetei în care trăim, ne decide viața, impunându-ne așa cum ea decide că ar trebui să fie, chiar dacă vrem să ne amăgim ca suntem singurii creatori al destinului nostru. Dacă te oprești puțin să gândești, îți dai seama că puțin din destinul tău l-ai ales tu, de când te-ai născut și până astăzi. Toate persoanele pe care le-ai întâlnit și cunoscut în acești ani, nu au fost alese de tine, ci la “întâmplare”, exact ca toate celelalte situații care s-au întâmplat în față ta. Știm prea bine că nu noi alegem fiecare eveniment care ni se întâmplă în timpul vieții noastre de zi cu zi, și totuși nu ne-a trecut prin minte că altceva ar putea fi  capabil, că ar putea chiar el să ia  aceste decizii ca să umple zilele noastre de aventuri, care zi de zi să ne distragă atenția și  să ne dea ceva de gândit ca să nu mai avem timp să ne oprim asupra nnoastră. Dacă începi să gandesti în această lumină, îți vei da seama că dacă pentru mintea planetei este atât de ușor să organizeze fiecare eveniment din natură pentru a se potrivi și a continua viața, uneori realizând adevărate “minuni ale naturii”, este la fel de ușor pentru planetă să organizeze  fiecare eveniment al vieții tale, pentru a o face să meargă așa cum a decis ea pentru tine. În timp ce planeta are capacitatea de a da naștere vieții în cadrul ei, profitând de Natură, ea are și facultatea de a menține toate mințile (umane, animale, plante) născute pe această planetă extrem de legate de ea, prin Low  Frequency. Atâta timp cât ne gândim la natură doar ca insecte și floricele, atunci totul pare foarte simplu, frumos și liniștit. Cu siguranță, dacă nu ar exista Natura care să conducă viața tuturor ființelor vii, nu ar mai exista viața: de fapt, ea decide cum ar trebui să se comporte păianjenii și să-și continue viața, împingându-i către situația în care vor muri. Acest mecanism funcționează pentru fiecare ființă viețuitoare: Natura alege cum trebuie să te naști și cum trebuie să mori, indiferent dacă îți place sau nu. Toate acestea ar fi perfecte, dacă nu ar fi că nu suntem păianjeni: suntem ființe umane, prevăzute cu o Conștiință care merită să fie trezită și recunoscută pentru ceea ce suntem cu adevărat. De fapt, mintea planetei în afară de Natură are și o altă conștiință, nimic mai mult decât cealaltă parte a monedei, care își folosește puterea pentru a ne lega de această viață și pentru a ne împiedica să alegem cum ar trebui să meargă conform voinței noastre: acest bloc este Low  Frequency.

Natura decide cum ar trebui să meargă viața noastră, adăugând detalii și evenimente care ne conduc viitorul spre direcția pe care a ales-o; Low Frequency între timp profită de Natură pentru a adăuga distracții și neplăceri vieții noastre, cu scopul de a ne face să ne concentrăm asupra acestor evenimente neprevăzute și să nu avem timp să ne concentrăm asupra descoperirii adevăratei noastre identități. Low ne pune pe același nivel evolutiv cu insectele, dar nu suntem insecte. Insectele își urmează viața cu unicul scop de a procrea și, după ce si-au atins scopul, pot și muri. Nu ne naștem numai pentru a procrea și apoi să ne dedicăm viața numai în acest sens: avem ceva mult mai avansat decât insectele, o Conștiință mult mai antică, construită din viață în viață. Putem procrea, ne putem iubi copiii mai mult decât noi înșine, dar nu suntem născuți doar pentru asta: între timp putem și alege să aflăm cine suntem cu adevărat. În timp ce Natura ne împinge să mergem înainte, ceea ce ne va conduce în direcția aleasă de ea, Low Frequency ne va înpiedica în orice fel să întreprindem, între timp, o cale de Trezire, care să ne facă să nu ne amintim cine suntem cu adevărat, de ce suntem aici, dar mai ales să descoperim că nu ne-am născut aici pentru a trăi ca marionete controlate de cineva de vârf: Low Frequency. Noi suntem mult mai mult decât insectele.

Pagina 3 din 3

În consecință, înțelegeți că problema nu este Natura, ci Low Frequency care ne confundă ideile și ne face să credem că el însuși e “natural”.  Dacă ne-am descoperi adevărata identitate, ne vom da seama că nu suntem aici pentru a ne supune Low Frequency-lui, ci că suntem născuți pentru a urmări obiective mult mai importante.

Și tocmai acesta este motivul pentru care Low Frequency face totul pentru a ne feri de Trezire, umplându-ne zilele cu orice altceva de facut , pentru a nu ne gândi la noi înșine, împiedicându-ne astfel să descoperim cine suntem. Ne dorește să credem că ar trebui să trăim ca toți ceilalți, dormind, care nu au alte obiective de viață decât cele impuse de Low  Frequency. Low știe mult mai bine decât noi că, dacă ne-am trezi, situația s-ar schimba drastic și nu vom mai fi sub controlul lui, ci vom fi liberi. Prin urmare, este evident că daca dorește atât de mult să dormim în inconștiență, obiectivul său nu este numai să ne lase să urmăm natura, ci și să ne facă să uităm complet cine suntem și cine am fost, pentru a ne împiedica să realizăm deci în această viață ceea ce am venit aici să facem. Low Frequency ne menține la o frecvență joasă, în care dormim de o viața întreaga, deși credem că suntem treji. Singura modalitate de a ieși din Low, de a începe să înțelegem cum funcționează și să învățăm să-l păcălim – pentru a deveni liberi din lanțurile sale – este să ne ridicăm vibrația la un nivel mai înalt decât cel în care se află  Low și în care ne găsim în fiecare zi. Pe măsură ce ne ridicăm în intensitatea vibrației și, prin urmare, în tonal, putem vedea mecanismele pe care Low le folosește pentru a ne menține jos, învățând astfel să jonglăm între ele, astfel încât să nu ne mai poată atinge. Singura modalitate de a-ți ridica cu adevărat tonul este să practici meditația, care îți permite să evoluezi Conștiința să iti amintești cine esti, să-ți evoluezi facultățile psihice și să recunoști că tot ceea ce nu-ți place despre viața ta poate fi schimbat, așa cum a fost prima dată decis de Low Frequency, dar prin Meditatie poți decide cum trebuie să meargă. Așa cum Matrix-ul este video jocul în care trăim fără să ne dăm seama, Low Frequency este cel care vrea să ne oprească în această realitate virtuală pentru a ne face să uităm cine suntem cu adevărat.

Motivul pentru care am vorbit despre Natură este să te fac să înțelegeți că Low-ul folosește Natura pentru a se ascunde și a nu-ți permite să descoperi prezența acestuia, astfel încât să rămâi inconștit de influența sa în viața de zi și continui să dormi toată viața. A înțelege Low-ul ar părea ușor, dar este nevoie de timp și nu trebuie să te grăbești, pentru că este un subiect mult mai vast decât pare. Mai mult, pentru a scăpa de mecanismele sale și a scăpa de opresiunea ei care încearcă să te țină in stare de somn, vei necesita de timp, răbdare și concentrare. Acest lucru se va datora faptului că se va folosi de propria-ți minte pentru a-ți pune la îndoială evoluția și, dacă nu va fii suficient, va folosi oamenii din jurul tău pentru a-ți pierde timpul și pentru a nu avea timp să exersezi și să te ridici de vibrație, ceea ce te-ar face mai conștient și, prin urmare, eliberat de Low. În următoarea lecție despre Low Frequency îți voi explica cum funcționează și cum vei putea folosi mintea, precum și oamenii din tău, pentru te împiedica să îți găsești trezirea. Între timp te sfătuiesc să continui cu articolele din Pasul 1 și să începi să practici  prima sesiune de meditație. Până când nu stii cum este să fii liber de Low, nu poți recunoaște marea putere care îți oferă să fii liber de lanțurile sale. Începând să practici   meditația și să te ridici de vibrațiile, totuși îți vei seama și te întreba  de ce ai început mai devreme. Ai răbdare și începe să metabolizezi acest concept, pentru că va fi foarte util în tot timpul călătoriei tale.

Dacă dorești să începi să citești întrebările și răspunsurile la această primă lecție, o poțigăsi aici: acd.romania18@gmail.com.

Sfârșit pagina 4 din 4. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4282 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

3746 comentarii
  • marioford - 21:26 08/08/17

    É la seconda volta che rileggo questa lezione infatti molte cose le avevo dimenticate

  • Felagun - 19:33 07/08/17

    Mi è sempre capitato nella vita di rimandare le cose, per cui non ci ho mai prestato tanta attenzione, pensando che ero semplicemente fatto così. E poi, giunto su questo sito, all'inizio ero molto preso dall'imparare di più su argomenti spirituali ma ho smesso dopo poco. Non mi ero posto il problema perché mi sembrava di renderlo troppo un "obbligo", una cosa da fare assolutamente e che se non leggevo per un giorno dovevo sentirmi in colpa. Non mi piaceva come sensazione, quindi mi sono detto di rilassarmi e che non importava quando mi sarei messo a leggere, bastava farlo prima o poi. Poi, forse egoisticamente, mi capita sempre di pensare che il mio tempo libero lo vorrei passare anche facendo altre cose e che se per sbaglio mi dimenticavo non succedeva niente di male. In realtà ora capisco molto bene...anzi, mi sono reso conto di aver sempre saputo come mai rimandassi tanto. Infatti, quando non penso o ripenso a quando ero piccolo, mi accorgo che la mia mente è molto più libera e posso fare ciò che voglio, quando voglio e quante volte voglio. È stato davvero molto utile, grazie! :D

  • Hikari - 19:26 07/08/17

    Era da tempo che volevo rileggere gli articoli del 1 Step, ma o non trovavo il tempo, o mi mancava la voglia o ero assonnata. Infatti anche ora che sono riuscita a rileggere questo articolo mi bruciavano "stranamente" gli occhi e facevo fatica a leggere all'inizio! Ma giunta alla fine era tutto sparito!

  • Gollorwaa - 17:34 05/08/17

    Siamo tanti burattini. Ma come pinocchio possiamo tagliare i fili e diventare umani. Grazie Angel

  • ely - 16:53 03/08/17

    Ciao,ho quasi le lacrime agli occhi!Nella mia vita e' capitato moltissime volte di mollare ma ora veramente sento che devo andare sino in fondo e so benissimo che questa volta il low regolatore agira' ,anzi sta gia' agendo ma mi sento a....casa?Grazie nuovamente Angel!

  • GiacomoR Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 18:59 25/07/17

    L'ho appena riletto. Mi ero scordato il 90% di questo doc. e ora che lo rileggo mi accorgo che è tutto vero: la voce interiore, le persone che parlano male della spiritualità a caso (guarda caso sempre delle mie tecniche preferite) e che il low è sempre pieno di sorprese! è passato più di un anno ma sento di essere ancora agli inizi :) Grazie Angel.

  • Dandyana - 12:55 15/07/17

    Mi e' servito rileggere questi documento per capire meglio I meccanismi del low,grazie.

  • Tali Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta - 17:38 10/07/17

    Ho smesso di meditare per circa nove giorni, sono caduta nel low, ma oggi mi sono ripresa.. taglio fili, bolla, med..il low ha ricominciato con i tranelli semplicissimi come farmi arrivare messaggi o togliermi la voglia..cadendo mi sono resa conto di quanta strada avevo fatto,tanta, ma mi sembrava di non aver fatto nulla

  • marpal10 - 02:22 05/07/17

    Riletto da poco questo documento. Utilissimo per rinfrescare la memoria su tutti i tranelli utilizzati dal Low. La chiave è avere un ottimo non pensiero, che è la parte per me un po' più complicata. Devo applicarmi di più. Come sempre, grazie.

  • Claudia Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 16:51 03/07/17

    Riletto anche questo articolo, come il precedente, in un momento che mi serviva proprio! In questi giorni di pensieri per la testa ne ho davvero tanti e meditare bene è proprio difficile, il Low si sta impegnando! Stavo riuscendo a stare ogni giorno un po' di più in non pensiero, ma da un momento all'altro tutto è tornato difficile. Fortunatamente grazie ai tuoi insegnamenti sento che non sono miei pensieri e con oggi ho tanta motivazione e forza in più! :) Hai pienamente ragione Angel, il Low ci prova in ogni modo ad ostacolare la pratica e la lettura e può essere davvero pesante. Dobbiamo impegnarci! :) Grazie ancora Angel ?

  • Francesco - 21:30 02/07/17

    Quanta verità! questa è una parte veramente fondamentale, solo così conoscendo ogni possibile pericolo che ci ostacolerà potremmo ottenere una maggiore consapevolezza e autonomia del nostro percorso spirituale. Mi rendo conto che nella mia vita il Low si è presentato costantemente e in maniera molto opprimente, togliendomi dalla mente tutti i bellissimi sogni che ho sempre inseguito, in qualche modo mi depistava, distraeva, tormentava con ogni tipo di pensiero, e la parte più brutta è che la voce che senti è la tua dentro la tua mente, questo le da considerazione perchè la senti familiare e pensi siano i tuoi pensieri più profondi. Maggiore sarà il tuo sogno da realizzare e più tale sogno era puro e veniva dal cuore e dal desiderio di poter essere in aiuto verso il prossimo, più il low trovava scuse per tenermi soggiogato e rinchiuso dentro svariate paure mentali, che si presentavano incessanti e mi facevano sentire non all'altezza delle varie situazioni a me care. Devo ammettere che se sono arrivato in questo sito, ho capito già un minimo di non dar più peso alla paura d'agire, alla forza di volontà che è in me! bisogna essere determinati se si vuole arrivare alla verità, con tutti i sacrifici e le privazioni che ne verranno. Grazie Angel, sei tanto preziosa, te lo ripeterò sempre. Ho trovato finalmente la mia bibbia nelle tue parole, in poco tempo ho trovato un energia piacevole e inesauribile, ho ripreso maggior controllo del mio fisico , ma soprattutto la mia mente ne sta traendo un grande beneficio!

  • Cleopinda - 09:07 30/06/17

    Ogni giorno il low si esprime in maniera differente , dove trovo più difficoltà é nel chiacchiericcio che mi appare in mente. So che é lui e che fatico per restare nel non pensiero . Ho compreso l'importanza della pratica ed é una sfida quotidiana . Grazie

  • John Phante - 23:26 29/06/17

    Ho appena ricordato perché non ho mai commentato i primi documenti dal 2016. Avevo paura dell'ambiente in cui ero entrato, ero occupato a sondarlo a 360° prima di espormi con qualunque opinione volessi esprimere. Ho anche capito perché proprio mentre andavo a letto, mi venivano in mente duecentomila pensieri (e non parlo di pensieri lenti e futili) da scrivere per il rap, o perché durante la giornata risolvevo problemi con ragionamenti spaventosi, oltre la mentalità comune. Ho pensato: e se fossero ragionamenti dati da Dio? A volte li sentivo arrivare in silenzio, come un input, non so bene come spiegarlo. Pensa che una volta sono stato adescato in stazione da un testimone di geova. Stavo aspettando un'amica con cui prendere il treno per andare in fiera, e questo tizio fortemente manipolato (bastava parlarci due secondi e si capiva) mi illustrava con tanto di tablet (si sono evoluti anche loro) del perché i vari profeti religiosi hanno intrapreso la loro strada, perché geova si é presentato a loro in sogno, perché hanno sentito la voce... In effetti quelle cose vaghe le avevo lette con un infinita precisione su questo sito, ma quel ragazzo non era assolutamente attendibile. Non facevo che pensare a quanto fosse addormentato. Tutti i giorni non faccio che pensare a come fala gente a dormire così. So bene che c'é ancora un sacco di strada, mi spiace solo di non avere la fortuna di alcuni studenti ventenni che hanno iniziato molto giovani con questo percorso. Ma mi sento fortunato in quanto già da piccolo mi sono sempre posto inconsciamente dei dubbi, sentivo sempre quel sentimento che mi faceva guardare intorno, anche se vagamente.

    • John Phante - 23:28 29/06/17

      Ho dimenticato un dettaglio, volevo specificare che in primis avevo capito benissimo grazie ai documenti, che quel testimone di geova era un mezzo de low. Obsoleto però...

  • Fenice - 10:14 06/06/17

    Aggiungerei che è anche bravo a far dimenticare le riflessioni a cui si giunge, gli argomenti che si sono compresi e gli obiettivi che si vogliono raggiungere. Ogni volta che rileggo un documento mi sorprendo nell'accorgermi quanto si è perso nel tempo. Non bisogna mai abbassare la guardia

  • Sonia - 14:26 04/06/17

    È incredibilmente bello ritornare indietro a rileggere i primi documenti, ci si rende conto di quante infinite informazione preziose Angel ci stia offrendo. Il mio problema più grande è proprio il pensiero, quelle continue chiacchiere che mi tempestano in continuazione, in particolare quando svolgo le tecniche. Devo dire che rispetto ad un anno fa sono migliorata, per lo meno adesso i pensieri sono diminuiti e riesco a rendermi conto di quando non siano miei. Bisogna continuare ad essere coscienti e cercare di non cadere nei tranelli del low. Ti ringrazio Angel, ho apprezzato molto questo articolo, tra l'altro (come sempre) è arrivato nel momento più giusto, nel momento in cui ne avevo più bisogno.