arrow-up-circle
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 5

Meditația- Ce este Meditația (parte 1)

Pagina 1 din 4

Meditația este un moment în care îți dai seama că ești viu, în timp ce toți ceilalți sunt sufocați din cauza serviciului și problemelor. Chiar dacă noi, toți cei care suntem aici și scriem sau citim, știm că suntem vii, în realitate asta este o conștientizare slabă, pentru că nu ne respectăm pe noi înșine și pe viața noastră atât cât ar trebui. Singurele momente în care ne dăm seama că am vrea să trăim și vrem să fim vii, au loc atunci când ne aflăm în fața unei încercări care ne sperie, care ne face să credem că suntem pe moarte, deși nu avem nici un pistol îndreptat la tâmplă. Fiecare lucru care ne sperie ne face să ne gândim la cât am vrea să trăim. Asta se întâmplă pentru că în timpul zilei suntem sufocați de rutină din cauza propriei noastre decizii, astfel, exact atunci când ar trebui să ne bucurăm de viață și să fim fericiți de ceea ce suntem și de ceea ce avem, irosim timpul gândindu-ne la probleme, la eșecurile noastre, la ceea ce ne face rău. Irosim timpul nostru prețios murind în interior chiar dacă în corp încă suntem în viață. Asta nu este puțin ciudat? Suntem vii dar totuși ne omorâm în interior. Meditația este a hotărâ  să ne simțim vii în interior. A se simți viu este o senzație foarte frumoasă pentru că te face să înțelegi că ești în locul potrivit la momentul potrivit, nu te face să te simți în plus, nu te face să te simți nepotrivit, și cu atât mai puțin născut din greșeală sau cu un destin crud.

A te simți viu te face să înțelegi că ești aici pentru că este corect așa, iar tu în sfârșit poți să te simți în pace cu tine însuți. Nu există nici o bârfă și nici un cuvânt al altcuiva care poate să te facă să te simți rău atât cât te-ar face o proprie părere negativă. Problema este că suntem învățați de mici să respectăm viața doar atunci când este aproape de a se încheia, iar asta o vedem în persoanele externe -ne dăm seama că vrem să petrecem mai mult timp cu o persoană atunci când este pe punctul de a muri- și în situațiile interne -pentru că apreciem viața noastră doar când un obstacol o pune la grea încercare sau când cineva ne amenință că ne-o ia. Acesta este un mod foarte rău de a trăi, pentru că pierdem fiecare moment al vieții noastre petrecând-o în mod negativ, și doar când suntem pe punctul de a pierde ceea ce iubim, uite că de o dată ne dăm seama de cât am fi vrut să folosim timpul nostru pentru a ne bucura mai mult de el. Înainte de a ne gândi că meditația este o tehnică în care te așezi și te relaxezi, dă-ți seama că adevărata Meditație este a decide să fii viu exact atunci când ai tot timpul de a trăi. Nu toate persoanele sunt conștiente că sunt vii, multe dintre cele care ne înconjoară se comporta precum roboții, sunt înrobiți de rutină, pentru că lucrează, se întorc acasă și se uită la tv, apoi mănâncă, și se pun la somn; nu au o viață adevărată. Ei urmează un program care i-a fost impus de alții, și asta e greu de înțeles dacă nu-i observi pe ceilalți și continui să te uiți la picioarele tale, pentru că nu-ți dai seama cum sunt mișcați de o ambiție care nu mai este a lor. Dacă te uiți în jur, vezi persoanele că se mișcă și fac acțiuni chiar dacă în interiorul lor dorm. Este aproape ca și cum ai vedea un muncitor care, epuizat de oboseală, adoarme în fabrică în timp ce mâinile sale continuă să lucreze chiar dacă în realitate doarme, pentru că corpul se poate mișca și face acțiuni presetate și fără nevoia de a rămâne treaz. În trecut se întâmpla din cauza muncii excesive, astăzi se întâmplă din cauza inconștienței excesive.

Meditația nu trebuie luată ca o tehnică ciudată practicată pentru a ajunge la lucruri ciudate, Meditația este înainte de toate o stare de spirit, apoi, o tehnică. A o practica este foarte important, pentru că singura teorie nu este de ajuns, iar pentru a o pune in act trebuie înainte să decizi în interior că vrei s-o faci, că vrei să accepți în tine să te simți liber de programe și eliberat de toate greutățile care se instalează asupra noastră. Înainte de toate, însă, Meditația ne face vii în corpuri vii, pentru că este ceea ce suntem, doar că de prea multe ori uităm. Atunci dacă ești o persoană care deja meditează de mult timp, totul va fi mai ușor și vei putea citi aceste documente ca și cum deja le-ai cunoaște, însă vreau să mă pun în pielea ta dacă ești o persoană care nu a mai avut experiențe și nici cunoștiință teoretică legat de asta la moment de bunăstare psihică și fizică, pentru că deseori meditația este luată peste picior,  ajungând chiar să te facă să te gândești că bunăstarea este ceva ce nu trebuie să ne aparțină, că este un moment plictisitor și inutil, exact ca o pierdere de timp.

Pagina 2 din 4

A te simți bine nu înseamnă a pierde timpul,  în schimb a te simți rău da, ne face să pierdem o grămadă de timp aruncându-l drept în gunoi. Eu doresc ca tu să înțelegi ce este cu adevărat Meditația, și să nu o interpretezi ca „ceva pentru puțini”, pentru aleși, sau pentru cine nu are nimic de făcut, astfel îți vei da seama că, înțelegând ce este, vei avea mult mai mult chef de a o practica și a o incorpora în viața ta. Nu te grăbi să obți tot și repede dacă nu știi nici măcar ce ai vrea să realizezi cu toate astea, deci relaxează-te, ia-ți timpul tău și pas după pas vei îmbunătăți viața și modul tău de a o trăi. Acestea fiind spuse, te invit să încerci prima degustare a Meditației pe care mi-o doresc să ți-o predau: chiar dacă tehnica adevărată este mai concentrată, dacă este prima dată când meditezi te sfătuiesc să începi de la acest prim pas, astfel vei fi sigur că nu vei pierde nici un pasaj fundamental. Scopul acestei Meditații va fi bunăstarea mentală, relaxarea, care este primul obiectiv la care va trebui să ajungem; fără relaxare, Meditația nu funcționează cât ar trebui, astfel se va ajunge să înjumătățim eficacitatea ei și va rezulta aproape inutilă. Înainte de toate trebuie să înveți să te relaxezi, care probabil va fi pasul cel mai greu dintre toate. Odată ce ai învățat asta, restul va fi foarte ușor. Sesiunea aceasta va dura 10 minute.

 

Pune-te comod și relaxează-te.

 

Concentrează-te doar pe cuvintele mele…

 

Nu te gândi la nimic, decât la relaxare…

 

Respiră… concentrează-te pe profunzimea respirației tale…

 

Fă să merite atenția ta fiecare respirație…

 

Începe să respiri în mod profund… calm… respiră cu burta…

 

Nu te gândi la nimic…

 

Simte mușchii gâtului topindu-se… Relaxează umerii…

 

Relaxează mușchii feței…

 

Concentrează-te doar pe bătăile inimii tale… simte-o cum bate.

 

Simte-o cum bate…

 

Simte-o cum n-ai mai simțit-o până acum…

 

Respiră… și simte-te relaxat…

Relaxează gâtul …

Umerii…

Fața…

Acum relaxează spatele…

 

 

Acum…

Relaxează mintea…

 

Simte precum o greutate care se dă la o parte din mintea ta…

 

Simte cât este de frumos să te relaxezi… nu te gândi la nimic…

 

Te face să te simți… pentru puțin… viu…

 

Pentru încă puțin… doar puțin… simte-te fericit că ești aici… în prezent…

 

Oferă-ți încă puțin timp… nu pleca imediat…

e așa de frumos să stai cu tine însuți…

 

Relaxează-te… corpul tău îți cere asta… mintea ta te imploră…

 

Nu fii timid… până la urmă… ești doar tu cu tine însuți…

 

Relaxează-te încă puțin… respiră în mod profund…

 

Îți mulțumesc… pentru că mi-ai permis să te fac să te relaxezi…

 

Acum ești pregătit să deschizi ochii… în toate sensurile.

 

Aceasta a fost o degustare a Meditației, și sper că a deschis în tine o mică dorință de a vrea să te relaxezi mai des, pentru că, așa cum ai putut constata, nu există nici un motiv pentru care tu nu ar trebui să o faci. Dacă dorești, practică din nou această sesiune de relaxare, până când nu te vei simți pregătit să mergi înainte cu pasul următor. Te aștept.

Sfârșit pagina 4 din 4. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4454 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

3409 comentarii
  • jamie
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    12:49 29/07/24

    Loved the opportunity to be quiet, still, and peaceful this morning...thank you for this gift.

  • sole.
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    15:48 28/07/24

    Effettivamente siamo sempre presi da piccole cose quotidiane che come scrive Angel, solo la paura a volte ci risveglia quella giusta voglia di volersi sentire vivi. Anche se ovviamente questo deve essere applicato alla pratica,altrimenti troveremo sempre altri più grandi o piccoli ostacoli quotidiani che non ci permetteranno di andare oltre . La sensazione del rilassamento è davvero bellissima, ci fa deporre tutte le armi per qualche minuto e ci lascia in balia di quello che ogni essere umano a volte si meriterebbe: la pace . La fermezza di pensiero nel portare questa tecnica all interno di ogni pratica è essenziale

  • serenella9
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    22:37 26/07/24

    È così bello stare con sé stessi, fa bene all'anima e ci rende più forti, grazie

  • serenella9
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    22:37 26/07/24

    È così bello stare con sé stessi, fa bene all'anima e ci rende più forti, grazie

  • tihomir
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    21:41 25/07/24

    Good relaxation technique in fact. Personally I like to start relaxation from feet to the top of the head.

  • VperValerio
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    15:09 25/07/24

    La meditazione é essenziale per il nostro benessere mentale e fisico, con un po di disciplina si noterá come cambierá la nostra vita, viviamo una vita piena di distrazioni e stress, grazie alla meditazione si riesce a rilassarci prima di tutto, a essere coscienti e a decidere meglio della nostra vita, dopodiché é comunque essenziale per effettuare le successive tecniche che hanno bisogno di usare la nostra energia accumulata grazie alla meditazione.

  • ross
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    10:02 22/07/24

    Grazie. Ho cominciato la meditazione con un "peso" sullo stomaco dovuto all'ansia che da ieri mi assale. Ora sto molto meglio. Grazie grazie grazie

  • Nene
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    23:53 21/07/24

    Durante questa meditazione sono riuscita a rilassarmi e spegnere la mente, fino a sentire solo il battuto del mio cuore

  • tatiz
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    11:35 21/07/24

    Mi capita spesso di commuovermi mentre medito, è spesso magico, si sente proprio l'energia di serenità e pace.

  • Hikari
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    09:28 21/07/24

    Grazie Angel, questo esercizio di rilassamento è molto utile. Ho iniziato a praticare la meditazione di ACD nel 2015 e da allora ho sempre continuato a farla, purtroppo un po’ a singhiozzo da quando sono venuta in Australia, ma negli ultimi 2 mesi sono stata di nuovo costante per diverse difficoltà che ho nella vita e la meditazione mi ha aiutato restare lucida e a non perdere il senno.

  • moca
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    08:52 20/07/24

    🙏 grazie! Avevo proprio bisogno di rilassarmi, ho perfino rischiato di addormentarmi 😅. Penso che passerò presto allo step successivo.

  • gio7
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    13:23 18/07/24

    Grazie ad Angel sto ricominciando a fare meditazione, avevo cominciato qualche anno fa, poi non so nemmeno più perché avevo smesso e mi ero riproposta di ricominciare perché mi faceva stare bene.... Ora ricomincio. Grazie

  • lorydea
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    20:51 17/07/24

    BuonaSera,ho provato molte volte a meditare seppur con difficoltà ,perchè comunque i pensieri arrivano e non è facile arrivare al non pensiero ,mi aiuta molto concentrandomi sul respiro e/o i battiti del cuore . Riuscire a stare nel qui ora e Adesso non è facile come dirlo ci vuole molto impegno ,presenza ,fiducia e Perseveranza. Sono felice di intrapprendere l accademia al fine di comprendere pienamente me stessa e ciò che mi circonda. Premetto ho scritto un messaggio prima l ho mandato incompleto cliccando dove non dovevo mi è partito ,sinceramente non sono molto affermata con la tecnologia . Grazie per la comprensione. vi auguro una buona serata

  • emylu76
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    16:47 17/07/24

    Ho letto molte volte i passaggi della meditazione e adesso che pratico spesso mi accorgo di come il low artificiale cerchi di impedire di farmelo fare. Avevo trovato un modo per fare almeno un paio di meditazioni al giorno. All'inizio riuscivo quasi senza problemi, ma ora aumentano le difficoltà e i contrattempi, fino ad arrivare al punto di farmi addormentare nel bel mezzo della meditazione. Purtroppo, ho una situazione fisica che per ora non mi permette di stare in mezzo loto, ma spesso sono sdraiata o seduta appoggiando la schiena e tenendo necessariamente le gambe lunghe davanti a me. Mi devo quindi impegnare a non dargliela vinta... d'altra parte una guerriera non può arrendersi, giusto? Meditare è bellissimo e mi fa stare bene.

  • frances
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    11:22 17/07/24

    Prima pensavo che bastasse meditare ogni tanto quando ne avevo voglia oppure quando ne sentivo la necessità per stare bene. Concepivo la meditazione soltanto come una tecnica di rilassamento e non una tecnica che invece serve a connettersi con la propria essenza più profonda per evolvere e conoscere la verità! Adesso che ho capito questo grazie a voi riesco a meditare con costanza tutti i giorni anche perchè se non lo faccio mi manca! Certo mi può capitare qualcosa che mi impedisce di farlo ma non passa più di un giorno o due senza che io mediti!