STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 6

Meditația- Ce este Meditația (parte 1)

Pagina 1 din 4

Meditația este un moment în care îți dai seama că ești viu, în timp ce toți ceilalți sunt sufocați din cauza serviciului și problemelor. Chiar dacă noi, toți cei care suntem aici și scriem sau citim, știm că suntem vii, în realitate asta este o conștientizare slabă, pentru că nu ne respectăm pe noi înșine și pe viața noastră atât cât ar trebui. Singurele momente în care ne dăm seama că am vrea să trăim și vrem să fim vii, au loc atunci când ne aflăm în fața unei încercări care ne sperie, care ne face să credem că suntem pe moarte, deși nu avem nici un pistol îndreptat la tâmplă. Fiecare lucru care ne sperie ne face să ne gândim la cât am vrea să trăim. Asta se întâmplă pentru că în timpul zilei suntem sufocați de rutină din cauza propriei noastre decizii, astfel, exact atunci când ar trebui să ne bucurăm de viață și să fim fericiți de ceea ce suntem și de ceea ce avem, irosim timpul gândindu-ne la probleme, la eșecurile noastre, la ceea ce ne face rău. Irosim timpul nostru prețios murind în interior chiar dacă în corp încă suntem în viață. Asta nu este puțin ciudat? Suntem vii dar totuși ne omorâm în interior. Meditația este a hotărâ  să ne simțim vii în interior. A se simți viu este o senzație foarte frumoasă pentru că te face să înțelegi că ești în locul potrivit la momentul potrivit, nu te face să te simți în plus, nu te face să te simți nepotrivit, și cu atât mai puțin născut din greșeală sau cu un destin crud.

A te simți viu te face să înțelegi că ești aici pentru că este corect așa, iar tu în sfârșit poți să te simți în pace cu tine însuți. Nu există nici o bârfă și nici un cuvânt al altcuiva care poate să te facă să te simți rău atât cât te-ar face o proprie părere negativă. Problema este că suntem învățați de mici să respectăm viața doar atunci când este aproape de a se încheia, iar asta o vedem în persoanele externe -ne dăm seama că vrem să petrecem mai mult timp cu o persoană atunci când este pe punctul de a muri- și în situațiile interne -pentru că apreciem viața noastră doar când un obstacol o pune la grea încercare sau când cineva ne amenință că ne-o ia. Acesta este un mod foarte rău de a trăi, pentru că pierdem fiecare moment al vieții noastre petrecând-o în mod negativ, și doar când suntem pe punctul de a pierde ceea ce iubim, uite că de o dată ne dăm seama de cât am fi vrut să folosim timpul nostru pentru a ne bucura mai mult de el. Înainte de a ne gândi că meditația este o tehnică în care te așezi și te relaxezi, dă-ți seama că adevărata Meditație este a decide să fii viu exact atunci când ai tot timpul de a trăi. Nu toate persoanele sunt conștiente că sunt vii, multe dintre cele care ne înconjoară se comporta precum roboții, sunt înrobiți de rutină, pentru că lucrează, se întorc acasă și se uită la tv, apoi mănâncă, și se pun la somn; nu au o viață adevărată. Ei urmează un program care i-a fost impus de alții, și asta e greu de înțeles dacă nu-i observi pe ceilalți și continui să te uiți la picioarele tale, pentru că nu-ți dai seama cum sunt mișcați de o ambiție care nu mai este a lor. Dacă te uiți în jur, vezi persoanele că se mișcă și fac acțiuni chiar dacă în interiorul lor dorm. Este aproape ca și cum ai vedea un muncitor care, epuizat de oboseală, adoarme în fabrică în timp ce mâinile sale continuă să lucreze chiar dacă în realitate doarme, pentru că corpul se poate mișca și face acțiuni presetate și fără nevoia de a rămâne treaz. În trecut se întâmpla din cauza muncii excesive, astăzi se întâmplă din cauza inconștienței excesive.

Meditația nu trebuie luată ca o tehnică ciudată practicată pentru a ajunge la lucruri ciudate, Meditația este înainte de toate o stare de spirit, apoi, o tehnică. A o practica este foarte important, pentru că singura teorie nu este de ajuns, iar pentru a o pune in act trebuie înainte să decizi în interior că vrei s-o faci, că vrei să accepți în tine să te simți liber de programe și eliberat de toate greutățile care se instalează asupra noastră. Înainte de toate, însă, Meditația ne face vii în corpuri vii, pentru că este ceea ce suntem, doar că de prea multe ori uităm. Atunci dacă ești o persoană care deja meditează de mult timp, totul va fi mai ușor și vei putea citi aceste documente ca și cum deja le-ai cunoaște, însă vreau să mă pun în pielea ta dacă ești o persoană care nu a mai avut experiențe și nici cunoștiință teoretică legat de asta la moment de bunăstare psihică și fizică, pentru că deseori meditația este luată peste picior,  ajungând chiar să te facă să te gândești că bunăstarea este ceva ce nu trebuie să ne aparțină, că este un moment plictisitor și inutil, exact ca o pierdere de timp.

Pagina 2 din 4

A te simți bine nu înseamnă a pierde timpul,  în schimb a te simți rău da, ne face să pierdem o grămadă de timp aruncându-l drept în gunoi. Eu doresc ca tu să înțelegi ce este cu adevărat Meditația, și să nu o interpretezi ca „ceva pentru puțini”, pentru aleși, sau pentru cine nu are nimic de făcut, astfel îți vei da seama că, înțelegând ce este, vei avea mult mai mult chef de a o practica și a o incorpora în viața ta. Nu te grăbi să obți tot și repede dacă nu știi nici măcar ce ai vrea să realizezi cu toate astea, deci relaxează-te, ia-ți timpul tău și pas după pas vei îmbunătăți viața și modul tău de a o trăi. Acestea fiind spuse, te invit să încerci prima degustare a Meditației pe care mi-o doresc să ți-o predau: chiar dacă tehnica adevărată este mai concentrată, dacă este prima dată când meditezi te sfătuiesc să începi de la acest prim pas, astfel vei fi sigur că nu vei pierde nici un pasaj fundamental. Scopul acestei Meditații va fi bunăstarea mentală, relaxarea, care este primul obiectiv la care va trebui să ajungem; fără relaxare, Meditația nu funcționează cât ar trebui, astfel se va ajunge să înjumătățim eficacitatea ei și va rezulta aproape inutilă. Înainte de toate trebuie să înveți să te relaxezi, care probabil va fi pasul cel mai greu dintre toate. Odată ce ai învățat asta, restul va fi foarte ușor. Sesiunea aceasta va dura 10 minute.

 

Pune-te comod și relaxează-te.

 

Concentrează-te doar pe cuvintele mele…

 

Nu te gândi la nimic, decât la relaxare…

 

Respiră… concentrează-te pe profunzimea respirației tale…

 

Fă să merite atenția ta fiecare respirație…

 

Începe să respiri în mod profund… calm… respiră cu burta…

 

Nu te gândi la nimic…

 

Simte mușchii gâtului topindu-se… Relaxează umerii…

 

Relaxează mușchii feței…

 

Concentrează-te doar pe bătăile inimii tale… simte-o cum bate.

 

Simte-o cum bate…

 

Simte-o cum n-ai mai simțit-o până acum…

 

Respiră… și simte-te relaxat…

Relaxează gâtul …

Umerii…

Fața…

Acum relaxează spatele…

 

 

Acum…

Relaxează mintea…

 

Simte precum o greutate care se dă la o parte din mintea ta…

 

Simte cât este de frumos să te relaxezi… nu te gândi la nimic…

 

Te face să te simți… pentru puțin… viu…

 

Pentru încă puțin… doar puțin… simte-te fericit că ești aici… în prezent…

 

Oferă-ți încă puțin timp… nu pleca imediat…

e așa de frumos să stai cu tine însuți…

 

Relaxează-te… corpul tău îți cere asta… mintea ta te imploră…

 

Nu fii timid… până la urmă… ești doar tu cu tine însuți…

 

Relaxează-te încă puțin… respiră în mod profund…

 

Îți mulțumesc… pentru că mi-ai permis să te fac să te relaxezi…

 

Acum ești pregătit să deschizi ochii… în toate sensurile.

 

Aceasta a fost o degustare a Meditației, și sper că a deschis în tine o mică dorință de a vrea să te relaxezi mai des, pentru că, așa cum ai putut constata, nu există nici un motiv pentru care tu nu ar trebui să o faci. Dacă dorești, practică din nou această sesiune de relaxare, până când nu te vei simți pregătit să mergi înainte cu pasul următor. Te aștept.

Sfârșit pagina 4 din 4. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4454 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

3247 comentarii
  • andreatoma Medaglia per aver completato lo Step 1 - 19:43 12/02/23

    La meditazione è un momento in cui ti rendi conto di essere vivo davvero e rispetti la tua vita fino in fondo, senza la spinta di un ostacolo che ci fa avere paura o ci ricorda della morte. Vuol dire decidere di sentirsi vivi in ogni momento, ci fa sentire nel posto giusto al momento giusto, solitamente presi dalla nostra routine, ci scordiamo di vivere appieno ogni momento e ci rendiamo conto di ciò solo quando quello che abbiamo è messo in pericolo, quando spesso abbiamo già sprecato molto. La meditazione è uno stato mentale, ancora prima di essere una tecnica che ci permette di essere coscienti a differenza della maggior parte della nostra giornata quando svolgiamo mille azioni in predo all'incoscienza spinti da qualcosa che non è la nostra vera volontà. Meditando ci prendiamo cura di noi e del nostro benessere mentale, il primo obbiettivo da raggiungere è quello del rilassamento fisico e mentale.

  • Sunshine Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 - 14:42 12/02/23

    Splendido rileggere questo articolo “di partenza”… Mai come oggi riesco a rispecchiarmi in ogni singola parola e ad apprezzare quanto ACD mi abbia letteralmente salvato la Vita. Ricordo che nel momento in cui mi sentivo persa e sopraffatta, ogni qualsiasi proposta di rilassamento la vedevo appunto come una perdita di tempo, come qualcosa che mi avrebbe rallentata ulteriormente, peggiorando la condizione in cui mi trovavo. La Meditazione mi ha riportata a me stessa e ha cambiato ogni singolo comportamento e atteggiamento nella mia vita.. Oggi anche attraverso le mie sole parole le persone traggono conforto perché beneficiano di una pace e di una serenità che prima non riuscivo più a trasmettere. È davvero incredibile quanto la Meditazione migliori le nostre vite e quelle di chi ci circonda! È stato molto bello anche ripetere questo primo “esercizio” di rilassamento… ci aiuta a ricordare quanto esso rimanga sempre la base fondamentale ed imprescindibile di qualsiasi nostra pratica affinché essa possa funzionare! Grazie infinite!

  • Sunshine Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 - 14:42 12/02/23

    Splendido rileggere questo articolo “di partenza”… Mai come oggi riesco a rispecchiarmi in ogni singola parola e ad apprezzare quanto ACD mi abbia letteralmente salvato la Vita. Ricordo che nel momento in cui mi sentivo persa e sopraffatta, ogni qualsiasi proposta di rilassamento la vedevo appunto come una perdita di tempo, come qualcosa che mi avrebbe rallentata ulteriormente, peggiorando la condizione in cui mi trovavo. La Meditazione mi ha riportata a me stessa e ha cambiato ogni singolo comportamento e atteggiamento nella mia vita.. Oggi anche attraverso le mie sole parole le persone traggono conforto perché beneficiano di una pace e di una serenità che prima non riuscivo più a trasmettere. È davvero incredibile quanto la Meditazione migliori le nostre vite e quelle di chi ci circonda! È stato molto bello anche ripetere questo primo “esercizio” di rilassamento… ci aiuta a ricordare quanto esso rimanga sempre la base fondamentale ed imprescindibile di qualsiasi nostra pratica affinché essa possa funzionare! Grazie infinite!

  • Pierpo Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 22:09 10/02/23

    La meditazione è un tecnica meravigliosa. "Semplicemente" rilassandosi, riesci a stravolgere la tua vita di eventi positivi e non solo ti aiuta a risolvere i problemi, ma alcuni scompaiono completamente. È bello meditare, è bello sentirsi vivi, è bello amare e volersi bene.

  • andreatoma Medaglia per aver completato lo Step 1 - 09:26 10/02/23

    Meditazione come momento di consapevolezza, in cui ci si rende conto che si è vivi e ci fa rispettare a pieno. Vuol dire decidersi di sentirsi vivi, cioè capire di essere al posto giusto nel momento giusto, senza aspettare, morendo pian piano dentro, momenti tragici che ci ricordano quanto è preziosa e importante la vita. Non è semplicemente sedersi e rilassarsi, ma essere coscienti di essere vivi proprio quando si ha tutto il tempo per vivere, scegliere di smettere di seguire volontà altrui e ascoltare la propria. Per meditare bene è necessaria la decisione interna di volerla praticare, di voler raggiungere una certa libertà mentale e liberarci dai pesi di ogni giorno. Perdere tempo vuol dire stare male, mentre il primo obbiettivo della meditazione è il benessere mentale, da raggiungere mediante il rilassamento che è la cosa più importante e difficile da imparare. Ho alcuni dubbi su come praticare la meditazione al meglio, ma penso che con la pratica giornaliera arriverò a padroneggiarla, ho notato che al mattino appena sveglio non riesco a concentrarmi solo sul respiro, e non controllo bene i pensieri che ho, molto spesso non riesco neanche a comprenderlo quei pensieri, un altro dubbio è per esempio in quale posizione mettersi, penso che il fiore di loto sia la migliore ma ho difficoltà a mettermici e mi chiedevo come imparare

  • Nene - 14:34 09/02/23

    Ho provato molte meditazioni ma nessuna di queste mi aveva mai dato queste belle sensazioni. Mi sono sentita ricaricata e non ho nemmeno fatto fatica. Bellissima

  • Saras2021 Medaglia per aver completato lo Step 1 - 14:09 09/02/23

    Era da tanto che non praticavo questo piccolo assaggio di meditazione. Pur durando poco fa bene variante e rileggere articoli già letti, scopri sempre cose e sensazioni nuove. Col passare del tempo il low ti fa dimenticare diciamo di alcune cose, è come se Le leggessi per la prima volta. Grazie di cuore 💜❤

  • francesca81 - 22:10 07/02/23

    Non è la prima volta che ho fatto meditazione ma non avevo mai pensato alla meditazione in termini di sentirmi viva. Devo dire che nel percorso che ho effettuato fino ad ora alla scoperta di me stessa la meditazione è una pratica che mi piace molto quando la faccio ma fatico ad avere una costanza anzi.. la pratico di rado. E' l'ego ed il LF che spingono per non farmi iniziare e spero che averne la consapevolezza accelleri l'azione.

  • ramy - 11:57 06/02/23

    è essenziale ripassare anche la prima lezione di meditazione, ogni giorno che medito mi sento viva, non finirò mai di ringraziarvi!

  • madlen - 06:31 06/02/23

    Grazie per la bella meditazione. Voglio ora tornare a riascoltare la low frequency riferito alla natura. C'era qualcosa che mi deve essere sfuggito.

  • andreatoma Medaglia per aver completato lo Step 1 - 19:20 05/02/23

    Meditare vuol dire scegliere di sentirsi vivi in ogni momento, è da un po' che ho scoperto la meditazione anche se non l'ho praticata spesso con costanza ma è la prima volta che sento questa definizione e mi piace molto! Penso imparerò ancora meglio a meditare

  • andreius - 18:26 05/02/23

    Ho deciso di farlo un altra volta e ho praticato un bellissimo rilassamento. Da circa un mese sto tentando di superare le mie piccole abitudini negative per migliorare la pratica e devo dire che mi stanno riuscendo con molto successo, anche grazie alla meditazione. Fino a qualche anno fa non sarei stato molto fiducioso, ma la meditazione ha il potere più benefico che io abbia mai sentito.

  • Roby - 18:10 05/02/23

    Ho riprovato questa tecnica dopo tanto tempo,mi sono rilassata e di istinto ho richiamato prana anche se la guida non lo dice.infatti viviamo tutti i giorni facendo le stesse cose invece di pensare a goderci la vita.però quando trovo tempo per meditare mi sento meglio.

  • swami willi Medaglia per aver completato lo Step 1 - 22:50 01/02/23

    Gratitudine, Angel, per la Tua preziosa presenza e per i tuoi insegnamenti altrettanto preziosi. Inizio con gioia il tuo "Diario - Migliora la tua vita meditando 3 mesi - incredibile quando a volte diamo per scontato una tecnica così importante come il rilassamento prima di meditare. I tuoi consigli, suggerimenti sono sempre il top e ci aiutano a migliorare notevolmente le nostre sessioni. Personalmente ho apprezzato la voce terapeutica della conduttrice e anche la scelta musicale in sottofondo e in special modo la tecnica. Ripassare gli insegnamenti già appresi è oltre che uno stimolo anche un modo importante di migliorarmi e sentirmi vivo in ogni momento con bellissime sensazioni.

  • elliot - 22:55 30/01/23

    È molto facile rimandare la pratica quando ci sentiamo esausti o quando non stiamo bene, dimenticando che la meditazione è come una medicina che deve essere presa proprio quando stiamo peggio per stare meglio e non solo quando le condizioni sono perfette. La meditazione di acd è la migliore che ho mai provato e mi sta aiutando in un periodo molto difficile della mia vita che non sarei riuscito ad affrontare da solo. Sessione dopo sessione sento i problemi sgretolarsi, farsi piú piccoli, e mi ricordo di essere vivo e che è questa l'unica cosa che conta.