Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 30

Sunetele Dimensionale – Ce este sunetul Evolutiv (1 parte)

Pagina 1 din 3

Totul începe cu un simplu țiuit, apoi îți vei da seama că acel țiuit are un  sens.

Astăzi vorbim despre un sunet special pentru care toți, cel puțin o dată în viață, ne-am pus aceeași întrebare: „Am probleme cu auzul?”

De fapt, acestea sunt ca niște fluiere sau foșnituri aparent necunoscute, pe care le vom numi sunete dimensionale. Cu toții auzim sunete, pe care le identificăm inițial ca  un fluierat de urechi, dar nu toată lumea știe că aceste sunete au un motiv.  Încep de la o tonalitate ciudată care se ridică în mod special în timpul nopții, când este  liniște, în schimb,în timpul zilei se aud mult  mai puțin.  Cu cât este mai multă liniște, cu atât acest sunet – care seamănă  atât de mult cu un fluierat ciudat- se face auzit.  În general, credem că avem probleme cu  auzul, deoarece nu este un sunet distinct, ci mai degrabă pare a fi ca un zgomot produs de urechi, o cale de mijloc între un foșnet și un sunet mai înalt.  Uneori, sunetul crește atât în ​​volum, cât  și în cantitate și iți permite să recunoști mai multe tonuri; alteori trece mult timp  fără să le mai auzi.

Adesea sunt confundate cu acufenele , deoarece  nu se înțelege motivația  acestor  fenomene auditive.  Cu toate acestea, vei  înțelege în curând diferența dintre sunetele dimensionale și tulburările de auz.

Începem de la principiul că toată lumea are această „tulburare”, de la copii mici la adulți, până la vârstnici, fără nicio distincție. Sunt  cei ce decid  să le ignore, cei care, îngrijorați, apelează la un medic fără ca acesta să poată face nimic pentru a-i ajuta și cei ce se resemnează ;   puțini alții, în schimb, încep să înțeleagă că este ceva mai mult de atât, așa că ,aleg să aprofundeze pentru a înțelege ce sunt aceste sunete cu adevărat. Dacă ești atent pentru o clipă, îți poți da seama că auzi sunetele chiar și în acest moment, dar, cum erau ascunse de diferitele zgomote din jurul tău, nu ai observat.  Aceste sunete nu vin din urechi, dar, vei observa că le auzi direct în cap și acest lucru este foarte diferit  ca atunci când auzi un sunet cu urechile. Vag poate semăna cu un fluier sau cu sunetul unui instrument muzical numit Triunghi;  este asemănător  cu un sunet puternic, dar crește echilibrat și nu se activează brusc  creând  disconfort în urechi.  Începe cu un foșnet, apoi se ridică, cu un sunet în aparență monoton dar care crește în intensitate. Multe persoane au învățat să le  ignore și nu le  mai  acordă multă atenție, altele  nu pot dormi noaptea din cauza intensității   acestora, alții însă au învățat cum să le folosească, să le coboare și să le ridice volumul după bunul plac.  Mulți oameni cred că au probleme cu auzul și își fac griji inutile, deoarece se tratează de sunete dimensionale care nu depind de dificultatea de a auzi.  Că problemele  de auz există este incontestabil, dar mulți dintre oamenii care cred că suferă de acufene de fapt  percep  sunete dimensionale și se îngrijorează de o problemă pe care nu o au. Inițial, sună ca un foșnet, un zgomot lejer și ciudat care aparent vine din urechi, dar dacă îi acorzi atenție, acesta este ca un sunet mult mai intern, chiar în interiorul capului.  Apoi,începe un ton,care dacă se ascultă  crește în volum și se pot distinge două tonuri  diferite, unul puțin mai ascuțit  decât celălalt.  Într-un fel, sunt ca două note muzicale, dar care  continuă să sune fără a fi nevoie ,să îl lovești a doua oară,precum o percuție,este un sunet continuu și omogen.

Dacă le  ignori coboară , dacă le dai  atenție se ridică, devenind insistente.  Este un sunet care ai  dori să-l reproduci , dar nici un instrument sau zgomot nu seamănă cu el.  Tonurile pot semăna  aproximativ cu sunetul Triunghiului, un fel de „Tiiin” care se ridică și pare să provină din urechi,cu toate acestea, uneori ai putea să le auzi atât de tare încât, chiar și sunetele externe – cum ar fi zgomotele ce auzi în casă zilnic – nu pot acoperi tonurile  pe care le auzi în interiorul capului tău.

Pagina 2 din 3

Deși poate părea ciudat, aceste sunete sunt foarte utile pentru dezvoltarea celui de-al șaselea simț.  Pâna când nu înveți să le ridici și să le cobori, pot părea zgomote enervante și complet inutile, dar când te familiarizezi cu ele și afli cum să le folosești, îți dai seama cât de mult,în realitate, sunt utile și importante.

Le numim sunete dimensionale deoarece sunt tonuri care au ca scop legătura cu alte dimensiuni, uneori  funcționând ca o  alarmă pentru a te avertiza că ceva cu „aspect ” dimensional se apropie de tine. Sunt sunete dimensionale, deoarece îți permit să descoperi că există și altceva decât ceea ce vezi de obicei;  sunt ca un aviz care îți amintește că nu aparții exclusiv acestei lumi,  dar că în jurul tău există și altceva. Un sunet care este perceput foarte tare în prezența unor vibrații ridicate, sau  datorită unei entități care se găsește lângă noi în acel moment, sau la începutul unei experiențe spirituale.  De exemplu, devin foarte puternice când începi să ieși în astral.   Nu doar atât : sunetele dimensionale sunt o antenă care continuă ne amintească de existența altor dimensiuni.  Aceste sunete se activează în mod  special atunci când  se întâmplă ceva mult  „mai superior”  lângă noi, deci, ceva care nu aparține rutinei zilnice cu vibrații scăzute (adică lui Low Frequency).  Tonurile sunt ca un  avertisment că ceva de aspect  dimensional este lângă noi, de fapt într-o casă bântuită de entități, acestea se pot auzi  mult mai ridicate.

Cu toate acestea, aceste sunete nu trebuiesc atribuite doar prezenței  entităților, deoarece sunt  mai mult de atât:  ele sunt o legătura a celui de-al șaselea simț al nostru, care ne permite să descoperim, să ne conectăm ,să învățăm tot ce este mai bun din alte dimensiuni.  De fapt, acestea sunt sunete care aparțin altor dimensiuni, în afară de cea pământească care  cunoaștem și auzim deja cu urechile noastre, motiv pentru care se numesc sunete dimensionale. Apar ca niște  sunete ciudate, monotone și aparent plictisitoare, dar pot da  satisfacții  foarte mari și experiențe minunate celor care  decid să le evolueze din punct de vedere spiritual, practicând asupra lor.  Uneori par  ca niște zgomote asemănătoare vibrațiilor (cum ar fi „vmmvmm”), dar dacă te concentrezi  și asculți  bine ,sunetul lor se va schimba și va semăna mai mult cu Triunghiul.  Eu le numesc sunetele lui Dumnezeu, pentru că sunt asemănătoare unei chemări, ca o confirmare că totul există.  Definesc aceste tonuri  sunetul lui Dumnezeu pentru că, oriunde te-ai afla, cu oricine ai fi, în orice moment, știi că aceste sunete nu te vor abandona și dacă le vei acorda atenție vor deveni ca o legătură între tine și Dumnezeu,  astfel încât El va putea „Comunica” mai bine cu tine.  Indiferent unde te afli sau prin ce perioadă treci, vei putea întotdeauna să te bazezi pe  sunetele  dimensionale care îți vor purifica mintea. Tonurile nu aparțin acestei dimensiuni, dar sunt o legătura care îți permite să rămâii întotdeauna conectat cu celelalte. Sunt precum un cântec minunat ce te avizează și te invită să îl asculți.  Dacă decizi să le asculți ,mărești intensitatea conexiunii dintre tine și dimensiuniunile cele mai pure.  Există diferite sunete care se pot  auzi din mai multe  motive,dar tonurile sunt ca o legătură ce te conectează cu  Dumnezeu.

Aceste sunete sunt foarte liniştitoare,deoarece te fac să iți dai seama că spiritualitatea, dacă  vrem să o numim așa, nu este doar un moment în care efectuezi tehnicile în casă, cum ar fi practicarea unei sesiuni de meditație, dar ele aparțin  vieții tale pe deplin,de o veșnicie, chiar dacă nu  ai realizat acest lucru niciodată. Tonurile vor să-ți demonstreze că nu contează cu cine ești sau dacă nu ești în casă în acel moment, pentru că tu, poți avea acces la acea dimensiune oricând dorești și de câte ori dorești,creând o legătură între tine și numeroasele dimensiuni, acordând-le doar atenție. Nimic mai simplu.  Sunetele dimensionale sunt foarte utile, în primul rând pentru a-ți ridica vibrațiile și a te apropia de un tonal mult mai înalt.

Ascultând  sunetele dimensionale  te vor ajuta să iți cureți mintea de energii negative  și să-ți reechilibrezi abilitățile cognitive și psihice.  Tonurile dezvoltă al șaselea simț și  toate abilitățile tale extrasenzoriale.  Ele te apropie de vibrații mai ridicate și mai pozitive ce  aparțin Universului.  Sunt ca o confirmare că totul există, o îmbunătățire avansată care îți permite să descoperi cine ești și să te apropii de Dumnezeu.

Pagina 3 din 3

Când exercitezi tehnici spirituale, cum ar fi meditația, vei observa că volumul tonurilor  se va ridica,  pentru că, meditând, îți ridici vibrația mai aproape de cele mai pure dimensiuni, de aceea va crește și volumul sunetelor dimensionale.  În același timp,hotărând  să asculți tonurile, vei simți acea  legătură rapidă care te conectează la vibrațiile ridicate, îmbunătățind astfel intensitatea și abilitățile de comunicare. Dacă inițial păreau doar zgomote deranjante , îți vei da seama în timp cât de mult aceste sunete sunt importante pentru evoluția celui de-al șaselea simț;  de fapt, abilitatea nu constă  doar în a le auzi,  ci în a le asculta.  A le auzi dintotdeauna nu  înseamnă că  ești avansat în evoluția spirituală  deoarece toate persoanele le aud  chiar dacă mulți încearcă să le neglijeze.

Abilitatea constă în ascultarea și transformarea lor într-o melodie. Sunetele dimensionale sunt ca un sunet ….evolutiv,pentru că, ascultându-le ,îți permit să te evoluezi și să te extinzi la noi etape de  cunoștință.  Chiar dacă par lipsite de importanță, vei descoperi cât sunt de utile  pentru a îmbunătăți abilitățile tale  senzoriale și practicarea altor tehnici.  In definitiv  totul este conectat.  În timpul nopții este mult mai simplu  să percepem aceste sunete decât în timpul zilei, pentru că zgomotele externe sunt reduse la minimum, întrucât toată lumea doarme, deci, auzul nostru este mai puțin deranjat și putem percepe mai bine sunetele interne, inclusiv cele dimensionale.   În schimb, dacă locuim  într-o zonă cu puțin zgomot,  este mai ușor să le percepem chiar și în timpul zilei.  În în general, pornesc de la un ton, un singur ton care rămâne în cap o vreme, apoi cresc și devin două sau trei sunete diferite.  Par  foarte asemănătoare, dar cu volum și tonalități diferite.  Dacă le asculți iți dai seama că pot crește rapid.  Acestea sunt foarte importante pentru evoluția noastră, motiv pentru care suntem înclinați, din ce în ce mai mult să ne acoperim auzul cu căști ,ascultând muzică, complet manipulați  de Low care vrea să ne împiedice să descoperim un nou nivel de evoluție.  Tonurile aparțin altor  dimensiuni, printre cele mai înalte și mai apropiate de Dumnezeu, prin urmare  ar fi păcat să le ignorăm pentru totdeauna.

Dacă asculți cu atenție tonurile, acestea pot crește ca număr și volum;  dacă nu ești concentrat pot  dispărea sau scădea în nivel.  De fapt, vei observa că este suficient un gând minim ,chiar și un singur gând lejer,pentru a reduce volumul sunetelor și a pierde unele dintre ele.  În timp ce vei  încerca să asculți  sunete dimensionale, vei antrena și tăcerea minții, pentru că, pentru a putea menține toate tonurile la același nivel și, de asemenea, pentru a le face să crească, va trebui să fii atent  să nu te  gândești la nimic . În acest fel veți obține un efect dublu.  Prin antrenament, vei reuși să ridici  volumul acestor  sunete chiar și atunci când te vei afla  în locuri foarte zgomotoase și nu doar în timpul nopții sau în locuri liniștite.  Între timp,  începe cu primii pași.  Cu atenție, concentrează-te pe auzul sunetului în interiorul capului tău: încet,încet  s-ar putea să-l  simți cum crește în volum și în sfârșit să auzi încă un altul, ca și cum ar fi două sunete care se aud împreună unul peste celălalt, dar fără dezacord.  Este  nevoie de antrenament, dar sunt sigură  că ,dacă ești interesat să îți îmbunătățești abilitățile, vei găsi timp liber  pentru a te dedica acestuia.

La început este dificil să le auzi, deoarece până nu vei dori să le acorzi atenție vor părea ridicate ,apoi, când vei decide să le asculți, vor părea mai joase decât de obicei. De astăzi, însă, încearcă să le asculți, cel puțin 5 minute, de mai multe ori în timpul săptămânii.  Vei observa cum, acordându-le atenție, sunetul lor se va îmbunătăți și nu va mai părea enervant, dar va fi din ce în ce mai asemănător cu tonul unei melodii.  Pentru a ridica volumul sunetului respiră prana, deoarece respirând  energie în interiorul tău îți vei ridica vibrația și acest lucru te va ajuta să auzi mai bine sunetele dimensionale.

În următoarea lecție îți voi explica cum funcționează sunetele dimensionale și de ce sunt atât de importante,dar mai întâi începi cu practica, concentrându-te să le asculți în loc să le ignori.  Dedică-le câteva minute și ascultă-le mai des în timpul săptămânii, așa veți înțelege mult mai bine diferențele și purificările de energie determinate de ascultarea tonurilor.  Relaxează-te și bucură-te de experiența auditivă.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4744 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

1760 comentarii
  • denissatto - 12:14 19/01/24

    Con Questi ''strani fischi'' nella testa ci convivo da sempre...ormai convinto fosse un disturbo perche li sento praticamente in ogni istante della giornata baata solo che ci presti un po d' attenzione. Ora che ho capito cosa sono vedrò di usarli a mio favore

  • bethelight - 16:15 18/01/24

    I suoni dimensionali sono una di quelle cose che non ho più approfondito dopo la prima lettura di questo articolo, e me ne dispiace. Rileggendo ho ricordato l'importanza che hanno! Il come possano farti sentire parte dell'universo, più in connessione, di dimensioni più pure, alte di tonale! Trovo che ascoltarli inoltre porti pace, rassicurazione. Mi piacerebbe anche provare a concentrarmi sui suoni dimensionali durante la meditazione, senza perdere di vista la ricarica dei chakra.

  • sarag Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 14:32 17/01/24

    Non mi ero mai soffermata a considerare i suoni dimensionali perché pensavo che fossero un difetto delle mie orecchie. In famiglia diverse persone soffrono di acufene e il mio era forse un pensiero condizionato da questa situazione… È stata una bella sorpresa invece sapere che i suoni che sento sono un ponte con le altre dimensioni Ho già letto almeno tre volte questo articolo (in condizioni non favorevoli ad esercitarmi) e ogni volta mi sono ripromessa di concentrarmi sui suoni dimensionali durante la mia prima meditazione utile … Ahimè me ne scordo sempre! Non so come ma tendo ad ignorarli, nemmeno li sento più. Me ne ricordo solamente quando scorro i titoli delle lezioni dell’Accademia. Proprio mentre scrivo queste poche righe mi è venuta l’idea di preparare una scaletta da leggere prima della meditazione. Vediamo se funziona…

  • gabi - 07:38 16/01/24

    Ormai è da un bel po' di tempo che ci convivo, mi piace ascoltarlo però sinceramente vorrei impegnarmi di più per iniziare a tradurre il suono, non solo per usarlo quando devo meditare. Grazie di tutto!!! sapete il fatto vostro 🫶🏻

  • maria-paola Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 18:18 15/01/24

    Mi è capitato spesso di avere un fischio all'orecchio, molto acuti, ma come arriva va via velocemente. L'ultima volta che mi è accaduto è stato proprio oggi. Ora ho capito. Sono suoni dimensionali, ci starò più attenta.

  • goku - 16:08 14/01/24

    Io sento i suoni dimensionali in particolar modo quando medito, forse perché appunto collegandoci con la nostra coscienza e con l'Universo questi si fanno più intensi. A volte sento un fischio, altre volte sento un suono più grave, come se fosse un rimbombo oppure una vibrazione. Non avevo idea che fossero importanti per il nostro Sesto Senso, e ora che lo so, proverò a dare loro più ascolto nella mia quotidianità che fortunatamente ha tanti spazi di silenzio

  • denise🌸 - 13:59 09/01/24

    In questi ultimi anni mi sono resa conto del fischio che ho nelle orecchie. Non lo trovo fastidioso, lo sento di piu' di sera quando, come detto nell'articolo, e' silenzioso ma a volte anche di giorno. Mi e' capitato di chiedere a chi accanto a me se lo sentisse, ma nessuno mi ha mai confermato. Non ho mai pensato avessi un problema fisico ma bensi' una cosa normale. Sono contenta di trovare qui finalmente anche delle spiegazioni a riguardo. Come gia' detto in altri commenti sono molto curiosa e desidero sapere tutto! Se fosse possibile!

  • sole. - 15:28 08/01/24

    Io solo a volte sento un fischio alle orecchie .così come viene descritto nell articolo.. cioè,mi è capitato di sentirlo improvvisamente e altrettanto improvvisamente sparire. Forse quando dice che di notte è più facile coglierne la melodia magari mi sono ricordata di qualcosa che sento, ma devo farci caso, osserverò questa cosa con attenzione

  • Oroboro - 23:34 07/01/24

    Per me sono frequenze. Di varia ampiezza ed altezza. Poi come tutte le forme di chiaro vanno allenate sempre in relazione al proprio Dharma. Di certo meditarci su fa bene. Per mia esperienza mi accorgo che in alcuni casi intervengono frequenze altissime e taglienti per spostarmi cose che mi stanno allontanando dalla mia vera essenza. Che siano loop di vario tipo, tematiche bisogni etc. Grazie.

  • denise🌸 - 14:12 07/01/24

    Mi sono accorta di questi suoni solo alcuni anni fa', per molto tempo ho pensato che fossero normali e che tutti li sentissero. Solo ultimamente chiedo agli agli, "ma anche tu senti un fischio nell'orecchio costante? Ho sempre saputo che non e' nulla di grave, semplicemente lo sapevo, pero' leggere qui ed avere conferma di quello che il mio intuito mi diceva mi ha fatto piacere. Il fischio nelle mie orecchie c'e' sempre e lo sento sopratutto la sera quando tutto e' piu' silenzioso ma nessuno che conosco lo sente.....

  • gianni67 - 18:56 03/01/24

    Non li conoscevo e nemmeno li ascoltavo ma li ho sempre associati alla pressione arteriosa anche se questi ultimi sono più dei fischi che dei suoni. Interessante, grazie.

  • Wanderer Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 15:02 03/01/24

    Scoprire la verità sui suoni dimensionali è pazzesco! Prima di trovare ACD a volte mi si alzavano fortissimi ed erano quasi fastidiosi perché non riuscivo a controllarli, anche se ci provavo e qualche volta con qualche risultato ogni tanto... però non avevo idea di cosa fossero! Adesso mi interessa molto di più volerli sentire e riuscire ad alzarli di volume. Per riuscirci il non pensiero è imperativo ed è meraviglioso come questi suoni davvero riescono a ripulirmi la mente, a volte dando la netta sensazione proprio di spaccare le negatività presenti dentro al cervello! Non sono ancora mai riuscita ad arrivare a sentire molti toni contemporaneamente, il mio massimo forse è stato tre, però dovrei riprendere a praticare questa tecnica con più regolarità, anche solo qualche breve sessione a settimana perché sento che ci sto perdendo un sacco a non praticarla! Chiaramente i suoni a volte li sento ma non è assolutamente la stessa cosa che concentrarsi su si essi!! Tutti li sentono, ma è prestar loro attenzione e imparare a controllarli che ci permette di evolverci e avere esperienze appunto evolutive!

  • gargantua - 14:01 02/01/24

    Non ho mai dato molto peso ai suoni, essendo principalmente assorbito dal pensiero. Ma staccando la mente da sé stessa si percepiscono altre cose tra cui suoni ,vari suoni diversi particolari vari. Col non pensiero si può percepire un mondo molto diverso, parallelo al nostro. Non ho ancora identificato bene questi suoni ......ma ho imparato ad ascoltare di più fermando la mente.......

  • davegel91 - 19:05 01/01/24

    Ho sperimentato questi suoni dimensionali subito dopo le prime meditazioni in non pensiero per rilassarmi; ovviamente il tutto inconsapevolmente senza sapere cosa fossero. Dopo una delle mie meditazioni sui chakra in non pensiero, ho iniziato ad avvertire questi suoni in maniera sempre più forte mentre mi stavo rilassando sempre di più; poco prima che mi addormentassi. Ho provato ad ascoltarli mentre si alzavano per qualche secondo e salivano di scala, nel mentre, il battito cardiaco era sempre più veloce. Ho iniziato a sudare e al contempo notare un'ingrossamento del cuore (almeno è questa la sensazione che ho provato) che pompava sempre di più e i suoni altrettanto. Mi sono un po' spaventato essendo la prima volta che tutto questo mi accadeva. Ad un certo punto il volume dei suoni si è abbassato assieme al battito cardiaco che si è regolarizzato... in quell'istante ho provato un'enorme sensazione di pace.

  • unmanny Medaglia per aver completato lo Step 1 - 14:30 28/12/23

    Rispetto ad altri argomenti dell’Accademia, questo dei suoni dimensionali è per me completamente nuovo. Ho sempre ritenuto quel fruscio/tintinnio una semplice conseguenza del troppo rumore diurno che intontisce cervello e orecchie, oppure la manifestazione dei famosi acufeni. Ho smesso di utilizzare auricolari e cuffie per ascoltare musica, il che fa sempre bene, ma da ora in poi andrò a sperimentare un ascolto più ponderato e consapevole di questi suoni speciali.