STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 30

Sunetele Dimensionale – Ce este sunetul Evolutiv (1 parte)

Pagina 1 din 3

Totul începe cu un simplu țiuit, apoi îți vei da seama că acel țiuit are un  sens.

Astăzi vorbim despre un sunet special pentru care toți, cel puțin o dată în viață, ne-am pus aceeași întrebare: „Am probleme cu auzul?”

De fapt, acestea sunt ca niște fluiere sau foșnituri aparent necunoscute, pe care le vom numi sunete dimensionale. Cu toții auzim sunete, pe care le identificăm inițial ca  un fluierat de urechi, dar nu toată lumea știe că aceste sunete au un motiv.  Încep de la o tonalitate ciudată care se ridică în mod special în timpul nopții, când este  liniște, în schimb,în timpul zilei se aud mult  mai puțin.  Cu cât este mai multă liniște, cu atât acest sunet – care seamănă  atât de mult cu un fluierat ciudat- se face auzit.  În general, credem că avem probleme cu  auzul, deoarece nu este un sunet distinct, ci mai degrabă pare a fi ca un zgomot produs de urechi, o cale de mijloc între un foșnet și un sunet mai înalt.  Uneori, sunetul crește atât în ​​volum, cât  și în cantitate și iți permite să recunoști mai multe tonuri; alteori trece mult timp  fără să le mai auzi.

Adesea sunt confundate cu acufenele , deoarece  nu se înțelege motivația  acestor  fenomene auditive.  Cu toate acestea, vei  înțelege în curând diferența dintre sunetele dimensionale și tulburările de auz.

Începem de la principiul că toată lumea are această „tulburare”, de la copii mici la adulți, până la vârstnici, fără nicio distincție. Sunt  cei ce decid  să le ignore, cei care, îngrijorați, apelează la un medic fără ca acesta să poată face nimic pentru a-i ajuta și cei ce se resemnează ;   puțini alții, în schimb, încep să înțeleagă că este ceva mai mult de atât, așa că ,aleg să aprofundeze pentru a înțelege ce sunt aceste sunete cu adevărat. Dacă ești atent pentru o clipă, îți poți da seama că auzi sunetele chiar și în acest moment, dar, cum erau ascunse de diferitele zgomote din jurul tău, nu ai observat.  Aceste sunete nu vin din urechi, dar, vei observa că le auzi direct în cap și acest lucru este foarte diferit  ca atunci când auzi un sunet cu urechile. Vag poate semăna cu un fluier sau cu sunetul unui instrument muzical numit Triunghi;  este asemănător  cu un sunet puternic, dar crește echilibrat și nu se activează brusc  creând  disconfort în urechi.  Începe cu un foșnet, apoi se ridică, cu un sunet în aparență monoton dar care crește în intensitate. Multe persoane au învățat să le  ignore și nu le  mai  acordă multă atenție, altele  nu pot dormi noaptea din cauza intensității   acestora, alții însă au învățat cum să le folosească, să le coboare și să le ridice volumul după bunul plac.  Mulți oameni cred că au probleme cu auzul și își fac griji inutile, deoarece se tratează de sunete dimensionale care nu depind de dificultatea de a auzi.  Că problemele  de auz există este incontestabil, dar mulți dintre oamenii care cred că suferă de acufene de fapt  percep  sunete dimensionale și se îngrijorează de o problemă pe care nu o au. Inițial, sună ca un foșnet, un zgomot lejer și ciudat care aparent vine din urechi, dar dacă îi acorzi atenție, acesta este ca un sunet mult mai intern, chiar în interiorul capului.  Apoi,începe un ton,care dacă se ascultă  crește în volum și se pot distinge două tonuri  diferite, unul puțin mai ascuțit  decât celălalt.  Într-un fel, sunt ca două note muzicale, dar care  continuă să sune fără a fi nevoie ,să îl lovești a doua oară,precum o percuție,este un sunet continuu și omogen.

Dacă le  ignori coboară , dacă le dai  atenție se ridică, devenind insistente.  Este un sunet care ai  dori să-l reproduci , dar nici un instrument sau zgomot nu seamănă cu el.  Tonurile pot semăna  aproximativ cu sunetul Triunghiului, un fel de „Tiiin” care se ridică și pare să provină din urechi,cu toate acestea, uneori ai putea să le auzi atât de tare încât, chiar și sunetele externe – cum ar fi zgomotele ce auzi în casă zilnic – nu pot acoperi tonurile  pe care le auzi în interiorul capului tău.

Pagina 2 din 3

Deși poate părea ciudat, aceste sunete sunt foarte utile pentru dezvoltarea celui de-al șaselea simț.  Pâna când nu înveți să le ridici și să le cobori, pot părea zgomote enervante și complet inutile, dar când te familiarizezi cu ele și afli cum să le folosești, îți dai seama cât de mult,în realitate, sunt utile și importante.

Le numim sunete dimensionale deoarece sunt tonuri care au ca scop legătura cu alte dimensiuni, uneori  funcționând ca o  alarmă pentru a te avertiza că ceva cu „aspect ” dimensional se apropie de tine. Sunt sunete dimensionale, deoarece îți permit să descoperi că există și altceva decât ceea ce vezi de obicei;  sunt ca un aviz care îți amintește că nu aparții exclusiv acestei lumi,  dar că în jurul tău există și altceva. Un sunet care este perceput foarte tare în prezența unor vibrații ridicate, sau  datorită unei entități care se găsește lângă noi în acel moment, sau la începutul unei experiențe spirituale.  De exemplu, devin foarte puternice când începi să ieși în astral.   Nu doar atât : sunetele dimensionale sunt o antenă care continuă ne amintească de existența altor dimensiuni.  Aceste sunete se activează în mod  special atunci când  se întâmplă ceva mult  „mai superior”  lângă noi, deci, ceva care nu aparține rutinei zilnice cu vibrații scăzute (adică lui Low Frequency).  Tonurile sunt ca un  avertisment că ceva de aspect  dimensional este lângă noi, de fapt într-o casă bântuită de entități, acestea se pot auzi  mult mai ridicate.

Cu toate acestea, aceste sunete nu trebuiesc atribuite doar prezenței  entităților, deoarece sunt  mai mult de atât:  ele sunt o legătura a celui de-al șaselea simț al nostru, care ne permite să descoperim, să ne conectăm ,să învățăm tot ce este mai bun din alte dimensiuni.  De fapt, acestea sunt sunete care aparțin altor dimensiuni, în afară de cea pământească care  cunoaștem și auzim deja cu urechile noastre, motiv pentru care se numesc sunete dimensionale. Apar ca niște  sunete ciudate, monotone și aparent plictisitoare, dar pot da  satisfacții  foarte mari și experiențe minunate celor care  decid să le evolueze din punct de vedere spiritual, practicând asupra lor.  Uneori par  ca niște zgomote asemănătoare vibrațiilor (cum ar fi „vmmvmm”), dar dacă te concentrezi  și asculți  bine ,sunetul lor se va schimba și va semăna mai mult cu Triunghiul.  Eu le numesc sunetele lui Dumnezeu, pentru că sunt asemănătoare unei chemări, ca o confirmare că totul există.  Definesc aceste tonuri  sunetul lui Dumnezeu pentru că, oriunde te-ai afla, cu oricine ai fi, în orice moment, știi că aceste sunete nu te vor abandona și dacă le vei acorda atenție vor deveni ca o legătură între tine și Dumnezeu,  astfel încât El va putea „Comunica” mai bine cu tine.  Indiferent unde te afli sau prin ce perioadă treci, vei putea întotdeauna să te bazezi pe  sunetele  dimensionale care îți vor purifica mintea. Tonurile nu aparțin acestei dimensiuni, dar sunt o legătura care îți permite să rămâii întotdeauna conectat cu celelalte. Sunt precum un cântec minunat ce te avizează și te invită să îl asculți.  Dacă decizi să le asculți ,mărești intensitatea conexiunii dintre tine și dimensiuniunile cele mai pure.  Există diferite sunete care se pot  auzi din mai multe  motive,dar tonurile sunt ca o legătură ce te conectează cu  Dumnezeu.

Aceste sunete sunt foarte liniştitoare,deoarece te fac să iți dai seama că spiritualitatea, dacă  vrem să o numim așa, nu este doar un moment în care efectuezi tehnicile în casă, cum ar fi practicarea unei sesiuni de meditație, dar ele aparțin  vieții tale pe deplin,de o veșnicie, chiar dacă nu  ai realizat acest lucru niciodată. Tonurile vor să-ți demonstreze că nu contează cu cine ești sau dacă nu ești în casă în acel moment, pentru că tu, poți avea acces la acea dimensiune oricând dorești și de câte ori dorești,creând o legătură între tine și numeroasele dimensiuni, acordând-le doar atenție. Nimic mai simplu.  Sunetele dimensionale sunt foarte utile, în primul rând pentru a-ți ridica vibrațiile și a te apropia de un tonal mult mai înalt.

Ascultând  sunetele dimensionale  te vor ajuta să iți cureți mintea de energii negative  și să-ți reechilibrezi abilitățile cognitive și psihice.  Tonurile dezvoltă al șaselea simț și  toate abilitățile tale extrasenzoriale.  Ele te apropie de vibrații mai ridicate și mai pozitive ce  aparțin Universului.  Sunt ca o confirmare că totul există, o îmbunătățire avansată care îți permite să descoperi cine ești și să te apropii de Dumnezeu.

Pagina 3 din 3

Când exercitezi tehnici spirituale, cum ar fi meditația, vei observa că volumul tonurilor  se va ridica,  pentru că, meditând, îți ridici vibrația mai aproape de cele mai pure dimensiuni, de aceea va crește și volumul sunetelor dimensionale.  În același timp,hotărând  să asculți tonurile, vei simți acea  legătură rapidă care te conectează la vibrațiile ridicate, îmbunătățind astfel intensitatea și abilitățile de comunicare. Dacă inițial păreau doar zgomote deranjante , îți vei da seama în timp cât de mult aceste sunete sunt importante pentru evoluția celui de-al șaselea simț;  de fapt, abilitatea nu constă  doar în a le auzi,  ci în a le asculta.  A le auzi dintotdeauna nu  înseamnă că  ești avansat în evoluția spirituală  deoarece toate persoanele le aud  chiar dacă mulți încearcă să le neglijeze.

Abilitatea constă în ascultarea și transformarea lor într-o melodie. Sunetele dimensionale sunt ca un sunet ….evolutiv,pentru că, ascultându-le ,îți permit să te evoluezi și să te extinzi la noi etape de  cunoștință.  Chiar dacă par lipsite de importanță, vei descoperi cât sunt de utile  pentru a îmbunătăți abilitățile tale  senzoriale și practicarea altor tehnici.  In definitiv  totul este conectat.  În timpul nopții este mult mai simplu  să percepem aceste sunete decât în timpul zilei, pentru că zgomotele externe sunt reduse la minimum, întrucât toată lumea doarme, deci, auzul nostru este mai puțin deranjat și putem percepe mai bine sunetele interne, inclusiv cele dimensionale.   În schimb, dacă locuim  într-o zonă cu puțin zgomot,  este mai ușor să le percepem chiar și în timpul zilei.  În în general, pornesc de la un ton, un singur ton care rămâne în cap o vreme, apoi cresc și devin două sau trei sunete diferite.  Par  foarte asemănătoare, dar cu volum și tonalități diferite.  Dacă le asculți iți dai seama că pot crește rapid.  Acestea sunt foarte importante pentru evoluția noastră, motiv pentru care suntem înclinați, din ce în ce mai mult să ne acoperim auzul cu căști ,ascultând muzică, complet manipulați  de Low care vrea să ne împiedice să descoperim un nou nivel de evoluție.  Tonurile aparțin altor  dimensiuni, printre cele mai înalte și mai apropiate de Dumnezeu, prin urmare  ar fi păcat să le ignorăm pentru totdeauna.

Dacă asculți cu atenție tonurile, acestea pot crește ca număr și volum;  dacă nu ești concentrat pot  dispărea sau scădea în nivel.  De fapt, vei observa că este suficient un gând minim ,chiar și un singur gând lejer,pentru a reduce volumul sunetelor și a pierde unele dintre ele.  În timp ce vei  încerca să asculți  sunete dimensionale, vei antrena și tăcerea minții, pentru că, pentru a putea menține toate tonurile la același nivel și, de asemenea, pentru a le face să crească, va trebui să fii atent  să nu te  gândești la nimic . În acest fel veți obține un efect dublu.  Prin antrenament, vei reuși să ridici  volumul acestor  sunete chiar și atunci când te vei afla  în locuri foarte zgomotoase și nu doar în timpul nopții sau în locuri liniștite.  Între timp,  începe cu primii pași.  Cu atenție, concentrează-te pe auzul sunetului în interiorul capului tău: încet,încet  s-ar putea să-l  simți cum crește în volum și în sfârșit să auzi încă un altul, ca și cum ar fi două sunete care se aud împreună unul peste celălalt, dar fără dezacord.  Este  nevoie de antrenament, dar sunt sigură  că ,dacă ești interesat să îți îmbunătățești abilitățile, vei găsi timp liber  pentru a te dedica acestuia.

La început este dificil să le auzi, deoarece până nu vei dori să le acorzi atenție vor părea ridicate ,apoi, când vei decide să le asculți, vor părea mai joase decât de obicei. De astăzi, însă, încearcă să le asculți, cel puțin 5 minute, de mai multe ori în timpul săptămânii.  Vei observa cum, acordându-le atenție, sunetul lor se va îmbunătăți și nu va mai părea enervant, dar va fi din ce în ce mai asemănător cu tonul unei melodii.  Pentru a ridica volumul sunetului respiră prana, deoarece respirând  energie în interiorul tău îți vei ridica vibrația și acest lucru te va ajuta să auzi mai bine sunetele dimensionale.

În următoarea lecție îți voi explica cum funcționează sunetele dimensionale și de ce sunt atât de importante,dar mai întâi începi cu practica, concentrându-te să le asculți în loc să le ignori.  Dedică-le câteva minute și ascultă-le mai des în timpul săptămânii, așa veți înțelege mult mai bine diferențele și purificările de energie determinate de ascultarea tonurilor.  Relaxează-te și bucură-te de experiența auditivă.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4744 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

1839 comentarii
  • Phoebe Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 - 01:21 03/12/17

    Quando stavo al primo step e iniziavo a praticare ho iniziato a sentire questi suoni strani, a cui prima non facevo attenzione. Sono venuta a dare una sbirciatina al secondo step e ho trovato questa lezione. Non potevo crederci! Questo vuol dire che sono sulla strada giusta. Ora ho fatto una seconda lettura :) sono molto emozionata

  • Marpi - 10:15 27/11/17

    ...Li sento o in un lato della testa o nell'altro .Ti ringrazio di cuore per questi chiarimenti.

  • Marpi - 09:49 27/11/17

    Ho sempre sentito questi suoni nella mia testa, sin da ragazzina, ma non ho mai appofondito, tranne circa un paio di anni fa , quando non solo li sentivo per tutto il giorno, ma si erano alzati anche tanto i toni. Chiesi così consiglio al medico il quale mi diagnosticò l'acufene, ma non mi ha mai convinto . Solo ora, leggendo questi documenti, capisco la vera natura di questi suoni e questa cosa è molto interessante. Bisogna solo che impari a gestirli ,perchè spesso non li sento al centro, ma spostati da

  • Viaggiatore13 - 16:43 22/11/17

    Una buona notizia, è da tempo che sento questo suono prima di addormentarmi, e non conoscendone la sua natura, e non soddisfatto di spiegazioni quali l'acufene,avevo finito per ignorarlo.

  • spagiria - 10:22 22/11/17

    Documento molto chiaro e almeno stavolta posso dire che anche io li ho sempre sentiti, soprattutto durante la meditazione: prima di conoscere ACD praticavo la med. definita 'mindfullness' che ha molti punti in comune con quella descritta da Angel. Di questo sono contento perchè riesco a sentire un mio percorso non casuale. Continuerò fiducioso!!!

  • io - 19:10 16/11/17

    Assolutamente bellissimo, ma quasi mi sento strano visto che li ho sempre sentiti ovunque io sia con un pizzico di attenzione e a volte molto forti e non ci trovo nessunissimo problema nel sentirli anche se penso o faccio qualcosa, infatti mentre leggevo questo illuminante documento li sentivo sempre più amplificarsi mentre leggevo e ora quasi non voglio piú smettere di sentirli. 😃 Comunque questo doc. l'ho appositamente cercato visto che li avevo iniziati a sentire belli intensi, comunque non vedo l'ora di proseguire le letture. Devo bilanciarli perché per ora tendono più intensamente verso destra. Grazie di tutto questo. A presto 😃.

  • Atena - 10:37 27/10/17

    wow. È una tecnica davvero importantissima, da non sottovalutare. Mi ha colpita molto il doverli portare al centro per portare equilibrio, così come i nostri chakra si trovano esattamente al centro perchè è il punto più equilibrato. Grazie!!

  • ergeritaisadora - 11:25 16/10/17

    Questi suoni li sento da sempre e pensavo fosse qualche problema di udito.Da quando ho letto questo articolo li sento continuamente,quindi mi concentro su di loro spesso durante il giorno e devo dire che mi fa piacere e'come se avessi una piacevole compagnia tutta per me.Grazie Angel

  • Mirco - 10:07 03/09/17

    Ho sempre sottovalutato questi suoni, non ho mai dato peso, ma da adesso cercherò di ascoltarli!! Grazie mille!!

  • Cleopinda - 16:33 09/07/17

    Un suono che arriva dal vuoto lo paragono al peso dell'energia , il volume cambia concentrandosi ma in profondità non in volume alto o basso come per la musica. Ho la sensazione di aver in tunnel nella mente che più mi lontano dal corpo più concentra il suono. Quando noto spostamento d'energia davanti a me il suono muta, é diventato pure parole , melodia che ricordo piacevolmente , anche se sul momento mi sono spaventata .

  • HopeCactus - 23:54 26/05/17

    Sono sempre stato molto sensibile ai suoni, non sono mai riuscito a sopportare discoteca o musica troppo forte (anche dei generi che piacciono a me). Suono uno strumento musicale per hobby ed essere sensibile ai suoni per me è stata una fortuna, mi ha aiutato molto. Da qualche anno ho iniziato a far caso al suono evolutivo, non sapevo cosa fosse. Ho avuto anch'io l'esperienza tipica di scambiarlo per un disturbo (visto che mio padre in quel periodo soffriva di acufene, nel suo caso era proprio un disturbo, ma si è risolto in un paio di settimane). Quindi alla sera a volte non riuscivo a dormire, sentivo questo suono e lo 'temevo', se invece lo ascoltavo non potevo addormentarmi, colpa dei pensieri e del non sapere ancora quanto mi avrebbe aiutato la meditazione. Però, una sera mi sono lasciato andare, il suono si è trasformato da intervalli lunghi a brevi. Fantastico, da quel momento ho avuto le mie prime esperienze con quel suono e ho smesso di temerlo, a volte si trasformava in musica, in altre mi aiutava ad avere concentrazione. Da qualche mese ho scoperto che è un ottimo suono, e leggere questo articolo mi ha fatto sentire in pace, perché è bello sentirlo, ora lo espando con piacere. Talvolta mi capita di finire in astrale o vedere luoghi lontani, e sono appena all'inizio di queste esperienze coscienti, non oso immaginare quante soddisfazioni mi darà. Mi sa che ci proverò ogni notte, è bello farlo vincere contro il suono freddo del wi-fi del router (che è rumoroso e costante, alla notte si sente bene). Grazie per l'articolo, Angel, è incredibile come riesci a spiegare gli argomenti e lasciare con il sorriso. Quel 'buonasera ragazzacci' all'inizio mi ha tenuto d'umore positivo per tutta la lettura.

  • Mithos - 23:43 23/05/17

    Belli i toni, li sento con molta naturalezza da anni, ma ad ascoltarli non mi ci sono mai dedicato e questa è l'occasione. Grazie Angel!!!!

  • Claudia Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 23:23 21/05/17

    Grazie Angel! :) Sento dei suoni ogni tanto, ma non sono sicura che siano quelli giusti. Devo esercitarmi :)

  • Lele Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 - 14:07 19/05/17

    Faccio ancora confusione a distinguere bene il ronzio da eventuali suoni, ma farò pratica. Grazie

  • ombretta - 22:44 08/05/17

    Riletto ,con molto piacere passo alla pratica. Grazie❤️