arrow-up-circle
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 6

Meditația- Ce este Meditația (parte 1)

Pagina 1 din 4

Meditația este un moment în care îți dai seama că ești viu, în timp ce toți ceilalți sunt sufocați din cauza serviciului și problemelor. Chiar dacă noi, toți cei care suntem aici și scriem sau citim, știm că suntem vii, în realitate asta este o conștientizare slabă, pentru că nu ne respectăm pe noi înșine și pe viața noastră atât cât ar trebui. Singurele momente în care ne dăm seama că am vrea să trăim și vrem să fim vii, au loc atunci când ne aflăm în fața unei încercări care ne sperie, care ne face să credem că suntem pe moarte, deși nu avem nici un pistol îndreptat la tâmplă. Fiecare lucru care ne sperie ne face să ne gândim la cât am vrea să trăim. Asta se întâmplă pentru că în timpul zilei suntem sufocați de rutină din cauza propriei noastre decizii, astfel, exact atunci când ar trebui să ne bucurăm de viață și să fim fericiți de ceea ce suntem și de ceea ce avem, irosim timpul gândindu-ne la probleme, la eșecurile noastre, la ceea ce ne face rău. Irosim timpul nostru prețios murind în interior chiar dacă în corp încă suntem în viață. Asta nu este puțin ciudat? Suntem vii dar totuși ne omorâm în interior. Meditația este a hotărâ  să ne simțim vii în interior. A se simți viu este o senzație foarte frumoasă pentru că te face să înțelegi că ești în locul potrivit la momentul potrivit, nu te face să te simți în plus, nu te face să te simți nepotrivit, și cu atât mai puțin născut din greșeală sau cu un destin crud.

A te simți viu te face să înțelegi că ești aici pentru că este corect așa, iar tu în sfârșit poți să te simți în pace cu tine însuți. Nu există nici o bârfă și nici un cuvânt al altcuiva care poate să te facă să te simți rău atât cât te-ar face o proprie părere negativă. Problema este că suntem învățați de mici să respectăm viața doar atunci când este aproape de a se încheia, iar asta o vedem în persoanele externe -ne dăm seama că vrem să petrecem mai mult timp cu o persoană atunci când este pe punctul de a muri- și în situațiile interne -pentru că apreciem viața noastră doar când un obstacol o pune la grea încercare sau când cineva ne amenință că ne-o ia. Acesta este un mod foarte rău de a trăi, pentru că pierdem fiecare moment al vieții noastre petrecând-o în mod negativ, și doar când suntem pe punctul de a pierde ceea ce iubim, uite că de o dată ne dăm seama de cât am fi vrut să folosim timpul nostru pentru a ne bucura mai mult de el. Înainte de a ne gândi că meditația este o tehnică în care te așezi și te relaxezi, dă-ți seama că adevărata Meditație este a decide să fii viu exact atunci când ai tot timpul de a trăi. Nu toate persoanele sunt conștiente că sunt vii, multe dintre cele care ne înconjoară se comporta precum roboții, sunt înrobiți de rutină, pentru că lucrează, se întorc acasă și se uită la tv, apoi mănâncă, și se pun la somn; nu au o viață adevărată. Ei urmează un program care i-a fost impus de alții, și asta e greu de înțeles dacă nu-i observi pe ceilalți și continui să te uiți la picioarele tale, pentru că nu-ți dai seama cum sunt mișcați de o ambiție care nu mai este a lor. Dacă te uiți în jur, vezi persoanele că se mișcă și fac acțiuni chiar dacă în interiorul lor dorm. Este aproape ca și cum ai vedea un muncitor care, epuizat de oboseală, adoarme în fabrică în timp ce mâinile sale continuă să lucreze chiar dacă în realitate doarme, pentru că corpul se poate mișca și face acțiuni presetate și fără nevoia de a rămâne treaz. În trecut se întâmpla din cauza muncii excesive, astăzi se întâmplă din cauza inconștienței excesive.

Meditația nu trebuie luată ca o tehnică ciudată practicată pentru a ajunge la lucruri ciudate, Meditația este înainte de toate o stare de spirit, apoi, o tehnică. A o practica este foarte important, pentru că singura teorie nu este de ajuns, iar pentru a o pune in act trebuie înainte să decizi în interior că vrei s-o faci, că vrei să accepți în tine să te simți liber de programe și eliberat de toate greutățile care se instalează asupra noastră. Înainte de toate, însă, Meditația ne face vii în corpuri vii, pentru că este ceea ce suntem, doar că de prea multe ori uităm. Atunci dacă ești o persoană care deja meditează de mult timp, totul va fi mai ușor și vei putea citi aceste documente ca și cum deja le-ai cunoaște, însă vreau să mă pun în pielea ta dacă ești o persoană care nu a mai avut experiențe și nici cunoștiință teoretică legat de asta la moment de bunăstare psihică și fizică, pentru că deseori meditația este luată peste picior,  ajungând chiar să te facă să te gândești că bunăstarea este ceva ce nu trebuie să ne aparțină, că este un moment plictisitor și inutil, exact ca o pierdere de timp.

Pagina 2 din 4

A te simți bine nu înseamnă a pierde timpul,  în schimb a te simți rău da, ne face să pierdem o grămadă de timp aruncându-l drept în gunoi. Eu doresc ca tu să înțelegi ce este cu adevărat Meditația, și să nu o interpretezi ca „ceva pentru puțini”, pentru aleși, sau pentru cine nu are nimic de făcut, astfel îți vei da seama că, înțelegând ce este, vei avea mult mai mult chef de a o practica și a o incorpora în viața ta. Nu te grăbi să obți tot și repede dacă nu știi nici măcar ce ai vrea să realizezi cu toate astea, deci relaxează-te, ia-ți timpul tău și pas după pas vei îmbunătăți viața și modul tău de a o trăi. Acestea fiind spuse, te invit să încerci prima degustare a Meditației pe care mi-o doresc să ți-o predau: chiar dacă tehnica adevărată este mai concentrată, dacă este prima dată când meditezi te sfătuiesc să începi de la acest prim pas, astfel vei fi sigur că nu vei pierde nici un pasaj fundamental. Scopul acestei Meditații va fi bunăstarea mentală, relaxarea, care este primul obiectiv la care va trebui să ajungem; fără relaxare, Meditația nu funcționează cât ar trebui, astfel se va ajunge să înjumătățim eficacitatea ei și va rezulta aproape inutilă. Înainte de toate trebuie să înveți să te relaxezi, care probabil va fi pasul cel mai greu dintre toate. Odată ce ai învățat asta, restul va fi foarte ușor. Sesiunea aceasta va dura 10 minute.

 

Pune-te comod și relaxează-te.

 

Concentrează-te doar pe cuvintele mele…

 

Nu te gândi la nimic, decât la relaxare…

 

Respiră… concentrează-te pe profunzimea respirației tale…

 

Fă să merite atenția ta fiecare respirație…

 

Începe să respiri în mod profund… calm… respiră cu burta…

 

Nu te gândi la nimic…

 

Simte mușchii gâtului topindu-se… Relaxează umerii…

 

Relaxează mușchii feței…

 

Concentrează-te doar pe bătăile inimii tale… simte-o cum bate.

 

Simte-o cum bate…

 

Simte-o cum n-ai mai simțit-o până acum…

 

Respiră… și simte-te relaxat…

Relaxează gâtul …

Umerii…

Fața…

Acum relaxează spatele…

 

 

Acum…

Relaxează mintea…

 

Simte precum o greutate care se dă la o parte din mintea ta…

 

Simte cât este de frumos să te relaxezi… nu te gândi la nimic…

 

Te face să te simți… pentru puțin… viu…

 

Pentru încă puțin… doar puțin… simte-te fericit că ești aici… în prezent…

 

Oferă-ți încă puțin timp… nu pleca imediat…

e așa de frumos să stai cu tine însuți…

 

Relaxează-te… corpul tău îți cere asta… mintea ta te imploră…

 

Nu fii timid… până la urmă… ești doar tu cu tine însuți…

 

Relaxează-te încă puțin… respiră în mod profund…

 

Îți mulțumesc… pentru că mi-ai permis să te fac să te relaxezi…

 

Acum ești pregătit să deschizi ochii… în toate sensurile.

 

Aceasta a fost o degustare a Meditației, și sper că a deschis în tine o mică dorință de a vrea să te relaxezi mai des, pentru că, așa cum ai putut constata, nu există nici un motiv pentru care tu nu ar trebui să o faci. Dacă dorești, practică din nou această sesiune de relaxare, până când nu te vei simți pregătit să mergi înainte cu pasul următor. Te aștept.

Sfârșit pagina 4 din 4. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4454 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

3354 comentarii
  • giuseppino
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    13:14 28/12/24

    Questo articolo offre una prospettiva illuminante sulla meditazione, andando oltre la semplice pratica e invitandoci a riscoprire la gioia di sentirci vivi nel presente. È un promemoria potente dell'importanza di interrompere la routine automatica e di riconnetterci con noi stessi. Non vedo l'ora di approfondire ulteriormente questo percorso e di applicare questi insegnamenti nella mia vita quotidiana. Grazie per questa guida preziosa!

  • bio
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    17:49 27/12/24

    molto bello il rilassamento. sicuramente utile per il fine giornata. la meditazione l'ho scoperta nel 2011 e francamente mi ha sconvolto, cambiando in meglio la mia vita. mi ha aiutato a non sentire più il bisogno di utilizzare droghe.

  • lilith75
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    16:53 26/12/24

    La meditazione è un metodo fantastico per arrivare a noi stessi, alla nostra vera essenza e oltre

  • dreams_accelerator
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    10:41 26/12/24

    La meditazione che sto scoprendo qui è davvero tutt'altra cosa...nessuno mai me l'ha insegnata in questo modo anzi effettivamente avevo molta confusione su cosa fosse realmente la meditazione...adesso capisco perchè! Grazie Angel!

  • sergio19
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    05:13 26/12/24

    La frase “ la meditazione è decidere di sentirsi vivo mentre hai tutto il tempo di vivere” mi ha colpito. Per me è una delle cose più difficili da raggiungere e mantenere durante la nostra esistenza in questa vita. Ma, pensandoci, è il fondamento della vita stessa al di fuori del puro istinto naturale alla sopravvivenza. La possibilità di raggiungere ciò, ci distingue dagli altri esseri presenti sulla terra. Da sempre ho la sensazione di essere altro, da molto provo a scoprire cosa… oggi si trovano cosi tante informazioni, teorie, molto spesso sono contrastanti, ma molto utili secondo me per risvegliare quel desiderio di scoprire chi davvero siamo.

  • shakti
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    14:17 25/12/24

    rileggere l'articolo sulla meditazione ha risvegliato in me la voglia di essere ancora più in alto visto i tempi di ora

  • luisssar
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    23:33 20/12/24

    Ho scoperto la meditazione da qualche anno e da allora la pratico tutti i giorni almeno una volta al giorno, la mattina e a volte anche la sera, o ogni volta che sento il bisogno di ritrovare la pace interiore, il mio centro di gravità permanente.

  • Janpy
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    14:16 20/12/24

    Bello risentire queste sensazioni di leggerezza, la mente si calma con il corpo, in quel momento sono solo io con me stesso.. ho aperto gli occhi, e ho visto l'energia scintillante nella mia stanza.. Grazie.

  • Ma prem Amina
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    12:16 19/12/24

    Seguo con gioia questo percorso che mi ha cercata e ho già praticato meditazione e tecniche di rilassamento quindi mi sono sentita subito a casa , continuerò, farò più pratica cercherò di essere ancora di più presente perché in questo momento credo che sia importante per il mio risveglio grazie mille

  • melany
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    11:57 19/12/24

    Medito da molti anni anche se a volte non riesco per motivi di tempo... Riconosco che meditare mi dà un senso di pace e rilassamento profondo.

  • nici
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    06:20 18/12/24

    Non è il primo approccio che faccio alla meditazione. Ammetto la non costanza, ma ne riconosco i benefici immediati e soprattutto anche questo articolo mi ha fatto riflettere su una cosa, o più di una. Che la non costanza dipenda dal fatto che meditare, come altri momenti dedicati alla propria persona, mentalmente vengono eliminati perché "devo fare altro" e la mente non trova la giustificazione di dedicare del tempo al 'niente'. Assurdo come, se si pensa ad altre culture e moti di pensiero, la meditazione, l'esercizio fisico, e anche quel "dolce far niente" siano alla base di una sana quotidianità... Perché è assolutamente così. Invece, soprattutto non mondo occidentale, si corre per andarsi ad allenare, ritagli di tempi affannati, e si finisce a passare le giornate col pensiero affannato del "dovere" che di dovere non ha niente... Perché la verità che l'unica cosa in cui abbiamo diritto e dovere è verso di noi. Dedicherò costanza alla meditazione, ci ricentra, ci fa vivere e sertire di essere veramente.

  • Eleonora
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    10:44 17/12/24

    Bella la Meditazione e buono il rilassamento. Pratico giornalmente la Meditazione dell’IO SONO, da diverso tempo e sono consapevole della difficoltà anche al minimo cambiamento della nostra frequenza individuale di nascita. Ma resto fiduciosa e certa che prima o poi ciò potrà avvenire.

  • Eleonora
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    10:36 17/12/24

    Bella la meditazione e buono il rilassamento prodotto. Ogni giorno, da anni faccio pratica meditando sull’IO SONO, ma il lavoro è lento e graduale per arrivare anche anche ad un piccolo cambiamento della nostra frequenza di nascita. Sempre fiduciosa, continuo super convinta che sia

  • Eleonora
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    10:36 17/12/24

    Bella la meditazione e buono il rilassamento prodotto. Ogni giorno, da anni faccio pratica meditando sull’IO SONO, ma il lavoro è lento e graduale per arrivare anche anche ad un piccolo cambiamento della nostra frequenza di nascita. Sempre fiduciosa, continuo super convinta che sia

  • meta
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    10:04 17/12/24

    Ho avuto tante visioni... Per me meditare è questo, viaggiare con e attraverso le immagini mentre la mente sta sospesa in uno stato di vuoto....