arrow-up-circle
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 30

Sunetele Dimensionale – Ce este sunetul Evolutiv (1 parte)

Pagina 1 din 3

Totul începe cu un simplu țiuit, apoi îți vei da seama că acel țiuit are un  sens.

Astăzi vorbim despre un sunet special pentru care toți, cel puțin o dată în viață, ne-am pus aceeași întrebare: „Am probleme cu auzul?”

De fapt, acestea sunt ca niște fluiere sau foșnituri aparent necunoscute, pe care le vom numi sunete dimensionale. Cu toții auzim sunete, pe care le identificăm inițial ca  un fluierat de urechi, dar nu toată lumea știe că aceste sunete au un motiv.  Încep de la o tonalitate ciudată care se ridică în mod special în timpul nopții, când este  liniște, în schimb,în timpul zilei se aud mult  mai puțin.  Cu cât este mai multă liniște, cu atât acest sunet – care seamănă  atât de mult cu un fluierat ciudat- se face auzit.  În general, credem că avem probleme cu  auzul, deoarece nu este un sunet distinct, ci mai degrabă pare a fi ca un zgomot produs de urechi, o cale de mijloc între un foșnet și un sunet mai înalt.  Uneori, sunetul crește atât în ​​volum, cât  și în cantitate și iți permite să recunoști mai multe tonuri; alteori trece mult timp  fără să le mai auzi.

Adesea sunt confundate cu acufenele , deoarece  nu se înțelege motivația  acestor  fenomene auditive.  Cu toate acestea, vei  înțelege în curând diferența dintre sunetele dimensionale și tulburările de auz.

Începem de la principiul că toată lumea are această „tulburare”, de la copii mici la adulți, până la vârstnici, fără nicio distincție. Sunt  cei ce decid  să le ignore, cei care, îngrijorați, apelează la un medic fără ca acesta să poată face nimic pentru a-i ajuta și cei ce se resemnează ;   puțini alții, în schimb, încep să înțeleagă că este ceva mai mult de atât, așa că ,aleg să aprofundeze pentru a înțelege ce sunt aceste sunete cu adevărat. Dacă ești atent pentru o clipă, îți poți da seama că auzi sunetele chiar și în acest moment, dar, cum erau ascunse de diferitele zgomote din jurul tău, nu ai observat.  Aceste sunete nu vin din urechi, dar, vei observa că le auzi direct în cap și acest lucru este foarte diferit  ca atunci când auzi un sunet cu urechile. Vag poate semăna cu un fluier sau cu sunetul unui instrument muzical numit Triunghi;  este asemănător  cu un sunet puternic, dar crește echilibrat și nu se activează brusc  creând  disconfort în urechi.  Începe cu un foșnet, apoi se ridică, cu un sunet în aparență monoton dar care crește în intensitate. Multe persoane au învățat să le  ignore și nu le  mai  acordă multă atenție, altele  nu pot dormi noaptea din cauza intensității   acestora, alții însă au învățat cum să le folosească, să le coboare și să le ridice volumul după bunul plac.  Mulți oameni cred că au probleme cu auzul și își fac griji inutile, deoarece se tratează de sunete dimensionale care nu depind de dificultatea de a auzi.  Că problemele  de auz există este incontestabil, dar mulți dintre oamenii care cred că suferă de acufene de fapt  percep  sunete dimensionale și se îngrijorează de o problemă pe care nu o au. Inițial, sună ca un foșnet, un zgomot lejer și ciudat care aparent vine din urechi, dar dacă îi acorzi atenție, acesta este ca un sunet mult mai intern, chiar în interiorul capului.  Apoi,începe un ton,care dacă se ascultă  crește în volum și se pot distinge două tonuri  diferite, unul puțin mai ascuțit  decât celălalt.  Într-un fel, sunt ca două note muzicale, dar care  continuă să sune fără a fi nevoie ,să îl lovești a doua oară,precum o percuție,este un sunet continuu și omogen.

Dacă le  ignori coboară , dacă le dai  atenție se ridică, devenind insistente.  Este un sunet care ai  dori să-l reproduci , dar nici un instrument sau zgomot nu seamănă cu el.  Tonurile pot semăna  aproximativ cu sunetul Triunghiului, un fel de „Tiiin” care se ridică și pare să provină din urechi,cu toate acestea, uneori ai putea să le auzi atât de tare încât, chiar și sunetele externe – cum ar fi zgomotele ce auzi în casă zilnic – nu pot acoperi tonurile  pe care le auzi în interiorul capului tău.

Pagina 2 din 3

Deși poate părea ciudat, aceste sunete sunt foarte utile pentru dezvoltarea celui de-al șaselea simț.  Pâna când nu înveți să le ridici și să le cobori, pot părea zgomote enervante și complet inutile, dar când te familiarizezi cu ele și afli cum să le folosești, îți dai seama cât de mult,în realitate, sunt utile și importante.

Le numim sunete dimensionale deoarece sunt tonuri care au ca scop legătura cu alte dimensiuni, uneori  funcționând ca o  alarmă pentru a te avertiza că ceva cu „aspect ” dimensional se apropie de tine. Sunt sunete dimensionale, deoarece îți permit să descoperi că există și altceva decât ceea ce vezi de obicei;  sunt ca un aviz care îți amintește că nu aparții exclusiv acestei lumi,  dar că în jurul tău există și altceva. Un sunet care este perceput foarte tare în prezența unor vibrații ridicate, sau  datorită unei entități care se găsește lângă noi în acel moment, sau la începutul unei experiențe spirituale.  De exemplu, devin foarte puternice când începi să ieși în astral.   Nu doar atât : sunetele dimensionale sunt o antenă care continuă ne amintească de existența altor dimensiuni.  Aceste sunete se activează în mod  special atunci când  se întâmplă ceva mult  „mai superior”  lângă noi, deci, ceva care nu aparține rutinei zilnice cu vibrații scăzute (adică lui Low Frequency).  Tonurile sunt ca un  avertisment că ceva de aspect  dimensional este lângă noi, de fapt într-o casă bântuită de entități, acestea se pot auzi  mult mai ridicate.

Cu toate acestea, aceste sunete nu trebuiesc atribuite doar prezenței  entităților, deoarece sunt  mai mult de atât:  ele sunt o legătura a celui de-al șaselea simț al nostru, care ne permite să descoperim, să ne conectăm ,să învățăm tot ce este mai bun din alte dimensiuni.  De fapt, acestea sunt sunete care aparțin altor dimensiuni, în afară de cea pământească care  cunoaștem și auzim deja cu urechile noastre, motiv pentru care se numesc sunete dimensionale. Apar ca niște  sunete ciudate, monotone și aparent plictisitoare, dar pot da  satisfacții  foarte mari și experiențe minunate celor care  decid să le evolueze din punct de vedere spiritual, practicând asupra lor.  Uneori par  ca niște zgomote asemănătoare vibrațiilor (cum ar fi „vmmvmm”), dar dacă te concentrezi  și asculți  bine ,sunetul lor se va schimba și va semăna mai mult cu Triunghiul.  Eu le numesc sunetele lui Dumnezeu, pentru că sunt asemănătoare unei chemări, ca o confirmare că totul există.  Definesc aceste tonuri  sunetul lui Dumnezeu pentru că, oriunde te-ai afla, cu oricine ai fi, în orice moment, știi că aceste sunete nu te vor abandona și dacă le vei acorda atenție vor deveni ca o legătură între tine și Dumnezeu,  astfel încât El va putea „Comunica” mai bine cu tine.  Indiferent unde te afli sau prin ce perioadă treci, vei putea întotdeauna să te bazezi pe  sunetele  dimensionale care îți vor purifica mintea. Tonurile nu aparțin acestei dimensiuni, dar sunt o legătura care îți permite să rămâii întotdeauna conectat cu celelalte. Sunt precum un cântec minunat ce te avizează și te invită să îl asculți.  Dacă decizi să le asculți ,mărești intensitatea conexiunii dintre tine și dimensiuniunile cele mai pure.  Există diferite sunete care se pot  auzi din mai multe  motive,dar tonurile sunt ca o legătură ce te conectează cu  Dumnezeu.

Aceste sunete sunt foarte liniştitoare,deoarece te fac să iți dai seama că spiritualitatea, dacă  vrem să o numim așa, nu este doar un moment în care efectuezi tehnicile în casă, cum ar fi practicarea unei sesiuni de meditație, dar ele aparțin  vieții tale pe deplin,de o veșnicie, chiar dacă nu  ai realizat acest lucru niciodată. Tonurile vor să-ți demonstreze că nu contează cu cine ești sau dacă nu ești în casă în acel moment, pentru că tu, poți avea acces la acea dimensiune oricând dorești și de câte ori dorești,creând o legătură între tine și numeroasele dimensiuni, acordând-le doar atenție. Nimic mai simplu.  Sunetele dimensionale sunt foarte utile, în primul rând pentru a-ți ridica vibrațiile și a te apropia de un tonal mult mai înalt.

Ascultând  sunetele dimensionale  te vor ajuta să iți cureți mintea de energii negative  și să-ți reechilibrezi abilitățile cognitive și psihice.  Tonurile dezvoltă al șaselea simț și  toate abilitățile tale extrasenzoriale.  Ele te apropie de vibrații mai ridicate și mai pozitive ce  aparțin Universului.  Sunt ca o confirmare că totul există, o îmbunătățire avansată care îți permite să descoperi cine ești și să te apropii de Dumnezeu.

Pagina 3 din 3

Când exercitezi tehnici spirituale, cum ar fi meditația, vei observa că volumul tonurilor  se va ridica,  pentru că, meditând, îți ridici vibrația mai aproape de cele mai pure dimensiuni, de aceea va crește și volumul sunetelor dimensionale.  În același timp,hotărând  să asculți tonurile, vei simți acea  legătură rapidă care te conectează la vibrațiile ridicate, îmbunătățind astfel intensitatea și abilitățile de comunicare. Dacă inițial păreau doar zgomote deranjante , îți vei da seama în timp cât de mult aceste sunete sunt importante pentru evoluția celui de-al șaselea simț;  de fapt, abilitatea nu constă  doar în a le auzi,  ci în a le asculta.  A le auzi dintotdeauna nu  înseamnă că  ești avansat în evoluția spirituală  deoarece toate persoanele le aud  chiar dacă mulți încearcă să le neglijeze.

Abilitatea constă în ascultarea și transformarea lor într-o melodie. Sunetele dimensionale sunt ca un sunet ….evolutiv,pentru că, ascultându-le ,îți permit să te evoluezi și să te extinzi la noi etape de  cunoștință.  Chiar dacă par lipsite de importanță, vei descoperi cât sunt de utile  pentru a îmbunătăți abilitățile tale  senzoriale și practicarea altor tehnici.  In definitiv  totul este conectat.  În timpul nopții este mult mai simplu  să percepem aceste sunete decât în timpul zilei, pentru că zgomotele externe sunt reduse la minimum, întrucât toată lumea doarme, deci, auzul nostru este mai puțin deranjat și putem percepe mai bine sunetele interne, inclusiv cele dimensionale.   În schimb, dacă locuim  într-o zonă cu puțin zgomot,  este mai ușor să le percepem chiar și în timpul zilei.  În în general, pornesc de la un ton, un singur ton care rămâne în cap o vreme, apoi cresc și devin două sau trei sunete diferite.  Par  foarte asemănătoare, dar cu volum și tonalități diferite.  Dacă le asculți iți dai seama că pot crește rapid.  Acestea sunt foarte importante pentru evoluția noastră, motiv pentru care suntem înclinați, din ce în ce mai mult să ne acoperim auzul cu căști ,ascultând muzică, complet manipulați  de Low care vrea să ne împiedice să descoperim un nou nivel de evoluție.  Tonurile aparțin altor  dimensiuni, printre cele mai înalte și mai apropiate de Dumnezeu, prin urmare  ar fi păcat să le ignorăm pentru totdeauna.

Dacă asculți cu atenție tonurile, acestea pot crește ca număr și volum;  dacă nu ești concentrat pot  dispărea sau scădea în nivel.  De fapt, vei observa că este suficient un gând minim ,chiar și un singur gând lejer,pentru a reduce volumul sunetelor și a pierde unele dintre ele.  În timp ce vei  încerca să asculți  sunete dimensionale, vei antrena și tăcerea minții, pentru că, pentru a putea menține toate tonurile la același nivel și, de asemenea, pentru a le face să crească, va trebui să fii atent  să nu te  gândești la nimic . În acest fel veți obține un efect dublu.  Prin antrenament, vei reuși să ridici  volumul acestor  sunete chiar și atunci când te vei afla  în locuri foarte zgomotoase și nu doar în timpul nopții sau în locuri liniștite.  Între timp,  începe cu primii pași.  Cu atenție, concentrează-te pe auzul sunetului în interiorul capului tău: încet,încet  s-ar putea să-l  simți cum crește în volum și în sfârșit să auzi încă un altul, ca și cum ar fi două sunete care se aud împreună unul peste celălalt, dar fără dezacord.  Este  nevoie de antrenament, dar sunt sigură  că ,dacă ești interesat să îți îmbunătățești abilitățile, vei găsi timp liber  pentru a te dedica acestuia.

La început este dificil să le auzi, deoarece până nu vei dori să le acorzi atenție vor părea ridicate ,apoi, când vei decide să le asculți, vor părea mai joase decât de obicei. De astăzi, însă, încearcă să le asculți, cel puțin 5 minute, de mai multe ori în timpul săptămânii.  Vei observa cum, acordându-le atenție, sunetul lor se va îmbunătăți și nu va mai părea enervant, dar va fi din ce în ce mai asemănător cu tonul unei melodii.  Pentru a ridica volumul sunetului respiră prana, deoarece respirând  energie în interiorul tău îți vei ridica vibrația și acest lucru te va ajuta să auzi mai bine sunetele dimensionale.

În următoarea lecție îți voi explica cum funcționează sunetele dimensionale și de ce sunt atât de importante,dar mai întâi începi cu practica, concentrându-te să le asculți în loc să le ignori.  Dedică-le câteva minute și ascultă-le mai des în timpul săptămânii, așa veți înțelege mult mai bine diferențele și purificările de energie determinate de ascultarea tonurilor.  Relaxează-te și bucură-te de experiența auditivă.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4744 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

1890 comentarii
  • carlo1946
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    16:44 03/04/15

    ciao Angel, il mio caro tono si è fatto sentire nel momento in cui ho iniziato a leggere questo documento, immediatamente ad alto volume ed ascoltandolo, e focalizzando l'attenzione, si è differenziato in almeno altre 3 frequenze... cosa che non avevo mai notato prima... il suono mi accompagna da 30 anni ormai ed è preferibilmente "localizzato" a destra, più raramente a sinistra.... la prima volta l'ho sentito nel 1988 quando mia moglie percepiva altre dimensioni e canalizzava... io mi sentivo cieco e sordo in quell'occasione e ho domandato ( a me stesso e a Dio) come avrei potuto esserlo di meno.... in quel preciso istante, per la prima volta in assoluto, mi è letteralmente "esploso in testa" il sibilo... da allora lo sento se ci penso, ma molto spesso fa tutto da solo e quello che ho notato è che il suo apparire a destra è contestuale ad un mio pensare o agire in modo positivo (anche se non ne sono al momento consapevole) ... più raramente mi si localizza a sinistra se vi è da esprimere dissenso... ora è localizzato a destra e perdura anche se si è abbassato di volume... inizierò la meditazione, e non credo abbia alcuna intenzione di tacere.... grazie Angel

  • CRISTINA
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    22:46 04/03/15

    Ne avevo già parlato con qualche collaboratore tempo fa. Sento i toni da sempre, da quando ero bambina, ho fatto anche delle visite dall'otorino perchè ne parlavo con la mia mamma, ovviamente per loro era un difetto uditivo, io invece essendo molto timida lo usavo in mezzo alla gente per isolarmi, era un mondo tutto mio e tutt'ora a distanza di anni, ogni tanto lo cerco in mezzo alla confusione e c'è, non so spiegarlo ma è rassicurante, un rifugio per me.

  • ilvento
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    10:54 14/02/15

    che bella lezione, grazie Angel mi ha fatto sentire molta tenerezza verso la vita e ho risuonato molto! da sperimentare e vivere!

  • minnie
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    11:34 13/02/15

    Ho scoperto che da sempre è il rumore del silenzio....lo ascolto e ora so cos'è.Grazie

  • Dharani Tara
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 1
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 4
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 5
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 6
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    12:30 09/02/15

    wow! Interessantissimo :) Ho sempre sentito i toni, durante e fuori la med, ma sinceramente non li ho mai ascoltati pur notandone le differenze (posizione del suono nella testa e tipo di suono)..... questa cosa mi entusiasma e non vedo l'ora di approfondire e mettere in pratica questa bellissima tecnica!!!!!!

  • Paolo
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    01:13 09/02/15

    Ora capisco cosa è quel suono continuo che sento da sempre, ora praticamente ci convivo e mi piace!!! anche gli improvvisi Din Din Din ad un orecchio e improvvisamente passano all'altro per poi affievolirsi e sparire lasciando quel rumore " al centro della testa!!!" Grazie Angel :D

  • Mariella
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    18:03 08/02/15

    Era mesi che volevo chiederti, Angel, dei sibili che sentivo durante la meditazione e non solo, perché in effetti posso dire che mi durano oramai quasi tutto il giorno. All'inizio pensavo che fossero i famosi "acufeni" patologici a cui i medici nn sanno dare spiegazioni e mi sono detta "eh...mariè è la vecchiaia che incombe"! Bè oggi leggendo questo doc mi sono addirittura commossa fin dalle prime parole e mi si è aperto il cuore leggendo che i toni sono il tappeto rosso su cui camminare per giungere fino a dio. E poi addirittura ho pianto di gioia leggendo il commento di Eleonor e la tua risposta affermativa!!! Non so il perché di questa mia commozione esagerata ma sono felicissima di sentire i miei toni, cmq avevo iniziato a capire che centravano con la nostra evoluzione, avevo sentito parlare da te di suono evolutivo e poi avevo notato come erano notevolmente aumentati con la meditazione. Mi sembra che siano più fischi sovrapposti molto sottili, ma all'orecchio destro in alcune condizioni sento anche come un ticchettio, ma questo non è continuo. Commossa ed appassionata sempre più, Angel ti ringrazio dal profondo del mio cuore. Che dio ti benedica e benedica tutti gli esseri di buona volontà.

  • ana maria
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    17:43 08/02/15

    che bello!!!!...:)

  • alexandra
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    15:47 08/02/15

    Io non riesco a meditare senza musica..a parte il tic tac del orologio nella stanza che sento in modo troppo amplificato...sento il mio cuore..il battito che mi arriva nel cervello e che vorrebbe uscire fuori dalla mia testa..e piu lo sento..piu vado in tachicardia (pur non avendo problematiche fisiche del genere,anzi sempre pressione bassa)...ma non penso c entri con il suono evolutivo vero? E proprio questo battito che se non copro ho la sensazione che mi fa uscire dal corpo

  • Bengal83
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    14:51 08/02/15

    Mi capita di sentire questo suono prima di addormentarmi e subito dopo mi sento paralizzato ma dura un attimo xkè poi nn ricordo più niente. Grazie Angel mi hai dato un altro motivo per vincere questa battaglia ;)

  • Claudia
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    00:38 08/02/15

    Credo proprio di aver sentito un suono come lo descrivi una volta sola e non stavo facendo nulla di particolare se non chattato con un altro studentie. L'ho descritto e lui mi disse che poteva essere un tono. Non mi è mai successo prima di sentirlo e non era un sibilo perché io soffro di acufene e sono abituata a quei sibili. Poi più niente ho pensato che se dovesse succedere ancora sarebbe avvenuto in modo naturale, senza pensarci o forzarsi di sentire.

  • camillo
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    14:48 05/02/15

    anche io di notte sento questo suono,alcune volte sono i sbalzi di pressione pero altre volte sento che c'è qualcosa di piu,grazie

  • Sonia
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    16:23 01/02/15

    Mi escono le lacrime!!! Vi racconto cosa capita a me ... da novembre quindi circa un mesetto dopo che ho fatto la prima lezione su Skype, ho iniziato a sentire dei fischietti solo nell'orecchio Destro cioè quello affetto dalla Meniere. all'inizio erano tre fischietti con diverse tonalità e modi di fischiare, Esempio il primo faceva biiip il secondo bibiii e il terzo era più breve e piccolo, sembrava quasi circolare ... era come una musichetta. tre Suoni metallici, e raramente molto raramente anche un motore che non esisteva Vivo in aperta campagna tra le montagne. Non sapevo dei toni e visto che ho la meniere sono andata subito in panico, perchè credevo ad un peggioramento, ma ci sento bene anzi ho un udito al di sopra delle persone normali. Sono come una guida o meglio è come se questi mi indicassero di stare calma e di non avere paure, e se mangio troppo male iniziano a fischiare fortissimo per tutta la notte, la stessa cosa se ho avuto paura per qualcosa. Non riesco a non sentirli, In questi giorni in particolare durante la notte li sento quasi sempre, spariscono se mi concentro su altro ma mi ci devo impegnare bene. Raramente anche di giorno con tutto il casino che c'è. Da quando sono nata, faccio ai miei genitori domande a cui non mi han mai saputo dare risposte ... ora capisco che forse sono così tampinanti perchè cercano loro di indicarmi la strada, ma io per paura non avevo capito, questa sera mi ci concentro e vedo cosa succede, perchè fino a ieri cercavo di non sentirli per paura :) PS: le prime volte ho sognato che questi suoni si trasformassero in delle stazioni radio, attraverso le quali altre entità comunicavano, e quindi invece di sentire i fischietti sentivo le voci .... ma mi sono svegliata e non ricordo cosa si diceva... ricordo solo che chiamavano un nome e dicevano " mi senti ? MI SENTI?". Grazie grazie per avermi sbloccato questo :*

  • Samu Lai
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    12:08 07/11/14

    Grazie,

  • Helios
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    20:18 29/10/14

    Da sempre ho sentito, e per fortuna, ancora sento questo suono, ma non sapevo che fosse una sorta di porta per accedere ad altre dimensioni. Grazie!