arrow-up-circle
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 30

Sunetele Dimensionale – Ce este sunetul Evolutiv (1 parte)

Pagina 1 din 3

Totul începe cu un simplu țiuit, apoi îți vei da seama că acel țiuit are un  sens.

Astăzi vorbim despre un sunet special pentru care toți, cel puțin o dată în viață, ne-am pus aceeași întrebare: „Am probleme cu auzul?”

De fapt, acestea sunt ca niște fluiere sau foșnituri aparent necunoscute, pe care le vom numi sunete dimensionale. Cu toții auzim sunete, pe care le identificăm inițial ca  un fluierat de urechi, dar nu toată lumea știe că aceste sunete au un motiv.  Încep de la o tonalitate ciudată care se ridică în mod special în timpul nopții, când este  liniște, în schimb,în timpul zilei se aud mult  mai puțin.  Cu cât este mai multă liniște, cu atât acest sunet – care seamănă  atât de mult cu un fluierat ciudat- se face auzit.  În general, credem că avem probleme cu  auzul, deoarece nu este un sunet distinct, ci mai degrabă pare a fi ca un zgomot produs de urechi, o cale de mijloc între un foșnet și un sunet mai înalt.  Uneori, sunetul crește atât în ​​volum, cât  și în cantitate și iți permite să recunoști mai multe tonuri; alteori trece mult timp  fără să le mai auzi.

Adesea sunt confundate cu acufenele , deoarece  nu se înțelege motivația  acestor  fenomene auditive.  Cu toate acestea, vei  înțelege în curând diferența dintre sunetele dimensionale și tulburările de auz.

Începem de la principiul că toată lumea are această „tulburare”, de la copii mici la adulți, până la vârstnici, fără nicio distincție. Sunt  cei ce decid  să le ignore, cei care, îngrijorați, apelează la un medic fără ca acesta să poată face nimic pentru a-i ajuta și cei ce se resemnează ;   puțini alții, în schimb, încep să înțeleagă că este ceva mai mult de atât, așa că ,aleg să aprofundeze pentru a înțelege ce sunt aceste sunete cu adevărat. Dacă ești atent pentru o clipă, îți poți da seama că auzi sunetele chiar și în acest moment, dar, cum erau ascunse de diferitele zgomote din jurul tău, nu ai observat.  Aceste sunete nu vin din urechi, dar, vei observa că le auzi direct în cap și acest lucru este foarte diferit  ca atunci când auzi un sunet cu urechile. Vag poate semăna cu un fluier sau cu sunetul unui instrument muzical numit Triunghi;  este asemănător  cu un sunet puternic, dar crește echilibrat și nu se activează brusc  creând  disconfort în urechi.  Începe cu un foșnet, apoi se ridică, cu un sunet în aparență monoton dar care crește în intensitate. Multe persoane au învățat să le  ignore și nu le  mai  acordă multă atenție, altele  nu pot dormi noaptea din cauza intensității   acestora, alții însă au învățat cum să le folosească, să le coboare și să le ridice volumul după bunul plac.  Mulți oameni cred că au probleme cu auzul și își fac griji inutile, deoarece se tratează de sunete dimensionale care nu depind de dificultatea de a auzi.  Că problemele  de auz există este incontestabil, dar mulți dintre oamenii care cred că suferă de acufene de fapt  percep  sunete dimensionale și se îngrijorează de o problemă pe care nu o au. Inițial, sună ca un foșnet, un zgomot lejer și ciudat care aparent vine din urechi, dar dacă îi acorzi atenție, acesta este ca un sunet mult mai intern, chiar în interiorul capului.  Apoi,începe un ton,care dacă se ascultă  crește în volum și se pot distinge două tonuri  diferite, unul puțin mai ascuțit  decât celălalt.  Într-un fel, sunt ca două note muzicale, dar care  continuă să sune fără a fi nevoie ,să îl lovești a doua oară,precum o percuție,este un sunet continuu și omogen.

Dacă le  ignori coboară , dacă le dai  atenție se ridică, devenind insistente.  Este un sunet care ai  dori să-l reproduci , dar nici un instrument sau zgomot nu seamănă cu el.  Tonurile pot semăna  aproximativ cu sunetul Triunghiului, un fel de „Tiiin” care se ridică și pare să provină din urechi,cu toate acestea, uneori ai putea să le auzi atât de tare încât, chiar și sunetele externe – cum ar fi zgomotele ce auzi în casă zilnic – nu pot acoperi tonurile  pe care le auzi în interiorul capului tău.

Pagina 2 din 3

Deși poate părea ciudat, aceste sunete sunt foarte utile pentru dezvoltarea celui de-al șaselea simț.  Pâna când nu înveți să le ridici și să le cobori, pot părea zgomote enervante și complet inutile, dar când te familiarizezi cu ele și afli cum să le folosești, îți dai seama cât de mult,în realitate, sunt utile și importante.

Le numim sunete dimensionale deoarece sunt tonuri care au ca scop legătura cu alte dimensiuni, uneori  funcționând ca o  alarmă pentru a te avertiza că ceva cu „aspect ” dimensional se apropie de tine. Sunt sunete dimensionale, deoarece îți permit să descoperi că există și altceva decât ceea ce vezi de obicei;  sunt ca un aviz care îți amintește că nu aparții exclusiv acestei lumi,  dar că în jurul tău există și altceva. Un sunet care este perceput foarte tare în prezența unor vibrații ridicate, sau  datorită unei entități care se găsește lângă noi în acel moment, sau la începutul unei experiențe spirituale.  De exemplu, devin foarte puternice când începi să ieși în astral.   Nu doar atât : sunetele dimensionale sunt o antenă care continuă ne amintească de existența altor dimensiuni.  Aceste sunete se activează în mod  special atunci când  se întâmplă ceva mult  „mai superior”  lângă noi, deci, ceva care nu aparține rutinei zilnice cu vibrații scăzute (adică lui Low Frequency).  Tonurile sunt ca un  avertisment că ceva de aspect  dimensional este lângă noi, de fapt într-o casă bântuită de entități, acestea se pot auzi  mult mai ridicate.

Cu toate acestea, aceste sunete nu trebuiesc atribuite doar prezenței  entităților, deoarece sunt  mai mult de atât:  ele sunt o legătura a celui de-al șaselea simț al nostru, care ne permite să descoperim, să ne conectăm ,să învățăm tot ce este mai bun din alte dimensiuni.  De fapt, acestea sunt sunete care aparțin altor dimensiuni, în afară de cea pământească care  cunoaștem și auzim deja cu urechile noastre, motiv pentru care se numesc sunete dimensionale. Apar ca niște  sunete ciudate, monotone și aparent plictisitoare, dar pot da  satisfacții  foarte mari și experiențe minunate celor care  decid să le evolueze din punct de vedere spiritual, practicând asupra lor.  Uneori par  ca niște zgomote asemănătoare vibrațiilor (cum ar fi „vmmvmm”), dar dacă te concentrezi  și asculți  bine ,sunetul lor se va schimba și va semăna mai mult cu Triunghiul.  Eu le numesc sunetele lui Dumnezeu, pentru că sunt asemănătoare unei chemări, ca o confirmare că totul există.  Definesc aceste tonuri  sunetul lui Dumnezeu pentru că, oriunde te-ai afla, cu oricine ai fi, în orice moment, știi că aceste sunete nu te vor abandona și dacă le vei acorda atenție vor deveni ca o legătură între tine și Dumnezeu,  astfel încât El va putea „Comunica” mai bine cu tine.  Indiferent unde te afli sau prin ce perioadă treci, vei putea întotdeauna să te bazezi pe  sunetele  dimensionale care îți vor purifica mintea. Tonurile nu aparțin acestei dimensiuni, dar sunt o legătura care îți permite să rămâii întotdeauna conectat cu celelalte. Sunt precum un cântec minunat ce te avizează și te invită să îl asculți.  Dacă decizi să le asculți ,mărești intensitatea conexiunii dintre tine și dimensiuniunile cele mai pure.  Există diferite sunete care se pot  auzi din mai multe  motive,dar tonurile sunt ca o legătură ce te conectează cu  Dumnezeu.

Aceste sunete sunt foarte liniştitoare,deoarece te fac să iți dai seama că spiritualitatea, dacă  vrem să o numim așa, nu este doar un moment în care efectuezi tehnicile în casă, cum ar fi practicarea unei sesiuni de meditație, dar ele aparțin  vieții tale pe deplin,de o veșnicie, chiar dacă nu  ai realizat acest lucru niciodată. Tonurile vor să-ți demonstreze că nu contează cu cine ești sau dacă nu ești în casă în acel moment, pentru că tu, poți avea acces la acea dimensiune oricând dorești și de câte ori dorești,creând o legătură între tine și numeroasele dimensiuni, acordând-le doar atenție. Nimic mai simplu.  Sunetele dimensionale sunt foarte utile, în primul rând pentru a-ți ridica vibrațiile și a te apropia de un tonal mult mai înalt.

Ascultând  sunetele dimensionale  te vor ajuta să iți cureți mintea de energii negative  și să-ți reechilibrezi abilitățile cognitive și psihice.  Tonurile dezvoltă al șaselea simț și  toate abilitățile tale extrasenzoriale.  Ele te apropie de vibrații mai ridicate și mai pozitive ce  aparțin Universului.  Sunt ca o confirmare că totul există, o îmbunătățire avansată care îți permite să descoperi cine ești și să te apropii de Dumnezeu.

Pagina 3 din 3

Când exercitezi tehnici spirituale, cum ar fi meditația, vei observa că volumul tonurilor  se va ridica,  pentru că, meditând, îți ridici vibrația mai aproape de cele mai pure dimensiuni, de aceea va crește și volumul sunetelor dimensionale.  În același timp,hotărând  să asculți tonurile, vei simți acea  legătură rapidă care te conectează la vibrațiile ridicate, îmbunătățind astfel intensitatea și abilitățile de comunicare. Dacă inițial păreau doar zgomote deranjante , îți vei da seama în timp cât de mult aceste sunete sunt importante pentru evoluția celui de-al șaselea simț;  de fapt, abilitatea nu constă  doar în a le auzi,  ci în a le asculta.  A le auzi dintotdeauna nu  înseamnă că  ești avansat în evoluția spirituală  deoarece toate persoanele le aud  chiar dacă mulți încearcă să le neglijeze.

Abilitatea constă în ascultarea și transformarea lor într-o melodie. Sunetele dimensionale sunt ca un sunet ….evolutiv,pentru că, ascultându-le ,îți permit să te evoluezi și să te extinzi la noi etape de  cunoștință.  Chiar dacă par lipsite de importanță, vei descoperi cât sunt de utile  pentru a îmbunătăți abilitățile tale  senzoriale și practicarea altor tehnici.  In definitiv  totul este conectat.  În timpul nopții este mult mai simplu  să percepem aceste sunete decât în timpul zilei, pentru că zgomotele externe sunt reduse la minimum, întrucât toată lumea doarme, deci, auzul nostru este mai puțin deranjat și putem percepe mai bine sunetele interne, inclusiv cele dimensionale.   În schimb, dacă locuim  într-o zonă cu puțin zgomot,  este mai ușor să le percepem chiar și în timpul zilei.  În în general, pornesc de la un ton, un singur ton care rămâne în cap o vreme, apoi cresc și devin două sau trei sunete diferite.  Par  foarte asemănătoare, dar cu volum și tonalități diferite.  Dacă le asculți iți dai seama că pot crește rapid.  Acestea sunt foarte importante pentru evoluția noastră, motiv pentru care suntem înclinați, din ce în ce mai mult să ne acoperim auzul cu căști ,ascultând muzică, complet manipulați  de Low care vrea să ne împiedice să descoperim un nou nivel de evoluție.  Tonurile aparțin altor  dimensiuni, printre cele mai înalte și mai apropiate de Dumnezeu, prin urmare  ar fi păcat să le ignorăm pentru totdeauna.

Dacă asculți cu atenție tonurile, acestea pot crește ca număr și volum;  dacă nu ești concentrat pot  dispărea sau scădea în nivel.  De fapt, vei observa că este suficient un gând minim ,chiar și un singur gând lejer,pentru a reduce volumul sunetelor și a pierde unele dintre ele.  În timp ce vei  încerca să asculți  sunete dimensionale, vei antrena și tăcerea minții, pentru că, pentru a putea menține toate tonurile la același nivel și, de asemenea, pentru a le face să crească, va trebui să fii atent  să nu te  gândești la nimic . În acest fel veți obține un efect dublu.  Prin antrenament, vei reuși să ridici  volumul acestor  sunete chiar și atunci când te vei afla  în locuri foarte zgomotoase și nu doar în timpul nopții sau în locuri liniștite.  Între timp,  începe cu primii pași.  Cu atenție, concentrează-te pe auzul sunetului în interiorul capului tău: încet,încet  s-ar putea să-l  simți cum crește în volum și în sfârșit să auzi încă un altul, ca și cum ar fi două sunete care se aud împreună unul peste celălalt, dar fără dezacord.  Este  nevoie de antrenament, dar sunt sigură  că ,dacă ești interesat să îți îmbunătățești abilitățile, vei găsi timp liber  pentru a te dedica acestuia.

La început este dificil să le auzi, deoarece până nu vei dori să le acorzi atenție vor părea ridicate ,apoi, când vei decide să le asculți, vor părea mai joase decât de obicei. De astăzi, însă, încearcă să le asculți, cel puțin 5 minute, de mai multe ori în timpul săptămânii.  Vei observa cum, acordându-le atenție, sunetul lor se va îmbunătăți și nu va mai părea enervant, dar va fi din ce în ce mai asemănător cu tonul unei melodii.  Pentru a ridica volumul sunetului respiră prana, deoarece respirând  energie în interiorul tău îți vei ridica vibrația și acest lucru te va ajuta să auzi mai bine sunetele dimensionale.

În următoarea lecție îți voi explica cum funcționează sunetele dimensionale și de ce sunt atât de importante,dar mai întâi începi cu practica, concentrându-te să le asculți în loc să le ignori.  Dedică-le câteva minute și ascultă-le mai des în timpul săptămânii, așa veți înțelege mult mai bine diferențele și purificările de energie determinate de ascultarea tonurilor.  Relaxează-te și bucură-te de experiența auditivă.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4744 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

1890 comentarii
  • Alemando
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    16:32 06/02/23

    Qualche volta mi capita di sentire qualche suono forte... O anche di giorno se sto da solo in qualche stanza. Parlando con mio padre che soffre di acufene spesso mi sono spaventato di aver ciò eppure paragonandolo con lui notavo delle differenze che mi lasciava un dubbio particolarmente sul fatto che mio padre il rumore lo sente sempre mentre io non sempre anzi in alcuni casi raramente magari 3 volte in un mese. Questo articolo mi è veramente stato d'aiuto ♥️🧘🏻‍♂️🌈 ha dato più senso a ciò che ho provato! ☺️ Non so ancora aprire i ponti per i suoni dimensionali perché appaiono dal nulla ☀️ speriamo di imparare a saper calibrare i toni con la loro intensità e comprendere ciò che vogliono dirmi affinando le mie capacità sensoriali ☺️🧘🏻‍♂️🍀♥️ solitamente io abito in un posto silenziosissimo quindi anche stando seduto partono e riesco a sentirli 🧘🏻‍♂️ proverò a cercarli per ascoltarli 🌱

  • gabrielemaio
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 2 Parte 1 su 2
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 6
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    16:12 06/02/23

    Per me essermi accorto dei questo sibilo dopo averci fatto caso in seguito alla lettura di questo articolo è rilassante anzi rincuorante.! Non so se capita anche ad altri ma è una sensazione che mi da grande pace. All'inizio li scambiavo per il rumore di sottofondo che il corpo produce quando si ascolta il tremolio delle ossa ad esempio (con delle cuffie isolanti si avverte benissimo) ma poi ho capito essere altro. All'inizio avevo paura che potesse diventare un'ossessione dato che è sempre costantemente presente e averci fatto caso avrebbe potuto farmi "fissare" invece è come un promemoria: sono qui, sono sempre con te e quando vuoi possiamo ascoltarci. Sono sereno adesso.

  • Roby
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    00:29 05/02/23

    Molti anni fa in piena notte mi sono svegliata all'improvviso con un fischio altissimo all'orecchio,mi è stato diagnosticato l'acufene prima ero terrorizzata,poi ho iniziato a conviverci.da quando medito noto che il fischio alcune volte si alza altre volte si abbassa.leggendo queste cose sono più tranquilla.

  • graziano.g
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    22:44 04/02/23

    Interessanti informazioni su questo aspetto della ricerca interiore. Sperimento di frequente questi suoni, senza provare particolare fastidio e in genere li ho attribuiti a cause fisiologiche o emotive, però so che esiste una controparte metafisica del senso dell'udito: la chiarudienza. Nelle esperienze di mistici, contemplativi, yoghi, meditanti in genere, si trovano spesso riferimenti a musiche o suoni 'celesti' o sovrumani. Probabilmente anche voci, frasi brevi o parole percepite nettamente in sogno, in meditazione, o in preghiera trasmettono un messaggio proveniente da quelle medesime dimensioni non fisiche.

  • saundwave
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    17:21 03/02/23

    grazie per l'articolo, beh che dire rivelazione, ho sempre sentito questi suoni, e come dice sotto la studente " iside" il detto e che quando ti fischia l'orecchio destro qualcuno parla bene di te e se ti fischia il sinistro parlano male, se non ricordo male, comunque proprio ieri mi sono arrivati questi fischi, e oggi sto leggendo questo argomento, pazzesco! devo dire che però da alla mia poca esperienza, quando ho fatto il mio primo o.o.b.e. questi suoni mentre stavo uscendo dal corpo erano più forti, con un crescendo di tono, poi assieme ai suoni il corpo me lo sentivo vibrare come un cellulare in chiamata, che dire... stupendo.

  • Iside
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    11:27 02/02/23

    Inizialmente pensavo che stessi parlando del fischio che si sente ogni tanto a cui siamo soliti dire "qualcuno sta parlando male di me", poi ho capito a cosa ti riferivi e piano piano mi sono resa conto di sentirli davvero... Li ho sempre sentiti ma non mi sono mai posta alcuna domanda a riguardo. E come se sentissi due suoni diversi ma per ora non riesco a identificarli separatamente. Questa settimana cercherò di prestarci attenzione tutti i giorni.

  • elisabettazara
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    22:53 01/02/23

    Come tante persone anche io ricordo di sentire questi suoni fin da piccola, a come somigliavano al rumore di una carta di caramelle, e volte più ad un fischio molto acuto, ho sempre pensato fosse uno scherzo delle orecchie come mi dicevano in casa, ma lo trovavo strano perché percepivo il suono nella testa, in mezzo alle orecchie non dentro!!!! Leggendo questo articolo ho capito cos'erano quei rumori ed è bastato un attimo di attenzione per risentirli, mi ero dimenticata della loro esistenza, grazie!

  • Giuseppe
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    22:14 30/01/23

    E' possibile ascoltare in maniera prevalente di notte dei suoni,proprio perchè di notte ci sono molto meno rumori che ci circondano.Tali suoni vengono detti Dimensionali percheè derivano da realta' piu' sensibili e sono prerogativa del sesto senso.

  • essence99_🪷
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    16:24 28/01/23

    Questi suoni li sento sin da piccola e ricordo che mi procuravano fastidio perché non mi lasciavano dormire. Come la maggior parte delle persone, pensavo che si trattasse di acufene oppure che fosse il “rumore del silenzio”. Ora, sono felice di sapere che si tratta di suoni dimensionali.

  • Arya🌻
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 1
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 4
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 5
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    20:29 26/01/23

    Quando mi sta piacendo questo argomento, sarà che mi ci sto dedicando molto spesso nelle ultime giornate ! Ancora sono molto distante dall'ascolto perfetto e dall'ascolto del tono forte vero e proprio, per un tempo maggiore ! Però ho avuto le mie iniziali soddisfazioni nello svolgere questa tecnica perché ho avuto modo di avere delle piccole esperienze che mi hanno fatta stare bene . Innanzitutto ho iniziato a fare la tecnica per più minuti , anche più sessioni da una 20ina di minuti, anche mezz'ora. Ho sentito la mia testa all'interno più grande di quel che è nella realtà ed è stato molto interessante perché è sembrato come se avessi un intero universo dentro di me ! Poi ho sentito dolori e fitte nella testa, in punti dove son sicura ci siano dei chip e dei blocchi. Infatti l'ascolto dei toni successivamente mi ha permesso di fare delle meditazioni leggermente migliori, evidentemente mi ha aiutata a ripulire l'interno della mia testa ! Mi viene più facile sentire il fruscio e i fischi iniziali anche al di fuori dei momenti di pratica , e tendo infatti a dargli più attenzione anche se è difficile farlo nel low , mentre lavori e le persone ti parlano. Ho notato quanto sia difficile mantenere l'ascolto dei toni quando viene il fischio più forte ed alto , infatti al minimo pensiero crolla tutto subito ! È senz'altro un ottimo allenamento per il non pensiero 😊

  • stellarivoluzionaria
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 1
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 4
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 5
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 6
    Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Volume 2
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    22:50 23/01/23

    il suono che sento io è più un "FFFiiiiiiiiii " un suono acuto che varia a seconda del mio livello di energia , spontaneamente quando ho un aumento di tonale lo sento partire distintamente da uno delle orecchie , sento come una specie di sensazione di attivazione , come se dentro l'orecchio si attivasse un suono, di solito in un orecchio è più forte che nell'altro, e lo sento anche in presenza di un discreto rumore ambientale. dal momento che mi attivano spontaneamente forse mi ci dovrei concentrare molto di più per allenarla proprio come vera tecnica, oltre alle tantissime che faccio già.

  • numa
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    21:28 21/01/23

    I suoni dimensionali mi accompagnano durante tutta la giornata, anche ora mentre scrivo questo commento. Durante la meditazione sono ancora più forti e mi aiutano a concentrarmi meglio. Quando ero bambino mi davano fastidio e credevo che quello fosse il suono del silenzio. Adesso mi piacciono molto e li ascolto volentieri durante la meditazione dei chakra. Poi sapete che sono un qualcosa che mi avvicina al "divino" mi fa sentire ancora meglio. Quando mi concentro diventano anche più dolci e mi tranquillizzano e si, ne riesco a sentire più tonalità. Anzi, focalizzandomi su di essi funzionano un po' come L'aura, che una volta vista si riesce anche a farla diventare più grande o più piccola. Se mi concentro sui suoni dimensionali, riesco a sentire molte più tonalità di quelle della partenza. Grazie mille per questo bell'articolo

  • MARIO
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    16:54 21/01/23

    Molto interessante pensavo fossero suoni dovuti all'acufene mentre in effetti durante l meditazione diventano più intensi.

  • van
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    21:41 19/01/23

    Grazie! Avere una spiegazione a questi suoni mi fa piacere! A volte sento come dei campanellini ....

  • Alessio
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    00:01 19/01/23

    Effettivamente durante la lettura del documento, alla terza pagina, mi sono ritrovato improvvisamente a sentire un suono senza averlo cercato. Evidentemente essendomi alzato di vibrazione grazie alla concentrazione di questa lettura è stato spontaneo. Inserirò la pratica di ascolto nella mia agenda settimanale.