arrow-up-circle
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 27

Ce sunt visele? (partea 1)

Pagina 1 din 2

Dacă menționăm cuvântul Vise, începem imediat să presupunem că nu este un subiect serios și interesant,  pentru că am dat viselor singurele semnificații, acelea ale fanteziei. Din moment ce toți visăm,aproape în fiecare noapte, subestimăm acest gen de experiență pentru că suntem obișnuiți să o avem mereu. Este adevărat că majoritatea viselor sunt „doar vise”; dar nu toate sunt compuse doar din fantezie. Sunt vise care dezvăluiesc informații mult mai importante decât s-ar putea imagina, atât despre  personalitatea noastră,  despre viitorul nostru, sau despre trecutul nostru. Unele vise nu sunt doar vise, pentru că,oricât de absurde ar părea, ele sunt adevărate amintiri de experiențe pe care le-am trăit într-adevăr, dar în mod conștient nu le amintim, așa că ele reapar la suprafață noaptea în timp ce dormim. Alte tipuri de vise ne permit să trăim experiențe extrasenzoriale, cum ar fi comunicarea cu persoane care nu mai sunt printre noi ; alte tipuri ne permit să vedem viitorul, chiar și în detaliu.

Există diferite tipuri de vise, începând de la faimosul vis Lucid la visul Premonitor. Visele ne permit să observăm ceea ce în mod conștient nu recunoaștem imediat. Nu se tratează doar de vise imaginare, dar și de o parte de informații, care, intre un vis și altul, ne sunt dezvăluite. De multe ori credem că visele nu au sens, sau că al maxim pot avea o interpretare psihologică despre persoana care visează.  In realitate, visele  pot ascunde mult mai mult decât atât. Ți s-a întâmplat cu siguranță, de mai multe ori în viață, să faci un vis în aparență imaginar, dar care te-a lăsat cu un sentiment foarte urât chiar și după ce te-ai trezit. Scenele trăite în acest vis ar putea fi, de asemenea, de neimaginat, deoarece erau departe de realitate, totuși când te-ai trezit – și, după multe ore după aceea – ai fost tulburat de acel vis. Aparent ar fi putut părea un vis perfect normal, totuși te-a lăsat tulburat și deranjat chiar și în următoarele zile. De ce un vis banal ar trebui să-ți provoace aceste efecte atât de negative?   Presupunând că a fost un coșmar, din momentul în care te-ai trezit știai că totul s-a terminat; deci ,de ce te-a lăsat cu o stare proastă chiar și după trezire? Acela nu a fost doar un vis. Desigur, scenariul pe care l-ai văzut ar putea fi aproape o imaginație, totuși în acel vis exista ceva real,care ți-a  lăsat acel sentiment deranjant chiar și după trezire, pentru că acela nu a fost doar un vis.

Uneori, coșmarurile noastre sunt cauzate de prezențe negative care reușesc să ne influențeze somnul atât de mult încât să îl tulbure. Aparent, pare că totul este liniștit în jurul nostru, pentru că Low ne împiedică să vedem ce ne înconjoară din punct de vedere energetic; și totuși ele ne pot vedea, pentru că nu au probleme în ceea ce privește Low. Prin urmare, entitățile sunt capabile să ne vadă și să ne influențeze negativ, în timp ce noi suferim consecințele, pentru că nu le putem vedea, deci, nu ne gândim să ne apărăm de ele. Și aici greșim. Doar pentru că nu vedem un anumit lucru nu înseamnă că acesta nu există și, mai rău decât atât, nu înseamnă că nici el nu ne poate vedea. Din păcate, toți suntem de râsul entităților, pentru că ele ne văd, dar noi nu le vedem ,și mai mult de atât, nici măcar nu credem în existența lor!   Astfel, ele sunt libere să ne afecteze în negativ și să se joace cu  viața noastră, fără ca noi să ne opunem.

Când dormim suntem foarte vulnerabili, atât de mult încât somnul nostru poate fi foarte ușor influențat de energiile externe care ne dăunează. Însă, în același timp, suntem și mai intuitivi. Nu doar entitățile negative sunt capabile să ne influențeze, ci și alte tipuri de energii care pot avea scopuri pozitive sau negative. Se întâmplă foarte des ca entitățile să încerce să comunice cu noi prin vise, pentru că este o modalitate mult mai ușoară pentru ele decât comunicarea verbală,așa cum ne-am aștepta în timp ce suntem treji.   Ne imaginăm că, dacă o entitate ar dori să comunice, ar trebui să apară în fața ochilor noștri și să ne spună detaliat ceea ce vrea să ne dezvăluie.

Pagina 2 din 2

Dar realitatea este mult mai complexă, pentru că există Low care încearcă să blocheze totul. Prin urmare entitățile nu pot comunica atât de ușor și uneori încearcă să facă acest lucru prin vise. Prin urmare, uneori, visele noastre nu sunt doar vise, pentru că în ele putem găsi comunicări reale. Dar entitățile nu sunt singurele care încearcă să comunice cu noi în timpul somnului. Și inconștientul nostru încearcă să comunice, chiar dacă pare atât de evident.   Nu ar trebui să-l subestimăm atât de mult, pentru că de multe ori încearcă să ne facă să înțelegem ceea ce  noi, în timpul zilei, nu vedem sau nu vrem să vedem. Câteodată mintea noastră vrea să ne comunice ceva ce nu putem înțelege în timp ce suntem treji. Subconștientul nostru nu este doar un contenitor al amintirilor și al informațiilor, el este mult mai profund și mai inteligent, atât de mult încât încearcă să comunice cu noi pentru a ne face să înțelegem ce nu este în regulă. Nu este surprinzător faptul că uneori visele ne arată ce se întâmplă, chiar în acele zile, în jurul nostru. Treji, am putea să nu înțelegem situația în care ne găsim, dar visele ne-ar putea dezvălui acest lucru. Este ca și cum subconștientul nostru vede și înregistrează, chiar și ceea ce nu înțelegem instantaneu; după care, în timpul viselor, încearcă să ne comunice. Dar depinde de noi să înțelegem acele mesaje dictate de subconștient,pentru că nu sunt întotdeauna atât de ușor de ghicit! De multe ori visele anunță o schimbare foarte puternică în viața noastră, care într-adevăr se va împlini după câteva zile. Uneori, sunt  mesaje de la subconștientul nostru care vor să ne transmită ce au simțit, prin semnale ce în timpul zilei noi nu am înțeles: dar el a înțeles și încearcă să ne spună. Însă, în alte momente, sunt doar  vise premonitorii, pentru că nu exista nici un detaliu care ne-ar fi putut avertiza despre acea schimbare bruscă, totuși am visat-o și, după un timp scurt, s-a adeverit cu mare precizie. Visele Premonitorii nu sunt atât de rare , există oameni care le experimentează mult mai frecvent decât alții, chiar și mai mult de un vis premonitor pe săptămână. Există persoane care au vise premonitorii aproape în fiecare zi.

Apoi, există Vise lucide sau acele vise în care îți dai seama că visezi, astfel încât poți decide să faci orice: de exemplu poți decide să zbori sau să respiri sub apă, pentru că ți-ai dat seama că ești în vis și ești conștient că totul este fals,iluzoriu, deci te joci în vis pentru că știi că nu ți se poate întâmpla nimic de rău. Nu este extraordinar? Cu toate acestea, puțini își dau seama că visele lucide pot deveni mult mai  interesante, dacă se știe cum pot fi folosite. Unii oameni și-au dat seama că visul este o dimensiune reală,  care poate fi folosită ca trambulină pentru a intra în alte dimensiuni mult mai interesante. De exemplu,se poate folosi visul lucid pentru a putea realiza o Călătorie astrală. Astel îți dai seama că visele nu sunt doar vise, ci pot deveni uși către alte dimensiuni dacă învățăm să le folosim. Aceasta este doar una scurtă introducere în lumea viselor, deoarece acestea sunt o dimensiune reală care poate fi folosită pentru pentru a crea gesturi reale. Gândește-te,prin vis poți reuși să comunici cu o altă persoană, chiar foarte departe de tine din punct de vedere fizic, și ambele, când vă ve-ți trezi, o să vă aminți că a-ți avut același vis. Nu este oare aceasta o  comunicare telepatică?

Mai târziu vom aprofunda subiectul Viselor și iți garantez că va fi mult mai captivant decât te gândeai.

Sfârșit pagina 2 din 2. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4858 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

1671 comentarii
  • Martina
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    20:11 13/04/21

    Ho sempre amato i sogni. Mi è capitato di fare dei sogni premonitori e in un periodo facevo spessissimo sogni lucidi, oppure sogni nei sogni. Adesso sogno molto meno sarà sia perché dopo poco o per le protezioni. I sogni sono sempre stati importanti,dai quali trarre informazioni. Non vedo l'ora di approfondire ancora di più. Grazie!

  • Simon
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 1
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 4
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    19:15 11/04/21

    Purtroppo non sono mai riuscito a fare un sogno lucido e tanto meno un sogno premonitore. Spero che seguendo questo percorso un giorno ci riuscirò anch'io.

  • Sode2310
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    12:53 11/04/21

    Di solito quando mi sveglio non ricordo i sogni che ho fatto, e anche quando me li sono ricordati nessuno di essi è mai stato un sogno premonitore, che io ricordi. Sapere che il sogno è una vera e propria dimensione e che si può usare come trampolino di lancio per andare in altre dimensioni è molto affascinante, non vedo l'ora di saperne di più.

  • Elisa
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    09:40 11/04/21

    Interessante!!!!

  • Micol
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    21:41 09/04/21

    Non vedo l’ora di saperne di più, l’argomento sogni mi ha sempre interessato e mi dispiace ogni volta che so di aver sognato qualcosa di importante ma poi non me lo ricordo

  • Michele78
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 1
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 4
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 5
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    12:20 09/04/21

    E' da un po di tempo che al risveglio non ricordo quasi mai i sogni fatti e sono curioso di sapere se nei prossimi step ci sarà qualche tecnica per aiutarmi. Ottimo articolo, di molte cose non ne ero a conoscenza.

  • gabzon
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    10:20 09/04/21

    Tante volte ho fatto sogni promotori. Per anni mi hanno spaventato tantissimo e cercavo di bloccarli, riuscendoci il più delle volte.... Da qualche mese ho deciso di non bloccarli più... Così sono iniziati anche i sogni lucidi e poi le comunicazioni in stato di veglia Ora cerco di capire meglio questo mondo

  • Ric.
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    Medaglia per aver completato lo Step 2
    Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Volume 9
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    14:03 08/04/21

    Ho sempre pensato che io sia una persona che sogna poco e con poca creatività che si esprime nei sogni. Leggendo questo articolo però, che ci esorta a capire come in realtà il nostro inconscio possa esprimersi più liberamente mentre dormiamo e come i vincoli del low diventano più leggeri nel sonno, le mie poche esperienze diventano più chiare! Anche in questo caso apprendo che abbiamo un campo in cui allenarci che è praticamente infinito e mi piacerebbe molto approfondire le nostre capacità da esprimere nei sogni lucidi (ne ho fatti pochissimi in vita mia!) o affinando quel che potremmo fare grazie ai poteri che abbiamo. Grazie!

  • Fonzy73
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    07:36 05/04/21

    Non ricordo spesso cio' che sogno ma un paio di volte ho sognato di mia nonna e mia zia defunte che mi ponevano davanti una situazione che doveva verificarsi ma che bisognava cambiare direzione e mi hanno fatto vedere chiaramente cosa sarebbe successo se io non sarei intervenuto a modificare gli eventi, cosi' facendo le cose sono andate per il verso giusto.

  • Cercatore
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    01:05 03/04/21

    I sogni mi hanno sempre affascinato, ma raramente ho compreso il loro significato. Non sapevo che le entità potessero influenzare il nostro sogno.. e non sapevo di poter comunicare con altre persone. Ora sono più affascinato di prima.

  • Essenza
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    11:07 23/03/21

    La realtà della Matrix è molto più complessa di ciò che immagino: i sogni sono un argomento interessante ma ancora di più estremamente utili ed indispensabili..imparando a sfruttarli a nostro favore cercando di coglierne i segni possiamo capire tante cose in più riguardo a tutto ciò che viviamo e che abbiamo da vivere... Wow! È molto ma molto ma molto ma molto più ampio di quanto immaginassi, anche se al tempo stesso tutto ciò è sempre stato nella mia "immaginazione": ad esempio avevo già pensato che ci si potesse incontrare in un sogno ma poi, lasciandomi sopraffare da una marea di limitazioni, ho finito per credere fosse soltanto una mia fantasia; più vado avanti e più mi sto rendendo conto che la stessa FANTASIA può diventare reale attraverso la nostra fede più profonda, come quella di un bambino pura e semplice! Tutto si può, non demordere è la chiave! Grazie per questo meraviglioso articolo ❤️

  • Umano
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    12:13 22/03/21

    Tutti i giorni per almeno 8 ore dormiamo o per lo meno viviamo in un altro stato di coscienza.....che nessuno ci ha mai spiegato cosa succede...oltre a fare riposare il corpo.... quindi molto interessante saper cosa succede... perché sogniamo e il suo significato..... e cosa succede.... Rileggere gli articoli e sempre utile ti rinfresca sempre....

  • Umano
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    12:11 22/03/21

    Ogni giorno per almeno 8 ore dormiamo o per lo meno viviamo in un altro stato di coscienza.....che nessuno ci ha mai spiegato cosa succede...oltre a fare riposare il corpo.... quindi molto interessante saper cosa succede... perché sogniamo e il suo significato..... e cosa succede.... Rileggere gli articoli e sempre utile ti rinfresca sempre....

  • curly
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    14:11 20/03/21

    Sono molto legato all'argomento dei Sogni, siccome ne ho provati e tutt'ora sto avendo conferma di quanto essi siano potenti. Concordo con tutto ciò che c'è scritto nella lezione e sono molto consapevole ora di quanto essi siano profondi e abbiano capacità veramente immense. Di quanto bene potrebbero portarci se usati in tutto il loro potenziale. Grazie

  • Francesca
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    22:48 17/03/21

    Il sogno è un altro di quegli argomenti denso di credenze sbagliate o limitate.