arrow-up-circle
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 30

Sunetele Dimensionale – Ce este sunetul Evolutiv (1 parte)

Pagina 1 din 3

Totul începe cu un simplu țiuit, apoi îți vei da seama că acel țiuit are un  sens.

Astăzi vorbim despre un sunet special pentru care toți, cel puțin o dată în viață, ne-am pus aceeași întrebare: „Am probleme cu auzul?”

De fapt, acestea sunt ca niște fluiere sau foșnituri aparent necunoscute, pe care le vom numi sunete dimensionale. Cu toții auzim sunete, pe care le identificăm inițial ca  un fluierat de urechi, dar nu toată lumea știe că aceste sunete au un motiv.  Încep de la o tonalitate ciudată care se ridică în mod special în timpul nopții, când este  liniște, în schimb,în timpul zilei se aud mult  mai puțin.  Cu cât este mai multă liniște, cu atât acest sunet – care seamănă  atât de mult cu un fluierat ciudat- se face auzit.  În general, credem că avem probleme cu  auzul, deoarece nu este un sunet distinct, ci mai degrabă pare a fi ca un zgomot produs de urechi, o cale de mijloc între un foșnet și un sunet mai înalt.  Uneori, sunetul crește atât în ​​volum, cât  și în cantitate și iți permite să recunoști mai multe tonuri; alteori trece mult timp  fără să le mai auzi.

Adesea sunt confundate cu acufenele , deoarece  nu se înțelege motivația  acestor  fenomene auditive.  Cu toate acestea, vei  înțelege în curând diferența dintre sunetele dimensionale și tulburările de auz.

Începem de la principiul că toată lumea are această „tulburare”, de la copii mici la adulți, până la vârstnici, fără nicio distincție. Sunt  cei ce decid  să le ignore, cei care, îngrijorați, apelează la un medic fără ca acesta să poată face nimic pentru a-i ajuta și cei ce se resemnează ;   puțini alții, în schimb, încep să înțeleagă că este ceva mai mult de atât, așa că ,aleg să aprofundeze pentru a înțelege ce sunt aceste sunete cu adevărat. Dacă ești atent pentru o clipă, îți poți da seama că auzi sunetele chiar și în acest moment, dar, cum erau ascunse de diferitele zgomote din jurul tău, nu ai observat.  Aceste sunete nu vin din urechi, dar, vei observa că le auzi direct în cap și acest lucru este foarte diferit  ca atunci când auzi un sunet cu urechile. Vag poate semăna cu un fluier sau cu sunetul unui instrument muzical numit Triunghi;  este asemănător  cu un sunet puternic, dar crește echilibrat și nu se activează brusc  creând  disconfort în urechi.  Începe cu un foșnet, apoi se ridică, cu un sunet în aparență monoton dar care crește în intensitate. Multe persoane au învățat să le  ignore și nu le  mai  acordă multă atenție, altele  nu pot dormi noaptea din cauza intensității   acestora, alții însă au învățat cum să le folosească, să le coboare și să le ridice volumul după bunul plac.  Mulți oameni cred că au probleme cu auzul și își fac griji inutile, deoarece se tratează de sunete dimensionale care nu depind de dificultatea de a auzi.  Că problemele  de auz există este incontestabil, dar mulți dintre oamenii care cred că suferă de acufene de fapt  percep  sunete dimensionale și se îngrijorează de o problemă pe care nu o au. Inițial, sună ca un foșnet, un zgomot lejer și ciudat care aparent vine din urechi, dar dacă îi acorzi atenție, acesta este ca un sunet mult mai intern, chiar în interiorul capului.  Apoi,începe un ton,care dacă se ascultă  crește în volum și se pot distinge două tonuri  diferite, unul puțin mai ascuțit  decât celălalt.  Într-un fel, sunt ca două note muzicale, dar care  continuă să sune fără a fi nevoie ,să îl lovești a doua oară,precum o percuție,este un sunet continuu și omogen.

Dacă le  ignori coboară , dacă le dai  atenție se ridică, devenind insistente.  Este un sunet care ai  dori să-l reproduci , dar nici un instrument sau zgomot nu seamănă cu el.  Tonurile pot semăna  aproximativ cu sunetul Triunghiului, un fel de „Tiiin” care se ridică și pare să provină din urechi,cu toate acestea, uneori ai putea să le auzi atât de tare încât, chiar și sunetele externe – cum ar fi zgomotele ce auzi în casă zilnic – nu pot acoperi tonurile  pe care le auzi în interiorul capului tău.

Pagina 2 din 3

Deși poate părea ciudat, aceste sunete sunt foarte utile pentru dezvoltarea celui de-al șaselea simț.  Pâna când nu înveți să le ridici și să le cobori, pot părea zgomote enervante și complet inutile, dar când te familiarizezi cu ele și afli cum să le folosești, îți dai seama cât de mult,în realitate, sunt utile și importante.

Le numim sunete dimensionale deoarece sunt tonuri care au ca scop legătura cu alte dimensiuni, uneori  funcționând ca o  alarmă pentru a te avertiza că ceva cu „aspect ” dimensional se apropie de tine. Sunt sunete dimensionale, deoarece îți permit să descoperi că există și altceva decât ceea ce vezi de obicei;  sunt ca un aviz care îți amintește că nu aparții exclusiv acestei lumi,  dar că în jurul tău există și altceva. Un sunet care este perceput foarte tare în prezența unor vibrații ridicate, sau  datorită unei entități care se găsește lângă noi în acel moment, sau la începutul unei experiențe spirituale.  De exemplu, devin foarte puternice când începi să ieși în astral.   Nu doar atât : sunetele dimensionale sunt o antenă care continuă ne amintească de existența altor dimensiuni.  Aceste sunete se activează în mod  special atunci când  se întâmplă ceva mult  „mai superior”  lângă noi, deci, ceva care nu aparține rutinei zilnice cu vibrații scăzute (adică lui Low Frequency).  Tonurile sunt ca un  avertisment că ceva de aspect  dimensional este lângă noi, de fapt într-o casă bântuită de entități, acestea se pot auzi  mult mai ridicate.

Cu toate acestea, aceste sunete nu trebuiesc atribuite doar prezenței  entităților, deoarece sunt  mai mult de atât:  ele sunt o legătura a celui de-al șaselea simț al nostru, care ne permite să descoperim, să ne conectăm ,să învățăm tot ce este mai bun din alte dimensiuni.  De fapt, acestea sunt sunete care aparțin altor dimensiuni, în afară de cea pământească care  cunoaștem și auzim deja cu urechile noastre, motiv pentru care se numesc sunete dimensionale. Apar ca niște  sunete ciudate, monotone și aparent plictisitoare, dar pot da  satisfacții  foarte mari și experiențe minunate celor care  decid să le evolueze din punct de vedere spiritual, practicând asupra lor.  Uneori par  ca niște zgomote asemănătoare vibrațiilor (cum ar fi „vmmvmm”), dar dacă te concentrezi  și asculți  bine ,sunetul lor se va schimba și va semăna mai mult cu Triunghiul.  Eu le numesc sunetele lui Dumnezeu, pentru că sunt asemănătoare unei chemări, ca o confirmare că totul există.  Definesc aceste tonuri  sunetul lui Dumnezeu pentru că, oriunde te-ai afla, cu oricine ai fi, în orice moment, știi că aceste sunete nu te vor abandona și dacă le vei acorda atenție vor deveni ca o legătură între tine și Dumnezeu,  astfel încât El va putea „Comunica” mai bine cu tine.  Indiferent unde te afli sau prin ce perioadă treci, vei putea întotdeauna să te bazezi pe  sunetele  dimensionale care îți vor purifica mintea. Tonurile nu aparțin acestei dimensiuni, dar sunt o legătura care îți permite să rămâii întotdeauna conectat cu celelalte. Sunt precum un cântec minunat ce te avizează și te invită să îl asculți.  Dacă decizi să le asculți ,mărești intensitatea conexiunii dintre tine și dimensiuniunile cele mai pure.  Există diferite sunete care se pot  auzi din mai multe  motive,dar tonurile sunt ca o legătură ce te conectează cu  Dumnezeu.

Aceste sunete sunt foarte liniştitoare,deoarece te fac să iți dai seama că spiritualitatea, dacă  vrem să o numim așa, nu este doar un moment în care efectuezi tehnicile în casă, cum ar fi practicarea unei sesiuni de meditație, dar ele aparțin  vieții tale pe deplin,de o veșnicie, chiar dacă nu  ai realizat acest lucru niciodată. Tonurile vor să-ți demonstreze că nu contează cu cine ești sau dacă nu ești în casă în acel moment, pentru că tu, poți avea acces la acea dimensiune oricând dorești și de câte ori dorești,creând o legătură între tine și numeroasele dimensiuni, acordând-le doar atenție. Nimic mai simplu.  Sunetele dimensionale sunt foarte utile, în primul rând pentru a-ți ridica vibrațiile și a te apropia de un tonal mult mai înalt.

Ascultând  sunetele dimensionale  te vor ajuta să iți cureți mintea de energii negative  și să-ți reechilibrezi abilitățile cognitive și psihice.  Tonurile dezvoltă al șaselea simț și  toate abilitățile tale extrasenzoriale.  Ele te apropie de vibrații mai ridicate și mai pozitive ce  aparțin Universului.  Sunt ca o confirmare că totul există, o îmbunătățire avansată care îți permite să descoperi cine ești și să te apropii de Dumnezeu.

Pagina 3 din 3

Când exercitezi tehnici spirituale, cum ar fi meditația, vei observa că volumul tonurilor  se va ridica,  pentru că, meditând, îți ridici vibrația mai aproape de cele mai pure dimensiuni, de aceea va crește și volumul sunetelor dimensionale.  În același timp,hotărând  să asculți tonurile, vei simți acea  legătură rapidă care te conectează la vibrațiile ridicate, îmbunătățind astfel intensitatea și abilitățile de comunicare. Dacă inițial păreau doar zgomote deranjante , îți vei da seama în timp cât de mult aceste sunete sunt importante pentru evoluția celui de-al șaselea simț;  de fapt, abilitatea nu constă  doar în a le auzi,  ci în a le asculta.  A le auzi dintotdeauna nu  înseamnă că  ești avansat în evoluția spirituală  deoarece toate persoanele le aud  chiar dacă mulți încearcă să le neglijeze.

Abilitatea constă în ascultarea și transformarea lor într-o melodie. Sunetele dimensionale sunt ca un sunet ….evolutiv,pentru că, ascultându-le ,îți permit să te evoluezi și să te extinzi la noi etape de  cunoștință.  Chiar dacă par lipsite de importanță, vei descoperi cât sunt de utile  pentru a îmbunătăți abilitățile tale  senzoriale și practicarea altor tehnici.  In definitiv  totul este conectat.  În timpul nopții este mult mai simplu  să percepem aceste sunete decât în timpul zilei, pentru că zgomotele externe sunt reduse la minimum, întrucât toată lumea doarme, deci, auzul nostru este mai puțin deranjat și putem percepe mai bine sunetele interne, inclusiv cele dimensionale.   În schimb, dacă locuim  într-o zonă cu puțin zgomot,  este mai ușor să le percepem chiar și în timpul zilei.  În în general, pornesc de la un ton, un singur ton care rămâne în cap o vreme, apoi cresc și devin două sau trei sunete diferite.  Par  foarte asemănătoare, dar cu volum și tonalități diferite.  Dacă le asculți iți dai seama că pot crește rapid.  Acestea sunt foarte importante pentru evoluția noastră, motiv pentru care suntem înclinați, din ce în ce mai mult să ne acoperim auzul cu căști ,ascultând muzică, complet manipulați  de Low care vrea să ne împiedice să descoperim un nou nivel de evoluție.  Tonurile aparțin altor  dimensiuni, printre cele mai înalte și mai apropiate de Dumnezeu, prin urmare  ar fi păcat să le ignorăm pentru totdeauna.

Dacă asculți cu atenție tonurile, acestea pot crește ca număr și volum;  dacă nu ești concentrat pot  dispărea sau scădea în nivel.  De fapt, vei observa că este suficient un gând minim ,chiar și un singur gând lejer,pentru a reduce volumul sunetelor și a pierde unele dintre ele.  În timp ce vei  încerca să asculți  sunete dimensionale, vei antrena și tăcerea minții, pentru că, pentru a putea menține toate tonurile la același nivel și, de asemenea, pentru a le face să crească, va trebui să fii atent  să nu te  gândești la nimic . În acest fel veți obține un efect dublu.  Prin antrenament, vei reuși să ridici  volumul acestor  sunete chiar și atunci când te vei afla  în locuri foarte zgomotoase și nu doar în timpul nopții sau în locuri liniștite.  Între timp,  începe cu primii pași.  Cu atenție, concentrează-te pe auzul sunetului în interiorul capului tău: încet,încet  s-ar putea să-l  simți cum crește în volum și în sfârșit să auzi încă un altul, ca și cum ar fi două sunete care se aud împreună unul peste celălalt, dar fără dezacord.  Este  nevoie de antrenament, dar sunt sigură  că ,dacă ești interesat să îți îmbunătățești abilitățile, vei găsi timp liber  pentru a te dedica acestuia.

La început este dificil să le auzi, deoarece până nu vei dori să le acorzi atenție vor părea ridicate ,apoi, când vei decide să le asculți, vor părea mai joase decât de obicei. De astăzi, însă, încearcă să le asculți, cel puțin 5 minute, de mai multe ori în timpul săptămânii.  Vei observa cum, acordându-le atenție, sunetul lor se va îmbunătăți și nu va mai părea enervant, dar va fi din ce în ce mai asemănător cu tonul unei melodii.  Pentru a ridica volumul sunetului respiră prana, deoarece respirând  energie în interiorul tău îți vei ridica vibrația și acest lucru te va ajuta să auzi mai bine sunetele dimensionale.

În următoarea lecție îți voi explica cum funcționează sunetele dimensionale și de ce sunt atât de importante,dar mai întâi începi cu practica, concentrându-te să le asculți în loc să le ignori.  Dedică-le câteva minute și ascultă-le mai des în timpul săptămânii, așa veți înțelege mult mai bine diferențele și purificările de energie determinate de ascultarea tonurilor.  Relaxează-te și bucură-te de experiența auditivă.

Sfârșit pagina 3 din 3. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4744 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

1890 comentarii
  • mirko-gaeta
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    05:33 21/08/24

    Mi appresto a redigere il mio commento sui suoni che dall’inizio, quando lessi questo articolo ho realizzato la loro presenza e da allora non sono più andati via. Ammetto che ogni tanto udivo dei fischi che all’improvviso si manifestavano, mentre io con scetticismo e in maniera tipica interpretavo che qualcuno mi stava pensando, cosa che ci raccontavano spesso. Oggi ho compreso, ricollegandolo ai suoni appartenenti ad altre dimensioni, che sono lontani da interpretare a difetti uditivi o qualcuno che mi pensa. Sono suoni che riflettono la spiritualità probabilmente… Se ho compreso bene l’articolo. Facendo caso a questo fenomeno li avverto costantemente nella mia testa, partendo dalle orecchie. Una certa forma di collegamento ad altre dimensioni. Non saprei affermare a quali avvisi appartengono. Sono solamente più consapevole che sono presenti, in modo costante. Più avanti probabilmente riuscirò a decifrarne i messaggi, mediante la loro intensità e frequenza, più e meno acuti. Se mi soffermo ad ascoltare sono molti e a varie tonalità che la rendono una melodia. Per il momento mi accontento di percepirli.

  • fulvia74
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    00:15 19/08/24

    mai avrei immaginato che questi suoni hanno un collegamento con altre dimensioni , effettivamente se li ignori come da ignorante ho fatto passano, però non è cosi semplice capirli perché potrebbero essere acufeni o altri suoni prodotti magari da apparecchiature o altro

  • fab
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    16:27 12/08/24

    Non avevo mai pensato che esistessero suoni dimensionali, ma ora pensandoci è capitato di avvertire dei suoni acuti e veloci che non si capisce da dove vengono

  • elfradeva
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    08:29 11/08/24

    Non avevo mai pensato a questo suoni come "ponti", però nemmeno mi spaventano anche perché lì percepisco sin da bambina. Quello che mi stupiva in passato che a volte erano così forti che non capivo come potesse essere che gli altri (fuori da me) non li sentissero....e in effetti nel tempo ho imparato ad accettarli e a mettere ordine a questo sentire, ambientarlo nel mio addormentarmi così che invece che darmi noia, mi cullasse

  • suly
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    13:44 06/08/24

    Mi è sempre capitato sporadicamente di ascoltare questi suoni acuti con la convinzione che fossero presenze o entità. Grazie a questo articolo però comprendo nel dettaglio di cosa si tratti e non pensavo essi si potessero ‘controllare’ o comunque presargli attenzione per poter espandere il nostro sesto senso. Lo trovo molto stimolante e sono curiosa di poterli sperimentare nuovamente con queste nuove consapevolezze. Mentre medito non mi è tuttavia mai capitato ma forse se vi pongo attenzione potrei raggiungere l’ascolto di essi anche in quei momenti in cui sono teoricamente più alta . Leggendo i recenti volumi di Angel comprendo però che al giorno d’oggi eventuali suoni acuti che possiamo sentire possono non essere legati ad un qualcosa di dimensionale bensì a tecnologie all’interno e all’esterno di noi, perciò immagino bisogni prestare particolare attenzione e comprendere veramente di che tipo di suono in quel momento si tratta.

  • barbarella
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    14:33 05/08/24

    Questo suono che sento da molti anni,prima lo chiamavo "il rumore del silenzio".Poi qualche anno fa è aumentato,il volume si è alzato e ho fatto vari esami...i medici parlano di acufene e mi hanno detto che non c' è cura.E' vero, è molto forte più c è silenzio e dopo meditazione.A volte il suono cambia e a volte mi sembra di udire il suono di una cicala.Aspetto di conoscere come poterli " sfruttare" per crescere.

  • dany90
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    12:21 05/08/24

    Questo articolo è stato molto interessante, non avevo mai letto, ne sentito parlare dei suoni dimensionali, anche se qualche volta mi è capitato di avvertire un suono dall'orecchio sinistro, ma pensavo fosse qualche problema di acufene. grazie per avermi insegnato anche questo. questa accademia mi sta insegnando davvero tanto. Più di molti libri letti

  • flory
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    08:02 05/08/24

    È un viaggio affascinante, ogni giorno e ogni articolo mi consente di avanzare un pezzettino nella meraviglia delle percezioni dell'invisibile! Di suoni dimensionali ne avevo sentito parlare, come segnale degli Angeli, che cercano di mettersi in contatto con noi. Credo mi sia capitato di udirli, ma non ho prestato loro la giusta attenzione, erano molto acuti e mi stordivano, poi si fermavano. In futuro mi adopererò per ascoltare, come indicato in questo step!

  • liliana12
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    22:53 01/08/24

    Non ho mai sentito parlare dei suoni dimensionali. Ma ho sentito questi suoni diverse volte e li ho collegati ad un problema di acufene

  • sole.
    Medaglia per aver completato lo Step 1
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    06:12 31/07/24

    Quando ero bambina, sono certa del fatto che mi addormentassi con essi. Li sentivo tutte le sere nel letto prima appunto di addormentarmi ..non mi ponevo la domanda degli acufeni perché ovviamente ero troppo piccola e quindi di conseguenza senza saperlo mi godevo il momento. Io Ii definivo " la musichetta". Nel tempo ovviamente si sono persi e sono tornati qui in accademia, altra ragione per cui mi sento a casa . I suoni dimensionali sono un argomento particolare e chi già li aveva ascoltati come me,da bambina,questo articolo è proprio come una conferma che ci si può riconoscere e sentirsi parte integrante di questa famiglia. Nessuno ne parla eppure tutti li possono ascoltare. Arrivata ad oggi dico che se non c e silenzio totale non li colgo in pieno..nel trambusto ( che per me può essere una cicala come poco fa) Li colgo per pochi secondi ..si sovrappongono e poi sparisce tutto ma se ricomincio e mi riconcentro, ritorna .

  • Etoile
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    10:11 27/07/24

    Ho sentito questi suoni diverse volte da quando è venuto a mancare mio fratello, ho sempre pensato fosse dovuto alla sua presenza

  • stefania10
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    18:12 25/07/24

    Onestamente non ho mai fatto caso ai suoni, non ne ho mai sentiti.. forse da piccola ma probabilmente lo avrò dimenticato, cercherò di farci caso e di ritornare qui

  • Fuoco fatuo
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    07:20 25/07/24

    Devo dire che i fischi mi accompagnavano più da ragazza e ho sempre cercato di ascoltarli,come se sapessi dentro di me che qualcosa volesse comunicare,ma con scarsi risultati se non nulli. Nel momento esatto che mi concentravo su di loro calavano di intensità per poi sparire..non capisco. Come si può mantenere il suono? Come si fa ad imparare a interpretarli? Sono suoni brevi . Spero di riuscire a svelare anche questo mistero grazie a voi..

  • Lara
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    17:21 24/07/24

    Sento suoni da almeno 10 anni. Ho sempre pensato agli acufeni e davvero non saprei dire se si tratta invece di suoni dimensionali. Presterò attenzione.

  • dondy
    warning-solid

    Sei sicuro?

    Il commento verrà eliminato

    Conferma
    14:59 20/07/24

    È vero, spesso mi è capitato di sentire come dei fischi, dei suoni acuti, che poi cambiavano tono. Infastidita cercavo la fonte di questi suoni attorno a me e non l'ho mai trovata. Ultimamente ho pensato fossero dovuti all'aumento dell'inquinamento elettromagnetico. Bello scoprire che possono essere ponti fra questa e le altre dimensioni e che ci possono avvicinare al mondo spirituale.