Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 12

Matrix – Traim intr-un video joc (partea 2)

Pagina 1 din 5

Matrix este viata care ne inconjoara, alcatuita din scenarii care ne prezinta o opera minunata. Rutina in care traim este Matrix, persoanele pe care le intanim sunt Matrix, alegerile noastre sunt Matrix. Tot ceea ce traim in fiecare zi este destul de iluzoriu, deci este o minunata piesa de teatru creata intentionat pentru a ne ocupa timpul si a ne “condimenta” viata. Matrix este un video joc imens in care, atunci cand  am decis sa ne nastem pe aceasta planeta, am ales si personajul pe care sa-l interpretam. La inceput am ales sexul, dupa care aspectul, personalitatea si in sfarsit modul de viata pe care ar trebui sa-l urmam ca sa ajungem intr-un anumit loc, la un moment precis din viata noastra: momentul in care am vazut in fata ochilor cuvantul ”Trezire”. Din acest moment totul se schimba. Ne aflam la o rascruce in care trebuie sa alegem sa ne trezim, ca toata viata noastra a fost o iluzie si ca nimic din ce am trait este real, sau sa credem in acea poveste si sa ne lasam pacaliti, alegand sa traim in Matrix pentru tot restul vietii. Alegand sa nu ne lasam pacaliti de Matrix, nu trebuie sa facem sacrificii, nu te obliga sa renunti la viata si la obiceiurile tale, nici sa abandonezi persoanele pe care le iubesti; te solicita sa recunosti cine esti Tu, spre deosebire de personajul pe care l-ai inventat ca sa participi la video joc-ul care i-ti permite o viata iluzorie.

Recunoscand ce este Matrix i-ti permite sa intelegi sensul a tot ceea ce ti s-a intamplat si ti se intampla in fiecare zi, chiar daca in interiorul tau, vezi ca este ceva ce nu functioneaza. I-ti traiesti viata acceptand orice se intampla, pentru ca te gandesti ca nu se poate face nimic pentru a o schimba, convins acum ca video jocul in care te afli este adevarata realitate. Accepti ceea ce se intampla, fara ca macar sa te intrebi daca este corect sau gresit, de ce te simti neputincios in fata vietii, nu stii ca se poate schimba si de aceea nici macar nu cauti o solutie pentru a reusi, pentru ca esti blocat de la bun inceput. Dar pe cat de adevarat ar putea fi, Matrix nu este decat o iluzie. Tot ceea ce vezi, atingi, ceea ce mananci, mirosi, tot ceea ce nu poti vedea si nici atinge dar poti incerca, iata: toate acestea sunt Matrix, nimic altceva decat o iluzie. Matrix este video jocul in care traim, in care orice detaliu care i-i apartine este real daca faci parte din joc, dar in realitate nu este decat o iluzie. Daca decizi sa-l intelegi, i-ti poti imagina Matrix ca o camera de joc mare in care te poti distra si poti juca facand experiente diverse; daca in schimb il iei in serios te va face sa suferi, pentru ca computerul este un jucator foarte bun.

Pe aceasta planeta, tot ce exista este Matrix. Telefonul tau este Matrix, tablet-ul, biroul, casa ta, chiar si corpul fizic este Matrix. Este tot ce vedem, auzim, atingem, simtim, deci chiar si animalele, persoanele si nu doar obiectele si materialele, pentru ca totul face parte din Matrix. Stii atunci cand faci un vis lucid? In vis tu poti sa faci tot ce vrei, pentru ca stii ca fiind o iluzie i-ti permite sa zbori sau sa creezi scenarii de care sigur te vei bucura; este doar o fantezie, nu? Deci, ti se pare bizar. Matrix este ca un vis in care toate fiintele vii dorm si din pacate nu realizeaza ca este doar un vis. Dimpotriva, toti cred ca sunt in realitate, dar este doar un vis in care ei cred ca sunt in realitate si sufera cand scenariile din vis nu se adeveresc, chiar daca sunt ei insasi cei care le creeaza, dar totul se petrece doar in mintea lor. Matrix este ca un vis lucid, dar sunt cei care profita pentru a se distra si cei care in schimb nu realizeaza ca dorm si se pacalesc crezand ca visul este realitate. In visul lucid exista animale si persoane, dar acestea nu sunt reale. Chiar si in “realitatea” lui Matrix nu tot ceea ce vedem, exista intradevar, chiar daca pare real.

Pagina 2 din 5

In viata de zi cu zi, traim intr-un vis pe care-l putem alege sa-l transformam intr-un vis lucid si sa-l modelam cum vrem noi, sau sa continuam sa dormim si sa suportam toate evenimentele care nu tin de controlul nostru.

Chiar daca astazi te ridici din pat si crezi ca esti treaz, de fapt dormi si te afli intr-un alt vis, pe care poti alege sa-l transformi intr-un vis lucid si pozitiv, in loc sa fie un vis dificil si mereu plin de probleme neasteptate. Chiar daca trezirea din somnul nocturn ti se pare rapida, trezirea din Matrix are nevoie de mai mult timp, pentru ca te trezesti putin cate putin, devenind din ce in ce mai constient de ce este real si ce nu. Este nevoie de timp si nu dispera daca nu reusesti imediat, pentru ca a intelege ca viata in care traim este o iluzie, este mult mai complicat decat ceea ce pare, pentru ca ne-am nascut si crescut cu ideile pe care ni le-au impus dintotdeauna, sa credem ca tot ceea ce vedem este unica realitate existenta. Religia cat si alte credinte au fost inventate cu scopul de a crea confuzie pentru ca nu dezvaluie tot adevarul. Nu putem insa invinovati pe cei care ne-au crescut, educat si invatat sa fim increzatori in aceasta viata iluzorie, pentru ca nici ei nu erau constienti ca dorm si din pacate nu toti vor accepta ca este vorba doar de un vis. Obligandu-le sa creada ar fi gresit, pentru ca fiecare este liber sa decida, iar altii din pacate exista doar pentru a nu putea alege; ei s-au nascut pentru a trai vesnic in Matrix si din care nu vor iesi niciodata. Acest fapt nu trebuie sa ne intristeze pentru ca fiecare exista pentru un motiv si nu trebuie sa le impunem noi cum sa gandeasca. Este corect ca fiecare sa mearga pe drumul sau, indiferent de ce spun sau gandesc altii.

Toti purtam ochelarii pe care-l numim regulator, dar putem alege sa renuntam la ochelari si sa traim in adevarata realitate de zi cu zi, sau sa-i folosim doar cand ne convine, sau putem alege sa dormim in fiecare zi si sa uitam pentru totdeauna ca exista o alta realitate.

Unii vor alege sa doarma pentru totdeauna si noi nu-i putem obliga sa se trezeasca, insa nici noi nu suntem obligati sa-i urmam sa dormim doar pentru a le face placerea.

Renuntand la ochelari ai posibilitatea de a alege, este o optiune pe care nu o au toti. De fapt diferenta intre un adormit si cel care incearca sa se trezeasca din Matrix, este ca primul nu are de ales: el vede doar o singura realitate care este iluzorie si nu are acces la adevarata realitate care este in afara lui Matrix. Al doilea, in schimb incearca mereu sa scape de ochelari reusind sa vada o parte din realitate, pana cand va invata sa o vada in toata complexitatea ei. Va avea acces la adevar – si va putea alege cand doreste- sa traiasca in viata iluzorie impreuna cu toti ceilalti. Cine alege sa se izoleze si sa distruga complet viata in Matrix pentru a se dedica doar evolutiei spirituale, probabil nu a inteles pe deplin sensul vietii.  A-ti trai viata in Matrix este corect, ceea ce nu este corect este sa fim coplesiti fara sa cunoastem adevarul.

A crede ca, cunoastem deja totul si stim sa iesim din Matrix este si asta o iluzie, pentru ca de fapt nu este simplu sa iesim si sa cunoastem adevarul, sa vedem intradevar cu ochii nostri codurile lui Matrix (nu doar la figurat) si sa reusim sa modificam evenimentele din Matrix pentru a le adapta la interesele noastre. A fi constient de Matrix este mai dificil decat de a iesi, adica de a te trezi, pentru ca a intelege ca Matrix exista, este deja un nivel, insa a modifica codurile pentru a le adapta la nevoile tale este mult mai complicat.

Adormitul va trai intr-o iluzie continua pe tot parcursul vietii, fara sa fie constient de nimic; celalalt insa va sti ca este o iluzie si va incerca sa nu sufere cand jocul va fi dificil; altii, insa, vor alege sa-si dezvolte capacitatile pshice pentru a vedea realitatea si sa preia comanda asupra lui Matrix.

Pagina 3 din 5

A spune ca reusesti sa-ti decizi propria viata si a reusi intradevar sa influentezi Matrix sunt doua actiuni complet diverse. Cand vei intelege ce este Matrix si vei sti sa-l modelezi in functie de necesitatile tale, constient, vei putea oricum sa-l vezi cum il vad altii sau cum este el insa in realitate, doar ca acest lucru va fi o alegere personala si nu a altora. A vedea Matrix, deci a iesi din aceasta iluzie, nu te va face sa devii distrat, izolat si singur, va fi cu totul altceva: te vei simti unit cu Totul decat te simti acum, te vei simti mult mai fericit si bucuros de viata, vei fi mai mult atras sa incepi o noua zi pentru ca vei avea un scop real care te va motiva sa mergi inainte cu propriile forte; pentru ca acestea nu-ti vor mai lipsi. Cine spune ca, cunoaste adevarul ii face pe altii sa sufere, s-a pierdut intruna din acele iluzii care il fac sa creada ca sunt istorii adevarate; adevarul il gasesti in practica, nu in teorie.

In fiecare zi de cand te-ai nascut continui sa vezi viata iluzorie prin intermediul ochelarilor, dar de la cele mai simple pana la cele mai complexe activitati care compun o zi din viata ta, nu sunt decat mecanisme iluzorii create de Matrix, care vor continua sa-ti altereze vederea si sa te indeparteze de realitate pentru totdeauna, doar daca tu nu decizi sa folosesti vederea ca pe o forma evoluata a psihicului care te va ajuta sa intelegi realitatea. Ochelarii, regulatorul, te fac sa fii potrivit pentru video jocul in care te afli, deci tu, la fel ca toti ceilalti jucatori vedeti/ vedem aceleasi lucruri chiar daca sunt iluzorii. Pentru a intelege acest lucru, incearca sa te gandesti la un video joc oarecare la care tu ai participat: cat timp joci trebuie sa respecti regulile, deci nu poti sa deschizi usi la care nu ai cheile, nu poti cumpara nimic daca nu ai suficienti bani, nu poti creste de nivel daca nu completezi misiunile personajului. Sigur nu poti intra in joc si sa te ridici la un alt nivel doar pentru ca vrei tu sau sa castigi altceva fara ca personajul tau sa nu faca nimic, trebuie sa respecti regulile jocului. Insa, doar ce ai inchis monitorul, esti perfect constient ca viata ta nu este aceea din video joc, deci chiar daca in acel joc nu poti deschide usi pentru a avea acces la alte camere, tu in realitate poti deschide usile din casa ta, sa te deplasezi dintr-o camera in alta si asa mai departe. Daca personajul tau nu are monede, nu inseamna ca tu, in realitate nu ai bani sa-ti cumperi ceea ce-ti doresti. Tu stii ca video jocul la care ai participat, chiar daca este destul de frumos, este diferit de viata reala. Problema se iveste atunci cand obsesia pentru acel video joc devine prea puternica, identificandu-te prea mult cu avatar-ul pe care l-ai ales, suferind daca pierzi partida, daca nu reusesti sa te ridici de nivel, dispus chiar sa cheltui bani adevarati ca sa cumperi monede virtuale pentru ca personajul tau sa cumpere haine noi, obiecte, combinatii magice pe care jocul le prevede. Jucandu-te cu video jocurile este amuzant, dar asta nu trebuie confundata cu viata reala, incat sa decizi ca sa pierzi un lucru material “real” din viata ta pentru al transforma intr-o proprietate a personajului virtual. Cand o persoana uita ca video jocul este doar un mic program amuzant care ar trebui doar sa te relaxeze un pic si sa nu –ti distraga atentia de la viata reala, risca sa uite cine este si sa devina personajul insusi, uita de indatoririle sociale, culturale si reale pentru a-si petrece tot timpul intr-un video joc.

In concluzie: jocul este un program, o iluzie, pentru ca jocul exista si este amuzant, dar toata lumea din interiorul sau este doar grafica desenata de o alta persoana care a creat o dimensione in care sa ne petrecem timpul. Jocul exista, dar este doar o iluzie. De exemplu, personajul din jocul nostru poate gasi monede cu care poate cumpara haine sau obiecte care exista in lumea video jocului, dar aceste monede sunt false, nu sunt reale in aceasta dimensione fizica, apartin doar video jocului.

Pagina 4 din 5

Cand stingem monitorul,acele monede sau imbracamintea cumparata nu vor aparea ca o magie in dulapul din camera noastra, vor ramane in interiorul jocului. Deci aceste haine nu exista, sunt doar o iluzie. In interiorul video jocului hainele exista, pentru ca programul ne prezinta o proiectie realizata la perfectiune si cat timp vom juca putem intradevar sa credem in acele haine si in capacitatea de a le cumpara si colectiona tot mai multe, dar cand inchidem monitorul trebuie sa ne dam seama ca tot ceea ce am cumparat in realitate nu exista, pentru ca a ramas in interiorul jocului, deci este fals. Nu trebuie sa ne lasam hipnotizati si adormiti de acest joc. Poate parea destul de complex de inteles, dar Matrix in care ne gasim este aproape acelasi lucru. Afara de Matrix nu exista o alta persoana cu joystik-ul in mana asa cum stim noi si cu care poate controla, dar exista o Constiinta mult mai mare decat noi care este adevaratul Eu, care observa actiunile noastre si incearca sa ne dirijeze optiunile. Constiinta noastra, sau Sufletul, ceea ce noi suntem de fapt, este foarte diferita de personajul pe care in acest moment noi il interpretam. La fel ca intr-un video joc , am ales in aceasta viata un personaj foarte divers din punct de vedere estetic si caracterial de ceea ce este adevarata noastra Esenta, dar nu numai. Avatarul pe care il alegi pentru a interactiona in acel joc poate fi complet diferit de aspectul tau real: de exemplu tu esti o persoana care de meserie este avocat, dar poti alege sa joci intr-un video joc in care esti un pestisor care trebuie sa strabata tot oceanul pentru a gasi pietrele pretioase pe care le-a furat caracatita rea. In aceasta realitate esti total diferit de un pestisor, activitatea ta este diferita, scopul tau in viata este diferit, dusmanul tau este divers. Cu toate astea in timp ce joci, te identifici cu acel avatar, straduindu-te sa inoti bine, sa gasesti toate pietrele pretioase si sa o invingi pe caracatita cea rea.Cu alte cuvinte Sufletul tau poate avea un aspect diferit de cum esti tu acum , poate avea angajamente diferite de rutina zilnica si poate avea un scop complet diferit in viata, decat ai tu acum.

Dar care este scopul corect de urmat? Acela al Sufletului bineinteles. Cand te joci cu video jocul decizi sa petreci cateva ore pentru a rezolva problemele avatar-ului, deci depui tot efortul pentru a incheia toate misiunile personajului ca sa-si atinga obiectivul, dar realitatea este ca pestisorul a gasit pietrele pretioase, tu oricum nu ai schimbat nimic in viata ta reala, nu ti-a crescut salariul, nu ai rezolvat o cearta in familie si nici nu ai gasit un loc de munca pentru copilul tau, pentru ca misiunile din video joc nu au nici o legatura cu viata ta cotidiana. Pentru acelasi motiv, viata ta cotidiana in interiorul lui Matrix poate fi foarte diferita de cum alege sa fie adevaratul tau Eu, poate chiar ca alegerile si “misiunile”tale zilnice sa nu aiba nimic de a face cu Sufletul tau, dar pot fi doar o pierdere de timp. Iata de ce trebuie sa te trezesti: ca sa intelegi ce din aceasta viata, din acest joc numit Matrix, are intradevar un sens pentru Sufletul nostru si ce in schimb nu este decat un joc inutil care ne face sa pierdem timp. Matrix este un video joc destul de real caruia i-am promis excesiva fidelitate, dar putem alege sa deschidem ochii si sa recunoastem, sa intelegem si sa traim in Matrix constienti ca este doar o iluzie.

Noi toti suntem in perfecta sintonie cu un computer numit Matrix, motiv pentru care vedem aceleasi lucruri si schimbam intre noi aceleasi informatii; atata timp cat suntem in interiorul jocului. Pentru acest motiv noi toti putem vedea aceleasi obiecte care sunt in camera, sa le atingem si descrie in acelasi mod, dar asta nu inseamna ca nu sunt iluzorii. Deci putem descrie un anume obiect cum il vad altii si de aceea credem ca acesta exista intradevar si suntem siguri ca el este acolo, in fata noastra; chiar daca suntem siguri, insa, tot ceea ce ne inconjoara este de fapt o proiectie care in adevarata realitate nu exista. Acelasi lucru este adevarat pentru o persoana sau pentru o poveste: toti au vazut si pentru toti este adevarat, dar de fapt apartine doar acestui Matrix iluzoriu.

Pagina 5 din 5

Daca pana astazi ai dormit si ai trait intr-un vis care credeai ca este realitate, nu-ti face iluzii: pentru ca de astazi vei continua oricum sa traiesti in Matrix si nu te vei trezi din somn doar pentru ca ai citit acest document. Insa, devenind constient de prezenta lui Matrix, poti deja sa faci un mic pas spre ceea ce va fi, daca vei continua, un adevarat parcurs de Trezire. Cand vei incepe sa deschizi ochii, vei vedea ca zidurile care alcatuiesc casa ta si care credeai ca stopeaza accesul energiilor, in realitate nu sunt asa de compacti , duri si impenetrabili cum pareau; vei observa ca zidul nu exista intradevar cum parea cand erai in interiorul jocului, dar il vei recunoaste ca un intreg de coduri pe care ochelarii tai la decodificat pentru a ti-l arata asa cum este ca dealtfel toti cei care ii poarta in acest moment. Alegand sa-i dai jos nu este o reactie imediata, nu-i poti da jos intr-o clipa, dar poti alege sa practici si sa evoluezi incet incet, slabind centura si sa te adaptezi la aerul curat care vine de la faptul ca ai renuntat la ochelari si vrei sa simti gustul libertatii. Clar ca ochelarii sunt doar o metafora folosita pentru a putea vorbi de regulator. Pentru ca toate fiintele fizice din lume au un creier perfect sintonizat cu computerul numit Matrix datorita regulatorului, toti vedem si simtim in acelasi mod. In realitate, insa, regulatorul nostru poate face mult mai mult, decat a arata tuturor aceeasi iluzie, dar vom vorbi mai mult in urmatoarele articole. Continua cu lectura si nu uita de practica!

Sfarsitul paginei 5 din 5. Daca ti- a placut articolul, comenteaza aici jos descriind senzatiile din timpul lecturii sau a practicarea tecnici propuse.

 Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4467 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

 

Acest document este proprietatea https://www.academiadicoscienzadimensionale.com/.  Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tecnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Academia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.­­

2398 comentarii
  • mikmain - 19:35 18/06/24

    L'articolo rende bene l'idea di come tutto ciò che ci circonda non sia reale. Sempre più interessato a togliere il casco.

  • falcon_1691 - 14:35 17/06/24

    Sono ritornata alla lettura di questo articolo perché è il primo che ho letto prima di iscrivermi all’Accademia e ne sono rimasta particolarmente attratta. Tutta la vita passata in questa realtà che invece realtà non è. Il Matrix è un concetto assai difficile da accettare, è come aver sprecato gli anni vissuti non avendoli realmente vissuti. Molte volte guardando un oggetto ed il suo colore mi sono chiesta per esempio se il rosso o un qualsiasi colore avesse lo stesso aspetto e tonalità anche per gli altri e come facevo ad essere certa che quello che io vedevo era esattamente quello che vedevano gli altri. Probabilmente nel mio inconscio qualche dubbio covava. Però questa consapevolezza mi spaventa un po' e mi rattrista perché so che nella cerchia delle mie amicizie più care non potrei affrontare questo argomento, ed ora guardo i miei amici quasi con tristezza. E’ una sensazione veramente strana che non avrei mai pensato di provare. A volte mi sento sola. Allora cerco di reagire e invece di provare tristezza mi rallegro, con la consapevolezza che adesso io posso piano piano riprendermi la mia vita a differenza loro che continuano a vivere la loro rassegnata esistenza nel Matrix senza porsi alcuna domanda. Probabilmente loro non sono ancora pronti, forse lo saranno più avanti o non lo saranno mai. Il risveglio non è previsto per tutti, speriamo lo sia per me! Ci provo.

  • mochi - 21:44 13/06/24

    UnA persona tempo fa mi ha consigliato di immaginare la vita come un videogioco,ora che ho letto questo articolo capisco il perché di tale consiglio.In effetti la persona che mi ha detto questo è molto spirituale.

  • frances - 19:19 13/06/24

    L'argomento del Matrix è molto complesso, ancora per me non è del tutto chiaro. Spero di comprendere meglio andando avanti e di acquisire la capacità di distinguere la vera realtà dall'illusione!

  • mdl7 - 12:21 12/06/24

    molto bello e interessante il paragone con il videogioco e la metafora casco-regolatore. certo accettare subito e convincersi che tutto quello che si è vissuto finora è solo un'illusione non è facile ma con la pratica sono sicuro che sarà tutto più facile da comprendere e accettare

  • lunarian - 23:37 10/06/24

    This really is mindblowing. The usual energy, dreams, supernatural stuff goes down way smoother. For the Matrix parts I reread after a while and then take notes to really comprehend, tho it's well written. But to break it down: our souls chose to play, it's a videogame with purpose. Tho we tend to forget that due to our helmets and the Low keeping us tied. So the mission is tho find and attune to the souls purpose, which leads to nurture the higher self AND gives us the opportunity to remodel that game to enjoy it. ( tho I assume part of the mission IS to experience and enjoy the physical game) - which aligns with the saying 'life is a gift' - we ''just'' need to remember that we play and what we play for... very insightful, again very encouraging and very soothing for those that suffered or are suffering - you got a way with words

  • SuelGi Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 - 22:16 09/06/24

    Tutto é illusorio questo concetto che ho rivisitato più volte non smette mai di stupirmi anche quando sono convinto di aver afferrato il concetto ricado nella vibrazione low dove tutto sembra così reale e importante come se fosse l’unica cosa che conta davvero. É ovvio che pensiamo che questa vita sia tutto, sin dalla nascita siamo abituati a vedere solo questo, solo questa facciata della vita. Come si può accettare che tutto questo sia un illusione da un momento all’ altro ? Solamente con la pratica costante si inizierà a vedere la vera realtà e poter così capire bene che questa è una illusione

  • flory - 08:15 07/06/24

    Sono rimasta un po' interdetta, ho avuto più volte la percezione di vedere un film, a volte sapevo che non esisteva veramente quello che mi accadeva intorno; non capivo. Adesso mi è chiaro, limpido, cristallino! Non so spiegarlo, solo so che è così e tutto va al suo posto. Come un enorme puzzle, dove ogni tassello, alla fine, si colloca al suo posto e l'immagine si rende visibile.

  • marcoit - 21:15 05/06/24

    Fortunatamente non mi sono mai identificativo in uno specifico avatar o mestiere nella vita, infatti ho molteplici avatar e conosco molti mestieri e mi stimola sempre scoprirne di nuovi e affrontare nuove sfide per migliorarmi

  • marcoit - 21:11 05/06/24

    Interessante capire cosa si intende come realtà al di fuori del gioco di Matrix. Conosco bene i videogiochi e capisco l'analogia che viene fatta al mondo di Matrix, esattamente come mostrato anche nel film.

  • Galanasoul - 21:23 04/06/24

    Questo personaggio mi piace, ma voglio ormai riconoscere chi sono io e il senso di quello che mi accade. Da quando ho iniziato a meditare mi rendo conto che ho la possibilità di cambiare la mia vita e modellarla in base a quello che vorrei. Ogni tanto slaccio il casco, ma non riesco ancora a toglierlo del tutto. Per riuscire a toglierlo devo sviluppare le mie facoltà psichiche. Mi piace molto di questo articolo l´analogia con il sogno lucido che trovo molto efficace. Chiaramente anche quella del video game che rende davvero chiaro come il Matrix ci tenga dentro una rete di illusioni. Il nostro vero Io, la nostra Anima potrebbe essere molto diversa rispetto all´Avatar scelto in questa vita. Risvegliarsi serve a servire cosa davvero ha senso per la nostra Anima in questa realtà.

  • dany9821 - 16:50 04/06/24

    Abbiamo tutti un regolatore ..Il quale ci impedisce di uscire dalla Matrix.. Ma grazie alla meditazione, possiamo imparare a togliere il casco quando vogliamo. Tutto quello che ci circonda fa parte del Matrix.. Il regolatore ci tiene tutti sintonizzati alle stessa frequenze, (Tutti vediamo gli stessi oggetti) infatti quello che ci circonda è composto da una serie di numeri, che la mente decodifica con quello che vediamo, sentiamo, tocchiamo..

  • robertag - 22:59 03/06/24

    L'articolo, per altro molto interessante, si descrive il matrix come un'illusione in cui ci sono regole che non si possono cambiare, l'alternativa può essere uscirne, ma se sei dentro giochi alle sue regole. Se il paragone con il video gioco non è casuale, credo che in realtà nel matrix ci possano essere Acker capaci di creare o eludere le regole. Non credo che questo sia importante ai fini dell'evoluzione spirituale, ma potrebbe essere utile per trovare la tranquillità ed il tempo da dedicarle. Yogananda partendo per un viaggio senza soldi ne cibo, racconta come chiedendo a Dio si possa ricevere tutto quanto ci sia necessario, probabolmene ha compreso come hackerare matrix? Sempre più interessante!

  • edel - 12:55 31/05/24

    La parte più difficile per me è entrare e uscire agevolmente da Matrix o se vuoi indossare il casco e toglierlo con naturalezza o ancora giocare con il regolatore senza farsi sottomettere. Se riuscissi in questa impresa sarei davvero felice. Vediamo, grazie

  • carlob - 23:44 30/05/24

    Mi è piaciuta molto la spiegazione di cosa è il Matrix facendo un parallelismo con un sogno lucido. Tutti sognamo ma per la maggior parte gli esseri umani lo fanno in modo incosciente e senza controllo. Ma è possibile imparare a controllare i sogni, diventari lucidi e quindi coscienti. Analogamente vivendo nel Matrix, tutti usano il casco (chiamato anche il regolatore) e pochi sanno come toglierlo. L'autrice ci insegna che se imparassimo a capire quello che la nostra vita fisica è, un videogioco, sapremmo allora dare il giusto peso alle situazioni che affrontiamo e quindi a vivere la vita fisica per il valore che realmente ha. Non possiamo dimenticare che è importante vivere nel Matrix, ci permette di fare esperienze che altrimenti non potremmo sperimentare, ma dobbiamo imparare a togliere il regolatore, quando necessario, per discernere quello che è il videogioco e quella che è la nostra vita reale al di fuori del Matrix. In questo modo, riconoscendo la verità per mezzo della nostra psiche, impariamo a dare ancora più valore alla vita che abbiamo. L'autrice ci spiega ancora che il nostro vero io, la nostra anima è differente dall'avatar che utilizziamo nel mondo fisico attraverso la metafora, molto esemplificativa, dell'avvocato che gioca al videogioco del pesciolino. Scopriamo che solo la pratica delle tecniche e l'esperienza ci permettono di imparare a togliere il casco e quindi di scoprire la verità.