STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 6

Meditația- Ce este Meditația (parte 1)

Pagina 1 din 4

Meditația este un moment în care îți dai seama că ești viu, în timp ce toți ceilalți sunt sufocați din cauza serviciului și problemelor. Chiar dacă noi, toți cei care suntem aici și scriem sau citim, știm că suntem vii, în realitate asta este o conștientizare slabă, pentru că nu ne respectăm pe noi înșine și pe viața noastră atât cât ar trebui. Singurele momente în care ne dăm seama că am vrea să trăim și vrem să fim vii, au loc atunci când ne aflăm în fața unei încercări care ne sperie, care ne face să credem că suntem pe moarte, deși nu avem nici un pistol îndreptat la tâmplă. Fiecare lucru care ne sperie ne face să ne gândim la cât am vrea să trăim. Asta se întâmplă pentru că în timpul zilei suntem sufocați de rutină din cauza propriei noastre decizii, astfel, exact atunci când ar trebui să ne bucurăm de viață și să fim fericiți de ceea ce suntem și de ceea ce avem, irosim timpul gândindu-ne la probleme, la eșecurile noastre, la ceea ce ne face rău. Irosim timpul nostru prețios murind în interior chiar dacă în corp încă suntem în viață. Asta nu este puțin ciudat? Suntem vii dar totuși ne omorâm în interior. Meditația este a hotărâ  să ne simțim vii în interior. A se simți viu este o senzație foarte frumoasă pentru că te face să înțelegi că ești în locul potrivit la momentul potrivit, nu te face să te simți în plus, nu te face să te simți nepotrivit, și cu atât mai puțin născut din greșeală sau cu un destin crud.

A te simți viu te face să înțelegi că ești aici pentru că este corect așa, iar tu în sfârșit poți să te simți în pace cu tine însuți. Nu există nici o bârfă și nici un cuvânt al altcuiva care poate să te facă să te simți rău atât cât te-ar face o proprie părere negativă. Problema este că suntem învățați de mici să respectăm viața doar atunci când este aproape de a se încheia, iar asta o vedem în persoanele externe -ne dăm seama că vrem să petrecem mai mult timp cu o persoană atunci când este pe punctul de a muri- și în situațiile interne -pentru că apreciem viața noastră doar când un obstacol o pune la grea încercare sau când cineva ne amenință că ne-o ia. Acesta este un mod foarte rău de a trăi, pentru că pierdem fiecare moment al vieții noastre petrecând-o în mod negativ, și doar când suntem pe punctul de a pierde ceea ce iubim, uite că de o dată ne dăm seama de cât am fi vrut să folosim timpul nostru pentru a ne bucura mai mult de el. Înainte de a ne gândi că meditația este o tehnică în care te așezi și te relaxezi, dă-ți seama că adevărata Meditație este a decide să fii viu exact atunci când ai tot timpul de a trăi. Nu toate persoanele sunt conștiente că sunt vii, multe dintre cele care ne înconjoară se comporta precum roboții, sunt înrobiți de rutină, pentru că lucrează, se întorc acasă și se uită la tv, apoi mănâncă, și se pun la somn; nu au o viață adevărată. Ei urmează un program care i-a fost impus de alții, și asta e greu de înțeles dacă nu-i observi pe ceilalți și continui să te uiți la picioarele tale, pentru că nu-ți dai seama cum sunt mișcați de o ambiție care nu mai este a lor. Dacă te uiți în jur, vezi persoanele că se mișcă și fac acțiuni chiar dacă în interiorul lor dorm. Este aproape ca și cum ai vedea un muncitor care, epuizat de oboseală, adoarme în fabrică în timp ce mâinile sale continuă să lucreze chiar dacă în realitate doarme, pentru că corpul se poate mișca și face acțiuni presetate și fără nevoia de a rămâne treaz. În trecut se întâmpla din cauza muncii excesive, astăzi se întâmplă din cauza inconștienței excesive.

Meditația nu trebuie luată ca o tehnică ciudată practicată pentru a ajunge la lucruri ciudate, Meditația este înainte de toate o stare de spirit, apoi, o tehnică. A o practica este foarte important, pentru că singura teorie nu este de ajuns, iar pentru a o pune in act trebuie înainte să decizi în interior că vrei s-o faci, că vrei să accepți în tine să te simți liber de programe și eliberat de toate greutățile care se instalează asupra noastră. Înainte de toate, însă, Meditația ne face vii în corpuri vii, pentru că este ceea ce suntem, doar că de prea multe ori uităm. Atunci dacă ești o persoană care deja meditează de mult timp, totul va fi mai ușor și vei putea citi aceste documente ca și cum deja le-ai cunoaște, însă vreau să mă pun în pielea ta dacă ești o persoană care nu a mai avut experiențe și nici cunoștiință teoretică legat de asta la moment de bunăstare psihică și fizică, pentru că deseori meditația este luată peste picior,  ajungând chiar să te facă să te gândești că bunăstarea este ceva ce nu trebuie să ne aparțină, că este un moment plictisitor și inutil, exact ca o pierdere de timp.

Pagina 2 din 4

A te simți bine nu înseamnă a pierde timpul,  în schimb a te simți rău da, ne face să pierdem o grămadă de timp aruncându-l drept în gunoi. Eu doresc ca tu să înțelegi ce este cu adevărat Meditația, și să nu o interpretezi ca „ceva pentru puțini”, pentru aleși, sau pentru cine nu are nimic de făcut, astfel îți vei da seama că, înțelegând ce este, vei avea mult mai mult chef de a o practica și a o incorpora în viața ta. Nu te grăbi să obți tot și repede dacă nu știi nici măcar ce ai vrea să realizezi cu toate astea, deci relaxează-te, ia-ți timpul tău și pas după pas vei îmbunătăți viața și modul tău de a o trăi. Acestea fiind spuse, te invit să încerci prima degustare a Meditației pe care mi-o doresc să ți-o predau: chiar dacă tehnica adevărată este mai concentrată, dacă este prima dată când meditezi te sfătuiesc să începi de la acest prim pas, astfel vei fi sigur că nu vei pierde nici un pasaj fundamental. Scopul acestei Meditații va fi bunăstarea mentală, relaxarea, care este primul obiectiv la care va trebui să ajungem; fără relaxare, Meditația nu funcționează cât ar trebui, astfel se va ajunge să înjumătățim eficacitatea ei și va rezulta aproape inutilă. Înainte de toate trebuie să înveți să te relaxezi, care probabil va fi pasul cel mai greu dintre toate. Odată ce ai învățat asta, restul va fi foarte ușor. Sesiunea aceasta va dura 10 minute.

 

Pune-te comod și relaxează-te.

 

Concentrează-te doar pe cuvintele mele…

 

Nu te gândi la nimic, decât la relaxare…

 

Respiră… concentrează-te pe profunzimea respirației tale…

 

Fă să merite atenția ta fiecare respirație…

 

Începe să respiri în mod profund… calm… respiră cu burta…

 

Nu te gândi la nimic…

 

Simte mușchii gâtului topindu-se… Relaxează umerii…

 

Relaxează mușchii feței…

 

Concentrează-te doar pe bătăile inimii tale… simte-o cum bate.

 

Simte-o cum bate…

 

Simte-o cum n-ai mai simțit-o până acum…

 

Respiră… și simte-te relaxat…

Relaxează gâtul …

Umerii…

Fața…

Acum relaxează spatele…

 

 

Acum…

Relaxează mintea…

 

Simte precum o greutate care se dă la o parte din mintea ta…

 

Simte cât este de frumos să te relaxezi… nu te gândi la nimic…

 

Te face să te simți… pentru puțin… viu…

 

Pentru încă puțin… doar puțin… simte-te fericit că ești aici… în prezent…

 

Oferă-ți încă puțin timp… nu pleca imediat…

e așa de frumos să stai cu tine însuți…

 

Relaxează-te… corpul tău îți cere asta… mintea ta te imploră…

 

Nu fii timid… până la urmă… ești doar tu cu tine însuți…

 

Relaxează-te încă puțin… respiră în mod profund…

 

Îți mulțumesc… pentru că mi-ai permis să te fac să te relaxezi…

 

Acum ești pregătit să deschizi ochii… în toate sensurile.

 

Aceasta a fost o degustare a Meditației, și sper că a deschis în tine o mică dorință de a vrea să te relaxezi mai des, pentru că, așa cum ai putut constata, nu există nici un motiv pentru care tu nu ar trebui să o faci. Dacă dorești, practică din nou această sesiune de relaxare, până când nu te vei simți pregătit să mergi înainte cu pasul următor. Te aștept.

Sfârșit pagina 4 din 4. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4454 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

3246 comentarii
  • Claudia - 13:24 12/09/20

    La meditazione è pace, è felicità, è luce, è guarigione. Grazie 🌌

  • Raffy - 19:59 11/09/20

    Finalmente sto seguendo le audio guide perché stavo meditando da you tube e non comprendevo molto

  • Isabeau - 19:31 11/09/20

    Non è facile non pensare a niente... A ogni modo questa prima esperienza, anche se comunque piena di pensieri, è stata piacevole.

  • biatris - 13:25 10/09/20

    E la terza volta che provo a meditare , faccio un po fatica, perché mi passano dei pensieri per la testa , proprio quando provo a rilassarmi ,sembrano delle frecce che passano veloci tanto per distrarmi . Sembra quasi che la mente ha bisogno di qualcosa a cui pensare .

  • F.A.T.A. - 13:16 08/09/20

    Un articolo importantissimo su cui riflettere molto bene. Io non sapevo che cosa fosse meditare, cosa volesse dire, non mi ero mai fatta queste domande eppure sentivo che la mia vita era "poca" e sprecavo tempo dietro a cose inutili che non facevano altro che alimentare stati d'animo negativi e pessimistici. La vita, questa vita, è troppo importante per pensare ai finti problemi legati al Matrix. Capisci cosa conta veramente, che ci sono cose importanti da fare e ancor riesci a distaccare le pesanti e negative zavorre. Pian piano la meditazione, che accompagna ogni mia giornata, ha cambiato e cambia le prospettive, valorizza il mio tempo e, paradossalmente possa sembrare che stando seduti a praticare resti meno tempo di fare cose durante il giorno invece si riesce a fare cosa si vuole e in minor tempo escludendo tutte le grandissime perdite di tempo che altro non facevano che farci arrabbiare. La base è il rilassamento e mettersi nell'ordine di idee di cosa si voglia ottenere. Grazie ♥️

  • Lasa Legno - 23:27 07/09/20

    Ciao medito da qualche mese, questo argomento anche se solo un assaggio come scritto in fine, ma amplifica le esperienze meditative

  • Lisa - 21:10 07/09/20

    Medito da qualche mese ma ogni volta che ho finito mi sento rinata

  • Lucrezia - 16:05 07/09/20

    Ho riletto questa lezione e praticato la meditazione, come sempre aggiungono un tassello in più per proseguire con più consapevolezza il percorso di risveglio. Grazie!

  • Gio - 18:41 06/09/20

    Ciao, anche io é più di un anno e mezzo che medito e deve essere almeno la terza volta che leggo questo documento infatti, ora, comincio a comprendere meglio quello che c'è scritto, perché meditando sento meglio cosa vuol dire rilassarsi, sentire di essere vivi, essere cosciente. Ma c'è ancora da imparare, siamo solo all'inizio.

  • i71k202 - 22:40 04/09/20

    Medito da un anno, ma queste indicazioni e semplici parole mi hanno fatto sentire ancora più libera. Più concentrata.

  • Davide - 23:01 03/09/20

    Ascoltando l'audio ho raggiunto un livello vibrazionale molto alto! Poi un senso di pericolo che mi ha abbassato la concentrazione e di conseguenza il livello delle vibrazioni che provavo... Davvero molto forte.

  • Isa Medaglia per aver completato lo Step 1 per la 2ª volta Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 2 - 14:42 03/09/20

    Son quasi dieci giorni che ho cominciato con la meditazione (mai fatta prima) e confermo quanto già scritto nel mio precedente commento, ho ancora forti difficoltà nel lasciarmi andare al rilassamento cosciente e al non pensiero. Tuttavia, il momento della meditazione è diventato per me sacro: la mattina mi sveglio felice pensando che come prima cosa farò una sessione di meditazione :) può sembrare una cosa banale questa, ma per me è molto importante, perchè prima di questo mi svegliavo sempre controvoglia e prendevo il caffè quasi a occhi chiusi, adesso invece nonostante debba svegliarmi un'oretta prima per riuscire a praticare prima di andare in ufficio, sono energica e motivata e non vedo l'ora di meditare come prima cosa! Ringrazio Angel per i preziosi testi e i tutor per i consigli e il supporto costante. Grazie per tutto!

  • **lisa** - 00:05 03/09/20

    Meditare è come se ti ricongiungesse al tuo vero IO, ti dà pace e solo in quei momenti capisci quanto siamo inquinati da tutto il contorno(Low).

  • ☺MATRIX🙃nico022020 - 20:17 02/09/20

    A distanza di tempo, continuavo a meditare sui chakra in non pensiero, ma in certi periodi non sempre ci riuscivo. Questo primo passo con il ripasso lo saltavo perchè lo davo per scontato, invece devo ricredermi mi è servito moltissimo per rilassarmi prima della meditazione. Grazie Angel, se seguo i tuoi consigli senza scorciatoie, riesco ad arrivare con meno fatica al traguardo! .....è proprio vero....Chi va piano va sano e va lontano!!! Grazie ancora a tutto lo staff.

  • korat - 17:35 02/09/20

    Avevo letto questo articolo un paio di settimane fa. Oggi l'ho ascoltato in audio, mentre andavo a camminare in collina, grazie per questa opportunità. Medito da parecchio tempo, ma i chiarimenti che sto trovando su questo sito sono davvero preziosi! Le tecniche di meditazione sono di per sè semplici, ma diventano incredibilmente complicate se il low ci mette lo zampino e non si riceve aiuto per capire a riconoscerne gli inganni. Ne sono stata vittima in passato. Io ho abbandonato più volte la pratica proprio per questo motivo, ma ora forse ho trovato una guida seria che mi permetterà di avanzare ancora senza più dubbi. Grazie!