STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 6

Meditația- Ce este Meditația (parte 1)

Pagina 1 din 4

Meditația este un moment în care îți dai seama că ești viu, în timp ce toți ceilalți sunt sufocați din cauza serviciului și problemelor. Chiar dacă noi, toți cei care suntem aici și scriem sau citim, știm că suntem vii, în realitate asta este o conștientizare slabă, pentru că nu ne respectăm pe noi înșine și pe viața noastră atât cât ar trebui. Singurele momente în care ne dăm seama că am vrea să trăim și vrem să fim vii, au loc atunci când ne aflăm în fața unei încercări care ne sperie, care ne face să credem că suntem pe moarte, deși nu avem nici un pistol îndreptat la tâmplă. Fiecare lucru care ne sperie ne face să ne gândim la cât am vrea să trăim. Asta se întâmplă pentru că în timpul zilei suntem sufocați de rutină din cauza propriei noastre decizii, astfel, exact atunci când ar trebui să ne bucurăm de viață și să fim fericiți de ceea ce suntem și de ceea ce avem, irosim timpul gândindu-ne la probleme, la eșecurile noastre, la ceea ce ne face rău. Irosim timpul nostru prețios murind în interior chiar dacă în corp încă suntem în viață. Asta nu este puțin ciudat? Suntem vii dar totuși ne omorâm în interior. Meditația este a hotărâ  să ne simțim vii în interior. A se simți viu este o senzație foarte frumoasă pentru că te face să înțelegi că ești în locul potrivit la momentul potrivit, nu te face să te simți în plus, nu te face să te simți nepotrivit, și cu atât mai puțin născut din greșeală sau cu un destin crud.

A te simți viu te face să înțelegi că ești aici pentru că este corect așa, iar tu în sfârșit poți să te simți în pace cu tine însuți. Nu există nici o bârfă și nici un cuvânt al altcuiva care poate să te facă să te simți rău atât cât te-ar face o proprie părere negativă. Problema este că suntem învățați de mici să respectăm viața doar atunci când este aproape de a se încheia, iar asta o vedem în persoanele externe -ne dăm seama că vrem să petrecem mai mult timp cu o persoană atunci când este pe punctul de a muri- și în situațiile interne -pentru că apreciem viața noastră doar când un obstacol o pune la grea încercare sau când cineva ne amenință că ne-o ia. Acesta este un mod foarte rău de a trăi, pentru că pierdem fiecare moment al vieții noastre petrecând-o în mod negativ, și doar când suntem pe punctul de a pierde ceea ce iubim, uite că de o dată ne dăm seama de cât am fi vrut să folosim timpul nostru pentru a ne bucura mai mult de el. Înainte de a ne gândi că meditația este o tehnică în care te așezi și te relaxezi, dă-ți seama că adevărata Meditație este a decide să fii viu exact atunci când ai tot timpul de a trăi. Nu toate persoanele sunt conștiente că sunt vii, multe dintre cele care ne înconjoară se comporta precum roboții, sunt înrobiți de rutină, pentru că lucrează, se întorc acasă și se uită la tv, apoi mănâncă, și se pun la somn; nu au o viață adevărată. Ei urmează un program care i-a fost impus de alții, și asta e greu de înțeles dacă nu-i observi pe ceilalți și continui să te uiți la picioarele tale, pentru că nu-ți dai seama cum sunt mișcați de o ambiție care nu mai este a lor. Dacă te uiți în jur, vezi persoanele că se mișcă și fac acțiuni chiar dacă în interiorul lor dorm. Este aproape ca și cum ai vedea un muncitor care, epuizat de oboseală, adoarme în fabrică în timp ce mâinile sale continuă să lucreze chiar dacă în realitate doarme, pentru că corpul se poate mișca și face acțiuni presetate și fără nevoia de a rămâne treaz. În trecut se întâmpla din cauza muncii excesive, astăzi se întâmplă din cauza inconștienței excesive.

Meditația nu trebuie luată ca o tehnică ciudată practicată pentru a ajunge la lucruri ciudate, Meditația este înainte de toate o stare de spirit, apoi, o tehnică. A o practica este foarte important, pentru că singura teorie nu este de ajuns, iar pentru a o pune in act trebuie înainte să decizi în interior că vrei s-o faci, că vrei să accepți în tine să te simți liber de programe și eliberat de toate greutățile care se instalează asupra noastră. Înainte de toate, însă, Meditația ne face vii în corpuri vii, pentru că este ceea ce suntem, doar că de prea multe ori uităm. Atunci dacă ești o persoană care deja meditează de mult timp, totul va fi mai ușor și vei putea citi aceste documente ca și cum deja le-ai cunoaște, însă vreau să mă pun în pielea ta dacă ești o persoană care nu a mai avut experiențe și nici cunoștiință teoretică legat de asta la moment de bunăstare psihică și fizică, pentru că deseori meditația este luată peste picior,  ajungând chiar să te facă să te gândești că bunăstarea este ceva ce nu trebuie să ne aparțină, că este un moment plictisitor și inutil, exact ca o pierdere de timp.

Pagina 2 din 4

A te simți bine nu înseamnă a pierde timpul,  în schimb a te simți rău da, ne face să pierdem o grămadă de timp aruncându-l drept în gunoi. Eu doresc ca tu să înțelegi ce este cu adevărat Meditația, și să nu o interpretezi ca „ceva pentru puțini”, pentru aleși, sau pentru cine nu are nimic de făcut, astfel îți vei da seama că, înțelegând ce este, vei avea mult mai mult chef de a o practica și a o incorpora în viața ta. Nu te grăbi să obți tot și repede dacă nu știi nici măcar ce ai vrea să realizezi cu toate astea, deci relaxează-te, ia-ți timpul tău și pas după pas vei îmbunătăți viața și modul tău de a o trăi. Acestea fiind spuse, te invit să încerci prima degustare a Meditației pe care mi-o doresc să ți-o predau: chiar dacă tehnica adevărată este mai concentrată, dacă este prima dată când meditezi te sfătuiesc să începi de la acest prim pas, astfel vei fi sigur că nu vei pierde nici un pasaj fundamental. Scopul acestei Meditații va fi bunăstarea mentală, relaxarea, care este primul obiectiv la care va trebui să ajungem; fără relaxare, Meditația nu funcționează cât ar trebui, astfel se va ajunge să înjumătățim eficacitatea ei și va rezulta aproape inutilă. Înainte de toate trebuie să înveți să te relaxezi, care probabil va fi pasul cel mai greu dintre toate. Odată ce ai învățat asta, restul va fi foarte ușor. Sesiunea aceasta va dura 10 minute.

 

Pune-te comod și relaxează-te.

 

Concentrează-te doar pe cuvintele mele…

 

Nu te gândi la nimic, decât la relaxare…

 

Respiră… concentrează-te pe profunzimea respirației tale…

 

Fă să merite atenția ta fiecare respirație…

 

Începe să respiri în mod profund… calm… respiră cu burta…

 

Nu te gândi la nimic…

 

Simte mușchii gâtului topindu-se… Relaxează umerii…

 

Relaxează mușchii feței…

 

Concentrează-te doar pe bătăile inimii tale… simte-o cum bate.

 

Simte-o cum bate…

 

Simte-o cum n-ai mai simțit-o până acum…

 

Respiră… și simte-te relaxat…

Relaxează gâtul …

Umerii…

Fața…

Acum relaxează spatele…

 

 

Acum…

Relaxează mintea…

 

Simte precum o greutate care se dă la o parte din mintea ta…

 

Simte cât este de frumos să te relaxezi… nu te gândi la nimic…

 

Te face să te simți… pentru puțin… viu…

 

Pentru încă puțin… doar puțin… simte-te fericit că ești aici… în prezent…

 

Oferă-ți încă puțin timp… nu pleca imediat…

e așa de frumos să stai cu tine însuți…

 

Relaxează-te… corpul tău îți cere asta… mintea ta te imploră…

 

Nu fii timid… până la urmă… ești doar tu cu tine însuți…

 

Relaxează-te încă puțin… respiră în mod profund…

 

Îți mulțumesc… pentru că mi-ai permis să te fac să te relaxezi…

 

Acum ești pregătit să deschizi ochii… în toate sensurile.

 

Aceasta a fost o degustare a Meditației, și sper că a deschis în tine o mică dorință de a vrea să te relaxezi mai des, pentru că, așa cum ai putut constata, nu există nici un motiv pentru care tu nu ar trebui să o faci. Dacă dorești, practică din nou această sesiune de relaxare, până când nu te vei simți pregătit să mergi înainte cu pasul următor. Te aștept.

Sfârșit pagina 4 din 4. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4454 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

3246 comentarii
  • Masche - 14:58 01/11/16

    Grazie, è liberatorio! Ho provato dal posto di lavoro e anche se per meno di 10 min sentivo il forte il cuore e il chakra della mente che si muovevano e una sesnazione di pace....penso che applicherà questo metodo prima di ogni Meditazione.

  • Emanuela Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 21:34 31/10/16

    Ciao :) volevo chiedere, riguardo la meditazione che c'è in questa pagina, c'è un audio da cui seguirla? Perché mi risulta difficile leggere e meditare insieme, sono alle primissime armi :/

    • Roberto - 21:49 31/10/16

      Ciao Emanuela :) , si la inseriremo il prima possibile :)

  • marioford - 18:58 30/10/16

    Io questo tipo di meditazione la pratico da prima di conoscere A.c.d e ne ho tratto benefici notevoli anche a livello di salute e ho imparato in più grazie a voi cosa è la consapevolezza che spesso non ci rendiamo proprio conto che siamo diventati come dei robot io lavoro in fabbrica e chi mi comanda si fa la media di 12 13 ore al giorno in azienda e e sono persone convinte di avere capito tutto nella vita veramente assurdo

  • antonella del piano - 14:25 30/10/16

    La meditazione ha cambiato totalmente la mia vita, mi ha dato un equilibrio interiore da far invidia, ho spezzato le catene e sono una persona libera.... mi ha dato comprensione di me e visuale molto chiara degli altri. Ad essere durante la giornata quanto più presente in modo tale da saper gestire oltre che ad osservare i miei pensieri. Spesso mi ritrovo a ringraziare l'Universo per avermi fatto questo dono con tutto ciò che ne consegue. Grazie ACD grazie Angel! :)

  • Gabbiano - 16:22 29/10/16

    "Sprechiamo il nostro tempo a morire dentro". Nulla di più vero, ci annulliamo nella routine diventando degli automi privi di qualsiasi coscienza cognitiva. Il prenderne coscienza è l'inizio del risveglio.

  • zen - 16:34 28/10/16

    Ho sentito il cuore veramente potente e mi stavo quasi sciogliendo nel divano. Una tecnica stupenda, grazie mille Angel!

  • pietro56 - 15:20 25/10/16

    E' stata una sensazione bellissima che credo di non averla provata prima. Grazie Angel per l'esperienza che mi hai donato!

  • rod Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 - 18:02 23/10/16

    Molto bello, ogni parte di me fluiva energia, continua ancora adesso che sto scrivendo, molto rilassante, grazie Angel :)

    • rod Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 - 18:34 23/10/16

      Dimenticavo, l'immagine iniziale mi ha pervaso il cuore..Amore profondo e un po' di nostalgia, bellissima!!

  • darè - 15:06 23/10/16

    Grazie Angel...ne avevo davvero bisogno per ricominciare a sperare in un "non pensiero"!!! erano 2 mesi che non riuscivo più a far silenzio nella mia mente e nonostante avessi aumentato il numero di meditazioni giornaliere erano poche le meditazioni "quasi decenti". Alla prima lettura della tecnica di rilassamento mi si sono alzati subito i toni vibrazionali,ma forte d'intensità,come se fossi stata la sera prima in discoteca a ballare sotto la cassa stereo!!!ho risentito finalmente il battito amplificato del mio cuore e quella bellissima sensazione di leggerezza che ti porta a sorridere spontaneamente di benessere. Stai diventando sempre più brava a scrivere ed ad imprimere coscienza nei tuoi testi : le tue parole riescono a sprigionare e trasmettere emozioni,arrivano dritte al cuore e nello stomaco. Grazie ancora, non mi arrenderò mai.

  • Massimo Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 Medaglia per aver completato il libro Il Sigillo delle Vite Passate - Vol. 1 - 16:25 21/10/16

    Quando facciamo qualcosa per la prima volta, nonostante l'inesperienza, nonostante il risultato non sia assolutamente perfetto, la sensazione che proviamo è sempre positiva. Probabilmente l'impegno che ci mettiamo è maggiore rispetto alle volte successive perchè stiamo cercando di imparare qualcosa di nuovo e facciamo di tutto affinchè la prima esperienza non ci lasci un'impressione spiacevole. Con il tempo, la novità, con tutti i benefici che reca con sè, rischia di diventare una semplice abitudine, una routine quotidiana eseguita con la fretta e l'ansia da cui ci facciamo cogliere a causa dei tanti impegni, ma dalla quale ci aspettiamo comunque molto, nonostante siamo consapevoli di non stare facendo del nostro meglio. Questo, soprattutto nel caso della meditazione, dobbiamo a ogni costo cercare di evitarlo. Dobbiamo imparare a vivere ogni esperienza come fosse la prima volta, senza nessuna aspettativa. Per riuscirci, spesso abbiamo bisogno di un nuovo inizio. E tu, Angel, sei sempre pronta a indicarcelo :)

  • maria - 12:19 19/10/16

    Grazie l'ascolto del cuore è un passaggio meraviglioso che non avevo considerato ma che permette maggiore ascolto di se grazie

  • Nadia - 20:54 17/10/16

    Quello che mi ha spinto a cercare la meditazione era proprio il desiderio di benessere in mezzo a tante persone che vedevo sofferenti e affannate. Son partita da questo, ho trovato l accademia ed Angel che mi ha insegnato tutto gratuitamente e dopo circa due anni di pratica posso dire che è stato l inizio di una nuova vita più cosciente.

  • Alexis - 09:16 16/10/16

    In queste poche pagine trovo il vero significato sia della meditazione sia della vita. " La meditazione è sentirsi vivi ogni momento" In queste parole non solo riesci a rendere un'idea di quanto può essere commovente e unico il sentimento e le sensazioni durante la meditazione ma allo stesso tempo ci rammenti che dovremmo tenere queste sensazioni dentro di noi in ogni momento, facendo nostra la forza e la pace della meditazione così da imparare a vivere veramente. All' inizio questo era quasi impossibile da comprendere e tutt'ora, di nuovo, mi trovo a riscoprire il significato di rilassamento, il voler stare bene. Grazie Angel, grazie di tutto

  • Sonia - 18:44 15/10/16

    Infatti prima di rilassare la mente bisogna rilassare il corpo, così i pensieri fluiscono meglio via. Però non so se è un problema solo mio, ma credo dovrebbe essere un po' più dettagliata la parte in cui c'è scritto rilassa ( la parte del corpo) forse perché ognuno ha un metodo di rilassamento suo, non mi vengono in mente che movimenti fare, però magari poi sarebbe troppo pesante la lettrura. Anche la parte del respirare con la pancia, il respiro corretto sarebbe inspira gonfiandola ed espira sgonfiandola, giusto? In modo da respirare anche con la parte bassa dei polmoni :)

  • Cheyenne - 00:30 14/10/16

    Io avevo problemi nel migliorare le mie meditazioni, rileggendo questo documento mi rendo conto che dedicavo poco tempo al rilassamento. Seguendo questa tecnica di rilassamento mi sento più leggera e la mia meditazione è molto più profonda di prima. Grazie Angel