STEP - Pracurs Spiritual Despre noi Login Înregistrează-te
Libri di Angel Jeanne
Selecționează partea de text de clarificat (80 words max)
Step 1 - N° 6

Meditația- Ce este Meditația (parte 1)

Pagina 1 din 4

Meditația este un moment în care îți dai seama că ești viu, în timp ce toți ceilalți sunt sufocați din cauza serviciului și problemelor. Chiar dacă noi, toți cei care suntem aici și scriem sau citim, știm că suntem vii, în realitate asta este o conștientizare slabă, pentru că nu ne respectăm pe noi înșine și pe viața noastră atât cât ar trebui. Singurele momente în care ne dăm seama că am vrea să trăim și vrem să fim vii, au loc atunci când ne aflăm în fața unei încercări care ne sperie, care ne face să credem că suntem pe moarte, deși nu avem nici un pistol îndreptat la tâmplă. Fiecare lucru care ne sperie ne face să ne gândim la cât am vrea să trăim. Asta se întâmplă pentru că în timpul zilei suntem sufocați de rutină din cauza propriei noastre decizii, astfel, exact atunci când ar trebui să ne bucurăm de viață și să fim fericiți de ceea ce suntem și de ceea ce avem, irosim timpul gândindu-ne la probleme, la eșecurile noastre, la ceea ce ne face rău. Irosim timpul nostru prețios murind în interior chiar dacă în corp încă suntem în viață. Asta nu este puțin ciudat? Suntem vii dar totuși ne omorâm în interior. Meditația este a hotărâ  să ne simțim vii în interior. A se simți viu este o senzație foarte frumoasă pentru că te face să înțelegi că ești în locul potrivit la momentul potrivit, nu te face să te simți în plus, nu te face să te simți nepotrivit, și cu atât mai puțin născut din greșeală sau cu un destin crud.

A te simți viu te face să înțelegi că ești aici pentru că este corect așa, iar tu în sfârșit poți să te simți în pace cu tine însuți. Nu există nici o bârfă și nici un cuvânt al altcuiva care poate să te facă să te simți rău atât cât te-ar face o proprie părere negativă. Problema este că suntem învățați de mici să respectăm viața doar atunci când este aproape de a se încheia, iar asta o vedem în persoanele externe -ne dăm seama că vrem să petrecem mai mult timp cu o persoană atunci când este pe punctul de a muri- și în situațiile interne -pentru că apreciem viața noastră doar când un obstacol o pune la grea încercare sau când cineva ne amenință că ne-o ia. Acesta este un mod foarte rău de a trăi, pentru că pierdem fiecare moment al vieții noastre petrecând-o în mod negativ, și doar când suntem pe punctul de a pierde ceea ce iubim, uite că de o dată ne dăm seama de cât am fi vrut să folosim timpul nostru pentru a ne bucura mai mult de el. Înainte de a ne gândi că meditația este o tehnică în care te așezi și te relaxezi, dă-ți seama că adevărata Meditație este a decide să fii viu exact atunci când ai tot timpul de a trăi. Nu toate persoanele sunt conștiente că sunt vii, multe dintre cele care ne înconjoară se comporta precum roboții, sunt înrobiți de rutină, pentru că lucrează, se întorc acasă și se uită la tv, apoi mănâncă, și se pun la somn; nu au o viață adevărată. Ei urmează un program care i-a fost impus de alții, și asta e greu de înțeles dacă nu-i observi pe ceilalți și continui să te uiți la picioarele tale, pentru că nu-ți dai seama cum sunt mișcați de o ambiție care nu mai este a lor. Dacă te uiți în jur, vezi persoanele că se mișcă și fac acțiuni chiar dacă în interiorul lor dorm. Este aproape ca și cum ai vedea un muncitor care, epuizat de oboseală, adoarme în fabrică în timp ce mâinile sale continuă să lucreze chiar dacă în realitate doarme, pentru că corpul se poate mișca și face acțiuni presetate și fără nevoia de a rămâne treaz. În trecut se întâmpla din cauza muncii excesive, astăzi se întâmplă din cauza inconștienței excesive.

Meditația nu trebuie luată ca o tehnică ciudată practicată pentru a ajunge la lucruri ciudate, Meditația este înainte de toate o stare de spirit, apoi, o tehnică. A o practica este foarte important, pentru că singura teorie nu este de ajuns, iar pentru a o pune in act trebuie înainte să decizi în interior că vrei s-o faci, că vrei să accepți în tine să te simți liber de programe și eliberat de toate greutățile care se instalează asupra noastră. Înainte de toate, însă, Meditația ne face vii în corpuri vii, pentru că este ceea ce suntem, doar că de prea multe ori uităm. Atunci dacă ești o persoană care deja meditează de mult timp, totul va fi mai ușor și vei putea citi aceste documente ca și cum deja le-ai cunoaște, însă vreau să mă pun în pielea ta dacă ești o persoană care nu a mai avut experiențe și nici cunoștiință teoretică legat de asta la moment de bunăstare psihică și fizică, pentru că deseori meditația este luată peste picior,  ajungând chiar să te facă să te gândești că bunăstarea este ceva ce nu trebuie să ne aparțină, că este un moment plictisitor și inutil, exact ca o pierdere de timp.

Pagina 2 din 4

A te simți bine nu înseamnă a pierde timpul,  în schimb a te simți rău da, ne face să pierdem o grămadă de timp aruncându-l drept în gunoi. Eu doresc ca tu să înțelegi ce este cu adevărat Meditația, și să nu o interpretezi ca „ceva pentru puțini”, pentru aleși, sau pentru cine nu are nimic de făcut, astfel îți vei da seama că, înțelegând ce este, vei avea mult mai mult chef de a o practica și a o incorpora în viața ta. Nu te grăbi să obți tot și repede dacă nu știi nici măcar ce ai vrea să realizezi cu toate astea, deci relaxează-te, ia-ți timpul tău și pas după pas vei îmbunătăți viața și modul tău de a o trăi. Acestea fiind spuse, te invit să încerci prima degustare a Meditației pe care mi-o doresc să ți-o predau: chiar dacă tehnica adevărată este mai concentrată, dacă este prima dată când meditezi te sfătuiesc să începi de la acest prim pas, astfel vei fi sigur că nu vei pierde nici un pasaj fundamental. Scopul acestei Meditații va fi bunăstarea mentală, relaxarea, care este primul obiectiv la care va trebui să ajungem; fără relaxare, Meditația nu funcționează cât ar trebui, astfel se va ajunge să înjumătățim eficacitatea ei și va rezulta aproape inutilă. Înainte de toate trebuie să înveți să te relaxezi, care probabil va fi pasul cel mai greu dintre toate. Odată ce ai învățat asta, restul va fi foarte ușor. Sesiunea aceasta va dura 10 minute.

 

Pune-te comod și relaxează-te.

 

Concentrează-te doar pe cuvintele mele…

 

Nu te gândi la nimic, decât la relaxare…

 

Respiră… concentrează-te pe profunzimea respirației tale…

 

Fă să merite atenția ta fiecare respirație…

 

Începe să respiri în mod profund… calm… respiră cu burta…

 

Nu te gândi la nimic…

 

Simte mușchii gâtului topindu-se… Relaxează umerii…

 

Relaxează mușchii feței…

 

Concentrează-te doar pe bătăile inimii tale… simte-o cum bate.

 

Simte-o cum bate…

 

Simte-o cum n-ai mai simțit-o până acum…

 

Respiră… și simte-te relaxat…

Relaxează gâtul …

Umerii…

Fața…

Acum relaxează spatele…

 

 

Acum…

Relaxează mintea…

 

Simte precum o greutate care se dă la o parte din mintea ta…

 

Simte cât este de frumos să te relaxezi… nu te gândi la nimic…

 

Te face să te simți… pentru puțin… viu…

 

Pentru încă puțin… doar puțin… simte-te fericit că ești aici… în prezent…

 

Oferă-ți încă puțin timp… nu pleca imediat…

e așa de frumos să stai cu tine însuți…

 

Relaxează-te… corpul tău îți cere asta… mintea ta te imploră…

 

Nu fii timid… până la urmă… ești doar tu cu tine însuți…

 

Relaxează-te încă puțin… respiră în mod profund…

 

Îți mulțumesc… pentru că mi-ai permis să te fac să te relaxezi…

 

Acum ești pregătit să deschizi ochii… în toate sensurile.

 

Aceasta a fost o degustare a Meditației, și sper că a deschis în tine o mică dorință de a vrea să te relaxezi mai des, pentru că, așa cum ai putut constata, nu există nici un motiv pentru care tu nu ar trebui să o faci. Dacă dorești, practică din nou această sesiune de relaxare, până când nu te vei simți pregătit să mergi înainte cu pasul următor. Te aștept.

Sfârșit pagina 4 din 4. Dacă ți-a plăcut articolul, comentează mai jos descriind senzațiile tale din timpul lecturii și practicii al tehnicii propuse.

Acest document este traducerea articolului original https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/archives/4454 al site-ului Accademia di Coscienza Dimensionale.

Acest document este de proprietatea https://www.accademiadicoscienzadimensionale.com/. Toate drepturile sunt rezervate, este interzisa orice utilizare neautorizata, totala sau partiala a textului prezent in acest site, inclusa memorarea, reproductia, difuzarea sau distributia textului scris pe orice platforma tehnologica, suport sau retea telematica, fara autorizatia scrisa din partea Accademia di Coscienza Dimensionale, A.C.D. Nerespectarea acestor instructiuni va fi pedepsita pe cai legale.

3247 comentarii
  • Cheyenne - 00:30 14/10/16

    Io avevo problemi nel migliorare le mie meditazioni, rileggendo questo documento mi rendo conto che dedicavo poco tempo al rilassamento. Seguendo questa tecnica di rilassamento mi sento più leggera e la mia meditazione è molto più profonda di prima. Grazie Angel

  • Lety - 16:48 13/10/16

    Grazie Angel. E' importante partire dal rilassamento, spesso me lo dimentico. Abbiamo fretta anche nella meditazione! Mi piacerebbe che ci fosse un file audio di questo testo, così potremmo rilassarci senza leggere. So che c'è qualcosa del genere già in lavorazione, c'è anche questo testo? Grazie ancora

    • Roberto - 19:50 13/10/16

      Si, stiamo lavorando per realizzare le registrazioni audio :)

  • Roblaw Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 7 - 12:16 12/10/16

    Non commento mai.. forse questo è il primo che faccio a un articolo ma ne farò altri. Angel ti voglio ringraziare per le sensazioni stupende che mi hai fatto provare. Grazie! Ho chiuso gli occhi.. stanchi anche loro. Ho staccato una nuvola densa dalla mente e per un attimo c'ero.. è stato bellissimo.. ero come una luce che danza su uno specchio d'acqua. Immobile ma in movimento. Poi arriva un profumo.. mai sentito.. non è di cibo, ne di fiori, ne di sali.. apro gli occhi leggo un'altra frase e richiuso.. torno a quel profumo verde azzurro.. con un tocco di rosa forse.. tutto dura un attimo. Un lungo infinito attimo. È stata come dare una sbirciata a qualcosa di magico.. grazie davvero!

  • Arturo - 01:24 12/10/16

    Ho letto l'articolo, concordo con questa preparazione, mi ci veniva spontanea farla simile, per prepararmi alla meditazione, visto che devo rallentare i miei pensieri che a volte sono molto attivi

  • Lo Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 - 00:00 11/10/16

    un momento di pace profonda,mi sentivo leggera come una piuma..voglio sentirmi cosi tutto il giorno..grazie Angel ^^

  • Yousei - 19:52 10/10/16

    Ogni giorno della vita scorre come dentro ad un sogno, se non si prende coscienza forse ci sveglierà tardi, forse non ci si sveglierà mai. Ognuno racconta di essersi accorto troppo tardi del tempo che fugge, dei rimorsi per non aver dedicato tempo a qualcosa che è svanito o a qualcuno che poi è mancato. Eppure, nonostante questo, presto tutto torna come prima e ci si ritrova nuovamente a dormire. La meditazione è una disciplina. E' difficile mantenerla e, come tutte le discipline ha bisogno di persevernza. Ma se non si studia non ci si laurea, se non si lavora non si ha uno stipendio. Come mai si può lavorare tutta la vita così tante ore al giorno e invece riesce così difficile fare un paio di meditazioni? Credo che sia perchè qualcosa non vuole che ciò accada. La meditazione è risveglio. E il risveglio non è gradito a chi ci vuole dormienti. La meditazione è lotta. Lotta per la vita. Io perdo un sacco di tempo, me ne sono accorta leggendo i libri di Angel, facendo le lezioni. Ancora un minuto solo, ancora un minuto ...e passano ore, mesi, anni....basta! E' ora di svegliarsi! Grazie Angel...

    • Paola - 23:23 10/10/16

      Hai perfettamente ragione: è ora di svegliarsi!

      • Yousei - 14:25 11/10/16

        Guarda ...è difficilissimo anche per me. Combatto ogni giorno. Fai conto che ultimamente basta che io pensi "vado a meditare" e divento catatonica...un sonnoooooo....Beh cara, io sono proprio stufa. Voglio essere padrona di me stessa!

  • ile376 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 - 17:13 09/10/16

    Messo in pratica subito mentre lo leggevo e già ero più rilassata..metterò in pratica già da stasera questi 10 minuti prima della Meditazione sui chakra così da raggiungere un buon rilassamento..già prima di questo doc provavo a respirare prana e rilassarmi prima di iniziare con la meditazione vera e propria, ma devo dire che forse tralasciavo un pò troppo e lo facevo in modo sbrigativo..ecco la causa del NON raggiungimento di un buon non pensiero! Rilassare prima la mente prendendo coscienza del respiro e dei battiti del cuore mi aiuterà senz'altro molto,lo sento..era quello che mi mancava, io tentavo di rilassarmi quei 5 min soltanto respirando prana prima di meditare e non ascoltando il mio corpo..ho idea che ascoltare le sensazioni fisiche mentre il corpo si sta rilassando porterà ad una connessione più profonda con il proprio interno..grazie Angel,mi sta tornando la voglia di meditare che avevo un pò perso nell'ultimo periodo!!

    • Lunargentata Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 - 19:49 12/10/16

      Letto in un momento perfetto! Ci voleva proprio! Grazie mille Angel! Ammetto che purtroppo fin ora ho sottovalutato un pochino il rilassamento..lo facevo molto velocemente prima della meditazione. Ma adesso che l'ho praticato mentre leggevo ho capito che ci vuole e ovviamente continuerò a farlo.

  • Patrylife - 23:32 08/10/16

    Apprendo in silenzio con la voglia di mettere subito in pratica.Grazie.

  • Paola - 23:21 07/10/16

    Questa nuova versione dell'articolo sul rilassamento in preparazione alla meditazione mi sembra ottima: breve ma non troppo stringata, concentrata ma accessibile, ideale per un principiante ma sempre utile anche a chi medita da tempo.

  • Elismael - 09:21 05/10/16

    Il disegno che c'è è davvero bello, esprime cosa è davvero la meditazione....essere nelle mani di DIO e lasciarsi andare. Ho eseguito quello che tu Angel hai scritto e ho davvero compreso cosa intendi per sentire la pace dentro di se'. La meditazione che ho fatto successivamente al rilassamento è stata diversa dalle altre ossia mi sono sentita diventare luce e l'unica cosa che percepivo del mio corpo erano le dita appoggiate sui chakra. Quando arrivava il momento di cambiare chakra me ne accorgevo perché mi arrivava agli occhi una luce blu...non mi era mai accaduto. Che dire....grazie infinite!

    • Mayo - 15:02 07/10/16

      Hai visto? Pure a me è piaciuto tantissimo quel disegno, non me lo aspettavo.

  • Gollorwaa - 17:44 03/10/16

    Emozionante quello che racconti e come lo racconti Angel, "...la vera Meditazione è decidere di essere Vivo..." Meravigliosa anche l'illustrazione. Grazie

    • Paola - 23:25 03/10/16

      E' vero, anche a me l'illustrazione piace tantissimo.

  • Tiziana Medaglia per aver completato lo Step 1 Medaglia per aver completato lo Step 2 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 1 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 4 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 5 per la 2ª volta Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 6 Medaglia per aver completato il libro Prendiamo Coscienza degli ALIENI - Vol. 9 - 16:06 30/09/16

    È incredibile.. quanto sottovalutiamo aspetti così essenziali che sono la base di Tutto. Nonostante sia qui da un anno riprendo a leggere i vecchi documenti, e ogni volta riesco a cogliere qualcosa di diverso. È una pace indescrivibile, è ciò che tutti desiderano.. essere circondati dall'amore. È ciò che mi suscita questa tecnica <3

    • Francesco - 17:04 04/10/16

      Hai proprio ragione Tiziana! Ora riprendo anch'io i vecchi documenti e ci do una bella rilettura? Grazie Angel, grazie staff di ACD e grazie a tutti voi!

  • Mike - 01:26 27/09/16

    Molto molto interessante e importante. E' proprio quello che cercavo.

  • Miriel Serenide - 17:51 21/09/16

    A volte non ci accorgiamo che viviamo, che siamo! E la sensazione piu bella che ho acquisito durante quest'anno di A.C.D con te. Il vivere cio' che siamo e cio che abbiamo, è molto prezioso! Grazie Angel con tutto il mio cuore

  • Marcello - 15:49 16/09/16

    Ottimo metodo; chiunque può trarre beneficio da questa tecnica anche chi crede (e non è vero) di sapere tutto sulla meditazione. Grazie Angel!